In other exciting news...

1. Imi mai ramasesera 6 zile de concediu pe anul acesta si ma gandeam ca poate se  "reporteaza" pentru anul viitor. Nu se poate. Se poate primi compensatia in bani? Nu se poate. Dar ce se poate? Sa decida seful ca vei avea concediu in cea mai faina perioada posibila (22 decembrie - 2 ianuarie, inglobandu-se aici si zilele libere legale), in conditiile in care, conform politicii interne a firmei, concediile sunt "inghetate" in luna decembrie.

Not so bad, hm? Asta-i un fel de "daca-i ordin, cu placere" :D

2.  Mi s-a prelungit contractul de munca pe perioada nedeterminata. 

3. Avem 3 colege noi in departament. Una e mai mult decat ok, ne agream reciproc si lucram bine impreuna, alta probabil ca nu va ramane la noi (circula zvonuri ca seful nu e teribil de incantat de felul in care se descurca) si cea de-a treia e cea mai  antipatica fiinta pe care am intalnit-o dupa foarte multa vreme. Va spun, eu pot lucra fara probleme cu o multime de oameni si de tipologii, ma adaptez din mers, dar fata de femeia asta am avut in prima clipa o reactie de reject. Este enervanta, cumplit de pisaloaga, nu lucreaza nemaipomenit si bonus, miroase, fratilor. Abia poti sta langa ea, daca-ti mai si rasufla in fata, esti terminat. Cred ca se spala joia si primavara.

4.  Frau Zgaiba ne-a vizitat inopinat intr-o seara, pe la orele 21. Am deschis usa (nu avem vizor) si ea era toata o euforie: "Buna seara! Ce bine-mi pare sa va revad! Ce mai faceti? Sunt doar in trecere!". In secunda urmatoare, era deja cu un picior in casa si n-a mai plecat decat dupa o jumatate de ora. Timp in care ne-a chestionat despre job-uri, noii vecini si apoi trecu la subiect: o preocupa daca ni s-a facut recalcularea la caldura (se face anual, incepand din ziua inchirierii locuintei). Da, s-a facut. Subit capata infatisarea lui Sylvester cand il vede pe Tweety: "si cat trebuie sa platiti in plus?". De fapt nimic, ba din contra, avem de primit de la ei vreo 80 de marafeti. Instantaneu ii ies ochii din orbite: "Cum se poate asa ceva?! Mie mi-au facut socoteala cand m-am mutat si m-au scos datoare cu peste 100! Aveti cumva factura de recalculare la indemana?!".

POFTIM? Da, as fi putut s-o gasesc imediat, dar de unde si pana unde pretentia asta? Nu stiu unde e, zic. A plescait nemultumita si mi-a cerut numarul de telefon, pe care de altfel i-l mai dadusem o data, dar il pierduse. Mai bine ramanea pierdut. Cat timp am notat pe un petic de hartie, Frau Zgaiba s-a insinuat in bucatarie si-a aruncat un ochi. Priceless.

5.  M-am tot uitat la filme: serialele "Dr. House" si "Breaking Bad", "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Un tramvai numit dorinta", "Sefi de cosmar".

6.  Mi-am cumparat autobiografia lui Zubin Mehta, pe care-l admir din tot sufletul si despre care v-am mai povestit. Am inceput sa citesc si iubesc fiecare rand. 

Ca o gluma: dintre toti compozitorii, cel mai mult ii place Mozart. La fel ca si... mie.  Da da, we are very much alike :D Ultima fraza e gluma, ati retinut, da? :))

7.  Mandra nevoie mare, mi-am luat in premiera gel de dus Bourjois. Citisem pe net despre gama asta, ca e asa si pe dincolo, cu totul deosebita, Ylang Ylang (say what?), te trimite in Nirvana si alte chestii. Eh, eu cel putin am ramas dezamagita; nu face cine stie ce spuma, miroase frumos ce-i drept (dar care gel de dus nu miroase frumos?), nu are cine stie ce consistenta cremoasa - e ca un fel de sirop de artar.  In concluzie, raman credincioasa Dove-ului.

Si totusi, o zgaiba e buna la casa omului

Nu cred c-am apucat sa va spun ca Frau Zgaiba, cea aprig pazitoare a ordinii si curateniei in blocul nostru, si-a luat catrafusele si s-a carabanit la inceputul lunii august. 

Oh well. A fost un fel de care-pe-care intre ea si administrator, iar cel din urma a biruit. Frau Zgaiba s-a mutat cu scartait de frane, nu inainte de a boscorodi indelung si lugubru la adresa incompetentei ("habar nu are ce trebuie facut aici"), indolentei ("nici macar nu-l intereseaza ce se intampla cu noi"), insensibilitatii ("nu se uita ca sunt mai in varsta ca el, nu are pic de respect") si a multor altor substantive cu prefixul "in", toate atribuite nefericitului subiect al preocuparilor ei. 

In disperare de cauza, omul i-a propus sa se mute (ca tot il ameninta cu asta de zece ori pe minut), oferindu-i posibilitatea de a nu mai plati chiria pe 3 luni (asta fiind preavizul obligatoriu), ceea ce pot spune ca reprezinta un chilipir destul de consistent. De care Frau Zgaiba a profitat cu o rapiditate care m-a bagat la idei: cred ca avea de gand sa se mute oricum, fiindca ne anuntase in mare taina ca-si gasise deja locuinta noua intr-un apartament intr-o vila si toata ziua comenta ca aici nu are "gradina si aer curat". Taraboiul si pressing-ul pus pe administrator i-au daruit o economie frumusica, iar noua, ceva mai multa liniste in bloc. Sau cel putin asa am crezut o perioada.

Ma rog, din anumite puncte de vedere nu ne-am inselat – mai putin sunat la usa la ore din cele mai tembele (gen sambata la ora 14, sau in timpul saptamanii in jur de 21:30), mai putin “incarcat negativ” din motive de raport exagerat de amanuntit pe care-si facuse obiceiul de a ni-l prezenta dupa fiecare intalnire cu administratorul, etc. 

Pe de alta parte insa, cum zice-o vorba veche…. oarba dupa ea. O data cu plecarea onorabilei, draconicul program de curatenie pe care-l instituise si la respectarea caruia veghea cu ochi de linx, s-a cam dus pe apa sambetei. Eu am declarat trei sferturi de greva, in sensul ca fac curatenie o data pe luna (locatarii din celelalte 3 apartamente n-au mai facut niciodata dupa plecarea lui Frau Zgaiba si n-am de gand sa fac eu si pentru ei. Evident, n-am stat sa-i urmaresc, dar credeti-ma pe cuvant ca diferenta e vizibila in comparatie cu “inainte”, cand se facea curatenie saptamanala si lumea se supunea cu religiozitate programului). 

Eh, acum diferenta se vede, de la luna la luna: ceva praf acumulat prin unghere, oarece panze de paianjen, frunze uscate imprastiate ici-colo, cate o pata razleata… 

De ce m-am apucat sa va povestesc asta, in the first place? Raspunsul e o foaie format A4, printata in atatea exemplare cate apartamente detine complexul de locuinte in care stam (care, apropos, nu apartine unei persoane fizice, ci juridice si e format din 8 imobile) si distribuita in cutia postala. Ce scrie pe respectivul petic de hartie? In rezumat, scrie cam asa:

-  Ca , in toate imobilele, s-a “constatat” nerespectarea programului de curatenie;

- Ca usa de la intrarea in bloc e permanent deschisa, ceea ce contravine regulamentului de ordine interioara, yada-yada. Au uitat sa mentioneze care usa.  Cea de la blocul nostru, parol, e nevinovata. Pe cautate si pe inchise.

- Ca lumea depoziteaza diverse obiecte mari gen frigider de aruncat /anvelope uzate de bicicleta/ mobila veche / samd pe casa scarii, ceea ce contravine – again! – regulamentului.  Si tot again, casa scarii noastre e inocenta. 

Textul, impanat de sublinieri si bold-uri de zici ca l-a scris Frau Zgaiba (ptiu, ptiu), se incheie pompos cu amenintarea unui control general in ziua de 11, adica vineri, urmat de “luarea unor eventuale masuri” care implica probabil angajarea unei firme de curatenie, ale carei costuri vor fi suportate de noi, din nou yada-yada.

Insa ceea ce m-a facut sa ma umflu ca laptele nu e neaparat ce-am redat mai sus, cat mai ales urmatoarea fraza: “din moment ce niciunul dintre locatari nu se simte responsabil si nu le atrage atentia celorlalti, nu ne ramane decat sa rezolvam problema apeland la o firma…” etc.

Say WHAT? E treaba mea, de chirias, sa ma simt responsabila de ce face Ics din apartamentul sau chiar din blocul vecin? E in atributia mea de chirias sa-i sun la usa lui Igrec si sa-i arat obrazul ca n-a mai dat cu matura in bloc de cand era lupul catel? Ce vorbesti, Franz? Dar tu, ca administrator, ce pazesti?

Il suspectez ca i-e dor de Frau Zgaiba. 

Una peste alta, e dreptul lor sa majoreze chiria.  Dar in niciun caz in contextul redat mai sus. 
 

Ghiveci de ganduri

Ma gandesc in fiecare dupa-amiaza sa scriu, dar mereu ma iau cu (sau de) altele si dupa aceea ma simt epuizata.

Am inceput sa citesc cartea lui Hugh Laurie ("The Gun Seller") si imi place mult. Umor sec, tip Greg House. Ar merita sa citesc mai mult de 2-3 pagini pe seara. Dar energie pentru mai multe, n-am.

Ma doare capul de azi dimineata si Ibuprofenul n-a avut niciun efect. Nici macar placebo. 

La serviciu ma descurc destul de bine si sunt uimita de ritmul sustinut in care lucreaza oamenii. O sa va povestesc intr-un post separat. Am mai lucrat in niste institutii germane (atat la privat, cat si la stat), dar ca aici n-am mai vazut.

Evident, ma straduiesc sa lucrez cot la cot cu ei, poate de-aici si epuizarea, si sacaitoarele dureri de cap.

Nu reusesc sa cobor sub 60 de kilograme. In toamna, inainte de nunta, aveam 56. Bad, bad girl. 

O gramada de filme zac pe HDD si nu mai ajung sa fie vazute.

Frau Zgaiba ne-a vizitat pentru a 363237246192713231-a oara ca sa ne aduca la cunostinta ca s-a certat cu administratorul. "Omul nu are toate cestile in dulap", rabufni ea. Asta e echivalentul german pentru expresia "nu are toate tiglele pe casa". Chestia e ca ea nu mai are nici cesti, nici farfurii, nici tacamuri. So to speak ;))

Conduc 90 de kilometri zilnic si inca imi este foarte teama. Intr-atat, incat nici sa mestec guma n-am curaj. Mi se pare ca-mi pierd concentrarea. De radio, nici pomeneala...

Vreau sa devin milionara jucand la Loto. Fagaduiesc solemn sa contribui la salvarea balenelor albastre, a gerbililor si a multor altor vietati, precum si la astuparea gaurii din stratul de ozon.

Am de calcat un schimb de pat si meditez de ce n-om fi cumparat noi numai asternuturi care nu au nevoie sa fie calcate. Da, am un spirit practic.... ceva de groaza. 

Ma duc sa-mi pregatesc hainele pentru maine. Asta daca nu vreau sa fac maine dimineata ca Bridget Jones, care si-a cautat fusta un sfert de ceas si cand, in fine, a dat de ea, si-a dat seama ca nu-si gaseste chilotii.

Sa facem cunostinta cu Frau Zgaiba

Dupa cum va povesteam data trecuta, de la 1 noiembrie ne-am imbogatit cu o noua vecina. S-o numim, generic, Frau Zgaiba (i se potriveste de minune si am niste retineri in a folosi numele real al femeii – cu toate ca sansele ca ea sa citeasca pe-aici si sa se recunoasca sunt nule).

Relatia noastra cu Frau Zgaiba a debutat sub auspicii nu tocmai favorabile – dintr-o neglijenta cu totul improprie noua, pe de o parte, si ca urmare a unei defectiuni, pe de alta parte, ne-am trezit cu o inundatie in baie (a noastra), iar apa s-a infiltrat in perete pana la pivnita (a ei). Din fericire, nu am lipsit mai mult de o ora de acasa, timp suficient totusi pentru a se produce buclucul. Am scos apa,  am sters, am deschis geamul larg pentru a se usca peretele si am sperat ca am scapat.

Catre orele 23 a trebuit sa abandonam sperantele: cineva suna isteric la usa (prin „sunat isteric” inteleg sa nu mai iei degetul de pe sonerie). Am facut cunostinta cu vecina, care a expus, cu lux de amanunte, cum apa se prelinge, picura, face si drege, iar ea a fost nevoita sa-si mute cutiile de carton, care-ar fi fost pe vecie compromise daca n-ar fi dat dovada de atata prevedere si sange rece in situatia de criza majora pe care, iata, o intampina.
(Ok, poate sunt putin malitioasa, dar sa nu uitam ce porecla a primit viteaza noastra vecina...  beneficiez, deci, de circumstante atenuante. Numeroase).

In dimineata urmatoare, situatia arata deja mult mai bine: peretele se uscase aproape complet. Am rasuflat oarecum usurati, dar numai pana l-am vazut pe administrator (a carui prezenta, in context, nu putea fi intamplatoare). Omul ne-a explicat ca vecina il sunase la 8 dimineata, ca sa-i aduca la cunostinta ca „pivnita mea se afla sub ape!”. 

In conditiile astea, normal ca a lasat orice altceva si a venit intr-un suflet. Ca sa constate ca peretele mai era umed intr-un singur colt – dar si-a facut datoria si ne-a anuntat ca va contacta o firma specializata in astfel de servicii, care va evalua pagubele si care, daca va considera ca este necesar, va aduce un dispozitiv de uscare a peretelui. Totul exclusiv pe cheltuiala noastra, evident. O cam sfecliseram, iar Frau Zgaiba nu contenea sa explice docta ca „nu conteaza ca e uscat in exterior, daca in interior e umed se umfla. Uite-asa!” si arata, cu gesturi elocvente, pentru a ne face sa intelegem dimensiunile crimei noastre.

Au urmat doua zile de stres pentru noi, interval in care am incercat sa ne pastram, totusi, calmul (n-am prea reusit, pentru ca ne gandeam numai la cat va ajunge sa coste toata distractia asta). Intr-un final apoteotic, s-a lamurit lumea ca n-ar fi avut niciun rost sa cheme o firma, intrucat peretii se uscasera complet. De bunavoie si nesiliti de nimeni.
Cu aceasta ocazie ne-am insusit doua lectii importante: sa fim cu ochii in 4, 44,... 444 in ceea ce priveste instalatiile (desi credeam ca suntem, dar realitatea ne-a contrazis) si sa anuntam noi insine  administratorul cand/ daca mai facem vreo nefacuta. De la noi s-ar fi perceput cu siguranta altfel.

Dar acesta a fost doar inceputul peripetiilor cu Frau Zgaiba.

A preluat fraiele regulamentului de ordine interioara in bloc (si mi-a comunicat, cand m-a prins pe casa scarii, ca s-a „luptat” 4 saptamani cu administratorul ca sa obtina permisiunea de-a se ocupa de asta. Nu vreti sa stiti ce imagini mi s-au derulat in minte ascultand-o).

A intocmit o lista de 2 pagini in care a detaliat planul de curatenie (saptamanala si lunara, care – v-ati prins – e alta treaba si include, printre altele, spalatul geamurilor de pe casa scarii, din pod si din pivnita, plus spalatul corpurilor de iluminat. Cred ca femeia e fan „Omul Paianjen”).

A afisat si liste cu numele locatarilor, solicitand ca fiecare sa semneze dupa ce a facut curatenie si data la care s-a petrecut fapta.

A amenintat ca persoana care „nu-si face datoria” va plati pentru curatenia facuta de o firma de profil (nu, ca m-a innebunit cu firmele. O firma care s-o potoleasca n-o fi existand?).

A sunat intr-o seara la noi ca sa ne intrebe daca am „remarcat” ca usa de la intrare nu se inchide bine. Nu, nu remarcaseram. „Poate intra barbati straini si se culca pe trepte!”, se zburataci ea. Instantaneu m-am gandit la bancul cu „Viol! Nu sariti ca-mi place.”. Asta era intr-o sambata. I-am sugerat sa vorbeasca luni cu administratorul, daca tot o preocupa problema. „Nu astept eu pana atunci! Il sun maine dimineata la prima ora!”. Bietul om.

(Ulterior, m-a anuntat scandalizata ca administratorul i-a recomandat sa cheme Politia, in cazul in care apar nepoftiti in bloc. Il inteleg, sarmanul. Mai ales ca usa nu era defecta. Trebuia inchisa bine, nu lasata sa se inchida singura, din inertie. Ca are vointa si nu vrea).

A sunat intr-o zi la noi si n-a plecat decat dupa o ora. Ne-a povestit ca locuinta ei „este plina de gauri” (nu intrebati, ca n-are rost; nici noi n-am intrebat), ca usa e subreda, ca a identificat in pivnita excremente de sobolan (daca e vorba de sobolanul din "Ratatouille", m-as oferi sa-l iau in gazda) si ca administratorul a intrebat-o „ce vreti tot timpul de la mine?!”. Dupa care a subliniat ca acelasi administrator „ii vorbeste cu dusmanie”. No comment :D

A terminat de povestit si a luat-o de la capat. Nu de alta, dar in saptamanile ulterioare incidentului cu inundatia ne-am imprietenit. Acum ne place. E cu siguranta preferabil decat alternativa (aceea de a nu ne avea la inima), dar personal, as fi preferat sa locuiasca in oricare alt bloc afara de cel in care locuim noi.

Eh, cum vi se pare? Nu-i asa ca e candidatul ideal pentru distinctia „Vecinul Anului”?