Se reitereaza decretul din '66?

Nu m-as fi gandit ca, dupa un subiect pe-o tema sociala, vine inca unul din aceeasi categorie, dar am nervi. Iar. Anume foarte multi. 

Dupa ce veti citi chestia asta, va garantez ca o sa fiti la fel de revoltati ca mine. Despre ce este vorba? Alesii neamului au cugetat ca femeile avorteaza cam mult in Romania si, in loc sa ia in calcul cauzele acestui fenomen, ei au decis sa umble la efecte, adica acolo unde se pot impune cu forta.

Pe scurt, daca minunatia de lege propusa de cine altcineva decat PDL (plus o musca-doua de la PSD) intra in vigoare, o femeie care ia decizia de-a face o intrerupere de sarcina va fi obligata la urmatoarele:

- sa mearga la un consilier care sa o baraie la cap cu viata care creste in ea, omuletul care asteapta deja sa o cunoasca pe mami si sa i se spuna  povesti, e sange din sangele ei, faptul ca aceasta hotarare o va marca pe viata, da' s-a gandit ca poate nu va mai putea face copii dupa asta?

- dupa ce trece prin si peste toata aceasta tortura psihologica, pentru ca altfel n-am cum sa-i spun, urmeaza etapa oribilului filmulet. Aha, fix un filmulet din alea despre care sigur ati auzit vorbindu-se, facute de niste ONG-uri si care, chipurile, arata ce se intampla cu embrionul in timpul procedurii de avort. Este ceva absolut macabru, desi imi aduc aminte ca unii medici spuneau ca imaginile sunt trucate si n-au nicio legatura cu realitatea;

- sa astepte cinci zile, timp in care "sa reflecteze". Daca tot nu se razgandeste, abia atunci poate face intreruperea de sarcina.

Nu stiu voi ce parere aveti, dar mie proiectul asta de lege mi se pare doar primul pas catre interzicerea avortului. Deci ar insemna ca ne intoarcem la "decretei". Si chiar daca nu se va ajunge pana acolo, am temerea ca unele femei vor ceda nervos si vor pastra copilul pe care, de fapt, din variate si in context lipsite de importanta considerente, nu si-l doresc. Si nu vreau sa ma gandesc ce viata ar urma sa aiba copiii nascuti in urma unor mijloace de persuasiune atat de brutale.

In ceea ce ma priveste, eu - cu toate ca, asa cum am mai povestit pe aici, din motive de sanatate nu voi putea avea niciodata copii - nu sunt impotriva avortului. Mereu am fost si intotdeauna voi fi de parere ca nimeni nu stie ce este in sufletul unei femei care alege sa renunte la pruncul ei. Si aici nu vorbesc de nesimtitele (ma scuzati) ignorante pentru care singura metoda de contraceptie este avortul si care au deja la activ cateva astfel de proceduri. In cazul lor mi se pare ca natura da dovada de cinism, pentru ca-n continuare pot sa procreeze - desi hmm, una ca mine de exemplu, care si-ar fi dorit imens un copil, nu-l poate avea. 

Dar nu de cazurile astea vorbesc, ci de femeile care, poftim, din punct de vedere material nu-si permit un sau inca un copil. La cum se prezinta situatia in Romania, sunt foarte multe de acest gen. 

Ce se intampla cu sufletul si mintea lor dupa ce trec prin toate "etapele" alea?

Ce mai ramane din ele, emotional vorbind, daca totusi merg pana la capat si fac intreruperea de sarcina? Ce se alege de copilul pe care, hartanite sufleteste dupa atata pressing, il aduc totusi pe lume?

Cred insa ca initiativa asta nu va fi aprobata. Dar simplul fapt ca s-au putut gandi la asa ceva si au pus pe hartie mi se pare absolut sinistru.

Despre sclavia moderna si perfect legala

De cateva saptamani reflectez la un subiect actual, cu tematica sociala si, de cele mai multe ori, foarte spinos pentru cei care lucreaza in Germania. Mai exact, pentru cei care sunt angajati prin intermediul firmelor de intermediere personal.

Este o practica uzuala aici si firmele de acest gen se bucura de succes enorm (si nemeritat, daca ne gandim la felul in care majoritatea isi trateaza angajatii. Dar somajul de peste 7% le asigura, inca, o multime de amatori care le bat la usa cu un CV in mana, sperand ca vor scapa de ingratul statut de somer). Cei mai multi scapa, chiar daca pentru scurta vreme. Insa tot cei mai multi ajung sa-si spuna ca somajul ar fi de preferat posturii de angajat al unei astfel de firme. 

Firmele de intermediere personal traiesc exact din asta: furnizeaza personal altor companii, de obicei personal calificat in domenii gen sudura, tinichigerie, tamplarie, distributie samd sau necalificat, pentru ca exista destule locuri unde calificarea se face la fata locului. Contractul se face initial pe o perioada de sase luni, cu posibilitate de prelungire si omul respectiv nu este angajatul propriu-zis al firmei la care lucreaza, ci al celei care l-a intermediat. Trebuie sa se supuna cerintelor si conditiilor impuse de cea dintai, insa responsabila directa de soarta lui este exclusiv firma care l-a plasat acolo. Ei, si de-aici incepe dansul...

La mine la serviciu sunt destul de multi colegi provenind din astfel de firme si mai pe la inceput, cand nici nu-mi inghitisem galbenusul in privinta conditiilor de munca si mi se parea ca tot ce straluceste e aur, chiar ma gandeam ca sunt norocosi si ca se afla intr-o pozitie privilegiata. Salariu ceva mai mare decat al nostru, cei care suntem angajati directi ai firmei la care lucram, mai multe zile de concediu pe an (24, in loc de 20 cum avem noi), prima de concediu si prima de Craciun (noi n-avem niciuna, nici alta).

S-a dovedit insa, inclusiv pentru naiva de mine, ca e un caz clasic de "afara e vopsit gardul". Colegii mi-au povestit lucruri pur si simplu halucinante, despre care am citit apoi pe Internet (ca nu i-am crezut din prima) si pe care nu le-as fi crezut posibile intr-o tara ca Germania, in al doilea deceniu al anilor 2000.

In primul rand, cu foarte rare exceptii, contractul nu se prelungeste decat de doua ori. Asta pentru ca dupa doua prelungiri sunt obligati de lege sa ofere contracte pe durata nedeterminata. Si covarsitoarea majoritate a firmelor nu o fac, pentru ca ar insemna sa se lipseasca de instrumentul principal de constrangere al angajatului. Asa ca-l zboara, si motive se gasesc intotdeauna. Iar cum ziceam mai sus, la usa lor e coada. 

Avand contract determinat, ca angajat al firmelor de intermediere personal iti este interzis sa te imbolnavesti, fie si macar o zi. Nu exagerez si nu-mi arde de glume. Firma iti cere sa vii la munca no matter what, iar daca boala ta necesita internare si ai tupeul sa te duci la spital, n-ai decat sa-ti "decontezi" zilele de boala din cuantumul orelor suplimentare acumulate. Nu vrei? Bun, cand iti expira contractul esti dat afara. Verbal, ti se spune ca ai lipsit pe caz de boala, ergo nu se poate pune baza pe tine. In scris, evident ca nu primesti asemenea bazaconie; in motivatia pe care trebuie sa o elibereze pentru evidentele celor de la oficiul de munca se mentioneaza ca nu te-ai ridicat la inaltimea exigentelor, bla-bla-bla. 

N-am putut crede una ca asta, asa ca am cautat pe net. Si-am citit, tot mai consternata, vreo 7-8 pagini de marturii ale oamenilor care-au trecut prin asa ceva. Cu totii povesteau, in mare, acelasi lucru: ore suplimentare care "dispar" ca prin farmec (tu stii ca ai 70, la final de luna afli ca-s doar vreo 52, desi n-ai pierdut nicio ora de munca in luna respectiva), schimbul de noapte - cand exista - nu se plateste conform legii invocandu-se tot felul de pretexte stravezii, daca esti bolnav nu ai voie sa lipsesti etc.

E strigator la cer, pur si simplu. Dar pentru ca stiu foarte bine legea si pana unde pot intinde coarda, functioneaza nestingheriti mai departe. O colega mi-a povestit ca, anul trecut, a avut un incident casnic, daca se poate numi asa: ex-ul i-a invinetit maxilarul si arcada cu niste pumni bine plasati si i-a fisurat coastele. A ajuns la spital si, inainte de a i se da calmante pentru a nu mai avea dureri, prima ei grija a fost sa sune la firma si sa anunte, abia vorbind, ca nu poate veni pentru ca a avut un accident in casa. "Treaba ta", i-a zis cucoana de la firma-minune, "dar vezi ca n-ai prea multe ore suplimentare din care sa decontezi, nu sta mult in spital".  No comment.

Sunt foarte atenti nemernicii astia: nu concediaza pe nimeni fara motive intemeiate. Tribunalul poate da foarte usor cu ei de pereti. Insa pentru neprelungirea contractului nu li se poate imputa nimic. Sunt incredibili. Si e incredibil ce se intampla. 

Cu riscul de a ma repeta (ca live, cand am vorbit cu fetele, m-am repetat la fiecare doua minute, clatinand din cap de mai sa mi-l desurubez), nu pot sa cred ca se intampla asa ceva. Nu pot sa cred ca nu se poate face nimic. 

Exceptii, ca trebuie sa amintesc si de ele, sunt putine. Adica firme serioase, care-si trateaza angajatii in mod corect si conform legii. 

Celor care procedeaza cum am povestit, nu le doresc decat sa-i puna si pe ei soarta in postura de a fi angajati la firme care-i trateaza exact cum isi trateaza ei angajatii. Dar slabe sanse, pentru ca, de regula, se tin foarte bine de scaun.

Incredibil.