joi, 28 noiembrie 2019

Salată de weekend (XXXV)


Abia am ajuns acasă și sunt frântă de oboseală, așa că ori salată, ori nimic toată săptămâna. Ce preferați?
Hai, treacă de la voi, salată să fie.

1) De luni și până-n seara asta preumblatu-m-am undeva la vreo 50 de kilometri de Berlin, unde m-au trimis la un training. A fost neașteptat de interesant și direct proporțional de obositor, poate vă povestesc în alt articol. V-o puteți imagina pe yours truly acționând o mașinărie care testează frânele unui vagon, sau altă sculă care ridică vagonul, pentru a putea fi cercetat pe dedesubt? Eeee, a fost într-un fel, vă zic. 

2) Localitatea unde am avut treabă e mohorâtă și cele din jur, la fel. Nici măcar în centru nu arăta prea vesel. Așa stând lucrurile, nu prea am avut cu ce să-mi ocup serile, drept pentru care am dospit în pat și am terminat cea de-a patra carte din ciclul ”Harry Potter”. Iar acum încerc din răsputeri să mă abțin, ca să le păstrez pe cele 3 rămase pentru mini-vacanța de Crăciun și Anul Nou. Dificil demers, vă zic. O să scriu, probabil, un post mai detaliat când termin seria, deși nu văd ce-aș mai putea adăuga eu la tot ceea ce s-a spus deja. Este absolut fabuloasă, o piatră de temelie în literatura fantasy.

3) În ultimele săptămâni am mai fost la două concerte, despre care însă nu voi scrie separat, ci doar le menționez ca atare: unul cu Simfonia a VIII-a (”Neterminată”) de Schubert și Recviemul lui Mozart, respectiv Simfonia a II-a de Beethoven și lucrarea corală ”Stabat Mater” de Giovanni Battista Pergolesi, cu participarea Corului ”Madrigal”. Ehei, asta înseamnă printre altele viața într-un oraș mare, cu o enormă și atât de variată ofertă culturală... 🙂

4) Cu negrăit interes aflu că o colegă a adus alaltăieri un terariu la birou, momentan nelocuit. Pasămite menționase ea la un moment dat că va aduce un acvariu (ceea ce e cu totul altceva, îndrăznesc să zic), în care avea de gând să pună.... creveți. Nu mă-ntrebați de ce creveți și nu niște peștișori drăguți, mici și colorați, cum are orice om cumsecade și care doarme noaptea acasă. Acuma, creveții sunt o treabă... Dar un terariu prefigurează altceva, mă gândesc. Urmăresc situația cu atenție și îngrijorare, vorba unui clasic în viață.  

5) O altă colegă ne-a comunicat, în micul grup WhatsApp pe care-l avem, că s-a dus la o petrecere BDSM și că și-a înșelat soțul cu un tip virgin. A omis să precizeze dacă e vreo legătură între cele două chestiuni și nimeni n-a dat zor să solicite lămuriri suplimentare.
De. Ce. Era. Necesar. Să. Aflăm. Noi. Așa ceva????!!!!

Cred că pot fi înțeleasă că nu sunt deloc entuziasmată la ideea de-a mă duce la serviciu mâine (dacă a apărut locatarul terariului? 🦖). Harry Potter, n-ai vrea tu să fii gentil și să m-ajuți mâine cu Vraja Uitării? Să uite lumea că trebuie s-apar la birou...

duminică, 24 noiembrie 2019

Hai că-i bine, cât se putea spera de bine


Huh. Am avut emoții. 
Da, părea improbabil ca Viorica ”Broșă” Dăncilă să câștige alegerile, dar așa cum bine a spus cineva.....

... tot improbabil părea ca Donald Trump să devină președintele Statelor Unite. 
... tot improbabil părea să ”treacă” Brexitul la referendum. 

Iar lumea era furioasă pe Iohannis. Și eu sunt nemulțumită de ce a făcut și, mai ales, de ce nu a făcut. Dar nici măcar nu-mi puteam imagina alternativa. Așa că am votat cu el și-n turul al doilea, în speranța că Viorica va ieși din istoria acestei țări pe ușa din dos.

Ceea ce s-a și întâmplat. A fost un sentiment foarte plăcut să votez. Încă și mai plăcut, să constat că votul meu n-a fost în van - chiar dacă rezultatele finale se vor da publicității abia mâine. 

Aproape un milion de voturi au venit din diaspora 🙂 Sunt bucuroasă pentru fiecare dintre ele, dar dacă România a câștigat cu adevărat sau nu, doar anii ce vin o vor spune. 

Noapte bună tuturor și good luck, România, wherever WE are 🙂 🍀 🇷🇴

sâmbătă, 23 noiembrie 2019

O seară de Beethoven. Melancolie


Nu știu de ce mi-a luat atât de mult, de data asta, să scriu despre cel mai recent concert dirijat de Zubin, la care am avut șansa de a mă regăsi printre spectatori. Poate pentru că, ori de câte ori evoc seara de 2 noiembrie, am un sentiment dulce-amar. 

Din repertoriu au făcut parte poemul simfonic ”Don Quijote” de Richard Strauss și Simfonia a III-a ”Eroica” de Beethoven. Interpretarea a fost, cum altfel decât extraordinară.... Cred că aș recomanda oricui să audieze, dacă se ivește ocazia, un concert al orchestrei Filarmonicii din Berlin. Muzicienii sunt aproape... nepământesc de perfecți și dau o nouă dimensiune conceptului de virtuozitate. 

De când merg la concertele lor și-i urmăresc pe Digital Concert Hall,  am ajuns să-i cunosc pe cei mai mulți dintre ei și să mă bucur de revedere ca de reîntâlnirea cu niște vechi și buni prieteni. (Asta deși pe primul loc în inima mea vor fi pentru totdeauna membrii orchestrei Filarmonicii din Viena). M-am bucurat, prin urmare, să-l revăd pe concertmaistru (Daniel Stabrawa), care mi se pare deosebit de expresiv, precum și pe muzicienii de la alte partide, care de asemenea îmi plac mult. Pe măsură ce-și ocupau locurile, schimbam impresii pe șoptite cu jupânul: ”uite-o pe Sarah (Sarah Willis, corn), uite-l și pe Andreas (Andreas Ottensamer, clarinet), Albrecht nu e în seara asta, dar e Jonathan (Albrecht Mayer și Jonathan Kelly, oboi)...”. Aplaudându-i la intrarea în scenă, mă gândeam cât de privilegiată sunt.

... și, desigur, Zubin. Principalul motiv care ne adusese, de fapt, acolo 🙂 Este un dirijor constant al acestei orchestre (în septembrie s-au împlinit 58 de ani de la primul lor concert împreună - și între timp, sunt aproape 200). Publicul îl cunoaște bine și îl iubește. Nu pot descrie aplauzele pe care le-a primit când a intrat pe scenă, sprijinindu-se în bastonul de care, de la o vreme, nu se mai desparte. ”Talaz” ar fi, poate, un cuvânt care s-ar apropia într-o oarecare măsură de adevăr. Un talaz de aplauze s-a dezlănțuit, iar pentru mine a fost un moment pe care mi-aș fi dorit să-l păstrez pentru totdeauna; era așa o revărsare de energie pozitivă, de admirație, de drag din partea a sute de oameni... 🙂

Dirijează numai stând pe scaun, dar precizia este aceeași ca întotdeauna, este olimpian, la fel de expresiv și o prezență la fel de grandioasă. 
Trăiește momentul și iubește muzica așa cum a făcut-o toată viața, dar într-un fel, limbajul corpului transmite o oarecare... n-aș spune ”tristețe”, însă melancolie, da. 
 
Screenshot dintr-un concert susținut pe 8 noiembrie, arhivat pe Digital Concert Hall

A fost prima dată când am ascultat Simfonia a III-a în spațiu și timp real și în timpul concertului mă tot gândeam la premiera piesei (dirijată de însuși Beethoven), care nu a fost deloc bine primită de public... ”Și cum să fi fost”, i-am zis omului în drum spre hotel, ”e o lucrare complexă chiar și pentru nivelul ascultătorului din ziua de azi, d-apoi pentru publicul începutului de secol XIX?”. Am înțeles, ascultând-o, de ce se spune despre ea că reprezintă zorii romantismului. Cu adevărat, o compoziție revoluționară, care i-a făcut plăcere și lui Zubin; era vizibil mai însuflețit dirijând-o, față de cum fusese la ”Don Quijote”.
(Este momentul să mărturisesc faptul că nu mă dau în vânt după Richard Strauss; poate pentru că a fost unul dintre primii compozitori moderni, iar eu și muzica clasică modernă suntem ca două drepte paralele...).

Am scris puțin, semnificativ mai puțin decât scriu de obicei despre concertele lui Zubin. Poate pentru că am plecat de acolo cu inima grea și am luat cu mine ceva din melancolia pe care am intuit-o în sufletul său.

Zilele acestea, tocmai încheie un turneu în Japonia, unde a fost cu, exact, orchestra Filarmonicii din Berlin 🙂
Japonia, Țara Soarelui-Răsare... sper că soarele va mai străluci o vreme și pe cerul lui 🙂

joi, 21 noiembrie 2019

Șopârcai cu cine șopârcai, dar cu votul nu șopârcai


Îl mai țineți minte pe Ivan Turbincă? Tiii, că de mare trebuință ne-ar fi turbinca lui acum.... Cu toate că s-ar putea dovedi neîncăpătoare, la cât de mulți ar merita înghesuiți într-însa 😒

N-am făcut în viața mea campanie electorală, dar astăzi, cu o zi înainte de deschiderea urnelor în diaspora și cu două zile înainte de-a începe votarea în România, nu pot să nu scriu pentru a vă conjura, pe toți, să mergeți la vot.
Absenteismul o ajută pe Dăncilă.
Anularea votului, de asemenea, o ajută. 

Ne tot amuzăm de aproape doi ani cu gafele ei, facem meme-uri și numele ei a devenit atribut, desemnând limitarea intelectuală (”cutărică e tare dăncilă...”), dar din postura de președinte poate face enorm de mult rău, pentru că va avea pârghii și prerogative la care până acum nu a avut acces. Nemaivorbind de faptul că minte cum respiră; am avut masochismul să mă uit la niște discursuri in ultimele zile (frățiuer, ce diaree verbală pe capul ei 🙄) și mai că m-a luat cu amețeală: într-o singură frază turnase trei minciuni. 

Departe de mine gândul de-a mă apuca să înșir argumentele pentru care Viorica Dăncilă ar trebui să dispară complet din viața publică și să se cufunde într-o binemeritată uitare; cred că aș tooot scrie, până dimineață... Dar sunt încredințată că știți și voi argumentele alea, la fel de bine ca și mine. 

Realizez pe deplin că nici Iohannis nu e vreun luceafăr, deși eram atât de entuziasmată și încrezătoare cu cinci ani în urmă....  Atunci n-am putut vota, însă am urmărit toată ziua exit poll-urile și după declararea câștigătorului alegerilor am cântat "Deşteaptă-te, române" sub duș. 
Acum am votat în primul tur și-o să votez și-n al doilea, dar n-o să mai cânt. Nu mai am nici urmă de entuziasm și nu mai cred în el. ”Dezbaterea” lui cu jurnaliștii a fost absolut jenantă, chiar nu mă așteptam la așa ceva. Dar dacă aș avea de ales între un pitpalac blazat și Viorica Dăncilă, aș vota cu pitpalacul fără nicio clipă de ezitare. 

Nu prea-mi mai vine să râd de celebra, de-acum, arie a cercului. Nici de faptul că s-a comparat cu Angela Merkel și-n capul ei e probabil convinsă că se regăsește la același nivel cu aceasta. Mi-a dispărut umorul în ultimele zile. Încerc să-mi imaginez cum ar fi în postura de comandant al forțelor armate, bunăoară. Sau cum ar decurge o ședință a Consiliului Suprem De Apărare a Țării, prezidată de ea. 

Serios. I can't even. 

Cei care trăiți în România - îmi dau seama cât de scârbiți și dezamăgiți sunteți de felul în care decurg lucrurile. Și aveți motive, Doamne câte motive aveți... Dar boicotarea votului nu e o soluție. Nu, când știm care-ar fi urmările.

Personal, nu mai vreau să mă întorc în România. Nu mai e casa mea acolo (dacă a fost vreodată, fapt de care mă îndoiesc). Am cetățenie germană, am un rost aici. La o adică, ar putea să nu-mi pese. 

Dar îmi pasă. Mă uit pe bloguri și văd lobby-ul deșănțat și-n mod evident plătit, făcut pentru ea... Și o dată în plus îmi dau seama că așa ar conduce România: mințind și mituind pentru a obține ceea ce n-ar trebui să primească niciodată.

Țara aia merită mai mult decât o hoață ignorantă și mincinoasă și camarila ei de hoți. 

duminică, 17 noiembrie 2019

Sunt la Hogwarts. Nu sunați, ies eu din când în când 🙃


Cu vreo 7 ani în urmă am scris un articol intitulat ”Despre timp și vârsta cărților”, în care-mi exprimam convingerea că pentru fiecare gen de literatură există o perioadă propice în viață și că, o dată trecută această perioadă, nu prea te mai poți întoarce la cărțile respective. Aveam în vedere, desigur, lecturile copilăriei și exemplificam cu inestimabilele cărți ale lui Jules Verne, pe care în adolescență le devoram și la care la maturitate nu m-am mai putut întoarce. Nici ”Toate pânzele sus!”, care mă inspirase să scriu articolul, nu a fost finalizată. Dar acum am ceva mai multe speranțe că o voi citi într-o bună zi.  Atâta doar că timpul ei nu a sosit încă. 

De ce zic asta - fără ca nimic să fi prefigurat, alaltăieri am descărcat primele volume din ”Harry Potter”. Nu mă-ntrebați ce m-a apucat așa dintr-odată, că n-aș ști să vă spun. Vorbiserăm un pic la serviciu despre care ce mai citește și fetele erau încredințate că singurul motiv pentru care n-am citit până acum celebra serie este că ”n-a venit momentul”. Dar când va veni, o să știi, au mai zis ele, convinse. ”Ja ja”, am bombănit eu ca să închei subiectul, însă-n mod evident ideea rămăsese agățată undeva.

Așa că am început, cu un aer absolut sceptic, să citesc primul volum, ”Harry Potter și Piatra Filozofală”.
După primele 50 de pagini parcurse cu același antemenționat aer bănuitor, m-am așezat mai comod la citit, cu un ceai cald.
După alte 50, am dat buzna și mi-am descărcat seria completă, de teamă să nu dispară, cine știe cum (era destul de puțin probabil, dar na, tocmai citeam despre vrăji și chestii nu tocmai logic explicabile 😃).

În două zile (mai corect spus, o seară și-o după-amiază) terminasem primul volum și-am trecut deja la următorul, ”Harry Potter și Camera Secretelor”. Pe-ăsta încerc să nu-l mai galopez, deși mă abțin cu greu. 

Nu știu ce să spun despre povestea asta, altceva decât că mă face fericită într-un fel pe care nu cred că l-am cunoscut până acum 🙂 Cel mai bun cuvânt care, în opinia mea,  descrie cel mai bine ce simt este ”immerse”. Asta-mi fac mie Harry, Hermione, profesorul Dumbledore, Hagrid, Ron, chiar și antipaticul Severus Plesneală: mă scufundă în lumea lor fantastică, mă... vrăjesc 🙂 Da, cred că și despre asta e vorba: au aruncat un fel de vrajă asupra mea, pe care abia acum eram pregătită să o las să vină, să o primesc. 
(La capitolul ”nume”, favoritul meu de până acum este Socotici 😋).

N-am crezut niciodată că voi citi povestea lui Harry Potter. Auzisem, firește, despre ea și plescăiam blazată că ”sunt prea bătrână pentru așa ceva”. Da, o știu și pe-aia cu ”ești atât de bătrân pe cât te simți”, dar inclusiv la capitolul ăsta nu punctam glorios. 

Nu știu de ce s-a întâmplat acum, dar sunt recunoscătoare. Așa că-n perioada următoare, mă găsiți pe-aici pe undeva: 

Hogwarts

Sau și mai precis, cred că aici. Fac cercetări, știți. Caut rețeta poțiunii de stat acasă și de-a fi plătită pentru a citi ceea ce-mi place 😃

Biblioteca de la Hogwarts

M-am uitat și pe Youtube la câteva secvențe, pentru a da un chip personajelor principale. Sosirea la Hogwarts mi s-a părut un moment absolut fabulos 🙂 Nu știu dacă o să văd toate filmele, nu mă hazardez să mai anticipez nimic - dar sufletul mi-e plin de-o bucurie pe care, cum spuneam, nu rețin s-o fi cunoscut până acum. O fi bucuria descoperirii că inima mi-e încă tânără?

Și mă mai întreb... oare cum o fi să citești bijuteria asta de poveste la 10-11 ani? Ce efect o avea asupra minții și sufletului unui copil? Cel mai probabil, un efect magic... 🙂

joi, 14 noiembrie 2019

Cum ar arăta o dezbatere cu susținătorii lui Dan Barna


Hai că de n-am citit în ultima vreme articole și postări pe teme politice, de mi-a ajuns cel puțin până la parlamentarele de anul viitor. N-aș putea spune de ce m-a prins atât de tare flama politichiei de data asta; poate pentru că mersul la vot m-a responsabilizat, nu știu. În același timp, e adevărat că 80% din ceea ce citeam pe Facebook era despre alegeri și candidați, deci era cumva inevitabil să mă prindă microbul. Și pe urmă, tot inevitabil, m-am enervat. De ce? În principal din cauza susținătorilor lui Dan Barna, care-n bună parte l-au apărat cu fanatism și, când rămâneau fără argumente, recurgeau la jigniri. Asta s-a întâmplat atât până la primul tur de scrutin, cât și după aceea. Mai mult și mai vehement după aceea, din ce-am observat eu. 

Motivele pentru care nu l-am votat pe Dan Barna - și nu l-aș fi votat pentru nimic în lume, poate cel mult într-un context în care ar fi intrat în turul 2 cu Viorica Dăncilă (sau poate nici atunci) sunt cât se poate de subiective. Omul mi s-a părut alunecos, arogant, fals și nepreocupat de oameni. Aveam niște mari rețineri în privința lui. Iar când l-am văzut într-o filmare că se amuză pe seama unui om de pe stradă căruia i se făcuse rău, am știut că intuiția nu mă înșelase.

Și pentru că tot se pronunță zilele astea cuvântul ”dezbatere” de 100 de ori pe minut, m-am gândit să-i invit și eu la o, exact, dezbatere (imaginară, desigur) pe unii dintre fanaticii săi susținători.
(Disclaimer: Poate nu toți susținătorii lui Barna au fost precum cei pe care-i parodiez mai jos. Poate unii sunt echilibrați, obiectivi și cu reacții moderate. O călduroasă strângere de mână acelora). 

Pentru a delimita grupele, avem așadar Barniștii și Ceilalți, unde am încorporat pe toată lumea care nu l-a votat pe Barna (bineînțeles, fără a include votanții lu' Dăncilă și nici pe cei ai lu' Cumpănașu, emoticon_care-și_scuipă-n_sân).

(Edit, 17.11: o comentatoare îmi scrie că Barna doar a făcut proiectul european, iar sora lui a obținut fonduri cu acesta. Este, desigur, o diferență majoră. Dar dincolo de faptul că am citit multe articole care spuneau altceva, percepția generală asta a fost: că Barna i-a dat banii surorii sale. Deduc faptul că nu a explicat clar, limpede și fără echivoc, cum au stat de fapt lucrurile. Încă un eșec pe linie de comunicare, așadar).

Înainte de primul tur de scrutin
Barniștii: VotațiBarnavotațiBarnavotațiBarna. E cult în cap, patriot, antreprenor, vine din economia reală, elocvent, educat, devreme-acasă, nu bate nu troncăne.
Ceilalți: ... stați să vedem, de unde-a apărut omul ăsta, până prin august-septembrie nu a auzit aproape nimeni de el.
Barniștii: Inculților, dezinformaților, Dan e o figură proeminentă în partid, ne va conduce la victorie. 
Ceilalți: Nu știm ce să zicem, oamenii au tendința să pună ștampila pe cei pe care-i cunosc bine, Dan Barna încă nu e clar definit în conștiința societății. Pe lângă asta, transmite mesaje contradictorii - a apărut la Antena 3, nu și-a asumat intrarea la guvernare (pentru un partid care-și zice ”salvați România”, aspectul e cel puțin discutabil), a emis nestemata aia cu ”obiectivul USR nu e să scoată țara din criză”....
Barniștii: Habar n-aveț' de nimic, Dan e sclipitor, e o floare e un crin, e parfumul cel mai fin. VotațiBarnavotațiBarnavotațiBarna. Dan se adresează celor educați, nu ălora care cuvântă ca râtanii.
Ceilalți: Errmm.... serios? Numai celor educați se adresează? Cam ce spune chestia asta despre el? Un președinte trebuie să fie președintele tuturor, sau cel puțin să-și propună acest obiectiv. Oamenii nu sunt interesați de discursuri elitiste, ci dacă-și vor permite să plătească facturile de căldură la iarnă. Și dincolo de asta, are carisma unui cartof fiert. 
Barniștii: Ei, ce să vă spunem, bine că au carismă Robotul ăla de Iohannis și Veorika. VotațiBarnavotațiBarnavotațiBarna.
(Viorica Dăncilă, ofuscată: ”nu mă insultați, sunt femeie, acest lucru nu vă face cinste”).
Ceilalți+ Barniştii, în cor: ieși de-aici, cucoană. Îți dăm noi bip dacă avem nevoie de tine.
(***după publicarea anchetei Rise***).
Barniștii: Servităăăăă, se urmărește discreditarea lui Dan, el n-a făcut nimic ilegal! E clar că le e teamă de el! Tolontan e plătit de Secu'. VotațiBarnavotațiBarnavotațiBarna.
Ceilalți: Oameni buni, ăăăă... totuși e cam dubios. Adică ilegal n-o fi, dar imoral e sigur. Cum să-i dai fonduri europene firmei surorii tale? Și cum, tocmai tu - care susții meritocrația - o găsești fix pe soră-ta s-o pui șefă? Și angajatele primeau salariul minim, cam cum arată chestia asta? Maro-căcăniu, așa arată. Iar dacă tot știai că ai făcut așa ceva, de ce n-ai zis-o tu singurel, dinainte? Altfel ar fi fost percepția electoratului, dacă se afla direct de la tine. Sau nu te gândeai că se află? Nu te gândeai că se scot scheletele din dulap? Dar ce-ți închipuiai, c-ai ieșit la cules de ciuboțica-cucului?
(Dan Barna, relaxat ca o petală de margaretă udată de rouă: ”ei, lăsați că nici Hagi n-a dat gol în fiecare meci”).
Ceilalți (surprinși): Uau, ce aroganță.... și nici măcar nu e ales încă. 
Barniștii: O să vedeți voi că ancheta asta o să-i aducă și mai multe voturi lui Dan. VotațiBarnavotațiBarnavotațiBarna. Și să știți că nu e arogant, dar voi nu sunteți în stare să-l înțelegeți (zbieret isteric), deși v-am zis că el se adresează oamenilor educați!!!!!!!!!!! 
Ceilalți: servită sau nu, plătită sau nu, ancheta asta a scos la iveală o mizerie despre idolul vostru. Iar el nu pare să aibă nicio problemă cu ceea ce a făcut, deși numai etic n-a fost.
(Barna plimbă pisica. ”Ce frumoasă e conopida asta”.)
Barniștii: Dan n-a făcut nimic ilegal, Iohannis are șase case ”din meditații”, hăhă.
Ceilalți: Ah, pe sistemul ”și Ionel a fost obraznic”. Bună tactică, vezi să nu. Tocmai, că oamenii nu vor vota ÎNCĂ unul suspect de oarece chestii nasoale și pe care nici nu-l cunosc bine, sunt sătui de cei pe care-i știu deja... În altă ordine de idei, strategia voastră e complet greșită. Niciodată un președinte n-a fost ales în urma unei campanii bazate pe populism simplu din categoria: ”să admirăm conopida”, ”să ne plimbăm prin piețe”, ”să jucăm table cu oamenii în parc”. Asta e campanie pentru primar la Adâncata de Vale, nu pentru un președinte.
(Barna: ”da, dar.... conopidăăăă”).
Barniștii: Ba Paleologu și Diaconu au avut campanii proaste! Care nu pricepeți nimic. Dan Barna președinte încă din primul tur! VotațiBarnavotațiBarnavotațiBarna.
Ceilalți: aham. Vedeți să nu vă-mpiedicați de proverbialul dragon din bucătărie.

După primul tur de scrutin
Ceilalți: Fi-v-ar Dănuțul de râs, acuma PSD-ul beneficiază de o gură de oxigen pe care ar fi fost foarte bine să nu o obțină. Haștag #PoftimSituație.
Barniștii: Noi nu credem în cifrele astea, e sondajul lui Pieleanu și despre el se știe că minte, nu plecăm pe fentă că noi suntem educați, nu ca voi. 
(***rezultatul final nu doar confirmă exit poll-urile, ci e și mai slab decât se preconizase***).
Ceilalți: Rezultatul era previzibil și l-ați fi anticipat și voi dacă ați fi făcut un pas în spate și n-ați fi fost atât de fixiști, de orbi și, da, de aroganți. Și dacă ați fi fost cât de cât receptivi la critici. Dar n-ați avut urechi decât pentru laude. Acum puneți mâna și declarați-vă public susținerea pentru Iohannis, că ”mulțumită” vouă ne distrăm cu Veorika în următoarele două săptămâni. 
Barniștii: Asta este situația, numai cei educați și cu adevărat anti PSD au votat Barna. Smiorc. 
Ceilalți: POFTIM? Voi sunteți singurii anti PSD? Bah, dar nu vă e, măcar un pic, rușine? Candidatul vostru a fost slab, a mers din greșeală în greșeală și niciunul dintre voi nu i-a arătat asta. Practic, pentru omul de rând el a fost inexistent. Dar l-ați umplut de laude și l-ați pupat de l-ați albit. Iar prin asta, fix voi ați adus-o pe Dăncilă în turul al doilea.
(Viorica Dăncilă: ”numai mă bulizați”).
Barniștii: Vai, ne loviți, ne biciuiți, ne bumbăciți. Ați merita să ne luăm lopățica și găletușa și să ne ducem să ne jucăm în altă parte. Suntem prea buni pentru voi! Vouă vă plăcea Băsescu pentru că făcea circ, vă place Dăncilă pentru că vorbește pe limba voastră... A fost un complot uriaș orchestrat împotriva Dănuțului! Buhuhu, nu ne mai jucăm cu voi, în turul 2 nu mai mergem la vot sau votăm Dăncilă de-a naibii, na!
Ceilalți (siderați): V-ați ieșit din minți? 
(Dan Barna: ”vom continua să educăm lumea...”).
Ceilalți (plini de draci): Ieși, băi, de-aici cu educația ta. Pe cine vrei să educi? Vezi că ai tăi cică votează cu Dăncilă.
Barniștii: Asta e, dacă nu ne-au votat needucații....
(Dan Barna: ”...colegii ne umplu pe mine și soția mea de căcat la televizor”).
Ceilalți: Carevasăzică, așa se exprimă cel care voia să fie președintele țării. Ce ziceați de educație?

- Cortina -

PS: replicile de mai sus sunt extrase din realitate. Unii dintre ”barniști” s-au dovedit a fi o mare decepție pentru mine. Le-am vorbit mereu decent și mi-au răspuns, de cele mai multe ori, cu superioritate și ironie.

PPS: mi-a plăcut foarte mult conferința de aseară a lui Klaus Iohannis. Avea oricum votul meu, dar acum parcă i-l dau cu și mai multă plăcere.

PPPS: adică ce-ar trebui să înțelegem din amenințările ălora, că lumea educată votează cu Dăncilă? Îu! 🙄

duminică, 10 noiembrie 2019

România mai e, încă, și a mea


(Edit, după confirmarea exit poll-urilor - vorba unei foarte dragi prietene: Neverending Facepalm!!!!)

Când am fost în țară luna trecută, mi-am luat și buletinul (care rămăsese acasă după ce-l reînnoisem în 2017), special pentru a vota la alegerile prezidențiale. Mi-am dorit să fac asta, deși nu mai sunt atât de legată afectiv de România - sau credeam că nu mai sunt, în sfârșit.... 
Ieri am votat fără să fiu 100% convinsă, respectiv cel pe care-am pus ștampila nu reprezintă cea mai fericită opțiune, dar pentru mine era singura acceptabilă, în constelația dată de candidați. 

Votul a decurs cum nu se poate mai lin; cred că niciun minut n-am stat în secție, organizată în recepția unui hotel. M-am simțit foarte bine după aceea, surprinzător de bine aș putea spune, chiar. În drumul spre casă, reflectam și mă-ntrebam de unde vine starea asta de grație.

Poate că de fapt un colț de suflet încă mi-a rămas în România, deși eram convinsă de contrariu. 
Poate că m-am mobilizat cu antrenul și atmosfera de pe Facebook. 
Poate amândouă la un loc, dar și faptul că absenteismul ar fi favorizat-o pe Dăncilă și, atâta vreme cât puteam face ceva în privința asta, n-aveam de gând să stau acasă. 

”Vă mulțumim”, mi-a spus doamna care-mi dăduse ștampila și buletinul de vot. Ba eu aveam să le mulțumesc pentru că și-au petrecut aceste zile în secția de votare. Ne-am zâmbit, ușor complice. Așa, ca de la român plecat la român plecat. 

Azi a votat și jupânul, după care-am făcut o plimbare prin centru și-am mâncat la un local italienesc. ”Așa se face, după vot te duci la cârciumă și mănânci ceva bun”, am conchis noi, amintindu-ne obiceiurile din România. 


Eu am ales tagliatele aglio olio cu somon & cheesecake ”New York Style”. Mă rog, nu era chiar ca ACEL cheesecake... da' a fost bună. Jupânul a avut niște paste mixte, peste care s-a pus brânză topită. 
Bun totul, inclusiv cafeaua de după. Ne mai ducem.

Între timp, s-au publicat primele exit poll-uri. Viorica Dăncilă e-n turul al doilea, la o diferență de peste 6 procente de Dan Barna. Nu sunt, încă, rezultatele finale, în Statele Unite abia acum începe votarea, dar cred că diferența este prea mare pentru a mai putea recupera. Mulți evocă momentul ”Mihaela, dragostea mea”, numai că atunci diferența fusese de 3 procente, nu de 6.


Pe cine și de ce am votat
Pentru că n-am nimic de ascuns, spun că eu am votat cu Klaus Iohannis. Nu pentru că aș fi încântată de primul său mandat. Cred că a lăsat foarte mult de dorit. Dar singura alternativă pentru mine ar fi fost Dan Barna, iar el nu m-a convins - ci dimpotrivă. Știu că ”strategic” ar fi fost să votez cu el în primul tur, însă n-am putut. A făcut nepermis de multe greșeli și-a dat dovadă de o aroganță complet deplasată. Aș mai adăuga și cinismul - mă refer aici la momentul în care un individ din staff-ul său de campanie a zis, după ce unui om i se făcuse rău: ”asta ne mai lipsea acuma, un mort” - replică la care Barna, în loc să-l admonesteze pentru nesimțire, a râs. Momentul a fost surprins integral de camerele de luat vederi și a fost, de fapt, ceea ce m-a determinat pe deplin să nu îl votez. 

Să ne înțelegem:
știu ce a făcut și ce NU a făcut Iohannis, meditațiile, cele 6 case, nenumăratele decizii proaste din mandat etc etc etc. Dar între el și un posibil președinte care râde de un om căruia i se făcuse rău sub ochii săi, îl votez pe Iohannis cu 10 mâini, dacă pot.
Toate acestea l-au costat pe Barna. Și ne-au costat și pe noi, aș spune - pentru că Viorica ”Broșă” Dăncilă în turul 2 e un coșmar politic în toate sensurile posibile.
(Și da, știu și de momentul când unui soldat american i s-a făcut rău, iar Iohannis și-a continuat imperturbabil discursul. Dacă-l vedeam râzând, aș fi votat cu Paleologu).

Nu știu ce va fi peste două săptămâni. Văd tot mai mulți oameni dezamăgiți, care anunță că nu se mai duc la vot (mare greșeală, în opinia mea), sau care spun că vor vota cu Dăncilă ”la mișto” (o imbecilitate, tot în opinia mea).
Eu voi face tot ce pot, adică voi vota cu Iohannis. Dacă nu va fi de-ajuns, atunci... asta e. 

Ceea ce mi-a adus mie, personal, acest tur de scrutin e sentimentul de încă-apartenență cu țara în care m-am născut. De asta, și nu numai de asta, îmi permit să vă rog pe toți cei care mă citiți: votați cu Iohannis peste două săptămâni.

O săptămână cât mai bună să avem, totuși! Veorika nu doarme de fericire, sări-i-ar broșa...
 

miercuri, 6 noiembrie 2019

Salată de (aproape) weekend (XXXIV)


Aici plouă și-n culcare și-n sculare, deci poftiți la salată, chiar dacă weekend-ul abiaaaaa dacă se vede.

1) Weekend-ul trecut am fost la Berlin (la un concert, după cum poate v-ați dat seama 🙃) și când ne-am întors, duminică după-amiază, am constatat că nu aveam apă. As in deloc, nici caldă, nici rece. Previzibil, a voastră s-a pus imediat pe boscorodit: ”aoleo cum îmi fac eu duș, aoleo cum folosim toaleta, e duminică spre seară, nu se ocupă nici naiba până mâine, săriți, lumeeeeee”.
Ceva mai pragmatic (ca de obicei, hm), jupânul s-a interesat la vecini și-a aflat că e o avarie extinsă, toată zona în care locuim nu avea apă de câteva ore deja. ”Dar se știe și se lucrează, stați liniștiți că ar trebui să se rezolve în seara asta”, ne-a asigurat vecina. 
Ce vorbești, Franz, duminică seara? Se lucrează? Ei taci. Am căutat pe Google după furnizorul oficial de apă și am găsit pe site informații actualizate în timp real, ceva cam de felul ăsta:
”- ora 17:00 - a fost semnalată în centrală o avarie a cărei consecință este întreruperea temporară a livrării apei;
- ora 18:00 - echipa de serviciu a identificat problema și caută cele mai bune soluții;
- ora 19:00 - echipa de serviciu lucrează la remedierea avariei; 
- ora 20:00 - se lucrează încă; anticipăm reluarea furnizării apei în jurul orei 21:00”.
(la punctul ăsta apa începuse deja să curgă din nou, chiar dacă la presiune mai scăzută decât în mod obișnuit).
”- ora 21:30 - avaria a fost remediată, iar cu aproximativ jumătate de oră în urmă s-a reluat furnizarea apei în întreaga zonă. Vă mulțumim pentru răbdare și vă dorim o seară frumoasă”. Și într-adevăr, totul revenise la normal.
Cum spuneam. Duminică seara 🙂

2) Mi-am luat un ruj într-o nuanță de toamnă, rezistent la transfer. Jupânul mă privește scurt și întreabă contrariat: ”Ce-i cu rujul ăsta de înecată?”.
Rujul fiind cel din imagine (faceți abstracție de faptul că mă pricep la selfie ca pisica la scrabble).


Acum întrebarea e: ce pedeapsă i se cuvine onorabilului pentru această ofensă? Auzi la el, ruj de înecată 😏

3) Poate vă aduceți aminte că vă povesteam recent despre niște pupeze discriminatoare de la serviciu, care au probleme cu oamenii care nu-s născuți în Germania. Cred că Hitler se amuză strașnic dacă vede asta, din cazanul în care-l ține Scaraoțchi la sfârâit. 
Eh, ai noștri ca brazii au găsit o soluție - de care noi, celelalte, am aflat neoficial. Pasămite noi folosim la serviciu Skype: comunicăm cu echipa din Paris (în scris sau prin apel cu video, în funcție de situație și de necesități) și, normal, mai vorbim între noi. Sau vorbeam, mai bine-zis. Mai schimbam informații de ordin profesional, ne mai descărcam uneori de stresul acumulat, mai râdeam, mai astea. 
Între timp a-nțărcat și chestia asta, ce-atâta dezmăț. Ne-au dezactivat Skype-ul prin server și ne-au instalat o versiune nouă. Mai performantă, cică. 
O păsărică ne-a șoptit însă că noua versiune permite arhivarea mult mai simplă a chat-urilor în vederea, hmm, monitorizării. Cum ar veni, așa vor să țină discriminarea sub control.
Debordăm de admirație în fața acestei ingenioase găselnițe. NOT 🙄

4) Am descoperit de curând cărțile Camillei Läckberg, o autoare suedeză care-mi amintește, drept că într-o foarte mică măsură, de Stieg Larsson. Nu că ar mai putea exista vreo scriere comparabilă cu ”Millennium”, snif. Dar Camilla Läckberg scrie bine și, pentru moment, mă declar mulțumită. 
Îmi place foarte mult literatura polițistă scandinavă, are un nu-știu-ce atrăgător. Poate că au scriitorii ăia un fel anume de-a construi personaje, de-a reda atmosfera? Nu știu, dar citesc cu o voluptate cum demult nu am mai experimentat.
Într-o notă amuzantă, credeam că personajele lui Larsson sunt o excepție, dar constat că și ăștia ai lui Läckberg beau cafea în draci :)) În sute de pagini citite până acum (bașca cele aproape 2.000 ale lui Larsson), nu vezi pe unul să bea ceai. Cafea, în schimb, toată ziulica 😃 O prietenă mi-a elucidat că nu e o coincidență: în Suedia se bea foarte multă cafea, ba chiar ar fi pe locul doi în lume la acest capitol. 
Mi s-au recomandat și cărțile lui Jo Nesbø. Când termin cu doamna Läckberg, o să mă aștern la o vorbă cu dânsul.

5) Îmi place Berlinul, mereu sunt emoționată când ajung la Poarta Brandenburg, dar sunt îndrăgostită de Hamburg. Haștag #MândrăDeOrașulMeu 😎

Pentru o clipă am crezut că mâine e miercuri și m-a luat cu sughiț. Apoi mi-am adus aminte că e joi, totuși. Pfiu.