vineri, 29 martie 2013

Despre oameni, în alb și negru


Zilele acestea am aflat două povești diametral opuse despre oameni și despre niște fapte ale lor. Una dintre ele m-a îngrozit. Mi s-a părut atât de oribilă și de inumană, încât m-am gândit că n-ar fi de mirare ca Pământul să se crape și să-i înghită pe respectivii. Iar cealaltă poveste m-a făcut să-mi dau seama că nu e totul pierdut pentru umanitate. Că, atâta timp cât mai există semeni de-ai noștri care fac astfel de fapte, mai putem nădăjdui. 

Despre cea dintâi dintre ele am aflat de pe blogul Bogdanei Dobre. Povestea detaliată o puteți citi aici. Sinceră să fiu, nu reușesc nici acum să compilez, cum se spune. Nu izbutesc să pricep cum de cineva a putut face așa ceva. Este vorba, așadar, despre niște ne-oameni care au deturnat bani proveniți dintr-o campanie de strângere de fonduri de pe Facebook, făcându-și un profil fals, copiind anunțul și pozele și modificând numerele de cont. 
Destul de rău deja, nu? Dar partea cu adevărat oribilă urmează acum: campania, una de altfel destul de intensă și fructuoasă, este pentru un bebeluș în vârstă de niciun an, o fetiță diagnosticată cu retinoblastom. Mai simplu și mai brutal spus, cancer la ochi. Potrivit informațiilor actualizate periodic de părinții și mătușa ei, pruncuței i-a fost extirpat deja ochiul drept, iremediabil compromis, și face acum chimioterapie în Germania, pentru salvarea celui de-al doilea ochi și a vieții. 

Și de la această fetiță au hotărât să fure niște.... cum i-ai putea numi? Animale? Nici vorbă. Animalele sunt ocrotitoare și, în fapt, foarte oneste. Am să le zic monștri, deși până și asta mi se pare prea puțin. Deci niște monștri au conceput și pus în aplicare o întreagă strategie pentru a-i păcăli pe oamenii sufletiști care donează bani, organizează licitații online și fac tot ce le stă în putință pentru a strânge sumele de care mititica atât de cumplit de bolnavă are nevoie ca să beneficieze de cel mai bun tratament.

Mi se face rău numai scriind asta. Și nu pot decât să mă întreb: CUM e posibil? Cum de nu le e groază până și să respire, știind ce-au făcut? Repetând ideea de la începutul acestui text, cum de-i mai rabdă Pământul?!

La polul opus se află niște oameni despre care mi-a povestit chiar ieri cineva. Doi tineri, care urmau să facă o achiziție majoră (gen, o mașină sau o casă) au pierdut servieta în care aveau suma de 51.000 de Euro. Bani gheață. Cum s-a putut întâmpla una ca asta, de ce aveau asemenea sumă cash, cum de e posibil să pierzi așa ceva, n-am idee și, în context, nici nu contează. Ceea ce contează e că servieta a fost găsită de niște persoane care au predat-o la Poliție, proprietarii fiind identificați în scurt timp. Suma era intactă, iar cei care-au găsit servieta au primit aproape 5.000 de Euro drept recompensă. 
Este momentul să spun că, în Germania, treaba asta cu recompensa e reglementată legal, în cazul găsirii unor sume de bani sau obiecte de valoare. Se acordă 5% din suma restituită, dacă aceasta e de până în 500 de Euro, procent la care se adaugă 3 % din ceea ce depășește 500, dacă suma depășește acest plafon.

Un stimulent serios, se poate spune. Dar asta nu face gestul celor ce-au returnat banii mai puțin măreț. Ar fi putut păstra ei totul, dacă ar fi fost, de exemplu, de soiul celor din prima relatare. După cum spuneam: câtă vreme se mai întâmplă și astfel de lucruri, există încă speranță pentru omenire.

miercuri, 27 martie 2013

Cum ajung unii la scrisorile de sertar (VI)



Am o puternică bănuială că nu e prea departe momentul când o să încep să-mi pun la modul cel mai serios întrebări referitoare la conținutul blogului acestuia. Cred că-s în denial :D dar sunt de părere că-n general tratez subiecte, zice-se, normale, de interes cât mai larg. 
Oh, is that a fact? (vorba lui J.R. din "Dallas"). Și-atunci cum se explică faptul că unii ajung aici în urma unor căutări cel puțin bizare? Luați de minunați-vă și voi:

- pot să mă îmbrac tinerește la 45 de ani? - dacă ții musai, nu văd de ce nu. Expresia "din spate liceu, din față muzeu" exact pentru astfel de cazuri a fost inventată. Asta-mi aduce aminte de un profesor de la master, pe care eu și o prietenă îl porecliserăm "din față zimbru, din profil timbru". Și înainte să întrebați, vă anunț că da, aveam motive întemeiate :D

- deposedări fotbal - well. Fiind vorba de blogul unei femei care la ediția de anul trecut a Europenelor și-a întrebat partenerul "dacă i-a dat cartonaș galben, de ce le dă și lovitură liberă?" și nu l-a recunoscut pe Buffon, cred că ar trebui să fiu foarte mândră de mine că un astfel de motor de căutare a condus aici :))
 
- jocuri 3d cu hercules vechi din evul mediu - dragul mătușii, în Evul Mediu jocurile 3D ar fi fost considerate în cel mai fericit caz unealta diavolului și te-ar fi prăjit pe rug pentru chestia asta. Iar Hercule era oricum oale și ulcele demult. Mai recapitulează mitologia greacă. 

- iubitul meu îmi poartă dresu - răzbună-te fără milă:  poartă-i și tu prezervativele!
 
- melodia aoleu ce te faci medalioane - ei, vedeți? Asta vă spuneam mai sus. Despre ce medalioane poate fi vorba? Medalioane de vițel cu garnitură de sparanghel? Sau medalioane din sticlă de Murano? Oricare dintre aceste variante m-ar onora :D Numai să nu-mi spuneți că e vorba de personajul Medalion din telenovela "Inimă de țigan", că mi-am dat cu firma-n cap definitiv. Și cu blogul, for that matter.

- ghicitori fără răspunsuri si fara sonor  - pe-alea incolore, inodore și insipide le-ai soluționat deja?
 
- film vechi cu trei tipi care prind puteri magice - ți-aș zice, dar momentan ești ocupat să sfârâi pe rug din cauza 3D-urilor pe care le-ai căutat bezmetic în Evul Mediu. Și nici Hercule nu-i acasă.

- omul cal reclamă s oliver - poftim? Omul cal? Ăștia de la s.Oliver au căpiat? Să sune cineva la asociația de protecție a animalelor. Purtătorul de cuvânt al calului ne transmite că acesta refuză nechezatul. Pardon, am vrut să spun dialogul. Nu mă mai învăț odată minte cum devine cazul cu political correctness-ul ăsta. 

- găteala de dimineață cu gheorg 12/12/2012 - în cazul în care aștepți gătită să vină sfârșitul lumii, poți să te dez-gătești. Apocalipsa ne-a tras clapa încă o dată, care nu ne mai învățăm minte. Poate cu Gheorg să mai ai vreo șansă.

- descrierea unor perechi de pantaloni bărbătești - depinde pe cine întrebi. Răspunsul unei femei ar suna cam așa: "un accesoriu care se poate realiza din felurite materiale, cum ar fi stofa, jeans-ul, mătasea, bumbacul, pielea, docul șamd. Pot fi de zi, de seara, casual sau sport, aspect în funcție de care variază atât materialul, cât și croiala și culoarea lor. În majoritatea cazurilor au patru buzunare, două dintre ele fiind dispuse oblic și alte două la spate". Pe de altă parte, un bărbat ar ridica din umeri și s-ar uita la noi nedumerit de parcă ne-ar fi auzit comentând Formula 1: "un articol de îmbrăcăminte. Ce-i cu întrebarea asta?".

Rezon! :D

marți, 26 martie 2013

Despre regrete, devreme și târziu


Am citit mai demult un articol intitulat "Topul regretelor după 50 de ani. Ce ar trebui să faci ca să nu ai remușcări". Penetrant titlu, mi-a captat atenția din primul moment și am citit articolul cu gândul că mai am vreo 17 ani până la 50 (numai 17?! Oh my God) și cine știe, poate am șansa să previn niște posibile păreri de rău ulterioare. 

Dincolo de regretele clasice, dacă le pot numi așa, cum ar fi de exemplu călătoriile prea puține sau alegerile de ordin profesional, m-a surprins că foarte mulți respondenți (27%) au indicat ca regret major faptul de a fi făcut copii foarte devreme, în comparație cu numai 8% dintre ei, care regretă că au făcut copii la vârste înaintate. Discrepanța asta m-a pus pe gânduri. E un schepsis aici, mi-am zis.

Nu o dată am auzit spunându-se că, dacă îți dorești un copil, e recomandabil să-l faci cât mai de timpuriu, fiindcă - zice-se - ești încă idealistă, nu știi cât de greu poate fi și vei lua totul mai ușor. Mă rog. N-am fost niciodată adepta concepției ăsteia, mi se pare destul de riscant să faci un copil atâta timp cât, poate, tu însăți ești încă un copil (18-20 de ani, gen). Dacă nu ai apucat să trăiești pentru tine, sunt toate șansele să regreți cândva. Acest sondaj este un argument în sensul ăsta.

Ce înseamnă, de fapt, să trăiești pentru tine? Păi, cred că răspunsul variază, în funcție de preferințele și hobby-urile fiecăruia: să stai cu prietenul / soțul de povești la un pahar de vin până la două noaptea; să te hotărăști de pe-o zi pe alta, cum se spunea într-un film vechi, să pleci la Roma; să citești până la trei dimineața; să ieși în oraș  când și cât ai chef, iar exemplele ar putea continua la infinit. 
Toate acestea și multe altele vor cam dispărea după ce se va fi născut copilul; desigur, n-a susținut nimeni că nu le poți face din nou într-o bună zi, sau că mica ființă nu-ți va aduce bucurii incomparabil mai mari; dar dacă n-ai apucat să faci chestiile astea și să-ți umpli sufletul de ele, îți vor lipsi și le vei duce dorul. Asta ca să nu mai spun de afirmația lui Paler, respectiv  "ceea ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată".

Personal, după cum v-am povestit acum vreo doi ani, n-o să mă confrunt cu niciunul dintre regretele referitoare la copii: nici de-a fi avut prea devreme, nici de-a fi avut prea târziu. Asta e, așa a fost să fie. Ceea ce nu înseamnă că aspectul nu mă preocupă, la alt nivel și din alt punct de vedere. 

Concluzionând și parafrazând o binecunoscută zicală, mai bine mai târziu decât mai devreme. 
Dar nu prea târziu...

duminică, 24 martie 2013

Bookmarks la raport! :)


Ideea acestui post a răsărit mai adineauri, când mi-am revizuit puțin paginile aflate în Bookmarks. Unele dintre ele nu mai erau de actualitate - în sensul că nu mai prezentau interes pentru mine - așa că le-am șters. Altele vor expira în curând (cum ar fi, de exemplu, niște filmulețe nostime pe care vreau să le arăt și altora, dar de care nu voi mai avea nevoie de îndată ce voi fi făcut asta), iar la câteva dintre ele nu am intenția să renunț. 

Respectând aceste criterii de clasificare, am așa:

Pagini pe care o să le șterg din Bookmarks, cândva în viitorul apropiat:

- http://www.how-to-write-a-book-now.com/ - mda, bine, știu, destul de lame din partea mea să citesc pe net despre cum se scrie o carte. Dar în definitiv, nicio sursă de informare n-ar trebui neglijată înainte de-a o evalua. Ei bine, sursa asta promitea foarte mult, însă informațiile sunt redundante, repetate în exprimări diferite și, în fapt, banale. Nu există niciun manual care să te învețe să scrii o carte, singurul mod de-a o face este să te-apuci de lucru. În definitiv, cred că asta e singura idee valabilă de pe site-ul ăla:  "The only way to write a book is to start writing now".

- http://www.reddit.com/r/AskReddit/ - am crezut, în mod eronat, că pe acest site voi putea găsi niște eventuale idei pentru articole, atunci când muza e in silentio stampa. Dar mi-am dat seama că nu se pune problema; întrebările sunt interesante, dar prea puține dintre ele se pot concretiza într-un articol. 

- http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/topul-regretelor-50-ani-trebui-faci-nu-remuscari-1_512b6da400f5182b85a0a3b7/index.html - am păstrat acest link pentru că, într-adevăr, mi-a dat o idee despre un articol. E vorba despre o problemă destul de controversată, despre care intenționez să scriu zilele acestea. După aceea voi șterge link-ul, nu-mi va mai fi de trebuință.

- http://www.frag-mutti.de/ - versiunea germană pentru bunica știe tot. Felurite tips and tricks, cu siguranță utile în gospodărie, dar de care nu pot spune că am cine-știe-ce nevoie.  Am ajuns pe site căutând o soluție pentru îndepărtarea unei pete de cafea de pe covor, după ce apa rece și soluțiile de curățat s-uu dovedit neputincioase.  

Pagini la care nu intenționez să renunț:

-  http://www.zubinmehta.net/2.0.html - cred că motivul este evident :) În afară de această pagină, mai am în Bookmarks vreo paisprezece link-uri Youtube cu felurite concerte și interviuri, având același protagonist. Desigur, nici la ele nu renunț :)

- http://www.dict.cc/ - un excelent dicționar german-englez, foarte util când citesc diverse articole pe net. 

- http://phys.org/ - cele mai importante descoperiri și noutăți în domeniul științific, actualizat permanent. N-am mereu răbdare să citesc, dar când simt nevoia să devin mai informată și mai cultă :P, site-ul e de real folos. 

-  http://www.mphil.de/en.html - o poartă spre o lume pe care o iubesc :)

-  http://www.wienerphilharmoniker.at/ - a se revedea explicația de la site-ul precedent :)

- http://www.astrologyzone.com/ - oh well, aici m-ați prins: îmi consult horoscopul lunar. Nu mai frecvent de-atât și nu din mai multe surse, ci numai de la Susan :D Nu că ar avea ea mereu dreptate, dar de vreo câteva ori s-au adeverit predicțiile ei la marele fix. E optimistă și mă amuză exprimarea gen "this month you will be a real star, dear Gemini!" :)) Chiar dacă nu se adeverește întotdeauna - nici n-ar avea cum - e foarte bun pentru starea de spirit :D

Bookmarks-ul vostru cum arată? Poate ne inspirăm unii de la alții, cine știe :)

vineri, 22 martie 2013

Leacuri de suflet :)


Intrasem pe blog având o altă postare în minte, dar apoi am realizat că astă seară n-am dispoziția necesară pentru ea. Îi va veni rândul zilele următoare. Mă simt destul de epuizată, n-a fost deloc o săptămână ușoară. Afară de problema de ordin medical care m-a cam secătuit de puteri, am revenit, la serviciu, la programul 6:00 - 14:45, de care scăpasem de vreun an. O minunăție, vă spun :D, care înseamnă că îmi încep ziua la ora patru (drumul cu mașina până la muncă durează aproximativ o oră, și plec în jur de cinci fără zece din casă).

N-am, prin urmare, energie pentru aproape nimic. Dar am ajutoare de nădejde pentru a mă remonta, lucru absolut necesar, dat fiind că mâine o iau din loc la aceeași oră magnifică :)) O cană de ceai de lavandă (ați încercat? E absolut delicios, recomand!), zambila mea recent înflorită și dragul meu Zubin, pe care-l urmăresc pe un DVD. O combinație care nu poate da greș. Cui îi pasă că România are o prestație jalnică în meciul cu Ungaria din preliminariile CM 2014? :D

Vă doresc un weekend însorit și cu zambile :) Eu vreau să-mi mai iau câteva, în toate culorile. Dacă-i bal, apoi bal să fie. De culori și miresme.

PS: Hai că România a izbutit până la urmă un egal, în ultimele clipe de prelungiri :))
 

miercuri, 20 martie 2013

Să fim fericiți, dară


De vreme ce-n ultimele zile v-am ținut numai cu relatări mai mult sau mai puțin dureroase și sensibile la lumină ca și ochiul meu aflat, încă, în convalescență, mă gândesc să schimb nițel macazul. Știați că astăzi este Ziua Internațională a Fericirii? Dacă nu, nu vă faceți griji, asta nu înseamnă că sunteți neinformați. Nici eu nu știam, până azi dimineață :)) Deloc de mirare de altminteri, dacă ne gândim că a fost proclamată ca atare abia anul trecut, pe 12 iulie. Prin urmare, se numește că asta de azi a fost cea dintâi.

Nu e foarte clar cum ar trebui sărbătorită această zi, teoretic prin acțiuni educative (care să ne stimuleze să ce? Asta e întrebarea. Să căutăm fericirea? Există vreo tehnică și / sau metodologie în acest sens?). Dar să nu ne împiedicăm de amănunte. Fie și pentru că mâine este echinocțiul de primăvară, deci se poate nădăjdui că am scăpat de zăpadă, au apărut zambilele și freziile și, dincolo de asta, primăvara e anotimpul în care renaștem și noi, nu numai natura.

În ceea ce mă privește, am "marcat" ziua de azi cu o pereche de balerini noi și clătite cu ciocolată. Mă simt tot mai bine după intervenția laser, deși încă văd un pic "blurat". Într-un ghiveci micuț am o zambilă mov, care tocmai dă în floare. 

Voi cum ați sărbătorit cea dintâi Zi Internațională a Fericirii?

marți, 19 martie 2013

Odisee cu laser - partea a doua: după


Ei bine, dacă în marțea dinaintea intervenției laser mă tot întrebam oare cum o să-mi ocup eu timpul joi seara din moment ce se presupunea că n-am voie să citesc sau să stau la calculator, m-am trezit că problema asta s-a rezolvat de la sine. Adevărat, nu așa cum îmi imaginasem și nu într-un chip din cale-afară de plăcut, drept să spun :D Dar, cu siguranță, nu m-am plictisit în noaptea de după intervenție. Schematizând, până la ivirea zorilor m-am îndeletnicit cu următoarele: 

- am descoperit, cu interes crescând, cât de crunte pot fi durerile cauzate de-o cornee ofensată :D; 
- am folosit zeci de șervețele, în încercarea de-a stăvili șuvoiul de lichid care se scurgea din ochi;
- am plâns, parțial de durere, parțial de frică (nu știam ce se întâmplase și, având în vedere reacția violentă a ochiului, putea fi luată în calcul ipoteza că laserul a cauzat ceva probleme);
- am rezistat cu succes tentației de-a mă da cu capul de pereți de durere, precum și tentației de a-mi scoate ochiul cu mâna.

Puțin după ora șapte dimineața, am sunat la clinică. Spre surpriza și, în egală măsură, ușurarea mea, am dat chiar de doctorul meu. Fusese de gardă toată noaptea (și n-am știut, fir-ar să fie! De cât chin m-aș fi scutit!). I-am povestit ce mi se întâmplă și m-a chemat imediat la cabinet spunându-mi totodată că, judecând după simptomele descrise, crede că știe care-i problema. S-a dovedit că nu se înșelase. 

Am ajuns la clinică ținându-mi, la propriu, ochiul drept cu mâna (aveam senzația că, dacă nu fac asta, va cădea pur și simplu pe jos, atât era de tumefiat; nu cred că mai folosesc prea curând expresia "să-mi iasă ochii din cap", acum că am idee cum ar fi). Medicul solicitase la recepție să fie anunțat când ajung, așa că m-a preluat imediat, m-a instalat pe scaun în cabinet și mi-a aplicat o alifie cu următorul dublu efect: dilatarea instantanee a pupilei și calmarea temporară a durerii. Pe cuvânt că momentul mi s-a părut pur și simplu de domeniul magiei - numai cu o clipă în urmă îmi venea să urlu, iar acum mă zgâiam cu recunoștință la omul care, practic vorbind, îmi luase chinul cu mâna.

Examinarea i-a confirmat ce-mi spusese la telefon - lupa zgâriase corneea, iar orele trecute din momentul când se întâmplase asta + faptul că mă tot tamponasem cu șervețele + plânsul n-au făcut decît să irite și mai mult zona oricum afectată. M-a asigurat că-mi va trece în câteva zile, mi-a dat două alifii și o rețetă pentru antibiotic (picături), m-a instruit cum să le aplic și mi-a cerut să revin a doua zi la control (clinica are și serviciu de urgență în weekend).

În ziua aceea - vineri, deci - n-am făcut decât două lucruri: m-am oblojit constant cu picături și alifii, cu toate că manevrele astea presupuneau deschiderea ochiului, ceea ce le făcea foarte neplăcute, și am dormit. Nu puteam ține ochiul drept deschis nici cinci secunde în șir, un simplu clipit sau o mișcare a pupilei echivalau cu o săgeată de durere, când mă aventuram să-l deschid strângeam mai întâi perna cât de tare puteam. Ce mai, distracție în toată regula :D

Sâmbătă era deja diferență ca de la noapte la zi. Aveam încă dureri și ochiul arăta ca și cum aș fi boxat cinci runde cu Mike Tyson, dar reușisem să dorm, puteam clipi fără să simt brusc nevoia de expresii licențioase :D și, minune mare, izbutisem să mănânc oarece. Victorie! La control, doctorul de gardă (altul, nu al meu) a stabilit că sunt pe calea cea bună, m-a chemat și duminică - de asemenea, totul în parametri normali dată fiind situația și-a trebuit să merg și ieri, pentru că medicul meu voia să mă consulte el însuși, din nou.

Pot spune că mi s-a făcut milă de el :D A fost vizibil ușurat când a văzut că sunt bine și era așa de preocupat de starea mea, încât aproape se inversase situația: eu îl asiguram de zor că nu-i nimic, s-a întâmplat și cu asta basta, bine că s-a rezolvat și sunt ok. Mi-a spus de vreo patru-cinci ori că-i pare rău, că de când e el la clinica asta nu s-a întîmplat niciodată așa-ceva (la care i-am zis că pentru orice există o "prima oară" și a recunoscut, oftând, că am dreptate :D), că data viitoare (adică la celălalt ochi, unde se va interveni pe 4 aprilie) va folosi un alt tip de lupă, ceea ce practic va exclude orice risc și - cireașa de pe tort - aș dori cumva să amân programarea de pe 4?

Asta-i bună, de ce-aș amâna?  "Păi, poate că vă simțiți traumatizată, având în vedere ce s-a întâmplat joi...", rostește el. Say what?! Traumatizată? De unde-o mai fi scos-o? Stau și mă întreb cu ce găini de pacienți o avea de-a face.

Având în vedere reacția lui de ieri, mi-a trecut prin minte că poate a fost greșeala lui. Însă e doar un gând, care cum vine, așa se duce. Și dacă a fost, ce? Shit happens. Acum știe ce are de făcut. N-am niciun resentiment, nu sunt supărată (asta și fiindcă nu am pierdut nimic esențial cât am bolit), exact cum i-am spus și lui: s-a întâmplat și gata, ducă-se. S-a ocupat impecabil de mine după ce-a survenit buclucul, colegul lui a fost de asemenea foarte grijuliu, în definitiv oameni suntem cu toții.
Desigur, dacă aș fi ratat ceva important din cauza chestiei ăsteia sau dacă nu m-aș fi recuperat atât de bine, n-aș mai fi fost atât de conciliantă :D

All in all, a trebuit s-o trag și pe asta. Aștept cu interes data de 4 aprilie :)) și mă bucur că suntem înzestrați cu numai doi ochi :D

luni, 18 martie 2013

Odisee cu laser - partea întâi: înainte și în timpul


În lumina recentei experiențe de la clinica de oftalmologie, se poate spune că am cunoscut o nouă față a sistemului german de sănătate - trăgând linie, o față care-mi place, deși probabil ar trebui să fiu revoltată, după cum se va vedea.  Nu sunt.

Bun, deci joi seara ajunge yours truly la cabinet ca o floricică, programarea fiind la ora 18. Mă ia în primire o asistentă, care mă inserează rapid într-un cabinet și-mi pune picături de dilatație în ochiul la care urma să se facă intervenția. După care - dismissed, în sala de așteptare, să-și facă efectul picăturile. 

Și-au făcut și mama efectului, în cele 2 (două) ore care-au urmat. Interval în care am citit din copertă în copertă toate revistele disponibile, mai puțin ''Auto Bild'' :D L-am văzut pe medicul meu trecând de câteva ori ca o furtună pe culoar, dar nici gând să mă cheme cineva. Ceilalți pacienți începuseră să se agite, așa că o asistentă a venit și ne-a explicat că au intervenit niște urgențe, care, firește, au avut prioritate. Eu, probabil mai răbdătoare din fire, n-aveam niciun stres, altul decât acela că o să dau gata revistele și încă nu-mi va fi venit rândul. 

În fine, îmi aud numele. În cabinet, medicul începe prin a-și cere scuze pentru întârziere, explicându-mi că a avut urgențe. ''Știu, ni s-a spus, și oricum, din partea mea nicio problemă'', zic, ''am avut suficiente reviste de citit''. Face rapid un control al ochiului. ''Sunteți agitată?'' ''Nu''. ''Aha, bun. Deci nu vă e frică''. ''Nu''. ''Foarte bine'', zice el, ''să mergem atunci în sala de laser. Ați semnat deja declarația?''

Hait. Nu, ce declarație? Merge omul cu mine la recepție, îi spune fetei de-acolo ce și cum și primesc o declarație tipizată, prin semnarea căreia mă declar de acord cu intervenția ce urmează. Ei, de-abia din momentul ăla mi s-a făcut frică. 

Ajunsă în sala de laser, am concluzionat că, în mod evident, m-am uitat la prea multe filme cu doctori :D Mă așteptasem să văd niște echipamente medicale intimidante, instalații complicate, medicul să se îmbrace de parcă ar urma să plece în spațiu, eu să fiu imobilizată pe vreun scaun medical șamd.  Nimic din toate astea. Și-a pus o pereche de mănuși, dar atât. Am luat loc la o masă, pe un scaun (obișnuit :D) și, după ce mi-a pus picături de anestezie, am poziționat capul într-un aparat asemănător cu acelea pentru măsurarea dioptriilor. Așezat de cealaltă parte a mesei, mi-a fixat pe cornee o lupă și m-a anunțat că dă drumul laserului. 
Deci, elefanții intră în arenă, mi-am zis.  A urmat ceva mai mult de-un minut de ceea ce eu am perceput ca fiind niște lovituri intense, dar complet nedureroase de ciocan, însoțite de flash-uri extrem de puternice de culoare galbenă și verde. 

''Gata'', îl aud zicând, în timp ce îndepărtează lupa. Cum, gata? Asta a fost tot?  Da, zice doctorul cu simpatie. Vă doare ceva? Nu, dar chiar... gata? Măi să fie, ce-a ajuns tehnologia din ziua de azi.  ''Anestezia o să se elimine cam într-o oră și n-ar trebui să apară niciun fel de probleme''. 

Aha, n-ar trebui. De fapt, după cum s-a dovedit ulterior, într-adevăr n-ar fi trebuit. Numai că, la puțin timp după ce ajunsesem acasă, victorioasă și ușurată că am scăpat, am simțit că ceva nu e în regulă. Pupila parcă se transformase într-o bilă de foc, începusem să lăcrimez abundent, ochiul se înroșise, începea să se umfle și se instalase durerea.

 (va urma)

duminică, 17 martie 2013

Lovită-n aripă


M-am gândit să vă dau pe scurt de știre ce fac: sunt ok, după niște zile destul de neplăcute. Intervenția laser a reușit și-a decurs fără probleme, dar într-o privință am avut ghinion, totuși:  lupa instrumentului folosit a zgâriat corneea și m-am ales cu o mândrețe de eroziune corneeană. 

Momentan sunt în refacere, mă simt incomparabil mai bine decât vineri de pildă și măsor timpul în intervalele care trec între picăturile de antibiotic și cremele cicatrizante. 

Revin de îndată ce-o să fiu în măsură să scriu cu amândoi ochii deschiși :D

Voi stați pe baricade și să aveți o săptămână foarte bună, ok? :)

marți, 12 martie 2013

"Plombe" cu laser și un sfat


După cum rezultă din fotografia de profil, sunt o femeie more or less viciată: posed, cu acte în regulă și accesorii imperios necesare, un viciu de refracție. Astigmatism miopic l-au botezat părinții lui și, chiar dacă nu l-am invitat să jucăm șotron împreună, a venit când aveam vreo 14 ani, iar de-atunci nici că s-a mai dat dus. Habar n-aveam că sunt o gazdă atât de bună :D

N-am avut de ales decât să-l combat cu ochelari, dar nerușinatul s-a adaptat situației. După ce-a jucat țonțoroiul cu dioptriile mele timp de mulți ani, pare să se fi resemnat și am dioptrii, în sfârșit, constante. Ține-l-ar năravul! :)) Dar dacă de dioptrii nu mai are chef, și-a găsit în schimb altă jucărie: retina. 

Pe scurt, un test cu picături dilatatoare (în urma căruia aveam niște ochi seducători, de-aș fi putut băga în boale toți cardinalii actualmente reuniți în conclav :D), a arătat că prezint niște "găuri în retină". Fenomenul, mi-a explicat medicul văzând cât de "inteligent" mă uitam la el, e destul de frecvent în rândul persoanelor cu miopie medie și forte. Se tratează cu laser, practic fasciculele acționând ca un fel de plombă pentru retină (comparația asta îmi aparține, dacă e vreo tâmpenie să știți că nu-i vina medicului :D). Manevra se face cu anestezie locală, ambulatoriu.

Bun, deci joi am programare pentru a "rezolva" primul ochi. Al doilea e programat în aprilie, și bine că nu avem decât doi :)) Nu pot spune că mi-e teamă, sunt mai degrabă agasată că am și chestia asta pe cap. Dincolo de asta, mă întreb cu ce-o să mă îndeletnicesc joi seara, având în vedere că statul la calculator și cititul nu sunt indicate imediat după o intervenție de felul ăsta.

Aveți vreo idee? În afară de ascultat muzică, pentru că evident o s-o fac, și evident o să mă plictisesc rapid de asta :D

Aș vrea să vă mai spun ceva: dacă vă știți cu miopie medie/forte sau astigmatism miopic, mergeți și faceți o scanare de retină. Una, pentru început, iar medicul vă va spune dacă și când e necesar să repetați. Găurile astea în retină sunt, de cele mai multe ori, asimptomatice (așa cum a fost și la mine, le-am descoperit întâmplător). Foarte puțini oameni acuză probleme gen puncte strălucitoare. Iar fără simptome, găurile își văd de treabă nestingherite. Pe termen mai lung, riscul major e cel de dezlipire de retină. Nu bun.

Așadar, eu ce păcatele mele înfăptuiesc joi seara?

luni, 11 martie 2013

Despre Ouatu, cu nervi!


Avertisment: post subiectiv și cu (foarte) posibile urme de sarcasm.

Era necesar să menționez chestia asta, măcar să am cugetul împăcat că eu mi-am făcut datoria de a preveni lumea. Acestea fiind spuse, putem intra în subiect. 

Este vorba, după cum v-ați dat seama din titlu, despre viteazul câștigător al selecției naționale Eurovision, pre numele său Cezar Ouatu. Baietu' ăsta, apărut de nicăieri ca Afrodita din spuma mării, dar având deja o carieră internațională în muzica de operă, a înșfăcat sâmbătă seara biletul spre finala de la Malmö, cu o piesă despre care în cel mai fericit caz se poate spune că e... inedită.  Iar în cel mai rău, că e o behăială sinistră, care-o să ne plaseze pe primul loc. Din coadă. 

Deși am precizat că postul va fi unul subiectiv, simt totuși nevoia să subliniez că asta este strict părerea mea, pe care nu o impun nimănui. Se poate să mă înșel - deși, cinstit vorbind, nu cred :D Între timp, pentru aceia dintre voi care nu știu minunăția de piesă, iat-o mai jos:


Așa, acum știm cu toții despre ce vorbim. People, mie mi se pare un kitsch înfiorător. O piesă de-a dreptul hidoasă. Nu că ar fi fost cine știe ce alte variante mai bune în concurs, dar cred că și "Vulpe, tu mi-ai furat gâsca" ar suna mai onorabil.... prin comparație.

Bun, e contratenor. Și? De când trimitem voci de operă la un concurs de felul Eurovision-ului? Faptul că are voce bună (deși, la felul în care gâjâie ca o girafă cu roșu în gât, hmm... ) compensează o melodie penibilă? Misiunea lui, de artist, nu era inclusiv și aceea de a se asigura că piesa e competitivă și-l pune în valoare?
Nu mai spun nimic legat de potențialul piesei de-a deveni șlagăr, cum e de dorit pentru a se asigura un număr cât mai mare de voturi. Titlul (''It's my life'') e prost ales, pardon, prost copiat - duce cu gândul la Bon Jovi sau la No Doubt sau chiar la Dr. Alban, în niciun caz la piesa Ouatului, iar melodia în sine e varză cu pepene, adică voce de contratenor (moa!), care cântă pop cu influențe dubstep. Ce-ar putea rămâne în memorie din tot ghiveciul ăsta?!

Într-o notă încă și mai personală, mie mi s-a cam luat de contratenori. Abia ne lăsară în pace cu Narcis Ianău, și pac la Războiul, au făcut rost de alt contratenor pe care l-au luat imediat în brațe. Dar un tenor valoros de ce n-o apărea, frate? N-are loc de contratenori, de-aia.

I se spune "Cezar The Voice".  Așa, și? Dacă vocea nu e valorificată de o piesă foarte bună, degeaba o are. În ideea asta, hai s-o trimitem la Eurovision pe Anna Netrebko, interpretând "Melc, melc, codobelc". Păi nu? Are voce, asta e tot ceea ce contează, cel puțin dacă te iei după susținătorii Ouatului. Ăștia ai noștri încă n-au aflat că, cel puțin la Eurovision, dacă n-ai piesă bună, poți fi și Placido Domingo și Freddie Mercury la un loc, că tot degeaba.

Mă rog. Cred că e suficient cât am perorat, hai să lăsăm publicul european să decidă.

PS: aud că are în plan niște colaborări cu Andrea Bocelli, Angela Gheorghiu șamd. De ce nu-l învață nimeni să-și aleagă un nume de scenă? Cum o să sune ''Bocelli and Ouatu''?!

duminică, 10 martie 2013

Decât!


Vă pare rău că mâine e luni? Dacă da, nu sunteți singurii :))

Încerc să vă consolez cu piesa asta:



Și cu niște clătite cu ciocolată albă.

Hai, că numai mâine nu e vineri...!

(Bine.... nu chiar :D Dar sună mai optimist decât "mai sunt numai 5 zile până la weekend") :D

O săptămână excelentă să avem!

miercuri, 6 martie 2013

Eu, cu întrebări și răspunsuri


După cum știți, îmi plac foarte mult lepșele și nu demult mi-am exprimat regretul ca acestea tind să fie tot mai rare. Daaar, astăzi, citind-o pe Tomata, mi-au făcut ochii bling-bling: am dat de o nouă leapșă, iar ispita e prea mare, chiar dacă nu m-am regăsit printre cei cărora le era dată mai departe. 
Sper să nu se supere Tomata, dar când văd lepșe, e echivalentul lui "I'm on drugs!" :D

Acestea fiind zise, păzea că purced :P

1. Mulțumește celui/celei care te-a nominalizat: acest premiu nu se acordă, ca să spun așa. Am explicat mai sus de ce. Dar îi pot mulțumi Tomatei pentru că a preluat leapșa, și eventual mie, pentru că-i citesc blogul și aflu chestii interesante :)

2.  Scrie 11 lucruri despre tine - hait, mă simt ca la un interviu :D Un bob zăbavă, să mă sondez.

a) Am avut patru mari vise, care-ar putea fi descrise cam așa: o reîntâlnire cu un domn care se apropie de 80 de ani, o întâlnire cu un domn trecut de 70, o clădire magnifică, dar cu istorie sângeroasă și un eveniment cultural ultramediatizat.
Mai am trei, unul s-a îndeplinit luna trecută. Reîntâlnirea cu domnul care se apropie de 80 de ani a fost, după cum știți, mult mai aparte și mai încărcată de magie decât aș fi îndrăznit să sper :) și mi-a dat un curaj extraordinar. Imposibilul a devenit posibil. Pot, deci, nădăjdui să se împlinească și celelalte trei.  Și cine știe, dacă o mai fi blogul și o să mai fiți și voi când s-o întâmpla asta, ne citim :)
b) Nu pot supraviețui fără cafea. Alte vicii n-am, am în schimb unul și bun :D Nu fac urât când mi-e foame, nici când mi-e somn (în situațiile astea, mă blegesc). Dar dacă n-am cafea când îmi trebuie (dimineața, de pildă), se lasă cu tărăboi :))
c) Îmi plac la nebunie cerceii, am peste 100 de perechi. Doar câțiva sunt de valoare (din aur, și / sau cu un miiic diamant, și/ sau cu perle mai aparte. Majoritatea sunt gablonțuri de câțiva euro perechea, în toate modelele și culorile imaginabile și-i schimb în fiecare zi. Uneori, seara, înainte de a adormi, mă gândesc oare dintre care cercei să-i pun a doua zi; și e un gând foarte plăcut înainte de somn.
d) Nu-mi place să gătesc (uau, nu-mi vine să cred că v-am mărturisit asta :P). O fac de nevoie, când e nevoie și m-aș băga eu însămi în oală dacă așa s-ar face mâncarea mai repede.
e) Îmi plac serialele polițiste gen "Castle" sau "Murder, she wrote". 
f) Colegii de la job mă simpatizează inclusiv pentru felul în care vorbesc germana, adică înglobând în aceeași frază atât exprimare literară, cât și în dialect. Le-am explicat că n-o fac intenționat. La care au zis că știu asta, și e cu atât mai nostim.  Mă rog.  Dacă zic ei.  Cu șeful nu mi se întâmplă, din fericire :D
g) Nu sunt în stare să parchez lateral. Îi respect definitiv pe cei cărora le iese manevra.
h) La serviciu, sunt spaima pixurilor. Le rechiziționez pe toate și când îmi trebuie, evident că n-am. Dacă vreun coleg nu-și găsește pixul, prima întrebare e: "Greta, pixul meu e cumva la tine?".
i) N-am fost, nu sunt și probabil nu voi fi niciodată în stare să fluier. Și nici să fac baloane de gumă.
j) Am gândit un discurs de acceptare a Premiului Nobel pentru literatură. Nu-mi mai rămâne decât să-l câștig, că discurs am :P
k) Îmi doresc din tot sufletul o cameră cu pereții îmbrăcați în bibliotecă. Sper să mi-o pot face, într-o bună zi. 

3. Inventează 11 întrebări și răspunde la ele. Am îmbulinat-o. Încerc să rezolv punctul ăsta mai pe scurt.

a) Ți-ai face un tatuaj sau un piercing? 
Nu. În privința asta, sunt o perfectă maică Filofteia. Tot respectul meu însă pentru cei care, dorindu-și, au curajul de a-și face.
b) Care e primul lucru pe care-l faci când te trezești?
Opresc alarma telefonului, da' chestia asta bănuiesc că nu se pune. Next thing e să pipăi pe noptieră după ochelari. 
c) Dacă ai lua parte la un bal mascat, ce personaj ai alege să fii?
Probabil o cucoană din înalta societate a secolului al XIX-lea. Mor de curioziate să văd cum mi-ar sta echipată în danteluțe și crinolină, cu desuuri de-alea cu mânecuță și corset și părul coafat în sărmăluțe curgătoare ;))
d) Cum arată dimineața ta ideală?
În primul rând cafea, bineînțeles :D Clătite cu cremă de ciocolată albă, o carte bună, muzică antrenantă (Sousa, de exemplu). În pijama, în vârful patului, până spre ora 12, așa :P
e) Crezi în reîncarnare?
Îmi doresc foarte mult să cred. Mi s-ar părea cumplit să se termine totul, definitiv, aici, pe Pământ.
f) Ce instrument muzical ți-ar plăcea să studiezi?
Te ții de glume, madam. Parcă n-ai ști ce ureche muzicală de tablă posezi. Dar, dacă ar fi fost ceva, ar fi fost pianul. Mi se pare cel mai nobil instrument muzical dintre toate.
g) Ce ți-ai dori să mănânci în momentul ăsta?
Salată de vinete pe baghetă crocantă, cu roșii. Și apoi o felie de tort Grand Marnier, pentru că noblesse oblige :P
h) Ce filme ai vrea sa revezi oricând?
"Amadeus", "Sunetul muzicii" și trilogia "Nașul". 
i) (aici trișez un pic, că muza se zbate în chinuri :D) Ce filme nu vrei să mai vezi niciodată?
"Exorcizarea lui Emily Rose". Înfiorător, vă spun.
j) Practici vreun sport?
Aruncatul cu privirea :P
k) Ce carte citești în perioada asta?
O biografie a lui Mozart, de Dorothea Leonhart. Aflu niște chestii în egală măsură surprinzătoare și neplăcute despre el. Vă povestesc când o termin. Sunt abia la pagina 80 si mai am de trei ori pe atât, dar deja sunt furioasă pe el. 

4.  Dă leapșa la 9 persoane.

Cunoașteți deja principiul meu referitor la lepșe, anume că n-ar trebui limitată preluarea lor. Le-am luat la liber, le dăm la liber. Așadar, dacă vor, le invit să preia leapșa pe: Cami, Thea, Carmen, Ale, Andreea, Veronica, Rox, Alina, Elena și pe toți ceilalți care au citit-o, doresc și au răbdare să răspundă :) Parțial sau integral, aici sau pe blogul propriu, la alegerea fiecăruia :)

duminică, 3 martie 2013

Profunzimi dantelate


Poate că e un post despre rochii venit prea curând după alt post despre rochii, dar am dat întâmplător peste link-ul cu pricina și n-am rezistat ispitei de-a mă întreba: până la urmă, care e treaba cu Vera Wang? Am mai văzut rochii suprarealiste, create de ea, dar astea parcă le întrec pe toate. 

Cum poți prezenta chestii de felul celor de mai jos drept creații de modă? Și să ceri mii de euro pe una de-asta? Și - asta chiar că e de "Dosarele X" - să ai și cliente?

Fraților și surorilor, eu accept că, fiind totalmente profană într-ale modei, nu pricep arta și ce vrea să spună poetul (mă rog, în cazul de față creatorul de modă). Subtilități, profunzimi, viziunea artistică... da, da.  Cunoaștem.  Însă.... chiar așa? 

Las pozele să vorbească de la sine și mă abțin de la (prea multe) comentarii. 



A



Acestea sunt numai câteva exemple, dar nici celelalte nu se deosebeau prea mult. Dincolo de modelul rochiilor, remarc două aspecte: toate fetele - mirese, zice-se - sunt deprimate de parcă le-ar lua cu arcanul la oaste ca pe bădița Vasile.  Asta, una.  A doua, rochiile nu sunt puse în valoare nici de accesorii, nici de machiaj, nici de coafură. 

Acuma doar n-o fi viziunea doamnei Wang ca mireasa să fie palidă ca după o săptămână de gripă, lipsită de bijuterii ca o martoră a lui Iehova și cu părul lipit de cap ca și cum n-ar fi aflat că s-a inventat șamponul?