joi, 25 aprilie 2024

Și m-am dus iar la Paris... 🙂... și n-am stat degeaba 😀

Carevasăzică. Nu doar c-am supraviețuit prezentării și grupelor de lucru pe care a trebuit să le gestionez a doua zi (ca să se familiarizeze oamenii cu un nou modul pe care-l vom avea, dacă zeii soft-ului își pogoară privirea olimpiană asupra colegilor de la IT, de la jumătatea lunii mai), dar în bună parte m-am și amuzat făcând toate astea și am experimentat ceva nou, care mi-a plăcut la nebunie. Stați așa că vă zic îndată, dar s-o luăm cronologic.

Am ajuns cu bine luni dimineață, chiar dacă relativ leșinați de oboseală (dat fiind că eram treziți în creierii nopții), dar ne-am remontat cu niște croissants care efectiv se topeau în gură și cu vreo 2 cafele solemne. Nice to see you, how was the flight (matinal, așa a fost! al naibii de matinal 🥴), ça va, ça va, țoc, țoc. Aaa, uite-l și pe pitpalacul pe care acum câteva luni voiam să-l pun la proțap în fum de ardei iute da-ntre timp ne-am reconciliat, Gretaaaa, I am soooo glad to see you, vai dar I am soooo glad to see you too (🤥), ça va, ça va, țoc, țoc.

Cred că revederea districtului financiar al Parisului (
La Défense, întâmplător și cel mai mare din Europa), unde avem și noi sediul central și care-mi place foarte mult, trebuie să fi contribuit serios la starea mea de spirit - una surprinzător de bună, deși mi se cam înnodau nervii.


”Bonjour, Paris!”, i-am zis în gând, salut care mi-a devenit obicei când vin aici. Nu mai fusesem dinainte de pandemie la sediul central și mi-am adus aminte de prima mea vizită din urmă cu aproape cinci ani. Aveam abia o săptămână de când începusem și nu eram deloc sigură că vreau să rămân în firma asta.
Îmi pare bine că am ales să rămân, să învăț un domeniu nou de la zero și să fructific șansele care mi s-au dat.

Bun, să depășim momentul de nostalgie și să trecem la prezentare. Fără a intra în detalii, a decurs bine. Ne-am înțeles din priviri (eu și colega), ne-am descurcat cu întrebările primite (colegii din Hamburg fuseseră deja amenințați cu toate caznele iadului dacă ne întreabă ceva în public, drept pentru care nu au piscuit 😈) și am răsuflat ușurate când s-a încheiat teoria chibritului. Doar jumătate din treabă era însă terminată: a doua zi, urmau grupele de lucru. Dar pân-atunci să ne bucurăm de seara asta, am zis, și-am ieșit în grup extins la o bere și-apoi la cină.
(Am încercat să beau o bere cu aromă de cireșe. Delicioasă, dar prea tare pentru mine. Am abandonat-o și-am eșuat într-o Cola. Asta sunt și-aici mă termin, ce pot să zic).

Marți eram considerabil mai odihnită, dar destul de stresată. O să mă descurc eu cu grupele de lucru? Pe vremuri eram foarte bună la chestiile astea, dar cumva acum totul mi se pare mai dificil. Sau poate nu mi se pare.
Dar și asta a decurs bine. Pregătisem pentru fiecare dintre ”cursanții” mei câte un studiu de caz, le-au rezolvat pe toate, am testat diferite scenarii, am răspuns la întrebări, am și râs de una-alta.
”Eu o să șterg toate referințele din sistem și-o să cer recompensă pentru a le reconfigura. Ar trebui să-mi ajungă pentru o vilă pe Coasta de Azur”, a decis un coleg care-n mod evident știe ce vrea de la viață 😀. I-am urat succes și nu sunt întru totul sigură că nu vorbeam serios 🙈.

Ulterior am fost lăsați în pace să lucrăm vreo două ceasuri și pe la ora patru s-a dat semnalul de plecare. Am luat metroul și când am ieșit am dat peste dumnealui...


Nu e pentru prima dată când constat ce efect pozitiv, înviorător exercită Parisul asupra mea. Cât aș fi de obosită și de tracasată, de câte ori am ajuns în capitala Franței am simțit cum realmente mă încarc de energie bună și de bucurie.
Ceea ce s-a întâmplat și acum. Eram atât de veselă în timp ce ne plimbam pe acolo, că unul dintre colegi chiar mi-a zis că nu-și amintește să mă fi văzut vreodată așa ☺️.
Mare mi-a fost surpriza când am dat peste o veche cunoștință, dacă-i pot spune astfel... ❤️


Întâlnirea cu Lady Liberty (cea originală) a fost una dintre cele mai emoționante experiențe ale mele pe tărâm american; și chiar dacă aici era o reproducere, mult m-am bucurat să o revăd.

Și acum că am ajuns la momentul team building-ului, poate n-ar fi rău să caut niscaiva cenușă pe care să mi-o torn în cosițe. Am cârâit împotriva chestiei ăsteia cu team building-ul, dar ideea pe care au avut-o s-a dovedit a fi ex-ce-len-tă.

Fără s-o mai lungim, voilà de vedeți ce-am înfăptuit:


Pentru mine era prima dată când intram într-o sală de bowling și puneam mâna pe-o bilă. Colegii mi-au explicat cum s-o țin și cum să arunc.
După cum se vede în imaginea de mai jos (prima rundă), inițial am fost cam timidă...


... însă după un gin tonic, m-am împipotat:


- Cu siguranță nu faci asta pentru prima dată!, a exclamat un coleg din Paris după ce-am dat jos toate popicele (din a doua încercare, dar orișicât).

Acum să nu exagerăm. Am dat și pe-alături. Respectând adevărul istoric, am dat prin porumb de considerabil mai multe ori decât am avut parte de ”spare” (lovitura bonus pe care o primești când dărâmi toate popicele. Admirați cunoștințele elevate, merci beaucoup 😎).

A fost o seară superbă. Ne-am distrat, muzica a fost aleasă pe sprânceană și ne-am simțit foarte bine. Un team building cu adevărat reușit, nu joculețele alea stupizele pe care le face HR-ul. Eu am exterminat cu aplomb două ginuri tonice, din care nu m-am amețit deloc (probabil faptul că i-am zis barmanului ”less gin, more tonic” a avut un rol în treaba asta 🙄).

Ieri nu s-a mai petrecut nimic deosebit. Am lucrat vreo 3 ore la birou, după care am plecat spre aeroport. Unde am dat, din nou, peste o angajată oțărâtă la controlul de bagaje. Nu e prima dată când mi se întâmplă asta pe CDG. Acum s-a rățoit că recipientul din plastic (transparent și cu fermoar) în care îmi țineam produsele lichide nu e bun și mi-a dat o pungă în care să le pun. I-am zis ceva de mă-sa în gând. Ceva mai mult 🤬.

Ajungând astăzi la birou, am constatat că inginerului îi fusese dor de noi și ne decorase toate monitoarele. Ale mele, spre exemplu, arătau așa:


Ziceți voi dacă nu e drăgălaș 🥰.

Una peste alta, au fost niște zile foarte mișto, chiar dacă avem cu toții de recuperat munca pe care nu am putut-o face, ocupați fiind cu alte chestii (mult mai interesante, concluzionez eu în retrospect).

5 comentarii:

SAM spunea...

Mi-a placut foarte mult cum ai descris experienta, eram sigura ca te vei descurca, se vede ca depui toate eforturile si esti sarguincioasa. E bine ca v-ati si bucurat de Paris, mie personal nu-mi place, dar daca te incarca pozitiv e super.
Apropo de Lady Liberty, am fost recent la Colmar si-am vizitat muzeul dedicat creatorului statuii, Auguste Bartholdi, a fost foarte interesant si-a meritat sa renunt la muzeul jucariilor pentru asta. Au si cateva camere amenajate, sala de mese interesanta cu farfurii prinse in tavan.

Tomata spunea...

Asa grumpy cum esti tu (sau pari, mai bine zis), tot te iubeste si te apreciaza lumea.

Foarte faina iesirea ta la Paris, insa nu pot spune ca eu astept cu multa nerabdare saptamana noastra din vara acolo. Iar despre Defense, ultima data cand am fost am prins golden hour, vai cum sclipeau toate cladirile alea in lumina calda a soarelui. Imi aduc aminte perfect ziua aia <3

Adriana spunea...

Tomata, mergeti la Paris pentru Jocurile Olimpice?

Greta spunea...

@SAM, îți mulțumesc din suflet :)
La Colmar îmi doresc demult să ajungem. Din imagini, pare un loc desprins dintr-o lume de basm.

@Tomata, aoleo, cred că nu m-am exprimat prea bine :D Eu nu-s grumpy la serviciu, sunt mereu pozitivă, las ”de la mine” mai mult decât poate ar trebui, îmbrățișez cu entuziasm (vorbă să fie... :D) majoritatea ideilor și proiectelor, unele dintre ele incredibil de pestrițe... Dar nu comentez și nu-mi arăt adevăratele simțăminte, cred c-ar fi surpriza vieții lor dacă mi-ar putea citi gândurile și ar ști ce părere am cu adevărat despre una sau alta :))))

@Adriana, chiar așa, nu mă gândisem la asta :) Colegii mei din Paris se arată îngroziți și cine a putut, și-a programat concediu în perioada Jocurilor. Cine nu, va face Home Office, se anticipează că transportul public va deveni pur și simplu impracticabil.

Tomata spunea...

@ Adriana, scuze, abia acum vad comentariul tau. Da, mergem o saptamana pentru Olimpiada. Sotul e innebunit de bucurie :)