sâmbătă, 31 decembrie 2011

Trei nopti dintre ani


Ma gandisem sa scriu un post ceva mai elaborat pe tema asta, insa - fapt deloc neobisnuit - m-am toooot lungit cu pregatirile pentru maine (plecam la München si revenim duminica seara), asa incat va trebui sa ma restrang oarecum in ceea ce mi-am propus sa fie un fel de top 3 al Revelioanelor mele de pana acum. 

Primul dintre ele - in ordine cronologica, nu al semnificatiei - e Revelionul 1995. Tin minte ca m-am bucurat de el ca de niciun altul de pana atunci. Asta fara sa fi avut vreun motiv special, altul decat faptul ca fostul prieten (de care ma despartisem prin primavara) tocmai revenise spasit pe 29 decembrie, cu o felicitare de Craciun si o floare, vrand sa ne impacam si sa reluam relatia. Ceea ce am si facut, dupa ce l-am fiert in sos de "nu stiu, sa ma mai gandesc, sa mai reflectez" vreo doua saptamani. 
Revenind la acea seara de Revelion, mi-am petrecut-o in pijama, instalata comod in pat, citind "Winnetou" si infruptandu-ma din prajturi. Il descoperisem de curand pe Karl May si eram de-a dreptul fascinata de cartile lui. Am citit pana m-a luat somnul, avand permanent o incredibila stare de bine si reflectand ca e un "Revelion pe cinste". 

Urma un an care s-a dovedit foarte greu, dar si incitant. Cu probleme majore (de sanatate si nu numai), dar si cu revelatii. Cu spitale, spaima, durere, dar si cu incredere, emotie si veselie. Si cu unele dintre cele mai fericite si emotionante clipe din viata mea de pana atunci.

Revelionul 2005 m-a gasit destul de vlaguita. Ultimii 2 ani fusesera tare urati si avusesem parte de esecuri pe toate planurile - personal, sentimental si profesional. Eram atat de "ciuruita" sufleteste vorbind, incat nici nu stiu de unde-am mai avut curajul de a spera ca va veni un an extraordinar si entuziasmul de a pleca intr-o excursie de o saptamana la Viena, organizata de o agentie de turism. Excursie de care m-am bucurat din plin, incercand din rasputeri sa nu ma gandesc la ce ma astepta acasa (singuratate si no job, taman imi pierdusem serviciul la jumatatea lui noiembrie). Si care nu a fost lipsita de inedit, iar asta e musai sa va povestesc. Iata despre ce-a fost vorba:

Intre alte costuri adiacente ale excursiei, s-a regasit si cina festiva de Revelion, la o vinarie de la periferia Vienei, meniul fiind  55 euro de persoana. Am platit chestiunea, ca toti turistii din grup si pe 31 decembrie la ora 22, eram cu totii la vinaria cu pricina. Masa speciala rezervata pentru noi. Mai erau si alte grupuri acolo, intre care niste italieni (precizare importanta in context).
Intram, ne ocupam locurile, ni se aduce aperitivul si ne holbam toti cu negraita inteligenta. Motivul? Portia consta in: 4 (patru) cubulete de cascaval, in care fusese infipta cu scobitoarea cate o boaba de strugure si 2 (doua) felii de bostan in care fusese infipta, tot cu o scobitoare, cate o foarteee subtire feliutza de sunca presata. De baut: cate o cana de vin alb, slab de tot. Daca mai voiai, fiecare cana suplimentara costa 4 euro. O sticla de apa minerala la 4 insi, daca mai voiai apoi - 3 euro.
"O sa murim de inanitie", ne-am zis. Tragem cu ochiul la masa italienilor: sunca, chiftelute, masline, diferite sortimente de mezeluri, rulouri umplute cu salate. Hmmm.... :D

Felul principal: una bucata felie mica de carne, foarte subtire. Fara garnitura. Din nou, ne uitam ce infulecau italienii: sarmale - atat in foi de vita, cat si de varza, cu mamaliga si smantana.  Asta chiar era deosebit de interesant. De cand mananca italienii sarmale?!

Desert: cate 3 (trei) bomboane fondante, mult prea dulci ca sa poata fi ingurgitate.
Asta era maretul meniu de 55 de euro de persoana?! Italienii pompau tiramisu de zor, intre timp.
Nimeni din grup nu vorbea germana, iar ghidul a refuzat sa discute cu ospatarii, zicand ca "nu vrea scandal". Ce ne mai ramasese de facut? Ce stiu romanii: haz de necaz. Niste turisti aveau o sticla de visinata, pe care au impartit-o si, cum nu ne-a trebuit mult ca sa ne ametim, ne-am pus pe cantat: "S-altadata, s-altadata, o s-o facem, si mai, si mai lata...'', in aplauzele italienilor care se indopau cu nesat.
Explicatia (aflata ulterior, dupa niscaiva reclamatii la agentie) a fost ca se incurcasera meniurile si italienilor li se servise mancarea noastra. Sa fie primit, ca neam de neamul lor n-a pupat asa ceva :D

Dupa aceasta deosebit de imbelsugata (si festiva) cina, ne-am dus in centru, in fata primariei, unde - imediat dupa gongul de la miezul noptii - am dansat, care cu cine s-a nimerit, "Dunarea Albastra". Asa e traditia Revelionului vienez.
Astfel am inceput eu un an pe care-l voi considera intotdeauna a fi fost unul dintre cei mai buni ani din viata mea. Chiar in prima saptamana din ianuarie mi-am gasit serviciu (un loc de munca agreabil, care mi-a oferit niste satisfactii profesionale extraordinare) si, cateva luni mai tarziu, am inceput relatia cu omul care m-a vindecat sufleteste si m-a reinvatat sa iubesc. Si a carui sotie am devenit, ulterior.

Revelionul 2006 a incheiat la fel de frumos un an care fusese atat de bun cu mine: imprejurari de ordin profesional ale viitorului sot ne-au dus tocmai in Davos - o statiune eleganta din Alpii Elvetieni, unde ne-am plimbat intr-o seara prietenoasa de 31 (nu era frig, era in schimb zapada si un peisaj de-o frumusete aproape ireala), am ascultat clopotele celor 3 biserici, care-au inceput sa bata simultan la miezul noptii, am privit artificiile, ne-am facut carare pe strazile pline de oameni in tinute de seara care iesisera din restaurante pentru a intampina Anul Nou, am baut un vin rosu in camera de hotel si am adormit cu sufletele mai pline ca oricand.
Anul 2006 a fost linistit, lipsit de evenimente majore, dar cald, prietenos si cu realizari semnificative. 

Pana in 2012 au ramas cam 24 de ore. N-am planuri in mod deosebit, dar am vise si speranta ca va fi un an excelent. Il vom incepe la München, cum va spuneam, alaturi de niste amici. Iar eu constat ca:  a) am scris incredibil de mult :D si b) mai am o suma de treburi de rezolvat.
Hm, as fi putut paria ca asa o sa se intample, sunt omul ultimului moment. Dar pana la München nu sunt decat vreo 3 ore pe autostrada, nu suntem conditionati de-o ora anume, asa incat sa mergem la culcare, ca tot m-am spetit azi. Ce, voi credeti ca-i usor sa nu faci nimic? :D

Va multumesc ca sunteti aici. Va rog sa fiti si la anul. Va imbratisez. Si va doresc un 2012 care sa va ramana in suflet a fi fost unul dintre cei mai frumosi ani din viata voastra :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu