Despre sclavia moderna si perfect legala

De cateva saptamani reflectez la un subiect actual, cu tematica sociala si, de cele mai multe ori, foarte spinos pentru cei care lucreaza in Germania. Mai exact, pentru cei care sunt angajati prin intermediul firmelor de intermediere personal.

Este o practica uzuala aici si firmele de acest gen se bucura de succes enorm (si nemeritat, daca ne gandim la felul in care majoritatea isi trateaza angajatii. Dar somajul de peste 7% le asigura, inca, o multime de amatori care le bat la usa cu un CV in mana, sperand ca vor scapa de ingratul statut de somer). Cei mai multi scapa, chiar daca pentru scurta vreme. Insa tot cei mai multi ajung sa-si spuna ca somajul ar fi de preferat posturii de angajat al unei astfel de firme. 

Firmele de intermediere personal traiesc exact din asta: furnizeaza personal altor companii, de obicei personal calificat in domenii gen sudura, tinichigerie, tamplarie, distributie samd sau necalificat, pentru ca exista destule locuri unde calificarea se face la fata locului. Contractul se face initial pe o perioada de sase luni, cu posibilitate de prelungire si omul respectiv nu este angajatul propriu-zis al firmei la care lucreaza, ci al celei care l-a intermediat. Trebuie sa se supuna cerintelor si conditiilor impuse de cea dintai, insa responsabila directa de soarta lui este exclusiv firma care l-a plasat acolo. Ei, si de-aici incepe dansul...

La mine la serviciu sunt destul de multi colegi provenind din astfel de firme si mai pe la inceput, cand nici nu-mi inghitisem galbenusul in privinta conditiilor de munca si mi se parea ca tot ce straluceste e aur, chiar ma gandeam ca sunt norocosi si ca se afla intr-o pozitie privilegiata. Salariu ceva mai mare decat al nostru, cei care suntem angajati directi ai firmei la care lucram, mai multe zile de concediu pe an (24, in loc de 20 cum avem noi), prima de concediu si prima de Craciun (noi n-avem niciuna, nici alta).

S-a dovedit insa, inclusiv pentru naiva de mine, ca e un caz clasic de "afara e vopsit gardul". Colegii mi-au povestit lucruri pur si simplu halucinante, despre care am citit apoi pe Internet (ca nu i-am crezut din prima) si pe care nu le-as fi crezut posibile intr-o tara ca Germania, in al doilea deceniu al anilor 2000.

In primul rand, cu foarte rare exceptii, contractul nu se prelungeste decat de doua ori. Asta pentru ca dupa doua prelungiri sunt obligati de lege sa ofere contracte pe durata nedeterminata. Si covarsitoarea majoritate a firmelor nu o fac, pentru ca ar insemna sa se lipseasca de instrumentul principal de constrangere al angajatului. Asa ca-l zboara, si motive se gasesc intotdeauna. Iar cum ziceam mai sus, la usa lor e coada. 

Avand contract determinat, ca angajat al firmelor de intermediere personal iti este interzis sa te imbolnavesti, fie si macar o zi. Nu exagerez si nu-mi arde de glume. Firma iti cere sa vii la munca no matter what, iar daca boala ta necesita internare si ai tupeul sa te duci la spital, n-ai decat sa-ti "decontezi" zilele de boala din cuantumul orelor suplimentare acumulate. Nu vrei? Bun, cand iti expira contractul esti dat afara. Verbal, ti se spune ca ai lipsit pe caz de boala, ergo nu se poate pune baza pe tine. In scris, evident ca nu primesti asemenea bazaconie; in motivatia pe care trebuie sa o elibereze pentru evidentele celor de la oficiul de munca se mentioneaza ca nu te-ai ridicat la inaltimea exigentelor, bla-bla-bla. 

N-am putut crede una ca asta, asa ca am cautat pe net. Si-am citit, tot mai consternata, vreo 7-8 pagini de marturii ale oamenilor care-au trecut prin asa ceva. Cu totii povesteau, in mare, acelasi lucru: ore suplimentare care "dispar" ca prin farmec (tu stii ca ai 70, la final de luna afli ca-s doar vreo 52, desi n-ai pierdut nicio ora de munca in luna respectiva), schimbul de noapte - cand exista - nu se plateste conform legii invocandu-se tot felul de pretexte stravezii, daca esti bolnav nu ai voie sa lipsesti etc.

E strigator la cer, pur si simplu. Dar pentru ca stiu foarte bine legea si pana unde pot intinde coarda, functioneaza nestingheriti mai departe. O colega mi-a povestit ca, anul trecut, a avut un incident casnic, daca se poate numi asa: ex-ul i-a invinetit maxilarul si arcada cu niste pumni bine plasati si i-a fisurat coastele. A ajuns la spital si, inainte de a i se da calmante pentru a nu mai avea dureri, prima ei grija a fost sa sune la firma si sa anunte, abia vorbind, ca nu poate veni pentru ca a avut un accident in casa. "Treaba ta", i-a zis cucoana de la firma-minune, "dar vezi ca n-ai prea multe ore suplimentare din care sa decontezi, nu sta mult in spital".  No comment.

Sunt foarte atenti nemernicii astia: nu concediaza pe nimeni fara motive intemeiate. Tribunalul poate da foarte usor cu ei de pereti. Insa pentru neprelungirea contractului nu li se poate imputa nimic. Sunt incredibili. Si e incredibil ce se intampla. 

Cu riscul de a ma repeta (ca live, cand am vorbit cu fetele, m-am repetat la fiecare doua minute, clatinand din cap de mai sa mi-l desurubez), nu pot sa cred ca se intampla asa ceva. Nu pot sa cred ca nu se poate face nimic. 

Exceptii, ca trebuie sa amintesc si de ele, sunt putine. Adica firme serioase, care-si trateaza angajatii in mod corect si conform legii. 

Celor care procedeaza cum am povestit, nu le doresc decat sa-i puna si pe ei soarta in postura de a fi angajati la firme care-i trateaza exact cum isi trateaza ei angajatii. Dar slabe sanse, pentru ca, de regula, se tin foarte bine de scaun.

Incredibil.