Pe 12.12.12 despre 07.07.07

Este cu siguranță o zi cu dată remarcabilă, o cifră atrăgătoare și rotundă, care nu se va mai repeta decât peste 1000 de ani. Cum e puțin probabil să mai fiu în preajmă la vremea respectivă (în definitiv, până și scorul lui Matusalem n-a fost decât 969 :D), m-am gândit să consemnez ziua cumva. 

Pe urmă mi-am dat seama că am o problemă: nu s-a întâmplat nimic semnificativ azi, în tot cazul nimic demn de a fi legat de această zi, una ca oricare alta. Dar, pentru că de scris vreau musai să scriu ceva, m-am gândit să povestesc pe scurt despre o zi cu o dată la fel de atrăgătoare, pe care de asemenea n-o vom mai întâlni în mileniul acesta și pe care am avut șansa să o petrec în compania unui om pe care-l admiram încă din adolescență și a cărui muzică o ascultasem de nenumărate ori pe casete, la micul, modestul și atât de îndrăgitul meu casetofon roșu din acei ani.

Mi-am petrecut ziua de 7 iulie 2007 la Brașov, împreună cu Michael Bolton.

Îl vedeam, de fapt, pentru a doua oară. Cea dintâi întâlnire cu el se consumase cu aproape doi ani înainte, pe 9 noiembrie 2005, la București. Nu mai existau, deci, fiorii primei întâlniri live. Existau însă o anume duioșie și o nerăbdare de a-l revedea și asculta, amplificate de faptul că evenimentul respectiv părea să fie ultimul "de calibru" din cariera mea de jurnalist, cel puțin pentru următorii ani. 

A fost generos cu timpul său la conferința de presă; a răspuns amabil și detaliat fiecărei întrebări, punctându-și ideile cu exemple concrete, gesticulând febril pentru a da mai multă greutate spuselor, făcând glume. Pusesem reportofonul pe masă în fața lui, în paralel îmi luam notițe (nu m-am bazat niciodată exclusiv pe marafetul de înregistrat) și din când în când îl priveam. Deși nu se mai întâmpla în premieră (atunci chiar că abia mai puteam respira de emoție), tot nu-mi venea să cred că e acolo. Îmi aminteam de anii adolescenței, de multele seri în care-mi ținuse de urât, de trăirile date de melodiile lui (eram profund - și hopeless - îndrăgostită de cineva la vremea aceea și, natural, mi se părea că toate melodiile lui au fost scrise pentru mine). 

Am îndrăznit să-i adresez și eu o întrebare (una destul de interesantă, aș zice, pentru că răspunsul a durat câteva minute bune), eu îl ascultam și scriam cu furie, iar o colegă de-a mea îi făcea poze. "De câte ori ai să te uiți la pozele astea, ai să-ți amintești că ți se adresa ție". :)

Avea dreptate. E suficient să privesc fotografiile, ca să mi se facă "pielea de găină".  A fost una dintre cele mai frumoase zile ale mele, în plan atât profesional, cât și personal.

Am plecat de la Brașov cu inima oarecum grea. Pentru mine se deschidea un drum nou din toate punctele de vedere și nu știam dacă voi mai ajunge vreodată să fac jurnalism la nivelul necesar pentru a avea parte de asemenea experiențe.  Nici astăzi nu știu.

Însă în seara aceea mi-am luat la revedere de la Michael Bolton ducând cu mine versurile melodiei "Go the Distance", interpretate în concert: "I will find my way, if I can be strong". Ceea ce-n parte am reușit deja, iar the best is yet to come :)