miercuri, 6 ianuarie 2016

Prietenie cu sens unic


Scriam acum câteva săptămâni că anul 2015 pare să marcheze sfârșitul a ceea ce multă vreme am crezut că va fi o prietenie pentru toată viața. Nu eram sigură, de fapt nici acum nu sunt convinsă că it's over, dar un lucru e cert: chiar dacă vom reînnoda la un moment dat firul, nu va mai fi la fel.

De felul meu sunt destul de lipsită de încredere în mine însămi și unul dintre cele mai ușoare demersuri este să mă faci să mă simt vinovată pentru indiferent-ce. Iar prietenia asta nu e cea dintâi de care s-a ales praful. Mi s-a mai întâmplat și de fiecare dată am stat, am analizat, am pritocit și, evident, m-am învinuit. Că poate n-am făcut tot ce puteam. Că poate-ar fi trebuit să mai las de la mine. Că toată lumea greșește (de acord, și eu am greșit cu siguranță și-aș fi fost dispusă să fac tot ce-mi stătea în puteri, condiția fiind ca ”partea cealaltă” să-mi iasă în întâmpinare și să ne întâlnim la jumătatea drumului. N-a fost cazul). Mi-am recunoscut mie însămi că mi-e dor de respectivele persoane și de momentele noastre bune. Dar felul în care au reacționat (sau mai bine-zis, în care NU au reacționat) mi-a arătat că nu era reciproc. Iar prietenia cu sens unic, apropo de titlu, nu rezistă decât o vreme. 

Într-unul din cazuri, fuseserăm prietene vreo șase ani și jumătate. Destul de apropiate, ne fuseserăm alături una alteia în situații mai delicate, eram pe aceeași lungime de undă, ne amuzau aceleași lucruri șamd. După ce s-a angajat, m-a solicitat tot mai des s-o ajut la anumite lucrări (de obicei acolo unde era vorba de materiale care urmau să fie traduse). Am ajutat-o mereu, chiar dacă nu mereu aveam chef de așa ceva. Mă revoltam uneori că-i făceam treaba pentru care ea primea un salariu destul de bun, dar - cum am zis mai sus - ”treacă de la mine...”.
Eh, dar paharul mi se umplea încet și sigur. A dat pe dinafară într-o seară, când m-a pus să-i corectez o prezentare de 22 de slide-uri - deci nu tocmai mică. Eu eram într-o pasă destul de aiurea: jupânul era internat și urma să fie operat a doua zi, eu urma să fac un RMN după o tomografie cu rezultat incert, iar peste asta mai aveam vreo câteva pricini de durere de cap. 
Toate aceste aspecte îi erau binecunoscute ei, prietenei. Așa că am fost sigură că va înțelege faptul că numai de corectat 22 de slide-uri în engleză nu aveam dispoziție. ”N-am starea necesară pentru asta”, am explicat. Reacția ei? ”Ia intră în stare, că n-am chef să primesc reproșuri”.

Mda. Știu c-am fost proastă până la capătul lumii și înapoi, dar am revizuit prezentarea. Apoi am dispărut, de pe toate canalele. N-am mai căutat-o. Mi-a fost rușine mie de rușinea ei, de aceea nu i-am reproșat atitudinea. Mi-am văzut de treabă, noi am fost din fericire bine amândoi, iar după o săptămână am primit un sms de la ea, în care se mira că n-am mai dat niciun semn și mă întreba dacă sunt ok. ”Da, e totul bine. Mulțumesc de grijă”, i-am răspuns. 
Și... asta a fost tot. Cunoscându-mă, și-a dat seama cu siguranță că e ceva în neregulă, dar nu a încercat să afle de ce. Au trecut șase ani de-atunci. N-am mai vorbit niciodată. 

În alt caz, după o prietenie de vreo cinci ani, în care ne povestiserăm inclusiv cele mai intime probleme și ne susținuserăm una pe cealaltă, m-a șters din lista de Friends pe Facebook și mi-a dat și Block - atât pe Facebook, cât și din viața ei - fără absolut nicio discuție prealabilă, din niște pricini pe care, după vreo 2 ani, a încercat să mi le explice. A recunoscut că a greșit la vremea respectivă. Am apreciat demersul, dar pentru prietenia noastră a fost prea târziu. Mi-a părut rău, dar n-am putut trece peste acel ”shift delete” de care-am avut parte fără ca măcar să mi se acorde șansa de a-mi spune și eu punctul de vedere. 

Iar acum, în cazul prietenei de care vorbeam la începutul postării... e vorba de 13 ani de prietenie. Ani în care am fost apropiate și care ne-au legat printr-o mulțime de întâmplări, unele vesele, altele mai puțin. Avem multe amintiri, la care mă întorc mereu cu gândul. Și încerc un mare regret pentru stadiul în care suntem acum - un fel de silenzio stampa nedeclarat ca atare. Vina mea în povestea asta este că, după un 2015 greu pe care l-am avut, am vrut să mă pun pe mine pe primul loc. Nu vreau să intru în detalii, dar vă rog să mă credeți că nu era vorba de o situație gravă - s-ar putea compara cu prezentarea de 22 de slide-uri din primul exemplu, e cam de-același ”calibru”. 
Da, regret de-o mie de ori că am ajuns aici, dar de câte ori mă împunge părerea de rău, mi-aduc aminte de un fapt cât se poate de simplu: nu mama ei a murit anul trecut. Ci a mea. Consider că, având în vedere acest aspect, puteam să beneficiez de înțelegere.
Și trebuie să spun că, oricât de revoltată aș fi că n-am avut parte de înțelegere în situația dată, tot îmi pare rău. Foarte rău. Oare atât am însemnat...? 

Încheind acest (lung) post, țin să spun că mi-e cu atât mai clar că-n exemplele de mai sus a fost vorba de sens unic, cu cât am trei prietene despre care m-am convins demult că-mi sunt alături cu adevărat, că împărtășim ceva reciproc și pe care le iubesc. Mulțumesc din tot sufletul pentru ceea ce sunteți... vă știți voi care :)

14 comentarii:

Anonim spunea...

Iubeste-te pe tine mai mult si pune-te pe primul loc. Intotdeauna. Citind ce ai scris, ma face sa ma bucur ca nu am genul ala de BFF. Si nici nu cred ca am simtit vreodata nevoia. Poate suna ciudat, dar imi e foarte bine "mie cu mine". Am cateva prietene, fete dragi si pe sufletul meu, cunoscute in ipostaze diferite, mai vechi sau mai noi. Vorbim rar si ne intalnim si mai rar. Dar stiu ca sunt acolo, prezente. Si vice versa. Iar momentan cel mai bun prieten dintre toti prietenii e sotul. In fata lui ma "dezbrac" de (aproape) toate secretele. Si tot el e acolo, no matter what. Take care,
Cu drag,
Maria

Greta spunea...

Ai mare dreptate, Maria. Asta cu ”iubește-te pe tine și pune-te mereu pe primul loc” e o lecție foarte importantă pe care nici acum, la aproape 36 de ani, nu cred că am învățat-o cu adevărat. Lucrez la asta... :)
Și într-adevăr, cel mai bun prieten este, și-n cazul meu, soțul. Suntem norocoase :)

Anonim spunea...

ai dreptate, uneori sunt lucruri mai importante in viata noastra, decat corectarea unei lucrari sau altele marunte. Am invatat cu timpul ca e important sa intrebi "ce mai faci? te pot ajuta/asculta?" decat sa ceri un favor. Poate si eu la randul meu am facut astfel de lucruri, am indepartat prieteni fara voia mea. Sper totusi ca nu am facut-o, nu stiu. Am 2 prietene, le consideram bune, dar sunt mult prea ocupate de cand am plecat din tara. Si eu sunt ocupata, dar nu ma impiedica sa intreb ce mai fac, sa le trimit un zambet etc. in rest recunosc ca nu am prietene foarte apropiate, ceea ce sotul imi reproseaza, pt ca el e f orientat catre grupul lui de prieteni, dar eu ma simt bine asa.
Nu fii trista, desi stiu ca doare, asa a fost sa fie, cei care iti sunt prieteni sunt in orice conditii, apreciaza-le pe cele care sunt acolo cand trebuie.
Cris

Anonim spunea...

Buna,
Ti-am descoperit blogul anul trecut cand ai scris despre concertul de la Viena si de atunci te citesc cu placere.
Si eu am patit de multe ori acelasi lucru cu prietenele mai ales dupa ce am plecat din tara; a fost greu dar asta e; si acu incerc sa imi fac doar amice si BFF este sotul care ma intelege in toate si e alaturi de mine tot timpul. Decat prietene care sa te caute doar cand au ele nevoie sau sa incerce sa se bage in familia ta mai bine lipsa :).
Iti doresc sa ai un 2016 asa cum iti doresti si sa nu mai regreti astfel de "prietene", nu merita :).
July

Anonim spunea...

Cine nu vede valoarea în tine nu te merită și în momente de criză se vede adevărata față a omului.
Da,sună pompos, dar după ce am trăit câteva dezamăgiri m-am cam lecuit.
Lucrurile se cern,lasă-le să plece și ține minte ce a fost frumos.Cu siguranță vor veni oameni cu suflet frumos în preajmă,vei vedea.
Te îmbrățișez strâns și cu mult drag.

Carmen

Greta spunea...

Le apreciez cu atât mai mult cu cât am avut parte și de surprize amare. Dintre exemplele pe care le-am dat, ultimul chiar a fost surprinzător, aproape șocant. Mă gândeam, cum adică, frate... chiar s-a supărat?! Din atâta lucru? Pe bune?
Iar acum, pe măsură ce trec zilele și silentio stampa continuă, parcă tot nu-mi vine să cred. Cum s-arunci o prietenie de 13 ani doar pentru că nu ți s-a făcut un moft? (Că despre asta a fost vorba... un moft).
Dar deh, se-aplică treaba cu sensul unic.

Greta spunea...

Bună, July! Îți mulțumesc pentru că ești aici :)
Da, se pare că e adevărat că emigrarea are, printre altele, darul de a cerne prieteniile. Rămân în sită cele adevărate și trainice, restul... se scurg. Însă, după cum ai spus și tu, mai bine așa. Mai bine puțin și concentrat, decât mult și... diluat :)
Mulțumesc tare mult pentru urare și gândul bun, un an excelent îți doresc! :)

Greta spunea...

”În momente de criză se vede adevărata față a omului” - mare adevăr ai spus, Carmen. Și nu sună deloc pompos, e adevărul adevărat. Sunt așa de bune, de inimoase și de sufletiste cele trei prietene pe care le-am menționat la final, că uneori mă gândesc că nu le merit.
Mda, partea cu ținutul minte a ce-a fost frumos e cea mai grea. Mai ales cu prietena de 13 ani am atâtea amintiri frumoase... amintiri care însă ar trebui să i se deruleze și ei prin fața ochilor, cum mi se derulează mie. Mă-ntreb însă dacă așa o fi. Ce pot să zic, deocamdată nu trece zi fără să mă gândesc la ea.
Te îmbrățișez și eu! :) Strâââns de tot!

Kyrara spunea...

Buna.
Nici nu imi mai aduc aminte cum ti-am descoperit blogul, insa e prima oara cand comentez. :D
In urma cu vreo 2 ani am pierdut, in decurs de mai putin de 6 luni, 2 prietene foarte bune. Una era prietena mea din copilarie, ne cunosteam de aproape 20 de ani si trecuseram amandoua prin multe chestii, si bune si rele. Ea "s-a certat" cu mine din cauza unei prostii, genul de chestie care nici in scoala generala nu e ok de facut. Ne-am mai vorbit de atunci, dar n-as putea sa spun ca suntem apropiate cu adevarat. Si nici n-as vrea sa fim; in niste momente in care as fi avut nevoie de ea, a disparut ca magarul in ceata.
A doua prietena am cunoscut-o in facultate, si pot spune ca "we hit it off right away :)". Mi-am dat seama, insa, ca ea voia doar o persoana de care sa profite, in more ways than one. Asa ca incet-incet m-am distantat. Nu cred ca si-a dat seama nici pana acum ca a gresit... Am ajuns la concluzia ca cel mai bun prieten e jumatatea mea mai buna. El e mereu alaturi de mine si ma sprijina in orice :)
Cu certitudine vor aparea oameni noi si cu suflet fain in viata ta. Decat prieteni carora nu le pasa cu adevarat, mai bine singur pt o perioada. Daca tot e sezonul, iti urez in 2016 infinit mai bun decat anul care tocmai a trecut! Tschüss! :D
Ruxandra

Carmen spunea...

Greta, nu ai pierdut ci ai castigat! Ce ai castigat? Pai pe langa nitica maturitate si mult asteptatul "egoism", ai castigat liniste. Liniste care inseamna ca nu trebuie sa fii "acolo" pentru oameni care nu sunt acolo, cand tu ai nevoie.
Cam atat am de zis acum, dar I'll be back! Curand!
Te pup si te strang in bratele mele musculoase(ca nu degeaba trag de fiare)! :P

Greta spunea...

Bun venit, Kyrara! :) Ce cunoscut îmi sună ceea ce scrii tu... chestii care nu se fac nici la grădiniță, oameni care profită... Mda, been there. Și ai dreptate, decât așa.... mai bine deloc. ”Deloc” în ce privește persoanele în discuție, pentru că altminteri sunt norocoasă: am în jurul meu oameni cărora le pasă și prietene care știu să fi cu adevărat ”acolo”.
Un 2016 excelent îți doresc și eu! :)

Greta spunea...

Eiii, salutare, ce bine-mi pare să-ți aud iar glăsciorul, fie și-n scris :D
Maturitate, zici? Nu știu, oare chiar așa să fie? La câte gânduri mi-am făcut (tot eu) în ultima vreme, nu știu cât de mult se poate spune că m-am maturizat. Noroc că zilele astea avusei ceva revelații... mai ales cu ajutorul unei cunoștințe comune :P și-ncep, ușor-ușor, să mă detașez.
Te îmbrățișez și te-aștept ca și când :D

o femeie spunea...

Citii povestea si am oftat. Da, gasim povesti din astea in fiecare experienta.
Ca o remarca din viata mea, iti recomand ca si celelalte comentarii sa te iubesti si sa te respecti prima data pe tine.
Ca o remarca la adresa rupturilor din viata mea, am impresia ca prea duceam vreascurile cu mine (adica inchideam ochii la multe si marunte, dar care m-ar fi facut sa vad 'surpriza' finala). E buna toleranta dar nu e bun cand ma mint singura.
Invata din experienta si bucura-te de ea. E o lectie de viata, pentru mine au fost lectii din care am reusit sa invat ceva.

Greta spunea...

Ce interesant... Am senzația că exact asta mi s-a întâmplat mie, cel puțin în cazul ultimei (foste) prietene: ”inchideam ochii la multe si marunte, dar care m-ar fi facut sa vad 'surpriza' finala”.
Da... fix așa. Am închis ochii de multe ori, preferând să-mi spun că nici eu nu-s perfectă, c-o fi, c-o păți... Poate inclusiv din motivul ăsta surpriza finală a fost destul de greu de digerat.