Se reitereaza decretul din '66?

Nu m-as fi gandit ca, dupa un subiect pe-o tema sociala, vine inca unul din aceeasi categorie, dar am nervi. Iar. Anume foarte multi. 

Dupa ce veti citi chestia asta, va garantez ca o sa fiti la fel de revoltati ca mine. Despre ce este vorba? Alesii neamului au cugetat ca femeile avorteaza cam mult in Romania si, in loc sa ia in calcul cauzele acestui fenomen, ei au decis sa umble la efecte, adica acolo unde se pot impune cu forta.

Pe scurt, daca minunatia de lege propusa de cine altcineva decat PDL (plus o musca-doua de la PSD) intra in vigoare, o femeie care ia decizia de-a face o intrerupere de sarcina va fi obligata la urmatoarele:

- sa mearga la un consilier care sa o baraie la cap cu viata care creste in ea, omuletul care asteapta deja sa o cunoasca pe mami si sa i se spuna  povesti, e sange din sangele ei, faptul ca aceasta hotarare o va marca pe viata, da' s-a gandit ca poate nu va mai putea face copii dupa asta?

- dupa ce trece prin si peste toata aceasta tortura psihologica, pentru ca altfel n-am cum sa-i spun, urmeaza etapa oribilului filmulet. Aha, fix un filmulet din alea despre care sigur ati auzit vorbindu-se, facute de niste ONG-uri si care, chipurile, arata ce se intampla cu embrionul in timpul procedurii de avort. Este ceva absolut macabru, desi imi aduc aminte ca unii medici spuneau ca imaginile sunt trucate si n-au nicio legatura cu realitatea;

- sa astepte cinci zile, timp in care "sa reflecteze". Daca tot nu se razgandeste, abia atunci poate face intreruperea de sarcina.

Nu stiu voi ce parere aveti, dar mie proiectul asta de lege mi se pare doar primul pas catre interzicerea avortului. Deci ar insemna ca ne intoarcem la "decretei". Si chiar daca nu se va ajunge pana acolo, am temerea ca unele femei vor ceda nervos si vor pastra copilul pe care, de fapt, din variate si in context lipsite de importanta considerente, nu si-l doresc. Si nu vreau sa ma gandesc ce viata ar urma sa aiba copiii nascuti in urma unor mijloace de persuasiune atat de brutale.

In ceea ce ma priveste, eu - cu toate ca, asa cum am mai povestit pe aici, din motive de sanatate nu voi putea avea niciodata copii - nu sunt impotriva avortului. Mereu am fost si intotdeauna voi fi de parere ca nimeni nu stie ce este in sufletul unei femei care alege sa renunte la pruncul ei. Si aici nu vorbesc de nesimtitele (ma scuzati) ignorante pentru care singura metoda de contraceptie este avortul si care au deja la activ cateva astfel de proceduri. In cazul lor mi se pare ca natura da dovada de cinism, pentru ca-n continuare pot sa procreeze - desi hmm, una ca mine de exemplu, care si-ar fi dorit imens un copil, nu-l poate avea. 

Dar nu de cazurile astea vorbesc, ci de femeile care, poftim, din punct de vedere material nu-si permit un sau inca un copil. La cum se prezinta situatia in Romania, sunt foarte multe de acest gen. 

Ce se intampla cu sufletul si mintea lor dupa ce trec prin toate "etapele" alea?

Ce mai ramane din ele, emotional vorbind, daca totusi merg pana la capat si fac intreruperea de sarcina? Ce se alege de copilul pe care, hartanite sufleteste dupa atata pressing, il aduc totusi pe lume?

Cred insa ca initiativa asta nu va fi aprobata. Dar simplul fapt ca s-au putut gandi la asa ceva si au pus pe hartie mi se pare absolut sinistru.

Despre sclavia moderna si perfect legala

De cateva saptamani reflectez la un subiect actual, cu tematica sociala si, de cele mai multe ori, foarte spinos pentru cei care lucreaza in Germania. Mai exact, pentru cei care sunt angajati prin intermediul firmelor de intermediere personal.

Este o practica uzuala aici si firmele de acest gen se bucura de succes enorm (si nemeritat, daca ne gandim la felul in care majoritatea isi trateaza angajatii. Dar somajul de peste 7% le asigura, inca, o multime de amatori care le bat la usa cu un CV in mana, sperand ca vor scapa de ingratul statut de somer). Cei mai multi scapa, chiar daca pentru scurta vreme. Insa tot cei mai multi ajung sa-si spuna ca somajul ar fi de preferat posturii de angajat al unei astfel de firme. 

Firmele de intermediere personal traiesc exact din asta: furnizeaza personal altor companii, de obicei personal calificat in domenii gen sudura, tinichigerie, tamplarie, distributie samd sau necalificat, pentru ca exista destule locuri unde calificarea se face la fata locului. Contractul se face initial pe o perioada de sase luni, cu posibilitate de prelungire si omul respectiv nu este angajatul propriu-zis al firmei la care lucreaza, ci al celei care l-a intermediat. Trebuie sa se supuna cerintelor si conditiilor impuse de cea dintai, insa responsabila directa de soarta lui este exclusiv firma care l-a plasat acolo. Ei, si de-aici incepe dansul...

La mine la serviciu sunt destul de multi colegi provenind din astfel de firme si mai pe la inceput, cand nici nu-mi inghitisem galbenusul in privinta conditiilor de munca si mi se parea ca tot ce straluceste e aur, chiar ma gandeam ca sunt norocosi si ca se afla intr-o pozitie privilegiata. Salariu ceva mai mare decat al nostru, cei care suntem angajati directi ai firmei la care lucram, mai multe zile de concediu pe an (24, in loc de 20 cum avem noi), prima de concediu si prima de Craciun (noi n-avem niciuna, nici alta).

S-a dovedit insa, inclusiv pentru naiva de mine, ca e un caz clasic de "afara e vopsit gardul". Colegii mi-au povestit lucruri pur si simplu halucinante, despre care am citit apoi pe Internet (ca nu i-am crezut din prima) si pe care nu le-as fi crezut posibile intr-o tara ca Germania, in al doilea deceniu al anilor 2000.

In primul rand, cu foarte rare exceptii, contractul nu se prelungeste decat de doua ori. Asta pentru ca dupa doua prelungiri sunt obligati de lege sa ofere contracte pe durata nedeterminata. Si covarsitoarea majoritate a firmelor nu o fac, pentru ca ar insemna sa se lipseasca de instrumentul principal de constrangere al angajatului. Asa ca-l zboara, si motive se gasesc intotdeauna. Iar cum ziceam mai sus, la usa lor e coada. 

Avand contract determinat, ca angajat al firmelor de intermediere personal iti este interzis sa te imbolnavesti, fie si macar o zi. Nu exagerez si nu-mi arde de glume. Firma iti cere sa vii la munca no matter what, iar daca boala ta necesita internare si ai tupeul sa te duci la spital, n-ai decat sa-ti "decontezi" zilele de boala din cuantumul orelor suplimentare acumulate. Nu vrei? Bun, cand iti expira contractul esti dat afara. Verbal, ti se spune ca ai lipsit pe caz de boala, ergo nu se poate pune baza pe tine. In scris, evident ca nu primesti asemenea bazaconie; in motivatia pe care trebuie sa o elibereze pentru evidentele celor de la oficiul de munca se mentioneaza ca nu te-ai ridicat la inaltimea exigentelor, bla-bla-bla. 

N-am putut crede una ca asta, asa ca am cautat pe net. Si-am citit, tot mai consternata, vreo 7-8 pagini de marturii ale oamenilor care-au trecut prin asa ceva. Cu totii povesteau, in mare, acelasi lucru: ore suplimentare care "dispar" ca prin farmec (tu stii ca ai 70, la final de luna afli ca-s doar vreo 52, desi n-ai pierdut nicio ora de munca in luna respectiva), schimbul de noapte - cand exista - nu se plateste conform legii invocandu-se tot felul de pretexte stravezii, daca esti bolnav nu ai voie sa lipsesti etc.

E strigator la cer, pur si simplu. Dar pentru ca stiu foarte bine legea si pana unde pot intinde coarda, functioneaza nestingheriti mai departe. O colega mi-a povestit ca, anul trecut, a avut un incident casnic, daca se poate numi asa: ex-ul i-a invinetit maxilarul si arcada cu niste pumni bine plasati si i-a fisurat coastele. A ajuns la spital si, inainte de a i se da calmante pentru a nu mai avea dureri, prima ei grija a fost sa sune la firma si sa anunte, abia vorbind, ca nu poate veni pentru ca a avut un accident in casa. "Treaba ta", i-a zis cucoana de la firma-minune, "dar vezi ca n-ai prea multe ore suplimentare din care sa decontezi, nu sta mult in spital".  No comment.

Sunt foarte atenti nemernicii astia: nu concediaza pe nimeni fara motive intemeiate. Tribunalul poate da foarte usor cu ei de pereti. Insa pentru neprelungirea contractului nu li se poate imputa nimic. Sunt incredibili. Si e incredibil ce se intampla. 

Cu riscul de a ma repeta (ca live, cand am vorbit cu fetele, m-am repetat la fiecare doua minute, clatinand din cap de mai sa mi-l desurubez), nu pot sa cred ca se intampla asa ceva. Nu pot sa cred ca nu se poate face nimic. 

Exceptii, ca trebuie sa amintesc si de ele, sunt putine. Adica firme serioase, care-si trateaza angajatii in mod corect si conform legii. 

Celor care procedeaza cum am povestit, nu le doresc decat sa-i puna si pe ei soarta in postura de a fi angajati la firme care-i trateaza exact cum isi trateaza ei angajatii. Dar slabe sanse, pentru ca, de regula, se tin foarte bine de scaun.

Incredibil.

De prin lume adunate - indicatoare rutiere inedite

Pana ma hotarasc despre ce sa scriu astazi (am vreo 2 idei, dar inca mesteresc la ele), hai sa va arat niste imagini care pe mine m-au distrat la culme. Unele din ele sunt vazute de mine, pe altele mi le-au aratat prietenii, toate sunt reale, simpatice si foarte sugestive. Mai mare dragul sa mergi cu masina cand dai peste vreun semn de genul celor de mai jos :))

Indicator pentru restrictie de viteza - Bamberg, Bavaria

Pana si melcul depaseste miriapodul (acelasi Bamberg, Bavaria)

Unde altundeva decat in SUA s-ar putea interzice viteza infinita?

Atentie la Mos Craciun! - Norvegia

Tare-as fi curioasa cum arata un chestionar pentru examenul auto la astia - SUA

Ultimul mi se pare un adevarat test de indemanare si nu-i de mirare ca li se ureaza soferilor "Good luck" :))

 

Una scurta despre spiritul de echipa :D

Dupa ce Alergatorul Isteric m-a scos azi pentru a nu-mai-stiu cata oara din pepeni, dovleci, lubenite, precum si din alte fructe de marime comparabila cu acestea, la pauza le-am zis colegilor, scurt si sumbru: "Il omor. Pe cuvantul meu ca-l omor".

In secunda urmatoare, trei dintre colegi au intrebat aproape simultan: "Ai nevoie de ajutor?", iar unul dintre ei avea prin buzunare un cutit de taiat carton, pe care era gata sa mi-l ofere intru ducerea la indeplinire a planului.

Ceea ce era de demonstrat :D Atat in ceea ce priveste spiritul de echipa, cat si faima de care se bucura Alergatorul. Nu ca ar fi existat vreun dubiu, indiferent despre care dintre aceste doua aspecte vorbim :))

Recordul de scos carbuni cu furculita

De cateva zile ma tot impiedic in presa online de stirea de-o importanta nemaivazuta si nemaipomenita potrivit careia organizatorii evenimentului Mariage Fest vor sa intre in Cartea Recordurilor pentru cea mai lunga trena de rochie de mireasa (2488 de metri). Citez, capiata, din gandul.info: "Rochia a fost croită din 4.700 metri de tafta, 10,5 metri de tafta mătase jakard, 45 metri de căptuşeală, 5,5 metri corset din dantelă chantilly pe care s-au cusut perle de 2,2 milimetri, mărgele de diverse dimensiuni, paiete de şase milimetri." 

Am citit, am reflectat nitel la chestiune si la motivatia din spatele ei, si tocmai cand dadeam sa ma scarpin in cap ca mos Ion Roata ("cucoane, eu tot n-am inteles"), ma loveste revelatia ca un traznet. Sloganul (de cand un record are si slogan? Ce, trebuie promovat? Nu ajunge ca-i record mondial?) acestei realizari de tafta este urmatorul: "Daca olandezii nu ne lasa sa intram in Europa, noi ii scoatem din Guiness Book of World Records!". Pasamite, recordul actual e detinut de olandezi.

Zguduitor, va dati seama ce le facem? Ce lovitura de moarte le pregatim? Cred ca regina Beatrix ar trebui sa abdice, o asemenea rusine aruncata asupra monarhiei este pur si simplu de neindurat. Deci, acum le aratam noi olandezilor cu cine s-au pus, o sa regrete ca ne-au zgandarit, a-ha-haaaa. Probabil nici americanii n-ar trebui lasati nepedepsiti, ca se tot codesc sa ridice obligativitatea vizelor si la ambasada se poarta cu solicitantii ca si cum i-ar fi prins la furat de corcoduse. O pedeapsa exemplara mi se pare doborarea recordului de cel mai mare om-sandvis (daca exista un asemenea record. Daca nu, il omologam noi in premiera si ii lovim de doua ori mai dureros). 

Rezumand, treaba asta cu recordul trenei mi se pare infiorator de inutila, cumplit de costisitoare si, in ansamblu, foarte asemanatoare cu bancul cu soricelul si elefantul:

Un elefant trecea pe un pod de lemn. Soricelul care statea pe urechea lui ii zice:
- Bai, auzi ce tare tropaim!

In aceeasi nota, propun urmatoarele noi recorduri: cele mai multe castroane de porridge mancate in timp ce joci cricket (asa le dam peste nas englezilor, nu le-ar fi rusine ca n-au deschis piata de munca pentru romani), mers in maini in jurul unui sombrero in timp ce canti la castaniete (sa se sature spaniolii, ca prea ne infiereaza, domn'le), precum si cele mai multe pizza mancate concomitent cu pronuntatul cuvantului "mascalzone".

La cine visati?

V-am mai povestit si cu alte ocazii ca, atunci cand sunt la volan, ma gandesc la diverse si-mi vin te-miri-ce idei. Bine, in mare parte le uit inca inainte de-a fi ajuns la destinatie (care destinatie, momentan nu prea inseamna decat acasa ori la serviciu, ca-n alte parti nu merg cu masina sau in tot cazul, nu singura).

Eh, si printre altele ma gandesc la... oameni. La unii pe care am avut bucuria si norocul de a-i intalni. De a sta de vorba cu ei, de a le pune intrebari, de a le asculta raspunsurile, de a nu-mi veni sa cred ca si-au facut timp pentru mine si ca-mi vorbesc MIE. Si de a scrie, apoi, despre ei. La unele dintre aceste intalniri visasem ani de zile. Altele au venit fara sa stiu ca mi le doresc si mi-au implinit niste vise pe care pana atunci nici nu stiusem ca le am. 

Insa unii dintre ei au ramas vise. Si oricat mi-ar placea sa cred ca nu vor ramane pentru totdeauna astfel, sunt constienta ca macar parte din ele nu pot deveni realitate decat printr-un miracol.

La unul dintre ei tind sa ma gandesc mai mult decat la altii. 

Este, probabil, unul dintre cei mai desavarsiti actori care vor fi fost vreodata. Pentru mine nu exista niciunul mai bun. Am vazut majoritatea filmelor in care a jucat, am citit despre el, am incercat sa-l cunosc cat de bine s-a putut in conditiile in care nu sunt decat unul din, probabil, sutele sale de milioane de fani, am citit volumul de interviuri acordate jurnalistului Lawrence Grobel (norocos tip, by the way :D) si m-as multumi cu macar 10 minute in care sa-l pot intalni. Sa-l privesc, sa-l intreb, sa-l traiesc si sa-l ascult. Sa-i aud vocea care a lasat in urma atatea monologuri memorabile, sa-i vad ochii, sa-i simt magnetismul. 

Recunosc, am mers cu imaginatia mai departe si m-am gandit ce l-as intreba, in ipoteza in care-as avea intr-adevar la dispozitie acele 10 minute. Stiu, din lectura interviurilor pe care le-a dat, ca intotdeauna a fost indragostit de Shakespeare. In locuinta lui se afla foarte multe volume de teatru ale acestuia, iar filmul "The Merchant of Venice" a reprezentat pentru el (inca) o culme atinsa. Prin urmare, pot doar sa-mi imaginez ce satisfactie i-a adus interpretarea rolului principal in filmul "The King Lear", aflat in prezent in faza de pre-productie.

Sunt nenumarate intrebarile pe care i le-as adresa, dar 10 minute nu inseamna mult timp, mai ales daca interlocutorul este Al Pacino. Rezumandu-ma la una singura, cred ca mi-as dori sa aflu ce alt rol si-ar mai dori sa interpreteze si, daca timpul ne permite, si ce anume il face sa-si doreasca rolul respectiv. Ce partitura l-ar mai putea anima.

Oare ce sanse - fie si teoretice - sunt ca aceasta intrebare sa nu ramana adresata exclusiv in imaginatia mea...?

Exista cineva "pus deoparte" in sufletul vostru, pe care v-ati dori sa-l intalniti? Daca da, ce i-ati spune?

Tara arde si unii se piaptana in limba rromani

Nu mi-am propus nicio clipa sa fac politica pe blog, n-am facut-o niciodata si n-o sa ma apuc acum. Dar sunt contrariata si simt nevoia sa ma exprim. De fapt, nici nu sunt sigura ca problema in discutie e de natura politica, da' am zis sa fiu acoperita just in case.

Dupa cum e evident inca din titlu, sunt siderata de ideea de a infiinta clase de liceu cu predare in limba rroma. Este momentul sa subliniez faptul ca, in principiu, sunt cel mai tolerant om din lume, aplic principiul "daca esti Ohm cu mine, sunt si eu Oahma cu tine" (jucam "x-o" in timpul orelor de fizica si numai legea lui Ohm s-a prins de mine :D) si n-am nimic cu nimeni atat timp cat reciproca e valabila. 

Bun, disclaimer over. Teoretic si numai teoretic, ideea poate fi considerata una constructiva: rromii se vor simti, poate, mai stimulati si mai dornici sa invete, vor fi poate mai putini analfabeti in tara, tinerii nu vor mai fi (tot "poate") atat de agresivi si de recalcitranti... 

Practic insa, initiativa mi se pare disproportionat de costisitoare, cu perspective prea putin promitatoare si, de la deal la vale, inutila: rromii au si-asa o veche problema in ceea ce priveste integrarea, o scoala in limba lor n-ar face decat sa-i izoleze si mai mult, nu vor mai fi nici macar constransi sa interactioneze in limba romana, efectiv ar fi ca si cum i-am pune sub un clopot de sticla.

Afara de asta, investitia in sine e considerabila: manuale traduse in rromani, profesori calificati sa predea in rromani, fara sa existe o cat de firava garantie ca va merita si ca vlastarele isi vor da silinta sa invete si /sau vor veni la cursuri. Si, again, ma intreb - care-i sensul?

Am auzit si opinii contrare - ca asa e bine si civilizat, ca asa se face in Vest (eronat, de altfel, o sa inghete iadul cand o sa apara in scolile de aici clase cu predare in limba turca, de exemplu), ca tiganii au nevoie "sa se simta respectati" (say what? Da-n limba romana de ce nu se simt?) samd. Niciunul dintre aceste argumente nu mi se pare valabil.

Voi ce parere aveti de treaba asta?

Seriale care mi-au marcat adolescenta

E duminica, afara ploua marunt (ca si ieri) si eu tocmai am terminat de vazut sezonul al doilea din "Lie to me". Excelent, de altfel. Un episod mai bun ca altul, nici macar unul despre care sa se poata spune ca e "caldut" sau "acceptabil", toate sunt foarte bune. Nu-mi pot imagina motivul pentru care Fox a decis suspendarea serialului. Unica explicatie rezonabila care-mi vine in minte e ca-n sezonul al treilea au dat-o rau de tot in bara. Desi e greu de crezut. Dupa ce vad si ultima serie, poate o sa fiu mai lamurita. 

Anyway. Aflandu-ma inca sub influenta acestui film si pana sa fac rost de sezonul urmator, parca n-am chef sa ma (re)apuc de altul - vezi "Shield", pe care l-am lasat atarnat - si vreau sa fac azi o pauza. Prilej sa ma gandesc putin la serialele pe care le-am vazut in tinerete (nu comentati :D) si sa-mi amintesc de cele care m-au impresionat si despre care, peste ani, pot spune ca au lasat ceva in urma in ceea ce ma priveste. 

"Saved by the Bell" (1989-1993)

A fost primul serial cu si despre adolescenti urmarit de mine si, asemeni probabil catorva milioane de alte copile, am fost iremediabil indragostita de Zack. Poate si pentru ca prietenul meu de pe vremea aceea era tot blond, imi cam facea zile fripte si eu visam sa fiu iubita precum Kelly (care, pentru cine nu-si mai aduce aminte, era prietena lui Zack). Ma rog, eu am mers ceva mai departe cu imaginatia, in sensul ca-mi "pictografiam" in minte cum ar fi sa corespondez cu Zack, el sa vina in Romania pentru a ne cunoaste si sa se indragosteasca de mine. Da, stiu cum suna, dar permiteti-mi sa va reamintesc faptul ca aveam vreo 11-12 ani pe vremea aia :D

Am urmarit si sezonul "Anii de colegiu" - care mi-a placut la fel de mult, chiar daca in distributie nu se mai regaseau Elizabeth Berkley (Jessie) si nici Lark Voorhies (Lisa), precum si filmul artistic incheiat cu nunta lui Kelly si a lui Zack. Dar pe acesta din urma l-am vazut ceva mai tarziu, cand deja nu mai credeam in ".... and they lived happily ever after". Vraja se rupsese, insa amintirea ei a ramas :) Si inca mai am momente cand caut cate-un episod pe Youtube si ma bucur sa-l revad pe Zack, febletea mea de acum 20 de ani.

"Beverly Hills, 90210" (1990)

L-am urmarit aproximativ "umar la umar" cu "Saved by the bell" si nu mi-a placut din cale-afara, insa ca urmare-a faptului ca se difuza numai duminica, mi-a mentinut curiozitatea treaza. N-am avut musai favoriti in randul baietilor, imi placea in schimb de Andrea si de Kelly. Donna mi se parea nesarata si plictisitoare, iar Brenda - enervant de perfecta, cuminte si devreme-acasa.

Au aparut gumele de mestecat avand ca surprize abtibilduri cu actorii din serial si am molfait constiincioasa la ele, pentru a-mi completa colectia. Le-am lipit apoi pe usile interioare ale sifonierului si biroului, unde mai sunt si-n ziua de azi. So much in ceea ce priveste interesul meu fata de acest serial. In ceea ce ma priveste, a facut parte din categoria "si altele". 

"Twin Peaks" (1990)

L-am vazut prima data pe la vreo 12-13 ani si e usor de imaginat ce impact a avut asupra mea. Bagam capul sub patura de fiecare data cand aparea Bob si n-am priceput mare lucru din subtilitatile filmului, unul dintre cele mai bune care se vor fi facut vreodata. 

N-am prea inteles eu atunci rolul Doamnei cu Butucul, care era treaba cu Salasul Negru, de ce "bufnitele nu sunt ceea ce par a fi", cine e cel care "fara droguri, el indica", sau motivul pentru care cafeaua isi schimba starea de agregare in Salasul Negru. Insa am "recidivat" un numar de ani mai tarziu. L-am revazut de trei ori si pe deasupra, si "Fire walk with me" - regizat tot de David Lynch si care, desi prezinta ultimele zile din viata Laurei Palmer, trebuie obligatoriu vazut dupa "Twin Peaks". Ajuta la intelegerea mai multor aspecte din serial, dar daca e vazut inainte de acesta, devine un mare vax - afli prematur cine si de ce e criminalul, fara sa intelegi ce si cum. 

Este un serial-cult, nici pe departe un produs de masa. Fantastic de bun, cu personaje absolut fascinante si actori excelent alesi. Cu imagini care fac cat un milion de cuvinte (vezi receptorul telefonului atarnand in gol si pe fundal vocea mamei Laurei, urland de disperare dupa ce tocmai aflase ca fiica ei a fost gasita moarta). Cu simboluri si subtilitati de limbaj si de situatie pe care le intelegi de-abia dupa ce urmaresti macar de doua ori filmul.

Cu toate acestea, serialul n-ar fi fost nici pe departe atat de savuros fara muzica semnata de Angelo Badalamenti. Tenebroasa, plina de mistere (cum ar zice Piticul, "filled with secrets" :D), fascinanta, ademenitoare, magnetizanta. Imi aduc aminte ca am ascultat odata mare parte din soundtrack-ul filmului, intorcandu-ma de la serviciu. Trecuse de miezul noptii si era ceata. Ce sa zic, a fost "one of a kind" :))

"Dallas" (1978-1991)

Un serial care a fost integral sustinut de pivotul J.R. Ewing, fara de care n-ar fi fost nimic. Sau, ca sa nu le neg total meritele celorlalti, aproape nimic. 

Mi-a placut, poate de unde prezenta o lume care (inca) mi se parea idilica. Aveam senzatia ca toate problemele pe care le aveau personajele puteau fi depasite relativ usor, de vreme ce erau bogati si traiau in the land of the dreams. 

Unii dintre ei erau actori foarte buni (Larry Hagman, Patrick Duffy, Howard Keel, Steve Kanaly, Linda Gray - n-am vazut niciodata o betiva mai autentica, apropo), altii asa si asa: Sheree J. Wilson (April), Priscilla B. Presley, Jim Davis, Sasha Mitchell (James), in timp ce despre Victoria Principal sau Charlene Tilton, zau n-am inteles nici de ce-au fost alese, nici de ce se numesc actrite. Pamela, incaltea, mi s-a parut cel mai enervant personaj din tot serialul, numai cand o auzeam miorlaindu-se: "Bobby, nu mai poooot", imi venea sa dau pe repede inainte.

Personajul J.R. ramane emblematic; era ticalosul adorabil, mult prea simpatic pentru a te putea supara pe el, chiar si cand actiunile lui erau ticalosii in toata legea. Tocmai de aceea mi-a placut si finalul, care a lasat loc de interpretari. 

"Caracatita" (1984)

Un alt serial din categoria "extraordinar". Aproape nu am cuvinte sa descriu cat de mult mi-a placut, daca se poate spune ca mi-a placut un film care a prezentat zeci, poate chiar sute de tragedii. Si care, mai mult decat despre orice altceva, a vorbit despre zadarnicie. 

Si pe-acesta l-am vazut prima oara in adolescenta, cand nu puteam sa inteleg foarte multe; cu toate astea insa, am siderat pe toata lumea declarandu-mi sus si tare admiratia pentru actorul Remo Girone (diabolicul Tano Carridi). Mi se parea unul din cei mai interesanti barbati pe care-i vazusem vreodata - nu ca as fi vazut prea multi la varsta aia, for that matter :)) Bineinteles, mi-a placut si Corrado si am bocit constiincioasa la finalul celei de a patra serii, cand este foarte impuscat (si asta n-a fost o figura de stil, vreo 2 minute cred ca au tot tras in el... :D).

Poate ca ar fi fost bine sa se termine atunci si, in tot cazul, e bine ca n-a mai continuat prea mult dupa (daca o mai lungeau, ar fi riscat sa devina ceva gen "Tanar si nelinistit"). Cu siguranta a fost un film condensat si, avand in vedere tema, cu valoare de documentar. Personajele au fost veridice, actiunea nu a prezentat exagerari, iar muzica...

Da! Muzica este o capodopera in sine. Compusa de Ennio Morricone, are acel sound inconfundabil al neputintei, al incrancenarii si, in final, al resemnarii. Nu poti iesi invingator in lupta cu o caracatita atat de mare cum este Mafia. Are prea multe brate si ramificatii, care ajung in prea multe locuri unde nimeni nu s-ar fi gandit ca ar putea ajunge.

Voua ce seriale v-au ramas in suflet? :) Pe care v-ati dori, eventual, sa-l revedeti?

Epopeea unei colaborari

In urma cu vreo cateva saptamani m-am indeletnicit pentru scurta vreme cu o colaborare ca traducator pentru o firma germana, care-si deschide o filiala in Romania. Aveau nevoie de cineva care sa le traduca documentatia pentru niste instalatii si pentru ambele parti a fost benefic: eu am castigat ceva suplimentar, iar firma a iesit mai ieftin cu mine decat cu un birou autorizat - care, pentru o limba atat de putin cunoscuta la nivel global ca romana, i-ar fi taxat serios.

Din motive de timp, n-am mai putut continua colaborarea (ei ar fi fost dispusi sa mearga pe mana mea si-n urmatoarele luni).  Imi trimiteau cantitati absolut intimidante de text tehnic, cu mentiunea "avem nevoie in cel mult o saptamana. Este foarte urgent!". Ii cred, insa in conditiile in care sunt plecata 11-12 ore pe zi de-acasa, era fizic imposibil. 

Ma rog, oamenii nu stiau ce si unde lucrez eu, sau nu-i interesa (si era dreptul lor, plateau si aveau termene-limita), nimic de comentat aici. De comentat e din momentul in care, dupa ce le-am trimis traducerea deja contractata, i-am comunicat persoanei de contact (o tipa, asistent manager) via E-Mail ca renunt.

Teoretic, era singura persoana care tinea legatura cu mine. Practic, in urmatoarele zile am constatat ca E-Mail-ul meu se raspandise ca gripa aviara in toata firma. Am inceput sa primesc mail-uri de la persoane de care habar nu aveam cine sunt, care ma pisau: doamna cutare, cand primim traducerile X,Y si Z? Este URGENT!!!!

Precizez ca eu imi facusem cunoscuta decizia de a renunta la colaborare in aceeasi zi in care primisem traducerile X, Y si Z; cu alte cuvinte, nu incurcasem pe nimeni, nu tinusem pe nimeni din treaba, nu dadusem niciun termen-limita peste cap. 

Am raspuns primului E-Mail de acest gen luand-o si pe asistenta in CC si mi-am zis ca am incheiat balciul. Pana a doua zi, cand am primit un E-Mail de la alta angajata, care era cam ofuscata: "doamna cutare, mai faceti traduceri pentru noi? Daca da, cand primim traducerile X. Y si Z? Este URGENT!!!!". Parca mai citisem undeva chestia asta. I-am raspuns si ei, dand forward la mesajul trimis anterior celuilalt angajat care-mi scrisese si asistentei.

Bun, ca sa n-o mai lungesc cu asta, in total am primit 4 astfel de mail-uri. Pe urma cred ca s-a dat un comunicat de presa si-au aflat toti ca nu mai colaborez cu ei. Nu mi-au mai cerut traducerile X, Y si Z. 

Episodul al doilea s-a consumat cand m-au platit.  Nimic de zis, oamenii au fost parolisti in privinta asta, ba chiar in exces (va lamuresc imediat de ce spun asa). Asistenta mi-a trimis initial un formular, pe care l-am completat si l-am trimis inapoi.  Liniste si pace cateva zile, apoi am primit ghiciti ce - exact, un E-Mail :)) de la aceeasi asistenta, care imi solicita, impacientata, permisul de munca. "Este necesar pentru a emite chitanta, este URGENT!!!". Ah, iar cuvantul asta. Scanez permisul si-l trimit. Nu putea sa-mi zica de la inceput? Doar stia ca n-am cetatenie germana. Ma rog.

A doua zi, imi verific mail-ul si ce sa vezi? De data asta scria exact asa: "!!!URGENT!!!", nu cumva sa nu observ semnele de exclamatie. Aceeasi asistenta imi solicita numarul unic de identificare de la Fisc. Nu-l putea cere o data cu permisul? Nu. I l-am trimis si pe-ala si m-am pus pe asteptat. Poate-mi cere grupa sanguina a canarului. Nu am canar. 

N-a mai cerut nimic, in schimb la scurt timp mi-au intrat banii in cont. Hip hip, ura :D Iar azi dimineata, mi-am potrivit ochelarii pe nas si m-am uitat mai indeaproape la contul meu, gandindu-ma ca vad dublu: imi trimisesera aceeasi suma, din nou! :))

Deci, se numeste ca m-au platit de doua ori si ca va trebui sa le trimit surplusul inapoi. Sa vedem cator persoane din firma va fi necesar sa le dau E-Mail in acest sens.... :D

Bolboroseli si bombaneli

Geez. Ma doare capul. La propriu si la figurat. 

Chiar ca ma obisnuisem sa stau acasa pe banii firmei :D Adevaru-i ca nu e prea dificil sa te obisnuiesti cu asa ceva ;)) In primele 2 zile nu-mi gaseam locul, mi se parea ca, vorba aia, se intampla lucruri la munca si tocmai eu lipsesc - pentru ca-n ultimele 2 zile sa miorlai ca vaaai ce repede a trecut, vaaai mi-e lene, vai ploua, vai e revolutie. Nicicum nu-i bine, domn'le.

Ajunsa la serviciu, m-am simtit initial ca picata din luna; am clipit inteligent (vorba vine) si mi-a fost necesar un oarece ragaz ca sa ma regasesc si sa intru din nou in rutina. Numa' bine cand ma consideram reintegrata, purcede sefa sa-mi explice: avem un sistem nou de lucru, care trebuie implementat chiar de astazi. 

Formidabil. Seamana cu cel dinainte? 

Aaaaaa.... da. Putin. 

Ceea ce inseamna ca nu seamana aproape deloc, sau nu intr-atat incat sa conteze :D Noul sistem este (cum altfel?) creatia sefului si e de fapt o varianta 2.0 a celui dinainte, numai ca mult mai complicat. Stupid de complicat, daca mi se permite exprimarea. Azi mi-am prins urechile in el, sper sa devin mai desteapta zilele urmatoare.

De ce menirea sefului este de a complica intotdeauna lucrurile si de a pretinde sa le faci macar la fel de bine ca atunci cand erau simple si clare?

Vreau weekend :-w. Si-anume il vreau ieri.  Aaaaaaaaaaaa.

(N-am uitat ca am fagaduit poza cu mutra mea, si-o sa ma tin de promisiune. Curand, pana nu-mi creste parul prea mult:) )

Pe ce mai cheltuie unii bani

E al doilea articol despre posete in interval de-o saptamana, credeti ca ar trebui sa-mi fac griji?

Hmmm. Tot ce se poate. Insa am citit o trasnaie atat de mare, incat nu pot sa nu ma minunez si-n scris. Despre ce e vorba? Mintile luminate de la casa Hermes au decis ca nu-i suficient faptul ca o geanta Birkin poate ajunge pana la 100.000 de dolari. Da-o incolo, la valoarea lor asta e o jignire. S-au sucit, invartit, au desenat, machetat, ei stiu ce-or mai fi facut - rezultatul e o geanta realizata complet din AUR masiv si strategic impicatita cu peste 1.600 de diamante. 

Probabil sunteti curiosi cum arata marafetul. Asa arata:

 

Si probabil sunteti curiosi cat ar putea costa un astfel de obiect. Well, maruntis: 2.000.000 de dolari. Si nu stiu ce-mi spune ca macar Victoria Beckham si Paris Hilton sunt deja pe lista. Pentru ca, evident, exista o lista, deoarece poseta se produce in editie limitata. Sunt patru versiuni, iar fiecare dintre acestea va avea trei duplicate - vorbim, daca nu m-am ramolit de tot la matematica, de 12 bucati.

In cazul in care se vor vinde toate - si sunt toate sansele sa se intample asta, pentru ca un asemenea proiect nu e pus in practica fara studii anterioare - se vor fi cheltuit 24.000.000 de dolari. Pe 12 .... cutii de aur.  Care nu pot fi purtate decat cu turma de bodyguarzi dupa tine. Pe care nu le poti purta prea des, ca te iau criticii de moda la ochi ca porti accesorii vechi. Pe care, in final, cred ca le poti doar colectiona si sterge de praf.

Uitandu-ma bine, imi dau seama ca nu-mi place. Si va jur ca nu e vorba de vulpea cu strugurii, fiindca asta e o cu totul alta lume, e ca si cum m-as uita la Gioconda si-as fi intr-atat de dezechilibrata incat sa ma inverzesc de invidie ca nu-mi apartine. Insa revenind la poseta, mi se pare.... cumva batranicioasa. Si.... kitschoasa. Daca m-ar auzi designerii Hermes, mi-ar pune pielea in bat si-ar face din ea poseta :D

In concluzie - mare-i Gradina Domnului si multi designeri au sarit gardul....

New face de primavara

Sau, ma rog - azi mi-am definitivat new face-ul. Ca tot mesteresc la el de 3 saptamani. 

Am inceput prin a-mi comanda ochelari noi. Bagasem de seama, de vreo 2 luni incoace, ca nu mai vad cum ar trebui, respectiv trebuia fie sa-mi fac scrisul mai mare pe monitor, fie sa-mi trag efectiv monitorul mai aproape (motiv pentru care-am raspuns de nenumarate ori la intrebarea "care-ai mutat IAR monitorul?"). Initial am zis ca-s obosita - la serviciu computer, acasa computer + tableta + TV + citit la veioza.  Mda, desteapta combinatie pentru ditamai mioapa de yours truly. 

Insa nu de oboseala era vorba, ci de o dioptrie in plus. Si acum vine partea comica: un singur ochi e problema, nu amandoi, si acelasi la care dioptria a crescut intotdeauna in ritm mult mai accelerat - in speta, stangul. Conform bilantului de acum 3 saptamani, am -3,75 la ochiul drept (de bun simt, ma rog, si sunt toate sansele sa ramana asa, dat fiind ca n-a mai crescut de 4 ani) si , hmmm, -7 la stangul.  Emoticon-care-doreste-sa-se-exprime-porcos.

Prin urmare, ce faci, Gogule, in situatia data? Ochelari noi, aia faci. Cu indice de subtiere mare, ca sa nu iesim afara cu fundul sticlelor de lapte de pe vremuri proptite pe nas. Heliomate, ca asa am de la 21 de ani si adevaru' e ca pe vreme insorita, fac minuni. Cu rame subtiri, metalice, intr-o nuanta maronie, care sa indulceasca trasaturile mutrei si sa nu sperii copiii pe strada.

E drept, arat de-mi place si mie de mine :D Chiar daca mi-am facut ochelari basically pentru un singur ochi (pacat ca nu se mai dau probe la "Piratul din Caraibe", as fi prezentat real potential). 

Bon, dupa ce i-am comandat m-am dus la coafor. Mi-am refacut suvitele blonde si cica m-am tuns. Adica i-am spus don'soarei sa taie voiniceste, ea nu si nu, ca "vi se pare dumneavoastra ca e lung, de fapt e scurt si umed, daca tai mai mult se vede urat" etc etc etc.  In final a taiat foarte putin din el si ca urmare, in afara de culoare, aratam exact ca inainte.

Ceea ce m-a enervat, ca io-s mai de la tara, vreau sa se cunoasca, dom'le, ca am fost la coafor.  Asa ca daca tot am timp zilele astea, m-am dus hotarata la salon si i-am zis doamnei (alta decat cea de data trecuta) ca vreau sa remarc o schimbare. Care este. Femeia s-a executat, iar la final am facut testul: mai am din ce sa-mi fac coada? Nu mai am. Punct ochit, punct lovit.

Ma gandeam daca ma mai recunoaste barbatu', dar nu numai ca a dat semnale favorabile in acest sens, cica-i si place. Sa-l credem, zic.

Pentru acest inceput de primavara cred ca-s suficiente schimbari, deocamdata. Ma simt bine-n pielea mea, ceea ce va doresc si voua.  Si multe martisoare, frezii si zambile :)