Constat cu stupoare că mă ramolesc 🤨

Asta e o concluzie de dată foarte recentă, mai exact de vreo câteva zile și i se datorează unui client. 

Adică, mă rog. Nu știu dacă ”datorează” e chiar cuvântul potrivit, având în vedere că de fapt ceea ce-i datorez respectivului este o cohortă de nervi făcuți chisăliță, precum și faptul că ori de câte ori comunic cu domnia sa, mă vizitează variațiuni pornind de la imaginea de mai jos:

Chestiunea este că am de investigat pentru el niște treburi care merg până cu 3-4 ani în urmă, drept pentru care scotocesc de zor prin miile de mailuri trimise, cu diferite cuvinte-cheie. De găsit am găsit tot ce-mi trebuie, dar altceva voiam să spun, și anume că nu o dată mi s-a întâmplat să rămân uluită de felul în care scriam. 

Fraților, n-am idee ce aveam atunci și nu mai am azi, dar scriam foarte elaborat, aproape literar, cu o frazare complexă și cu termeni pe care nu i-am mai folosit de când făcea plopul pere. Dacă n-aș ști mai bine, aș putea crede lejer că mailurile din perioada aia au fost scrise de un vorbitor nativ. 

Și, aspect încă și mai interesant (sau mai frustrant, depinde care parte din pahar o contemplu), asta e valabil atât pentru corespondența în engleză, cât și pentru cea în germană. 

Nu posed o explicație pentru fenomen. De-atunci am citit mai mult, am scris, am vorbit, mi-am îmbogățit vocabularul și experiența. Logica elementară zice că ar trebui să scriu simțitor mai bine, și nu (vorba lui Caragiale) vițăvercea.
Eh, dar una e ce zice logica și alta e ce constat eu. Adică nu scriu mai prost sau cu greșeli, ci mai simplist și monoton. 

Poate aveam personalitate multiplă, acum că stau să mă gândesc. Liesel scria în germană și Charlotte în engleză. Anii au trecut, Liesel și Charlotte s-au dus să joace șotron și-a rămas Greta, care scrie bine, dar cu toată obiectivitatea o spun, nici pe departe atât de bine cum o făceau odinioară Liesel și Charlotte 🧐.

Cu alte cuvinte, mă ramolesc în ambele limbi 🙄. Na bravo, felicitări mie, sau ceva.