Seriale care mi-au marcat adolescenta

E duminica, afara ploua marunt (ca si ieri) si eu tocmai am terminat de vazut sezonul al doilea din "Lie to me". Excelent, de altfel. Un episod mai bun ca altul, nici macar unul despre care sa se poata spune ca e "caldut" sau "acceptabil", toate sunt foarte bune. Nu-mi pot imagina motivul pentru care Fox a decis suspendarea serialului. Unica explicatie rezonabila care-mi vine in minte e ca-n sezonul al treilea au dat-o rau de tot in bara. Desi e greu de crezut. Dupa ce vad si ultima serie, poate o sa fiu mai lamurita. 

Anyway. Aflandu-ma inca sub influenta acestui film si pana sa fac rost de sezonul urmator, parca n-am chef sa ma (re)apuc de altul - vezi "Shield", pe care l-am lasat atarnat - si vreau sa fac azi o pauza. Prilej sa ma gandesc putin la serialele pe care le-am vazut in tinerete (nu comentati :D) si sa-mi amintesc de cele care m-au impresionat si despre care, peste ani, pot spune ca au lasat ceva in urma in ceea ce ma priveste. 

"Saved by the Bell" (1989-1993)

A fost primul serial cu si despre adolescenti urmarit de mine si, asemeni probabil catorva milioane de alte copile, am fost iremediabil indragostita de Zack. Poate si pentru ca prietenul meu de pe vremea aceea era tot blond, imi cam facea zile fripte si eu visam sa fiu iubita precum Kelly (care, pentru cine nu-si mai aduce aminte, era prietena lui Zack). Ma rog, eu am mers ceva mai departe cu imaginatia, in sensul ca-mi "pictografiam" in minte cum ar fi sa corespondez cu Zack, el sa vina in Romania pentru a ne cunoaste si sa se indragosteasca de mine. Da, stiu cum suna, dar permiteti-mi sa va reamintesc faptul ca aveam vreo 11-12 ani pe vremea aia :D

Am urmarit si sezonul "Anii de colegiu" - care mi-a placut la fel de mult, chiar daca in distributie nu se mai regaseau Elizabeth Berkley (Jessie) si nici Lark Voorhies (Lisa), precum si filmul artistic incheiat cu nunta lui Kelly si a lui Zack. Dar pe acesta din urma l-am vazut ceva mai tarziu, cand deja nu mai credeam in ".... and they lived happily ever after". Vraja se rupsese, insa amintirea ei a ramas :) Si inca mai am momente cand caut cate-un episod pe Youtube si ma bucur sa-l revad pe Zack, febletea mea de acum 20 de ani.

"Beverly Hills, 90210" (1990)

L-am urmarit aproximativ "umar la umar" cu "Saved by the bell" si nu mi-a placut din cale-afara, insa ca urmare-a faptului ca se difuza numai duminica, mi-a mentinut curiozitatea treaza. N-am avut musai favoriti in randul baietilor, imi placea in schimb de Andrea si de Kelly. Donna mi se parea nesarata si plictisitoare, iar Brenda - enervant de perfecta, cuminte si devreme-acasa.

Au aparut gumele de mestecat avand ca surprize abtibilduri cu actorii din serial si am molfait constiincioasa la ele, pentru a-mi completa colectia. Le-am lipit apoi pe usile interioare ale sifonierului si biroului, unde mai sunt si-n ziua de azi. So much in ceea ce priveste interesul meu fata de acest serial. In ceea ce ma priveste, a facut parte din categoria "si altele". 

"Twin Peaks" (1990)

L-am vazut prima data pe la vreo 12-13 ani si e usor de imaginat ce impact a avut asupra mea. Bagam capul sub patura de fiecare data cand aparea Bob si n-am priceput mare lucru din subtilitatile filmului, unul dintre cele mai bune care se vor fi facut vreodata. 

N-am prea inteles eu atunci rolul Doamnei cu Butucul, care era treaba cu Salasul Negru, de ce "bufnitele nu sunt ceea ce par a fi", cine e cel care "fara droguri, el indica", sau motivul pentru care cafeaua isi schimba starea de agregare in Salasul Negru. Insa am "recidivat" un numar de ani mai tarziu. L-am revazut de trei ori si pe deasupra, si "Fire walk with me" - regizat tot de David Lynch si care, desi prezinta ultimele zile din viata Laurei Palmer, trebuie obligatoriu vazut dupa "Twin Peaks". Ajuta la intelegerea mai multor aspecte din serial, dar daca e vazut inainte de acesta, devine un mare vax - afli prematur cine si de ce e criminalul, fara sa intelegi ce si cum. 

Este un serial-cult, nici pe departe un produs de masa. Fantastic de bun, cu personaje absolut fascinante si actori excelent alesi. Cu imagini care fac cat un milion de cuvinte (vezi receptorul telefonului atarnand in gol si pe fundal vocea mamei Laurei, urland de disperare dupa ce tocmai aflase ca fiica ei a fost gasita moarta). Cu simboluri si subtilitati de limbaj si de situatie pe care le intelegi de-abia dupa ce urmaresti macar de doua ori filmul.

Cu toate acestea, serialul n-ar fi fost nici pe departe atat de savuros fara muzica semnata de Angelo Badalamenti. Tenebroasa, plina de mistere (cum ar zice Piticul, "filled with secrets" :D), fascinanta, ademenitoare, magnetizanta. Imi aduc aminte ca am ascultat odata mare parte din soundtrack-ul filmului, intorcandu-ma de la serviciu. Trecuse de miezul noptii si era ceata. Ce sa zic, a fost "one of a kind" :))

"Dallas" (1978-1991)

Un serial care a fost integral sustinut de pivotul J.R. Ewing, fara de care n-ar fi fost nimic. Sau, ca sa nu le neg total meritele celorlalti, aproape nimic. 

Mi-a placut, poate de unde prezenta o lume care (inca) mi se parea idilica. Aveam senzatia ca toate problemele pe care le aveau personajele puteau fi depasite relativ usor, de vreme ce erau bogati si traiau in the land of the dreams. 

Unii dintre ei erau actori foarte buni (Larry Hagman, Patrick Duffy, Howard Keel, Steve Kanaly, Linda Gray - n-am vazut niciodata o betiva mai autentica, apropo), altii asa si asa: Sheree J. Wilson (April), Priscilla B. Presley, Jim Davis, Sasha Mitchell (James), in timp ce despre Victoria Principal sau Charlene Tilton, zau n-am inteles nici de ce-au fost alese, nici de ce se numesc actrite. Pamela, incaltea, mi s-a parut cel mai enervant personaj din tot serialul, numai cand o auzeam miorlaindu-se: "Bobby, nu mai poooot", imi venea sa dau pe repede inainte.

Personajul J.R. ramane emblematic; era ticalosul adorabil, mult prea simpatic pentru a te putea supara pe el, chiar si cand actiunile lui erau ticalosii in toata legea. Tocmai de aceea mi-a placut si finalul, care a lasat loc de interpretari. 

"Caracatita" (1984)

Un alt serial din categoria "extraordinar". Aproape nu am cuvinte sa descriu cat de mult mi-a placut, daca se poate spune ca mi-a placut un film care a prezentat zeci, poate chiar sute de tragedii. Si care, mai mult decat despre orice altceva, a vorbit despre zadarnicie. 

Si pe-acesta l-am vazut prima oara in adolescenta, cand nu puteam sa inteleg foarte multe; cu toate astea insa, am siderat pe toata lumea declarandu-mi sus si tare admiratia pentru actorul Remo Girone (diabolicul Tano Carridi). Mi se parea unul din cei mai interesanti barbati pe care-i vazusem vreodata - nu ca as fi vazut prea multi la varsta aia, for that matter :)) Bineinteles, mi-a placut si Corrado si am bocit constiincioasa la finalul celei de a patra serii, cand este foarte impuscat (si asta n-a fost o figura de stil, vreo 2 minute cred ca au tot tras in el... :D).

Poate ca ar fi fost bine sa se termine atunci si, in tot cazul, e bine ca n-a mai continuat prea mult dupa (daca o mai lungeau, ar fi riscat sa devina ceva gen "Tanar si nelinistit"). Cu siguranta a fost un film condensat si, avand in vedere tema, cu valoare de documentar. Personajele au fost veridice, actiunea nu a prezentat exagerari, iar muzica...

Da! Muzica este o capodopera in sine. Compusa de Ennio Morricone, are acel sound inconfundabil al neputintei, al incrancenarii si, in final, al resemnarii. Nu poti iesi invingator in lupta cu o caracatita atat de mare cum este Mafia. Are prea multe brate si ramificatii, care ajung in prea multe locuri unde nimeni nu s-ar fi gandit ca ar putea ajunge.

Voua ce seriale v-au ramas in suflet? :) Pe care v-ati dori, eventual, sa-l revedeti?