Din moment ce data trecută am fost în deșert, astăzi vă invit la mall. Unul dintre cele mai mari din lume, de altfel, deși noi am fost mai mult ca la muzeu acolo. Și tot la fel am fost și la Piața de Aur (Gold Souk), care va fi și ea inclusă în povestea de azi.
Având în vedere clima de multe ori greu de suportat (mai ales de către turiștii neobișnuiți), nu e de mirare că mall-urile din Dubai au devenit un obiectiv turistic în sine. Și nu-i vorbă, că ai de unde alege. Le număraserăm la un moment dat - în total am intrat în vreo 7; în unele de mai multe ori, în altele doar ca să mâncăm ceva rapid la food court. Fiecare ni s-a părut interesant în felul său, deși unele erau mai mici și mai puțin ”glamour”.
Dar cel mai impresionant este, cu siguranță, Dubai Mall. Cum spuneam mai sus, e unul dintre cele mai mari din lume, având o suprafață de 1.124.000 kilometri pătrați și peste 1.200 magazine.
Nici nu se punea problema să-l vizităm în întregime... dar am ajuns acolo de mai multe ori (uneori conjunctural, alteori țintit) și de fiecare dată ni s-a părut impresionant.
Într-o anumită privință, se poate spune că am avut ghinion - fântâna din fața mall-ului se afla în renovare, așa că nu am avut parte de spectacolul ei muzical, despre care citiserăm. Asta este, nu le poți avea pe toate. Am încercat să cuprindem cât mai mult din el (dar la acvariu nu am ajuns) și ne-a plăcut de fiecare dată să revenim.
Ieșind spre fântână, imaginile sunt de o frumusețe care îți taie respirația. În special în asfințit și după lăsarea serii.
Nu m-aș mai fi săturat să stau acolo, să-mi umplu sufletul de frumos și de recunoștință pentru locurile unde am ajuns.
Aici a fost cam dificil de ajuns, pentru că e destul de departe de centru. Din fericire, am ”cuplat” experiența cu vizita la Burj Al Arab; de acolo era relativ mai aproape, deși tot am mers vreo trei sferturi de oră cu autobuzul.
Gold Souk este un loc tradițional și plin de viață, cu peste 300 de magazine. S-a dovedit că și în privința lui fuseserăm dezinformați; aurul nu era mai ieftin așa cum crezuserăm, chiar dacă aveai oarece spațiu de negociere. Bine, adevărul e că nici nu eram chitiți pe așa ceva, veniserăm din pură curiozitate de turiști.
Am descoperit un alt chip al Dubai-ului; unul mai puțin glamour, chiar dacă, paradoxal, ne găseam într-un loc cu sute de mii de diamante.
Nu prea am avut cum să ne uităm în vitrine, fiindcă nici nu apucai bine să faci un pas, că și săreau vânzătorii ca niște ulii ”hello, ma'am, welcome, good prices, do you like it, please come in, I will make you a special discount”, blablabla. Știu că ăsta e obiceiul, dar grrr, mă calcă pe nervi și-mi ia tot cheful. Chiar a fost un context - în Abu Dhabi, unde ajungem acușica 🙂 - în care, având de ales între 2 vânzători cu aceleași articole, am cumpărat de la cel care nu ne-a sufocat cu invitații în magazin.
Aici e probabil unul dintre puținele locuri unde poți vedea bustiere și topuri de aur. Nu-mi pot imagina cine ar îmbrăca așa ceva. Pe de altă parte, oferta este dictată de cerere, deci există cu siguranță clienți și pentru chestiile astea.
Recitesc ce am scris și realizez că despre aceste două obiective nu au fost foarte multe de povestit, dar nu aș fi vrut să le las nemenționate. La piața de condimente (aflată imediat lângă cea de aur) nu am mai ajuns; eram epuizați după ziua care inclusese și vizita la Burj Al Arab. Așa că după ce nu am cumpărat cerceii 😁 am căutat un restaurant specific, am găsit, am mâncat excelent și am luat un Uber până la cazare.
Pentru episodul viitor vă invit într-un loc viu colorat și drăgălaș, unde ni s-a umplut inima de duioșie. Va fi și ultimul obiectiv din Dubai - dar povestea mai continuă, în Abu Dhabi 😊.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu