Zece ani de la examenul de licenta

M-a lovit revelatia asta zilele trecute si de-atunci am tot reflectat si mi-am adus aminte de toridele zile de mai-iunie 2002, cand transpiram de doua ori - o data in caldura de-afara si o data in cea provocata de apropierea examenului de licenta. 

Retrospectiv, cred ca a fost si va ramane cel mai dificil si provocator examen din viata mea. In primul rand, realizarea tezei a constituit o munca titanica. Nu aveam calculator pe atunci, asa incat am scris toata lucrarea de mana - sute de coli A4 scrise, date la corectat, rescrise, re-date la corectat, scrise din nou pentru varianta finala (care urma sa fie data "la cules") si zeci de tabele si diagrame desenate cu ajutorul riglei. Studiul de caz a fost o cercetare media, pentru ilustrarea careia a fost nevoie de numeroase grafice, ale caror rezultate au fost introduse (la "Concluzii") in vreo 10 tabele.

In viata mea n-am muncit mai mult ca atunci. La un moment dat imi aparuse un fel de iritatie extinsa la mana dreapta - degetele si toata partea superioara a palmei erau permanent inrosite si fierbinti, iar bratul durea pana la cot. Puneam comprese reci si continuam sa scriu. 

Sentimentul pe care l-am avut in momentul in care am ridicat lucrarea de la copertat a fost coplesitor. Comandasem coperti negre, iar titlul era scris cu litere aurii. In anii urmatori mi-am pus semnatura pe sute de texte (si poate ca o sa mai am ocazia), dar nicio alta semnatura nu va avea o insemnatate mai mare in inima mea.

In paralel, pregateam examenul scris. Sintetizasem toata materia (circa 2.000 de pagini de bibliografie) pe foi si invatam, cel putin in ultimele 3 saptamani inainte de examen, cate 8-10 ore pe zi. Aspiratiile mele se modificau pe masura ce se apropia examenul: daca initial mormaiam blazata "nu vreau decat sa-l iau, nu conteaza nota", dupa cateva luni ajunsesem la "macar media 8 sa scot", iar in ultimele 2-3 saptamani, invatand efectiv ca o posedata, strangeam din dinti: "dupa atata munca, vreau media 9".

Poate era pueril din partea mea ca ma interesa nota, insa cred c-a fost ultima oara cand m-a preocupat aspectul asta. Ba nu, mint, si la examenul de germana m-a interesat extrem de mult :D

Dupa examenul scris eram ca-n transa. Stiam ca am avut o prestatie onorabila, dar nu puteam anticipa cum se traduce asta conform baremului de corectare (care se afisase afara in timp ce noi eram in examen si pe care am refuzat cu hotarare sa-l parcurg). Bunica-mea mi-a dat telefon in seara aia sa ma chestioneze ce-am facut si "tu la cat te apreciezi?", intrebare la care mi-au venit in minte vreo cinci posibile raspunsuri, toate la fel de neortodoxe :D

Doua zile si multi nervi intinsi mai tarziu, am aflat si notele  - ma situam intre 8 si 9, ceea ce nu era rau, dar nici fenomenal de bine.  Media 9 depindea in mod direct de sustinerea lucrarii si-aveam ceva emotii si pentru partea asta, la care n-au lipsit surprizele si stresul.

Primul coleg scapat din furcile caudine a adus o veste care ne-a electrocutat pe toti: "intreaba din teorie!". Am inlemnit, numai asta ne mai lipsea. Sigur ca fiecare lucrare de licenta includea 2-3 capitole teoretice, insa nu astea erau importante, ci studiul de caz - unica parte cu adevarat originala a tezei. Stiam, desigur, ce puncte atinsesem in partea teoretica, dar sa reproduc definitii si clasificari nu eram in stare. La naiba, bibliografia folosita se intindea pe vreo 2 pagini....

In fine, am zis, cu Dumnezeu inainte. Comisia era formata din 3 profesori care, de cum am luat loc, m-au intrebat foarte interesati: "de la ce vine numele de Greta?"

Hmmm. Nu pot spune ca ma asteptam la asta :)) "De la Greta Garbo", am grait, ceea ce nu era decat partial adevarat. Numa' ce-i vad ca se lumineaza: "serios? Pai, domnisoara, aici ati nimerit intr-un fan-club Greta Garbo!", m-a anuntat presedintele comisiei. "Ce filme cu Garbo ati vazut?", continua el, vizibil interesat.

In urmatoarele minute ne-am intretinut pe tema. Foarte relaxant pentru mine, de altminteri :D si-am regretat cand au schimbat subiectul: "ei, si-acum sa vorbim un pic despre lucrarea dumneavoastra...". Eu nu voiam deloc sa vorbesc despre ea, ma simteam excelent vorbind despre Gosta Berling si Ninotchka :)) La nelipsitele intrebari teoretice am bajbait mai mult sau mai putin gratios ("puneti punctul pe 'i', domnisoara!" - l-as fi pus, domn'le, daca as fi fost in stare :D). In ce priveste studiul de caz, nu m-au lasat sa vorbesc decat foarte putin despre el, ceea ce m-a frustrat destul de mult.

Am asteptat notele tremurand de nervi, si nu doar eu. Toti eram incordati si furiosi, pentru niciunul dintre noi sustinerea nu decursese asa cum ne asteptaseram, ne si vedeam cu mediile finale masacrate. Vreo ora mai tarziu, s-au afisat rezultatele. Previzibil, ne-am bulucit cu totii la avizier si, dupa ce-am dat din coate si m-au calcat vreo trei colegi pe picioare, am urmarit cu degetul nota de la teza din dreptul numelui meu. Luasem zece. 

Am iesit nauca din inghesuiala si m-am regasit cu alte doua colege, care aratau la fel de buimacite si epuizate ca mine. Ne-am uitat una la alta si ne-am intrebat din priviri: "Cat?" Da, si ele luasera aceeasi nota. In clipa urmatoare ne-am imbratisat toate trei, plangand. N-am sa uit niciodata momentul ala. Dupa cum n-am sa-l uit nici pe unul dintre profesorii din comisie, care ne privea impresionat de la o oarecare distanta. "Bravo, copii", ne-a spus. "Sincere felicitari". 

Niciodata berea n-a avut gust mai bun ca-n seara aia :D

Voi ce amintiri pastrati de la diversele examene sustinute de-a lungul timpului?