Una si cu una fac doua, vorba poetului. Firma pentru care prestez e vigilenta. Atat de vigilenta, incat te induioseaza de-a dreptul. Asta dupa ce-ai trecut de stadiul in care te ingrozesti de cat de intortocheate si inutile sunt masurile de "securitate" pe care le adopta.
Ca se iau astfel de masuri, e perfect normal. E vorba despre o firma de distributie, cu marfuri de (multe) milioane de euro in depozit, iar multe din aceste marfuri sunt la o adica foarte usor de sutbilizat (imbracaminte, bijuterii, cosmetice, articole de sport samd).
Ce nu-i normal e modul in care inteleg ei sa fie vigilenti (am o fixatie pe cuvantul asta). La venire aratam paznicului cardul de angajat. Care e unul simplist, din plastic alb, cu un cod din 4 cifre imprimat pe el. Atat. Nu tu poza, nu tu date de identificare, nimic. Cu o bucata de carton si o carioca neagra ti-ai fabricat unul in no time. Dar ei, paznicii, sunt instruiti sa nu se lase pacaliti asa usor: nu e suficient doar sa arati in viteza cardul, ci trebuie sa-l scoti din portcard si sa-l tii in sus, ca imparatii pe mostenitorul nou-nascut. Uralele norodului mai lipsesc. Te doare capul.
In sfarsit, vorba lui Toma, sa trecem si peste asta. De la poarta (unde ne-am confirmat calitatea de angajati cu ajutorul inimitabilului :D card din plastic), parcurgem vreo 50 de metri si intram in cladire, unde cu acelasi card pontam la automat.
Bun, ce nu inteleg eu: de ce n-or muta automatul de pontaj la poarta? Cat de greu poa' sa fie, tehnic vorbind? Dovada mai clara a faptului ca esti angajat nu exista. In momentul in care scanezi cardul, automatul bipaie amabil si, pentru ca noblesse oblige, te si saluta: "buna dimineata, cutarica", iar la plecare iti zice "la revedere". Deci identitatea lui cutarica e confirmata.
Eeee, dar daca la poarta nu exista automat, in schimb exista trei butoane. Unul negru, unul rosu si unul verde. Pe cel negru apasa toata lumea la plecare, in timp ce paznicii vegheaza sa nu se sustraga nimeni. Daca se aprinde butonul verde, te lasa in pace. Daca se aprinde cel rosu, trebuie sa le permiti sa-ti verifice poseta, in sensul ca se uita in ea si-atat, n-au voie sa atinga nimic si nici sa-ti ceara sa deschizi vreun buzunar lateral.
Butonul rosu nu are o regula (adica nu inseamna ca ai sterpelit ceva ca sa-l faci sa se aprinda; va zic eu, ca la mine a beculit rosu de cateva zeci de ori pana acu'). E pur si simplu o chestiune aleatoare, pretext pentru ei sa se uite in traista celor care pleaca. De parca un eventual hot ar lasa la vedere un tricou, o esarfa sau un gablont proaspat "palmat", eventual inca in ambalajul original. D'ohhhh.
In ceea ce priveste acest aspect, ceea ce nu inteleg este de ce nu se instaleaza dispozitive de securitate ca-n marile magazine. Articolele pot fi securizate invizibil contra furtului in momentul in care sunt pregatite pentru sortare si ambalare. Nu-i ca si cum ditamai firma nu si-ar permite asa-ceva. Sau camere ascunse in depozit, despre care toata lumea sa stie ca exista, dar sa nu aiba idee unde. Complicat, domn'le.
Da' avem manageri si 262511414335 de asistenti specializati in securitate si control intern? Avem.
Postări
2 comentarii:
Eu as zice ca au securitate, dar nu ca la Alcatraz, adica prezumtia de nevinovatie, daca se poate spune asa. Cred ca nemtii, ca si suedezii, inca mai au incredere in oameni, ceea ce mi se pare misto, ca nu vad pericole la tot pasul. Ar fi pacat sa-si piarda naivitatea asta ( poate e impropriu spus, naivitate).
Mai bine ca la ei, decat ca la noi, unde imi povestea mama ca mai aveau putin si o cautau si-n dos, cand iesea din tura.
@Carmen, da, e adevarat ca sunt naivi. Insa problema e ca - la firma in discutie cel putin - lucreaza foarte multi imigranti, din care tot foarte multi nu au cultura asta a bunului-simt. Cu alte cuvinte - daca pot fura, fura. Si pot, avand in vedere ca masurile de securitate sunt o gluma proasta.
Iar eu nu inteleg - din moment ce e clar ca se fura, de ce nu se iau niste masuri mai apropiate de, hmm, eficient?
Trimiteți un comentariu