Aseara, dupa ce-am vazut ultima parte a celei de-a zecea (si ultime) serii a serialului "Caracatita", am ramas pe ganduri si n-am reusit nici dupa o noapte de somn sa ma detasez de cele vazute. Si de-atunci ma gandesc la unul dintre cele mai complexe personaje pe care le-am vazut pana acum si care m-a fascinat inca de la aparitia sa in film.
Teribilul Tano Cariddi.
N-a existat in tot serialul o figura mai aparte, mai prestanta, mai controversata, mai fascinanta si mai completa decat el. A fost nucleul in jurul caruia au gravitat toate celelalte personaje si a constituit fundatia pe care s-a construit cea mai mare parte a intrigii.
Eminenta cenusie din spatele tuturor, inspaimantator de inteligent si insasi definitia diabolicului. Omul negru - inclusiv la propriu, daca ne gandim la eterna sa infatisare (palton negru purtat peste un costum de culoare inchisa, parul brunet pieptanat intotdeauna pe spate si uns din belsug cu briantina). Si, ceea ce devine evident mai ales in ultimele doua serii, omul a carui viata a fost marcata de doua tragedii. Doua femei care i-au trasat liniile destinului. Pe de-o parte mama, ucisa in fata lui pe vremea cand Tano avea numai vreo trei-patru ani si a carei imagine revine cu obstinatie in amintirea adultului; pe de alta parte, cea care a inchis cercul si i-a desavarsit tragedia - sotia sa, Esther, pe care a sugrumat-o, intr-una dintre scenele cele mai intense si incarcate de tragism din tot serialul, in momentul in care afla ca l-a tradat.
"Locul tau este in iad", ii spune una dintre numeroasele sale victime. "Singurul iad existent este lumea in care traim", raspunde Tano, inainte de a apasa pe tragaci. Aceste cuvinte reprezinta chintesenta personajului Tano Cariddi, a carui viata a stat tot timpul sub semnul luptei cu iadul din el insusi.
Tano a fost cel mai longeviv personaj al serialului, supravietuindu-le tuturor, iesind teafar dintr-o multime de comploturi si fiind capabil sa revina in lupta dupa ani de zile petrecuti in inchisoare sau izolat in munti, ca si cum n-ar fi plecat niciodata. Asul din maneca al Mafiei, cel care era in stare sa repuna impecabil pe fagas o actiune aparent sortita esecului si a carui inteligenta a dus la declinul Cupolei si stabilirea unei noi ordini.
Despre Tano se poate spune ca, pana la cea de-a noua serie, a fost un personaj neinteles. Era doar un tip dracesc de inteligent si de-un cinism infernal, care alesese sa-si puna mintea in slujba raului si al carui unic scop era, dupa cum spunea chiar el, puterea suprema. Singura slabiciune - sora lui bolnava psihic, Maria - nu era "suficienta" pentru a fi inteles. Abia cand in viata lui apare Esther si, odata cu ea, primele momente de vulnerabilitate ale lui Tano, incepem sa-l intelegem. Sa ne dam seama ca, dincolo de ferocitatea lui, era in fond un om care voia sa fie iubit. Si care, pentru prima data in viata lui, iubea. Numai ca nu alesese bine, iar omorand-o pe Esther s-a omorat si pe sine.
Tano Carridi era de fapt un mort viu in momentul in care, dupa un ultim gest sfidator la adresa eternei lui urmaritoare - judecatoarea Silvia Conti - se lasa sa cada in lava fierbinte a unui vulcan in eruptie. Sfarsitul lui marcheaza nu numai sfarsitul serialului, ci si (simbolic vorbind) sfarsitul unei ere din istoria Mafiei.
Am scris postul acesta ascultand, din nou si din nou, tema "Intimamente" de pe coloana sonora a filmului. E o melodie nepamantean de frumoasa si cred ca e cea mai potrivita sa incheie un text dedicat lui Tano Cariddi. O puteti asculta accesand acest link: http://www.youtube.com/watch?v=MWTC9kMPs6Y&feature=relmfu
Postări
14 comentarii:
Frumos articol ! Felicitari !
Multumesc! :)
Mi-a facut mare placere sa scriu despre Tano, e un personaj intr-adevar aparte.
Da... mi-l amintesc si eu pe Tano Cariddi; exceptional personajul, exceptional actorul. Cred ca ar merita un Oscar pentru cel mai bun personaj masculin in rol negativ. Tano lasa de multe ori impresia ca MAFIA este o organizatie cu principii si statute mult mai ample si mai bine definite decat institutiile Legii, cu reguli si regulamente mult mai stricte si mai riguroase decat institutiile militarizate. Tano implementa oarecum un model conceptual de organizare al MAFIEI mult superior chiar sistemului politic, economic si juridic cu care interactiona si pe care reusea deseori sa-l corupa si sa-l controleze din umbra. Rafinat, elegant, sobru, cinic, inteligent, carismatic, sarmant, bun orator si manager, Tano pare mai degraba un Lucifer al crimei organizate, trasaturile malefice si diabolice aparand pe fondul dorintei de "putere absoluta". Nu in ultimul rand, pare un om providential, cu un destin special, cu o misiune aparte, un lider innascut, neputand fi egalat, imitat, concurat sau eliminat, doar sinuciderea reprezentand singura modalitate de parasire a acestei lumi pe care o denumeste, cu titlu aproape profetic, ca fiind "singurul iad existent".
Felicitari pt acest articol ! Intr-adevar,Remo Girone un actor desavarsit,iar rolul sau din "La Piovra" este unul de zile mari ! Este genul de persoana pe care nu ti-o poti scoate din minte si care poate fi si un model de urmat in viata,pastrand proportiile,ma refer doar la partea de daruire si credinta in telurile proprii ! Abia am terminat de urmarit toate seriile si pot spune ca raman cu un gust amar si cu regrete,pt simplul fapt ca un astfel de film/serial nu se mai poate naste in zilele noastre..Acele vremuri frumoase s-au dus demult !! Nu ne ramane decat sa urmarim tot ce ne-a scapat din trecut si sa ne multumim cu amintirile !
Mi-a placut cum a jucat.
Foarte interesant!Mi-a placut Tano.
Abia acum am văzut comentariul, și cu (mare) întârziere îți răspund și-ți dau dreptate... Tano e singurul personaj din ”La Piovra” care e de neuitat, în toate sensurile posibile. Deși era un criminal și-a făcut fapte oribile, nu l-am putut urî, ci mă bucuram să-l văd ori de câte ori era o scenă cu el. Magistral a jucat actorul și extraordinar personaj a reușit să însuflețească...
Eu am fost îndrăgostită de personaj, așa sumbru cum era! :)
Se pare că Tano a lăsat o amintire aparte tuturor celor care au urmărit serialul :)
Da, subscriu la ideea cu Oscarul, l-ar fi meritat cu prisosință! Impecabilă caracterizare i-ai făcut... :)
...am crescut cu acel serial...L am iubit ca si personaj,mi am gelat parul multi ani (dupa '90)limitându l la freza.. Chiar si in zilele noastre privesc cu nespusă placere reluarea serialului La Piovra pe Tvr 2 in fiecare zi de la orele 22.! Tin minte k in anii 88-90...urmaream emisiunile matinale tv de la Bulgari unde erau invitați Live aproape toți actorii din serial...si nu înțelegeam cum de Bulgarii reuseau acest lucru (serialul rula inca din acei ani la vecinii nostri de la sud de Dunare) iar la noi era interzis chiar si un program de varietăți mai lung de 4 ore ,duminică! In fine...anii au trecut dar emoțiile cat si trăirile pe care mi le trezeșc acest serial sunt neschimbate ,exact ca akm 30 de ani în urmă!..! Felicitări scumpa mea pt articol...👏👏👏
E un serial-cult, într-adevăr - iar Tano, un personaj emblematic. Mă bucur de fiecare dată când găsesc admiratori ai acestui serial, care chiar este ceva deosebit :)
De departe cel mai bun serial,la ora actuala numai Fauda a reușit sa ma facă sa îl vad de doua ori.Apropo La Piovra am văzut-o de patru ori ultima.oara acum 2 luni.Intradevar o drama excepțională imbinata cu imagini spectaculoase din infricata și frumoasa Sicilie,cu 2 roluri memorabile ,Cattani interpretat de Michele Placido și Tano personajul cel mai bun în rolul care dupa părerea mea îl bate chiar și pe celebrul Pacino din Nasul.
Abia acum am văzut comentariul tău... Este o imensă bucurie pentru mine să văd că articolul despre Tano continuă să fie citit după mai bine de 12 ani de când a fost scris :)
Mi se pare foarte interesantă comparația cu ”Nașul”, nu m-am gândit să-i ”alătur” pe Tano și Michael Corleone... chiar mi-ai dat ceva la care să reflectez :)
Trimiteți un comentariu