Din nou pe baricade

Iacătă-mă-s, nițel betegită (fără să fie ceva serios, mă mișc prin casă ca o curcă pe tranchilizante) și cu oarece povești să vă spun și poze să vă arăt.
Unele frumoase, unele așa și așa, unele teribile. Dar fiecare dintre ele reprezintă experiențe și amintiri.

Vacanța a început cu mine parțial căpiată de un dinte - pasămite cu 2 zile înainte de-a pleca, un nerv a găsit de cuviință să-și dea nervosul sfârșit (pun intended). Mers la stomatolog, curățat, început un tratament de canal, luați de-aici și rețetă de antibiotice în-caz-că și ne vedem când reveniți.
Eh, și-n vacanță s-a format un abces pisălog, pe care l-am ținut sub control cu antibiotic (și cu draci). Asta până când a avut bunul simț să se spargă de la sine, ceva absolut fermecător 🤢. Mă rog, am fost la control după ce ne-am întors acasă, e ok deocamdată, continuăm cu tratamentul de canal urmat de coroană și decen-omaveanișteoasesimpleîngurăînlocdedințicunervi 😠.

Între timp am contractat și o răceală de mă dor toate oasele și tușesc ca un măgar tabagic. Ce pot să vă spun, mă simt sublim! Not 🙄. Noroc de miniseria ”Residence”, de care m-am apucat aseară. Absolut deloc plauzibilă, dar atât de mișto făcută că aproape nu mă pot opri din râs (decât ca să tușesc, enter măgarul 🫏).

Concertul de la Filarmonică a fost impresionant și mi-a plăcut dirijorul care l-a înlocuit pe Zubin (și de care nu mai auzisem până acum). Dar adevărata senzație a fost violonista: Himari, în vârstă de 13 ani. A fost o revelație, nu-mi luam ochii de la ea și mi se umplea inima de drag. E o mână de om și cântă extraordinar. Să ajungi să fii solista unui concert al Filarmonicii din Berlin înainte de-a fi împlinit 14 ani, așa ceva este mai mult decât impresionant.
Dincolo de asta însă... am avut permanent un nod în gât, din motivul despre care v-am povestit. În sfârșit, așa a fost să fie. Încerc să nu mă mai gândesc la asta. Și de asemenea, încerc să nu-mi fac iluzii că-l voi mai regăsi vreodată în spațiu și timp real.

A doua zi după concert ne-am așternut în zori la drum de la Berlin și după aproape șapte ore soseam la Cracovia. Am vizitat-o pe parcursul a două zile și, fără să fi avut așteptări în ceea ce o privește, ni s-a părut interesantă. Totuși, nu e un oraș în care să avem vreun motiv de-a reveni.

O zi a fost dedicată vizitei la Auschwitz. Asta a fost... teribil. Vă voi povesti. Deocamdată, spun doar atât: oricât ai fi citit, oricâte documentare și imagini ai fi privit și oricâte mărturii ai fi ascultat, nimic nu te pregătește pentru oroarea acelui loc. Este ceva dincolo de cea mai cumplită imaginație.

Am încheiat minivacanța cu o vizită la Wroclaw, un orășel situat la vreo 200 de kilometri de Cracovia. Mi s-a părut mult mai frumos, mai colorat și mai atrăgător.

Cam acesta a fost rezumatul săptămânii. Dată fiind betegeala de care vă spuneam, nu mă pot aduna să scriu mai mult acum; dar revin cu povestiri din și despre toate locurile 😊.

Nu vreau să închei înainte de-a vă mulțumi încă o dată pentru comentariile pe care mi le-ați lăsat la ultimele două articole. Înseamnă mai mult decât vă puteți imagina 🤗.