Aventuri în oraşul Renaşterii italiene (I)

Mai fusesem o singură dată în Italia (cu mai bine de cinci ani în urmă, la Veneţia) şi, cu toate că nu mă pot numi o cunoscătoare în materie de artă, mi-a făcut o enormă plăcere să mă plimb prin Palatul Dogilor, să mă informez despre istoria acestuia, să mă plimb pe străduţele pietruite şi înguste, încercând să iau cu mine ceva din trecutul şi povestea lor. De-atunci, mi-am dorit să văd cât mai mult din Italia. Fără a-mi teamă de cuvinte mari, ţara asta este un sipet cu comori...

La Florenţa am stat trei zile, timp în care am văzut camera de hotel doar în timpul nopţii şi pentru un duş rapid peste zi. Contrar a ceea ce tinde să devină un obicei atunci când vizităm un oraş nou, nu am făcut turul cu autobuzul turistic. Ştiam ce vrem neapărat să facem, respectiv să vizităm. Şi mă bucur că am reuşit să le "acoperim" pe toate. 

În prima zi ne-am plimbat pe străduţe, ne-am uitat la clădirile care păstrau un aer nostalgic şi pitoresc şi am numărat podurile până la celebrul Ponte Vecchio (patru au fost, de unde porniserăm noi).

 

Ponte Vecchio
  

Seara am vizitat Palazzo Vecchio, odinioară reşedinţa familiei de' Medici. Era deschis până la ora 21:00, parcă, fapt care ne-a surprins, dar ne-a convenit de minune: am amânat vizitarea lui până la lăsarea întunericului, după ce până atunci ne umpluserăm mintea, sufletul şi ochii plimbându-ne.

 

Sala de consiliu

Sala de audienţe

    Yours truly "în audienţă"

Ziua a doua a fost dedicată Galeriilor Uffizi. Despre vizita aceasta, într-un post separat. Paznicii mi-au amintit de Cerberul învins de Hercule, diferenţa fiind că ei erau mai mulţi :))

Şi tot într-un post separat, despre cele în total 877 de trepte urcate în clopotniţa, respectiv cupola domului Santa Maria del Fiore, precum şi despre urcuşul până la fortăreaţa Belvedere şi ce-am găsit acolo (în afară de ceea ce anticipam că vom găsi, adică o panoramă spectaculoasă a Florenţei).

În timp ce ne plimbam, mi-am ciobit un dinte. Am dat cu el într-un biscuite Cantucci. Deh, am vrut să ne înfruptăm din delicatesele locale. Duritatea incriminatului biscuite putea fi comparată cu o bucată de pâine lăsată să se usuce vreo zece zile.

Însă ce nu ştiam noi este că aceşti biscuiţi se consumă numai cu lapte sau cafea sau vin sau whatever, lichid să fie. Cică aşa sunt biscuiţii ăştia, "fermi". Too bad că am aflat abia după anevoioasa ronţăire a acestora :))

(va urma)