luni, 15 iunie 2015

Leapșa de trei simplă (The Three Things Tag)


N-oi fi eu din cale-afară de pricepută în ceea ce privește maglavaisurile de dat pe față, dar mi se mai întâmplă uneori să răsfoiesc niște bloguri de beauty. Dacă am un pic de noroc, dau peste vreun pont util (cum ar fi cel referitor la top coat-ul Essence, singurul care izbutește să-mi păstreze oja pe unghii timp de 5-6 zile). Dacă am ceva mai mult noroc decât picul ăla, dau peste-o leapșă abordabilă - adică una pe care o pot face și eu, fiindcă nu se referă la produse de machiaj cu care, vorba poetului, nici n-aș ști ce să încep :D

Astăzi, am găsit una la Meg și sper că nu se va supăra dacă o preiau. N-aș fi oricum în stare să scriu ceva mai profund, pentru că sunt frântă de oboseală - mă rup cu munca alde Musiu Șarl și Sfârfâlică :)) Tema e simplă: trebuie să numesc trei lucruri in anumite categorii. Să purced(em), așadar.

1. Trei lucruri în geanta mea:
Nu car prea multe după mine, serios. În afară de ce vedeți în poza de mai jos (un pix, un ruj și niște bombonele foarte aromate), mai am portofelul și două-trei șervețele umede, speciale pentru curățat ochelarii. Space, the final frontier, cum ar veni :))



2.  Trei lucruri de pe biroul meu:
Aici nu vă arăt poză, pentru că n-are rost. N-am mai nimic de arătat: la serviciu am doar calculatorul, telefonul și un calendar, iar acasă - laptopul, telefonul într-un suport și cartea pe care o citesc în perioada respectivă. Uneori, pe biroul de acasă (care de fapt e o masă banală) sunt și flori. După cum se vede, cultiv cu asiduitate stilul minimalist ;))

3. Trei obiecte de mobilier favorite:
Biblioteca, fotoliul (unul foaaaarte confortabil) și măsuța de machiaj - nu pot să vă spun cât de mult îmi doresc una, chiar dacă eu nu mă fardez decât joia și primăvara :)) Dar imaginea aia clișeistică, în care ea se demachiază privindu-se în oglindă, purtând un halat de mătase albă, mmm..... irezistibil, vreau!

4. Trei fructe preferate:
Ananasul, cireșele și strugurii.

5. Trei bloguri pe care le-am vizitat zilnic:
Simonatache.ro, tomatacuscufita.com și printesaurbana.ro. Nu sunt singurele bloguri pe care le citesc, dar se publică aproape zilnic articole noi și ăsta este unul dintre factorii care mă transformă în cititor consecvent.

6. Trei melodii care nu-mi ies din cap:
”Freiheitsmarsch” de Johann Strauss.
”Aseară ți-am luat basma” :)) (nu mă întrebați ce m-a apucat cu asta, că habar n-am :))).
Uvertura ”Egmont” de Beethoven.

7. Trei lucruri la care mă gândesc acum:
- la naiba cu greva ăstora de la DHL, că nici acum n-am primit rochia pe care-am comandat-o la începutul săptămânii trecute;
- ce chestie faină e Spotify, l-am descoperit recent și mă simt ca un copil scăpat la cofetărie :))
- eu cu ce mă îmbrac mâine? (la asta cuget intens în fiecare seară, oricum).

8. Trei bloggeri cu personalitate mare:
Ce face?! Personalitate mare?  Cum vine asta.... puternică, presupun, nu? Ok, atunci le voi indica pe Tomata, Loredana și Simona.

9. Trei sporturi preferate:
Patinaj, gimnastică artistică și badminton. Primele două să mă uit, al treilea să-l practic... zice-se.

10. Trei lucruri care mă fac fericită:
Muzica lui Zubin, cărțile bune și ciocolata albă.

11. Trei cărți preferate:
”Die Partitur meines Lebens”, ”Cei trei mușchetari”, ”Quo Vadis”.

12. Destinații de vacanță - tărâmuri de poveste:
India (în special Taj Mahal), Maldive, Insulele Seychelles.

13. Trei lucruri pe care dorești să le faci anul acesta:
Să scriu mai mult pe blog, să citesc mai mult, să mă liniștesc.

Și cu asta gata. După cum știți că procedez, leapșa e la liber pentru toată lumea, integrală sau nu, în funcție de cât chef, răbdare și inspirație aveți :)

8 comentarii:

Anonim spunea...

Imi pare rau ca DHL iti cauzeaza intarzieri, dar cred ca e dhl express, si nu cel la care as putea eu sa ajut. stii cum e cand iti doresti ceva atat de mult si toooot intarzie, iti vine sa te urci pe pereti :)))
la punctul 5 si eu la fel ca tine, plus blogul tau :) in rest observ ca esti f organizata :) am aerisit geanta, nu mai am lucruri cu nemiluita, dar mai vreau una si mai mica daca tot nu car atatea dupa mine, vb aceea de ce nu :)
Cris

Tomata spunea...

multumesc pentru cele doua mentiuni si pt votul de incredere :)
intrebare: la calatoriile de poveste - ai fost acolo sau iti doresti foarte mult sa ajungi?

Greta spunea...

N-am ajuns în niciunul dintre cele trei locuri menționate... încă. Sunt pe ”Bucket List” și sper să se întâmple într-o bună zi :)
Altminteri, eu sunt cea care-ți mulțumește :) Am găsit la tine deopotrivă scrieri interesante, surse de inspirație și sprijin sufletesc, într-un moment crâncen.

Greta spunea...

Nu e serviciul Express, e DHL-ul normal (și poșta). Fac grevă pentru creșterea salariilor și reducerea programului de lucru, de la 38,5 ore pe săptămână la 36. Liderul sindical minte de-ngheață apele, spunând că întârzierile nu depășesc 2 zile lucrătoare, asta-n timp ce pe forumuri scriu o mulțime de oameni că așteaptă scrisori și pachete care ar fi trebuit să fi ajuns de o săptămână deja.
Deh, nici Germania nu e scutită de disfuncționalități...

Anonim spunea...

Dragii de ei, macar incearca sa schimbe ceva, stiu de greva lor. cred totusi ca 38 de ore nu e mult daca ma gandesc cum e la mine - 47.5 ore pe sapt. hai ca se termina si vineeee coletul!
Cris

Greta spunea...

Ei bine, a venit și... l-am trimis pe dată înapoi. Rochia a fost o dezamăgire, materialul avea un aspect ieftin, iar croiala mă făcea să arăt de parcă mă înfășurasem într-o perdea. Diferența dintre felul în care arată pe site și cum e-n realitate a fost atât de mare, încât am ambalat-o la loc și-am trimis-o înapoi.
N-am niciun chef de asta, dar o să mă duc prin magazine... :D

Andreea B spunea...

Imi place mult nu atat leapsa cat raspunsurile tale :). Esti super tare, n-am mai intrat de mult la tine pe blog si rau am facut.

Greta spunea...

:) Mulțumesc, Andreea :)