”Să li se taie capul!”, versiunea moderată

Nu mai știu de la ce ne luaserăm acum vreo câteva săptămâni, când ne reuniserăm în bucătărie la un fel de brunch spontan, dar a venit vorba de niște vechi clienți ai câtorva dintre noi. 
Mai buni sau mai puțin, mai cooperanți sau mai catâri, mai umani sau mai dimpotrivă. Până la cap și la coadă, oameni ca toți oamenii. Unii dintre ei sunt și azi clienții noștri, alții nu, ca-n viață.

- Apropo, zice un coleg, oare ce-o mai fi făcând DJ Frecănescu? 
DJ Frecănescu fusese clientul meu, demult și pentru o (prea) lungă perioadă de vreme. Era genul de om care-ți scoate sufletul și are impresia că toată lumea există numai și numai pentru a-l servi pe el, pe dânsul, pe dumnealui. Amenința cu reclamații ori de câte ori nu i se făcea imediat pe plac, trimitea ”friendly reminder” (vorba vine, că numa' friendly nu era 🙄) dacă nu-i răspundeai în interval de cel mult o oră la indiferent ce trăsnaie îi tunase (recordul a fost de 28 de minute, țin minte precis), în fine, ați prins ideea. O bijuterie de client, să-l descânți de deochi și mai multe nu. Multe zile fripte mi-a făcut, mai ales că eu sunt genul de om care le ia pe toate în plin. (Știu, știu. Încă lucrez la a învăța cum să n-o mai fac). 
Eh, și cum branșa noastră e mică și vorba zboară...
- Ce, nu știi? răspunde un altul, a intrat în insolvență. 
Ha! Eu nu știusem, așa că ajunsă acasă, m-am pus pe cercetat. Și ce să vezi, chiar așa e. Inclusiv site-ul lui e parțial dezactivat, în sensul că nu mai poți accesa nimic în afară de homepage. Niciunul dintre meniuri (”Despre noi”, ”Servicii”, ”Contact” etc.) nu mai poate fi deschis.
Ce să zic, succese deosebite îi doresc. Și eventual, un job în care să aibă parte de clienți așa cum a fost el. 

Am mai evocat pe unii, am mai râs, am mai clătinat din cap amintindu-ne tot soiul de minunății care mult fir de tors ne dăduseră la vremea respectivă. Și mi-am adus aminte de altul, tot fost client de-al meu acum câțiva ani.   
- Voi îl mai țineți minte pe Scoală-Frunze? 
Dar cum să nu-l țină minte, doar a fost subiect de discuții aprinse, ca urmare a unor nefăcute pe care le comisese. Însă eu nu numai de asta îmi amintesc de el. Ci și pentru că efectiv m-a chinuit cu absurditățile lui, cu cerințele și pretențiile nejustificate, cu nerăspuns la chestiuni urgente și cu impresia că eu nu sunt acolo decât pentru a-l slugări pe el (avea foarte multe în comun cu DJ Frecănescu, și cu siguranță nu întâmplător. E o tipologie umană bine definită). 
Scoală-Frunze a plecat la un moment dat din compania la care lucra și după o vreme a început un job nou, scriind cu surle și trâmbițe pe LinkedIn cât e de fericit că va începe să lucreze cu niște ”adevărați profesioniști” (muahaha, mă-ntreb ce părere or fi avut foștii angajatori despre chestia asta 😈) și cât este el de însetat de afirmare și cum arde de dorința de a contribui la propășirea noului său loc de muncă și ta-ta-ta și tu-tu-tu. 
Doar 5 luni mai târziu, îmbrățișa o altă provocare (chiar așa a scris, să leșini de impresie și mai multe nu) și băgase un citat despre cum eșecul e numai pentru cei slabi sau ceva bălărie asemănătoare. O să consider că nu e o întâmplare că, în Germania, perioada de probă este de 6 luni. Sigur, există posibilitatea ca el să fi decis să nu continue, dar asta nu explică nicicum bazaconia aia cu eșecul care așa și pe dincolo. 
Numai că. Între timp nu mai lucrează nici acolo, după cum rezultă din profilul lui de pe LinkedIn. Acuma na, poate nu s-o fi lăsat îmbrățișată provocarea ceea, mai știi 🤨.

Concluzionând, iată doi indivizi care și-au găsit în yours truly un cal de bătaie și ulterior amândoi au cam dat-o prost în carieră. Ar putea fi o coincidență, ar putea fi 🤔. 
(Glumesc, desigur. Realitatea e că niște oameni care se comportă așa au toate premisele ca mai devreme sau mai târziu să se rateze din punct de vedere profesional. Dincolo de asta însă, dacă aș fi clientul meu, eu una m-aș purta frumos cu mine, if you catch my drift 😀).