36. E bine.

Așa cum m-am obișnuit de vreo trei ani, mi-am început ziua cu piesa asta:

N-aș simți cu adevărat că e ziua mea dacă n-aș începe-o cu variațiunile ”Happy Birthday” de Peter Heidrich. Și, evident, cu Zubin :)

A fost frumos azi. Am răspuns la telefoane și mesaje, m-am plimbat printr-un oraș surprinzător de frumos din apropiere și am mâncat, bun și picant, la un restaurant indian. Vă poftesc să nu faceți vreo asociere, daaa? A fost o cât pe-aici coincidență :D 

De ce spuneam că orașul vizitat m-a surprins prin frumusețea lui - aici, unde prestează jupânul, este fosta Germanie de Est. Și uneori, anumite zone care-au ținut de Est nu au reușit să se dezvolte atât de armonios, nu au recuperat complet ”handicapul” și-n anumite privințe au rămas în urma Vestului. Nu este cazul și aici. Am rămas foarte plăcut impresionată de pitorescul regiunii.

Ne e foame, am decis. Unde mâncăm? Am trecut pe lângă un restaurant grecesc, hmm, parcă nu prea. ”Poate găsim vreun local indian, să rămâi în atmosferă”, a mustăcit onorabilul, socotindu-se spiritual.

Am găsit. Bun și bine am mâncat.

Supa verzuie e a mea și e de spanac (mă mai cheamă și Popeye, uitasem să vă spun). Foarte gustoasă. În plan îndepărtat se vede supa de linte a omului. Parcă mai bună ca a mea, dar ezitasem pentru că-n meniu se menționa că e picantă. Am gustat însă și am decis că ar fi fost perfect suportabil. Drept pentru care la felul principal am comandat curajoasă un fel pe bază de pui, orez și sos curry (normal, ce altceva :D), la care de asemenea se specifica faptul că e picant. Lasă c-o fi și ăsta suportabil ca supa, am zis. 

A fost, mă rog. Aproximativ :))

De bun, a fost excelent, deși mă cam ustura pe gât după aceea. Nu-i ceva ce-aș mânca în fiecare zi, clar. Însă așa, din când în când, e exact ce trebuie să fie, adică o delicatesă. 

Se putea fără desert? Ei, hai. Să nu mai punem întrebări de-astea capcană :))

Chestia asta se numește Kulfi și e unul dintre cele mai bune deserturi pe care le-am gustat în cei 36 de ani tocmai împliniți :)) I se mai spune înghețată indiană și e foarte fină, făcută din mango, fistic, migdale și cu aromă de cardamom. O nebunie, care-a ”stins” în mod ideal micul pârjol pricinuit de curry. 

În drum spre mașină ne-am oprit într-o cofetărie care era un loc de pierzanie în toată legea și am luat un mini tort cu blat de biscuit și cremă de rom. Încă nu m-am atins de el. Se poate spune că am devenit mai înțeleaptă? Mira-m-aș :)) Doar că am mâncat prea bine la amiază, asta-i tot.

Am primit și cadou, dar mă așteaptă cuminte la Bayreuth. Pasămite omul a uitat să schimbe adresa de livrare. L-am iertat, ceea ce dovedește că sunt pe drumul cel bun spre transformarea într-o femeie superioară :)) Și nici n-am întrebat despre ce-i vorba, las' să fie surpriză până duminică.

Spre seară am citit în balcon, așa cum tânjeam de-atâta vreme. Doamne, bine e să-ți bei cafeaua la aer curat, cu o carte bună, în ciripit de păsărele și behăit de oi sociabile :))

Vedere din balcon

Mi-ați văzut vecinele, da? :))

Așa, deci 36. Hm. Mi se par mulți. Încă-mi vine greu să cred că am atâția. În suflet sigur n-am mai mult de 20. Partea proastă e că nici la minte nu cred că-s cu mult mai coaptă :))

Îmi doresc să-mi și să ne fie bine pe toate planurile. Îmi doresc ca visul de azi-noapte să însemne ceea ce pare că înseamnă. Și printre altele, așa cum minunat mi-a urat o foarte dragă prietenă, îmi doresc să am parte de cât mai mult Zubin posibil ;))