Ieri nu m-am simțit în stare să scriu - am fost foarte obosită, cu toate că era abia luni și aveam și alte treburi, deci nu m-am putut ”aduna” pentru a scrie - dar toată ziua m-am gândit la ea. Și la faptul că ieri ar fi împlinit 67 de ani.
Aș fi mers la mormântul ei dacă aș fi fost în țară, deși ea nu e acolo. Ea e pretutindeni. E cu mine în fiecare clipă și la fiecare respirație.
Știu că e aici pentru că-i simt sprijinul și ajutorul în permanență.
Știu că e aici atunci când, umblând fără țintă prin magazin, îmi cad ochii pe un tricou pe care scrie ”Kisses from Heaven”.
Știu că e aici atunci când, turnându-mi cafea, mă pomenesc zâmbind și spunând cu glas tare ”cum ar fi să mai bem noi două o cafea, mami...”, iar în secunda următoare jumătate din conținutul ceștii se varsă pe masă.
Știu că e aici atunci când, în drum spre serviciu și exasperată că am să-ntârzii din cauza aglomerației de pe șosea, o rog pe ea. Și-n minutele următoare se face realmente ”pârtie” în calea mea, efectiv dispar toate camioanele și tractoarele de parcă nici n-ar fi fost. Și ajung, desigur, la timp.
Știu că e aici atunci când îmi vin în minte glumele ei și momentele noastre frumoase. Privesc cerul și surâd. Și simt că zâmbește și ea.
Știu că e aici pur și simplu pentru că știu. Pentru că este și va fi pentru totdeauna mama mea, chiar dacă ne despart o lume și o moarte.
Și mai știu că undeva, într-un spațiu pe care nu-l pot cuprinde cu mintea și într-un timp pe care nu-l pot defini, ne vom revedea.
Pentru că tu n-ai plecat niciodată cu adevărat. Nu-i așa, mami? Nu-i așa că n-ai plecat?
Postări
6 comentarii:
Nu, n-a plecat! Cum nu a plecat nici a mea!
Big, big hug!
Da, ele sunt cu noi tot timpul și ne veghează. Big hug back, tare bine-mi prinde... :)
Nu a plecat. cat o tii in suflet, cat o simti aproape, va fi cu tine.
(eu mai vorbesc cu dragi morti, si uneori am impresia ca imi raspund)...
Sper din tot sufletul că e așa. Eu n-am să-i dau drumul niciodată din inima mea...
Mereu vor fi in inima noastra cei care nu mai sunt in viata, atata timp cat ne amintim de ei.
Eu mai vorbesc cu bunica mea, cateodata, cand sunt singura. Cred ca ma aude de pe undeva. Cel putin asa presimt, si de multe ori ma linistesc doar gandindu-ma ca ma asculta, si ca imi trimite forte.
Te imbratisez cu drag.
Și eu vorbesc cu mama și o simt lângă mine. E mereu prezentă, mă ajută, asta este evident. Dar cât de mult mi-aș dori să-mi mai răspundă atunci când o chem...
Te îmbrățișez și eu :)
Trimiteți un comentariu