Cum NU m-am plictisit în ultima vreme

În săptămâna petrecută la jupân am pus pe mine aproape 2 kilograme. Logic, el și numai el e de vină (că doar nu eu, să avem rezon :D).

Sâmbăta trecută am plecat la gară pe fugă, după ce am realizat că autobuzul pe care mă bazasem nu circulă în weekend și trebuie să iau unul care venea mai devreme. Am încercat inclusiv la taxi, dar la un dispecerat nu aveau niciunul disponibil, iar la altul suna în continuu ocupat (o minunăție, nu?).  Când să scot laptopul din priză, poc! Sărise siguranța. Exact ce-mi lipsea. O pun la loc de la tablou, mă mai învârt câteva minute prin casă ca o găină fără cap, poc! O pun iar la loc, în 10 minute a mai picat o dată. Plec la gară doar ambiguu pieptănată, fără să fiu pe deplin convinsă că am încuiat ușa (mă mai cheamă și OCD, după cum v-am mai povestit) și întrebându-mă dacă siguranța aia o rămâne la locul ei până mă întorc. 

Pe tren, n-am de lucru și reflectez năprasnic. Da' oare mașina e încuiată? Ok, e cam extrem chiar și pentru mine să nu fi încuiat nici casa, nici mașina. Cel puțin una dintre ele sigur e încuiată. Dar careeeee? (Și la urma-urmei, cine spune că le-am încuiat, hai? În goana în care-am plecat.... ). Cât ai clipi am dezvoltat o ipoteză care l-ar face pe scenaristul lui ”Gone in 60 seconds” să sughită panicat. Ce 60 de secunde, frate. În capul meu, în 10 secunde furaseră mașina și-n 20 goliseră apartamentul. Evident, toată săptămâna am croșetat diverse variante prăpăstioase. Când mă plictiseam de ele, făceam o variație, meditând la situația siguranței. N-a trecut zi să nu mă gândesc la treburile astea (și nu doar o dată pe zi. Nici măcar de două ori. Fi-mi-ar paranoia de râs...).

Am răsuflat ușurată când am ajuns azi în fața blocului: mașina era unde-o lăsasem. Pfiu. Și casa, tot unde-o lăsasem, inclusiv acareturile dintr-însa (ușa era încuiată de două ori, ca de obicei. Pfiu la pătrat). 

Dar siguranța ce face? Mirobolant face, e căzută. Splendid. O ridic, evaluez pagubele. Singura problemă e frigiderul. Nu mai lăsasem nimic perisabil în el când plecasem, dar stând niște zile bune (probabil) fără curent, umezeala s-a tranformat în mucegai. Sunt în extaz, ce să mai discutăm. Suflecă mânecile, Greto, pune mănuși de menaj, apucă-te de spălat frigiderul. Numai asta nu mai bănuiam c-o să fac azi după-amiază.

Termin treaba, răsuflu. Dacă tot sunt gospodină, hai să scap și de recipientele din sticlă, că de când tot amân. Pasămite astea nu se aruncă pur și simplu la tomberon, ci numai în niște containere speciale, metalice, instalate din loc în loc în oraș. Iau punga, mă sui în mașină, pornesc. La fața locului, de pe containerul dedicat ambalajelor din sticlă albă (sunt sortate pe culori), o inscripție - pe care, curios lucru, o văd pentru prima dată - mă sfidează: ”în zilele de duminică și de sărbătorile legale nu se debarasează sticla albă”. Ei taci. Azi e duminică. Superb sau ce? Eh, uite-așa mi-am plimbat eu borcanele prin Bayreuth (și m-am întors cu ele acasă, normal). 

Așa, deci mâine e luni, din nou pe baricade. Cum mă simt? Logic, numa' bună de muncit și fresh ca o lăptucă. Vezi să nu :))))