Da, da. Caut o găleată de cenușă să-mi torn în plete, mulțumesc anticipat. Știu că am lăsat să se depună praful pe aici, dar într-un fel am absent motivat. În primul rând, la serviciu m-au rupt nu în două, ci în patruzeci și nouă cu munca. Vineri seara eram atât de obosită, că nu mai nimeream nici să merg prin casă (#nojoke). Oribilă stare, pot să spun. Și nici n-aveam sentimentul ăla de bine datorat faptului că mi-am făcut treaba, deși nu m-am ”economisit” deloc. Eram doar posacă și străvezie de epuizare.
Sâmbătă am fost la coafor, unde mi-am uniformizat culoarea părului și-am lăsat 3 centimetri de cosițe pe jos, iar la amiază am plecat la jupânul, unde voi rămâne până duminică. Ceva zile de concediu, pentru care-mi sunt recunoscătoare că le-am ”împărțit” să-mi ajungă până-n toamnă. De când am venit, îmi împart cu real succes timpul între două activități: dormit (as in 10 ore noaptea și 3 la prânz) și revăzut serialul ”Dr. House”. Am mai povestit despre el, știți că l-am iubit (de fapt Hugh Laurie a fost ”dragostea” principală, înainte de a-l redescoperi pe Zubin), iar acum am purces gospodărește să-l revedem. Și sunt foarte încântată de reîntâlnire.
Dar de ce vă scriu. Zilele trecute, cu tot valul de muncă revărsat în augustele noastre capete, n-am putut să nu remarcăm vreo două articole comandate de niște clienți, atât de bizare încât frizau grotescul. Drept pentru care am zis să vi le arăt și vouă, să nu mă minunez numai eu.
Așa, deci ghicește cineva ce e chestia asta? Dacă nu, nu vă învinuiesc. Nimeni n-a ghicit din prima.
”Greta a găsit un cap”, a trâmbițat o colegă. Lumea a dat buzna să vadă minunea și reacțiile au apărut imediat. ”Vai de mine, ce pocitanie”. ”Ce e asta, de fapt?”. ”Adică există oameni care ar da bani pe așa ceva? Eu aș da bani să scap de ea”. ”Ptiu, mă sperie” șamd. Era cam cat palma mea, din piele, umplută cu ceva moale, având plete roșcate și ochelari de soare (sau orice_or_fi_chestiile_alea_negre) din biluțe. Am crezut că e breloc, dar parcă era mult prea mare pentru asta. Ne-am elucidat că este un... breloc de poșetă. Neam de neamul meu n-a pomenit una ca asta. ”Cum adică”, a zis aiurit un coleg, ”umbli pe stradă cu un cap agățat de geantă?”. Exact așa :))) Ori ești trendy, ori nu mai ești.
Ah, și evident că monstruozitatea aia costă un mizilic. 820 de euro. Nu, nu e nicio greșeală de scriere.
Peste vreo jumătate de oră uitasem de cap. Dintr-o cutie mă priveau niște pantofi sclipitori. Da, domnule, mă priveau. Cu ochi mă priveau :)))
Măcar ăștia erau ceva mai rezonabili ca preț (de vreo patru ori mai ieftini decât capul, din ce-mi aduc aminte). Dar come on.... nu i-aș purta nici să mi-i dea careva degeaba. Vorba unui coleg, ce tendințe sunt astea, frate? A căpiat lumea. Umbli pe stradă cu un cap la geantă și cu ochi la picioare? :)))
Postări
4 comentarii:
:))) am banuit ca e breloc, dar de tinut inauntru sa nu il vada nimeni!!! are ceva zvarovschi pe el? :))) doamne!
iar de pantofii sclipiciosi, nu e o noutate pt mine. Aici, in middle east, se poarta! dar si cum se poarta! sunt magazine dedicate, unde gasesti pantofi plini de cristale, colorate, aurii sau argintii, de la balerini, la slapi, la tocuri. orice cu sclipici si pietricele.
Inca o data ma simt depasita de moda :)))
Cris
Ala e cap pentru magie neagra, ptiu, ptiu, piei drace!
Târlicii cu ochi, tre sa fie un must have. Odata incaltata cu ei, nu te mai impiedici, neam! Si dac-o faci, chiar ca nu mai ai scuze, ce mama dracului, doar ai ochi la picioare! :D
Nu avea jvarovschi, darrr.... biluțele alea aurii cică sunt din paladiu (emoticon_căpiat). A trebuit să dau pe google ca să aflu de ce e așa de cool chestia asta :))) Vai, ce bine mă simt așa demodată cum sunt :))
:)))) Chiar așa, iată un posibil răspuns la întrebarea ”unde ți-au fost ochii?” La picioare, cum unde :)))
Trimiteți un comentariu