joi, 1 iunie 2017

1 iunie nu mai e pentru mine


”La mulți ani tuturor celor care mai sunt copii!”
”La mulți ani copilului din tine!”
”Nu uitați să fiți/ să rămâneți copii!”

Acestea sunt doar câteva dintre urările care mi-au asediat azi feed-ul pe Facebook. Ah, și poezia ”Fa-te, suflete, copil”, de Arghezi. Plus numeroase poze din primii ani de viață, pe care foarte mulți și le-au pus temporar la profil. Și m-am simțit ca de pe altă planetă. 

Un fapt care mi-a devenit clar în ultima vreme: copilul din mine nu mai există. Fără ca asta să fie trist sau să mă arunce-n nostalgii. E doar o realitate, în ce mă privește la fel de concretă precum cana de cafea. Repet, nu mă întristează aspectul, poate inclusiv fiindcă am înțeles și acceptat. A existat cândva o perioadă în viața mea când, mi-aduc aminte de parcă ar fi fost ieri, îi spuneam deseori mamei exact așa: ”sunt cuprinsă de fericire!”. 

M-am gândit de multe ori la propoziția asta, am evocat-o, încă-i mai simt gustul, încă-mi mai amintesc senzația de euforie și prea-plin sufletesc. Mi-am repetat-o mie însămi în anumite momente frumoase din viață, încercând să regăsesc starea de atunci. Nu mai este. A dispărut, și mi-e clar că nu se va mai întoarce. 

A luat-o copilul din mine, atunci când a plecat fără să-și ia rămas-bun.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Nici eu nu ma simt copil. Cind eram, voiam sa fiu mai mare, asteptam adolescenta. Imi place evolutia, sa masor cum am crescut, cum m-am schimbat. Cum vine asta, la 40 ani sa te simti din nou copil? Sa-mi spuna altii ce sa fac, sa ma trimita la culcare la 8 jumate, sa nu pot sa vad un film seara, sa trebuiasca sa fac lectii cind am chef sa lenevesc... Bleah! Vive les adultes!
Jual

Greta spunea...

Ai dreptate, am râs bine citindu-te :)) Chiar așa: reguli, lecții, matematică, bleah! Viața de adult rules :D

Anonim spunea...

am o nepoata care s-a ales cu tetrapareza spastica in urma nasterii ei. bineinteles am incercat tot ce se poate incerca din punct de vedere medical in momentul de fata de la celule stem la operatii cu laser de lungire a muschilor, diverse terapii de recuperare, atat in tara cat si afara.fata e inteligenta si comunicativa dar bineinteles limitata din punct de vedere locomotor.
in urma cu cativa ani incercam sa o descos ce ar vrea sa ii aduca mos craciun.
mi-a zis: "nu imi trebuie nimic am de toate, oricum ce vreau eu nu imi va aduce nimeni." mi-a rupt ramasitele de suflet franjuri si atunci mi-am pierdut ultima farama de incredere in umanitate, si orice forta divina. and life sucks 'couse I can't switch with her.
dar da ma prefac ca uit momentul in fiecare an si incerc sa o surprind cumva in fiecare sarbatoare, etc, sa retrezesc copilul din ea.

well that was no fun, no joy, dar te inteleg.

Z.

Greta spunea...

Ce tragedie, Z., nici nu-mi găsesc cuvintele în fața dramei pe care o trăiește nepoțica ta :(
Și da, life sucks. E cu atât mai cutremurător realismul fetiței... și neputința celor din jur de a-i alina sufletul.