duminică, 25 martie 2018

Pe tărâm american (XIII): prin Hollywood


Dând la o parte praful așternut (din nou...) peste cronica vacanței americane, vă voi povesti astăzi despre experiența noastră în Hollywood. Și-ar trebui să încep direct prin a spune că nu a fost atât de glamour cum s-ar putea crede - și cum, poate, mi-aș fi imaginat. 

Din motive care-au ținut nu atât de noi, cât de conjunctură și de... logistică, nu am făcut unul dintre tururile consacrate cu autobuzul turistic. Atunci nu mi-a păsat prea mult, acum regret însă aspectul. Și, din păcate, nu este unicul meu regret legat de vizita în Los Angeles. 

Revenind așadar la Hollywood. Nu i-am dedicat o zi anume, ci ne-am plimbat vreo două ore pe artera principală, înainte să ne îndreptăm spre Hollywood Bowl, la concertul susținut de Lionel Richie și Mariah Carey (despre care voi scrie separat). Am plecat ceva mai devreme, ca să avem timp de căscat gura pe acolo și să ajungem la timp la concert. 

Walk of Fame 

Ok, acum e momentul să vă fac o mărturisire - și sper să nu mă considerați (prea) dusă cu sorcova. Încă de-acum vreo câțiva ani, deci înainte chiar de-a ști că vom merge în America, îmi pusesem ceva în cap. Voiam să ajung la o stea. Ce frumos sună asta... dar chiar așa s-a întâmplat 🙂 Aveam și adresa exactă, știam - dintr-un clip de pe Youtube - cum arată în jur și ce clădiri sunt în preajmă, așa că-mi fixasem niște repere. M-am dus la fix și-am ajuns la singura stea pe care mi-o dorisem. 


Hollywood Boulevard 

Mission accomplished, așa că hai la plimbare. M-am amuzat să constat cât de ușor puteai să detectezi turiștii: dacă un om mergea ținând privirea plecată (cu ochii după stele), era clar că-i turist. M-am uitat și eu din când în când, recunosc :)) Îmi amintesc de steaua Sophiei Loren - care are numărul 2.000, de cea a lui Richie Martin, Tom Hanks, Harrison Ford... și cam atât. 

 
Am ajuns la celebrul Dolby Theatre, am urcat, ne-am luat și apă minerală de la un automat de băuturi. Însă emoționată n-am fost, deși e un obiectiv important, aici desfășurându-se gala anuală de  decernare a Premiilor Oscar.


Ne-au amuzat elefanții în schimb, despre care am înțeles că au fost declarați cea mai kitsch-oasă construcție din Los Angeles :)) Sărmanii, hai că erau totuși drăguți. În imagine, unul dintre ei (sunt doi):


Mi-ar fi plăcut să stăm la o cafea la una din numeroasele terase din incintă, dar ne așteptau Lionel și Mariah (adevăru-i că nu ne-am calculat prea bine timpul și ăsta-i un alt motiv de regret...).


În plimbarea noastră am trecut pe lângă ”Muzeul relațiilor eșuate” (în care poți ”admira” obiecte personale provenite de la donatori anonimi) precum și pe lângă Muzeul Figurilor din Ceară de la Hollywood (e diferit de Madam Tussaud), însă n-am avut nicio curiozitate pentru vreunul din ele. Încaltea primul cred că m-ar fi deprimat teribil. Serios, de ce-ai dona unui muzeu lucruri care-ți amintesc de ex-ul sau de ex-a? Și de ce-ar interesa pe cineva să vadă un maimuțoi de pluș care-a avut o semnificație sentimentală pentru Annie din Houston, Texas? (exemplul e imaginar, însă ați prins ideea). 
Cât despre Muzeul Figurilor de Ceară, nici pomeneală. Am fost la Madam Tussaud din New York și cu asta am încheiat acest gen de experiențe. Din rațiuni pur pragmatice: biletul de intrare este mult prea scump pentru experiența de care vei avea parte. Părerea mea, hâc. 

Tot pe Hollywood Boulevard se află și Teatrul Chinezesc, cunoscut pentru faptul că pe trotuarul din fața lui și-au lăsat amprentele, în ciment, staruri precum Marylin Monroe, Judy Garland sau Jack Nicholson. Nici asta nu ne-a făcut prea curioși, cu atât mai mult cu cât era o mare de oameni acolo. Am fugit de înghesuială cât de repede am putut. 

E frumos când se înserează la Hollywood 🙂 Lumina roșiatică a amurgului face un contrast plăcut cu sutele de panouri multicolore și conturează frumos palmierii.


Și cam aici se încheie experiența noastră hollywood-iană. Destul de scurtă și cum ziceam, îmi pare cam rău pentru asta. Cu mintea de acum, aș face lucrurile altfel. Dar, toate au un sens și un rost 🙂

4 comentarii:

Adela Tarpan spunea...

Pentru mine LA este orasul contrastelor. Am stat la un hotel in Downtown pentru ca voiam sa fiu aproape de gara (am venit si am plecat cu trenul din San Diego). Iar zona aia este absolut oribila. Mizerie multa. Oameni ai strazii dormind peste tot pe unde e o bucata de pamant disponibila. Parca e definitia saraciei. Si stiu sigur ca nu este zona cea mai urata sau cea mai saraca sau cea mai mizera din oras. Apoi am luat un tur al caselor celebrtatilor. Si ajungi ca intr-o alta lume. La doi pasi de definitia saraciei ai definitia opulentei.
Poate de asta nici nu mi-a placut prea mult LA-ul. Poate ca daca nu as fi fost singura ar fi fost altfel. Dar seara imi era frica sa merg singura pe strada. Ca sa vad orasul noaptea am luat un tur. Ceea ce nu ma caracterizeaza deloc. Dar nu am avut curaj altfel. Si nu sunt vreo fricoasa. Nu sunt nici "doamna curaj" dar sunt obisnuita sa calatoresc singura.
A fost ciudat. Si ma ofticam foarte tare ca nu ai transport in comun ok. Dar asta este specific american. Am vrut sa merg la Getty center. Sunt 16 mile (20 de minute cu masina)din Downtown. Sau intre 2 si 3 ore (cu vreo 5 schimbari) cu transportul in cpmun. One way...
Ca sa concluzionez:
A fost interesant. Ma bucur ca am ajuns. Nu mai ma intereseaza inca o vizita.

Carmen Dedu spunea...

Ti-ai schimbat freza! Foarte, foarte faina :)
Si ce misto iti sta in rochia aia rosie...Arati foarte american, ca sa zic asa!

Greta spunea...

Faptul că nu am făcut turul casei celebrităților este unul din motivele de regret. E ceva unic, specific orașului. Mi-aș mai fi dorit să ajung pe Oakmont Drive, să văd casa lui Zubin. N-a fost să fie. Și un alt regret e că n-am fost la Universal Studios.
La Getty Center am ajuns, e spectaculos și mă bucur că am făcut-o, dar nu-mi compensează părerea de rău pentru ce n-am făcut.
Asta e... nu le poți face pe toate, zice o vorbă.

Greta spunea...

:) Ești tare drăguță, my love, săru'mâna. Eu iubesc poza asta pentru visul împlinit pe care îl reprezintă, însă de câte ori o văd, văd și colăcelul din talie :D Iar freza are o personalitate proprie - și e foarte încăpățânată, încă mă chinui s-o educ :))