Să ne spălăm pe creier politically correct

Contemplu ce se întâmplă în jurul nostru și nu pot ajunge decât la concluzia că trăim, de sute de ani, într-o lume a extremelor. 

Cu numai 60 de ani în urmă (14 noiembrie 1960), o fetiță pe nume Ruby Bridges se ducea la școală în New Orleans escortată de politiști. Era negresă, iar școala fusese până atunci exclusiv ”pentru albi”. Protestele și amenințările grupărilor rasiste au fost luate în serios și considerate suficient de periculoase, astfel încât fetița a primit escortă. 

În aceeași perioadă, în statul Alabama încă exista regula ca-n autobuze populația de culoare să ocupe numai locurile din spate, lăsându-le pe cele din față albilor. Cine nu se supunea era amendat cu 14 dolari.

Celebrul discurs ”I have a Dream”, susținut de Martin Luther King în 1963 în fața a peste 250.000 de oameni, a rămas în istorie drept unul dintre cele mai puternice mesaje la adresa discriminării rasiale. 

”I have a dream that my four little children will one day live in a nation where they will not be judged by the color of their skin, but the content of their character”, spunea el. 

Ca să zicem așa, Martin Luther King was an influencer before that was cool 🙂 Dar dacă ar vedea ce se întâmplă acum în întreaga lume, probabil s-ar răsuci în mormânt. Nu cred că asta e ceea ce și-a dorit. Ceea ce i s-a întâmplat lui George Floyd este o tragedie de-un absurd care sfidează orice rațiune, însă nu cred că extrema opusă, către care ne îndreptăm în viteză, va avea vreun rezultat pozitiv. 

Pe fondul protestelor globale împotriva rasismului, gigantul cosmetic L'Oreal a anunțat ieri că va elimina cuvintele precum „alb, albire, luminos, curat” din prezentarea tuturor produselor sale. Mi se pare o abordare împinsă la extrem, care nu face decât să deschidă drumul unor viitoare boicoturi de acest gen. În niciun caz nu va face vreun serviciu cauzei pe care pretind că vor să o susțină, ci o va împinge tot mai mult în derizoriu. 

Unde se trage linia? 

Interzicem pasta de dinți, care se face vinovată de curățarea dinților?

Interzicem reclamele la detergenți și-n general la produse de curățat?

Interzicem produsele de albire dentară? 

Interzicem ciocolata albă? (pentru chestia asta chiar aș ieși în stradă 😒).

Interzicem produsele dermatologice recomandate pentru depigmentare? 

Interzicem basmul ”Albă ca Zăpada și cei 7 pitici”? (Asta n-ar fi o premieră, ci are un nedorit precedent de dată foarte recentă. În statul american Virginia au interzis acum vreo patru ani romanele ”Aventurile lui Huckleberry Finn” și ”Să ucizi o pasăre cântătoare”, după ce un părinte ultragiat a reclamat ”limbajul rasist”). E de noaptea minții așa ceva. Sau pardon, noaptea e neagră, sper că n-am ofensat-o, ptiu ptiu 🙄 S-o facem bleumarin, zic.

Aș mai putea da exemple, dar cred că ideea este clară. Puritanismul ăsta mai mult decât exagerat nu este un răspuns potrivit. E doar ridicol și perpetuează conflictele.

Dar care ar fi răspunsul? Ei bine, personal văd numai unul singur: educația. Permanentă, nu doar cea impusă de vârstă și programa școlară. Numai prin educație și expunerea la cele mai diverse forme de cultură se va înțelege cu adevărat că de fapt, culoarea pielii este un detaliu biologic și care nu are absolut nicio relevanță.

Desigur, asta e numai o fațetă a problemei. Copiii îi poți educa, dar cu adulții e considerabil mai dificil. Interzicerea unor cuvinte și scosul unor produse de pe piață sunt demersuri inutile, pentru că sunt de fapt probleme create artificial. 

V-am mai povestit de tipa de la serviciu, care i-a spus unui coleg de culoare: ”Când am ieșit din atelierul unde se ungeau mecanismele cu ulei, arătam cam la fel ca tine, numai că eu m-am spălat după aia, haha!”. 
Nu a fost o întâmplare sau o exprimare nefericită. În ianuarie, când am fost la un team building la Paris, eram cu toții la restaurant și am întrebat-o care dintre colegi e X, că nu-l știam (deși altminteri comunicam frecvent pe mail și chat).
”Ăla de-acolo, care e de culoarea lambriului, hihi”. 
Colegul e de culoare, iar lambriul era maro-închis. De ce n-a zis ”ăla de-acolo, care poartă cămașă mov?”. 

Aici e, fapt, esența problemei. Își imaginează careva că pe tipa asta o va impresiona demersul L'Oreal, sau că-i va da de gândit?

Pentru copii și tineri, răspunsul este educația. Dar pentru adulți, n-am idee care-ar putea fi. Tot ce știu e că direcția spre care ne îndreptăm este una profund greșită.