Cum să fac să nu mai car după mine...

... problemele de serviciu 🤔

Pentru că in all fairness, ăsta e motivul epuizării din ultima vreme și, totodată, explicația faptului că n-am mai avut pic de disponibilitate emoțională pentru a scrie.

Dacă stau să mă gândesc, cred că e prima dată când vă cer sfatul, pentru că realmente nu știu ce și cum să fac. N-am excelat niciodată la chestia asta - mă refer la detașare - da-n ultima vreme o fac lată. Adorm greu, când dorm visez numai probleme de serviciu și clienți de-o nesimțire crasă (cum nu mi-aș fi imaginat că există într-un mediu care, totuși, impune un anumit nivel), nu mă pot relaxa pentru a citi o carte, pentru a vedea un film, pentru nimic. Nici să glumesc nu-mi mai vine, pe nicio temă. Practic seara e doar o prelungire a stresului de peste zi, împopoțonat cu ”ce fac dacă...” și cu foarte, foarte mulți nervi și stomac înnodat. Marți a fost cât pe ce să vomit după ce-am coborât din autobuz, la gândul ”oare mi-o fi răspuns cutare, oare ce fac dacă”. 

Teoretic am niște superiori care sunt la curent cu problemele actuale, dar șef direct nu am și mi-e groază să tot bat lumea la cap, ”ce fac(em) cu X”. Încerc să nu trag și pe ceilalți în nebunia mea (de care singură sunt vinovată, pentru că iau totul personal, oricât m-aș autosugestiona să nu o fac și pentru că nu mă pot detașa), dar e un cerc vicios; pe cât posibil nu-i bat pe ei la cap, în schimb mă fac pe mine praf. 

Tot teoretic, aș putea face abstracție de existența nesimțitului de client din momentul în care am ieșit de la muncă și până a doua zi; am închis ușa, orvoar cretinule, până mâine nu mai exiști! Dacă mi-ar reuși asta, bine (mi)-ar fi. Sau în orice caz, mai bine. Dar nu-mi reușește; practic, v-am explicat mai sus cum stă treaba. Mă urmărește, mă bântuie, mă obsedează, mi-a pus stăpânire pe viață. Tocmai pentru că e o situație dificilă, de care nu pot fi acuzată direct (să trăiască mail-urile și ”scripta manent”), dar care în ultimă instanță tot ”bucătăria” mea e și tot cratițele mele sunt.

Așa am fost toată viața, mereu m-am consumat pentru chestiile de job și le-am luat cu mine acasă, dar la fosta firmă era cumva mai ușor. Sau așa mi se pare acum, în retrospect; tot ce știu e că stări atât de proaste ca-n ultimele săptămâni nu am avut niciodată, nici măcar atunci când lucram 10 ore, în schimburi și conduceam câte 90 de kilometri zilnic.

”Nu e firma ta, faci tot ce poți, nu te mai consuma, nu mai pune atâta presiune pe tine”. Recomandări de oameni normali la cap și făcute cu cele mai bune intenții, dar pe care nu reușesc să le pun în practică.

Dacă aveți un sfat pentru mine, din experiența voastră personală sau cunoscută, v-aș rămâne infinit îndatorată.

În încheiere, v-aș spune că mă duc să-mi bag capul într-un butoi cu gheață, dar tare cred că nici asta nu ar funcționa.