Mostre din viața în Germania (IX)

Vinerea trecută, bucuroasă că am supraviețuit încă unei săptămâni de serviciu, am decis să dau pe la supermarket și să mă premiez cu niște chestii bune de ronțăit și o sticlă de Dr. Pepper la litru.

(Dacă sunteți din generația 40+, citiți cu glas tare ultima parte din fraza de mai sus. V-ați adus aminte, da? ”Ce arbitru?” 😀).

Hai că v-am făcut să râdeți sau  să deveniți nostalgici, sau și una și alta; oricum ar fi, cu plăcere!

Revenind. Ajung la casă, pun ronțăielile și sticla-returnabilă-de-un litru pe bandă și la final dau să achit, ca de obicei, cu cardul.

Biiiip! Eu tresar, vânzătorul se uită suspicios. ”Card fals”, scrie pe display. Hait!

Vânzătorul extrage cardul, îl freacă energic de tricou și-l înfige cu simț de răspundere. Introduceți PIN-ul, zice POS-ul amabil. Convinsă că a fost doar o eroare de moment tastez, confirm și... Biiiip!

Din suspicios, vânzătorul devenise acritura întruchipată. 

- Aveți cash? 

N-am (chiar n-aveam, adică doar vreo câteva monede care nu mi-ar fi fost de ajuns. Și oricum, deja mă enervasem, ce-are cardul meu, are purici?).

- Aveți alt card? 

Nici de-ăla n-am. 

- N-am mai văzut eroarea asta până acum. Probabil e ceva în neregulă cu cardul dumneavoastră. 

”Nu mă-nnebuni, nea Nicu!”. 

- Încercați la colega. 

Stau iar la rând și cu coada ochiului observ că vânzătorul nu mă scăpa din priviri. Greta pericol public. Nu care cumva să jefuiesc magazinul de sticla de Dr. Pepper la litru.  

”Card fals”, mă sfidează și POS-ul colegei. Biiiip!

- Ați mai folosit acest card vreodată?

Da, ieri. Și alaltăieri. Și săptămâna trecută. Și-acu' 3 luni.

- Și nu v-a apărut că e fals?

Șocant: nu mi-a apărut! Cine și-ar fi imaginat, nu-i așa?

Evident, am plecat fără să mai cumpăr nimic, boscorodind lugubru. Îmi trecuse și pofta de Dr. Pepper, pe care de altfel îl ador. Card fals, auzi tu.

Plină de năduf, îi povestesc omului. Iote și la ăștia, așa și pe dincolo. ”Ce chestie, exact la fel mi s-a întâmplat ieri și mie la cumpărături. Am plătit cash până la urmă. Mă gândeam că e ceva izolat, dar acum nu mai sunt așa de convins”.

Logic. Nici eu nu mai eram. Sâmbătă ni s-a întâmplat la fel (dar eram înarmați cu cash), drept pentru care omul a sunat ieri la bancă. 

(De prisos să spun că neprețuita sa jumătate broda cu hărnicie carcalaci pe pereți, despre cum încearcă unii să ne fraudeze contul 🤫).

Explicația s-a dovedit a fi cât se poate de simplă: ăia de la bancă sunt idioți. Quel surpriz 🙄

Noi avem cont comun (adică suntem amândoi titulari, nu un titular și-un împuternicit). 

După cum v-am mai povestit, noi ne-am mutat în februarie (🙂).

Ne-am înregistrat la primărie cu noua adresă, omul a anunțat la bancă schimbarea de domiciliu și am PRESUPUS că automat au făcut schimbarea pentru amândoi, de vreme ce suntem căsătoriți. 

Învățătură de minte. Al'dată să nu mai presupunem. Și-n niciun caz când e vorba de băncile germane.

Ăia nu au făcut schimbarea decât pentru el și eu ”le apăream în sistem” cu vechea adresă. 

Moment în care, ce face banca? Nu sună să întrebe sau să ne anunțe, alo Frau, fă cerere de schimbare a adresei că-ți luăm lanțul de la bicicletă. Nu, ei blochează direct cardul și, dacă tot s-au apucat de-o treabă, îl blochează și pe-al omului. Să fie, să nu trebuiască. 

E lucru mare cât sunt de deștepți. Am trimis cerere scrisă, acuma așteptăm, că doar vorba aia, ce să mai și faci.
(Doar nu vă imaginați c-ar fi fost suficient să mă duc la filiala unei bănci și să completez un formular; birocrația s-a născut în Germania, fără scrisoare nu se poate. Și musai semnată de amândoi, ni s-a spus. Nu care cumva să mă fi mutat cu omul în casă și el să nu fi băgat de seamă acest insignifiant amănunt. Păi ori suntem vigilenți, ori nu mai suntem). 

Precizări:
1) Dacă dau impresia că am pretenții exagerate așteptându-mă să ne fi anunțat de necesitatea schimbării, ei bine, cu altă ocazie ne-au scris. Am povestit aici întâmplarea. Era așadar oarecum firesc să ne fi așteptat să ne dea și-acum de știre dacă trebuie să modificăm ceva.

2) Eu m-am mutat din Bayern anul trecut și până în februarie am avut o altă adresă (alta decât cea de acum, zic). Ne-am înregistrat ca atare la primărie și bună-ziua. Banca nu s-a sesizat și n-a blocat nimeni nimic. Așadar de unde era să presupunem că de fapt trebuie să le comunicăm în scris?

3) De la bancă putem scoate amândoi bani fără probleme, introducând cardurile în cititorul lor. Deci acolo nu mai sunt false, cacumarveni. Poftim de mai pricepe ceva.