Și iacătă-mă-s înapoi pe baricade, după o săptămână petrecută în landul Brandenburg, unde era cam pustietate și o liniște de-aș fi putut auzi și sfatul greierilor dacă mi-aș fi pus în cap. Din fericire, în fiecare după-amiază ajungeam la pensiune stoarsă de oboseală, așa încât după cina luată la un surprinzător de bun restaurant indian din apropiere, nu mai aveam energie decât pentru un duș, iar apoi mă ”aresta” somnul foarte rapid.
Training-ul (într-un mare atelier) a fost interesant și instructiv. Nu m-au lăsat să fac nimic (una dintre colege s-a mirat sonor când i-am povestit, cică ”vai, cum, nici măcar n-ai schimbat plăcuțe de frână?”. Ermm... nu 🙄 Și nu văd care-ar fi fost relevanța, la drept vorbind. Știu unde le e locul, rolul și cum se montează, știu să le recunosc dacă sunt uzate de la folosința îndelungată sau dacă, fără a fi uzate, trebuie schimbate din cauza unor fisuri, știu de câte tipuri sunt. Cu ce-aș fi mai avansată dacă le-aș fi schimbat eu însămi? Nemaivorbind că unele din ele sunt foarte grele, abia dovedeam să le ridic cu 2 mâini). ”Poate că te-au văzut mai firavă și de-aia”. Ei, o fi, ce să zic. Chiar și așa, am văzut multe, am pus sumedenie de întrebări, băieții mi-au răspuns la toate cu răbdare, mi-au arătat, ba mi-au făcut și desene ca să pricep mai bine. M-am cocoțat pe vagoane, m-am băgat și pe sub ele (în timp ce erau suspendate, deci nu mai stăteau pe roți) și am efectuat un test de frână. Per total, n-am devenit maistru, dar cu siguranță a fost o experiență valoroasă.
Dar de unde titlul. Neavând energie pentru citit (de fapt, mint; am terminat o carte din seria Scarpetta de Patricia Cornwell, o plictiseală absolută pe care n-o recomand nimănui. Mai citisem și altele din serie care mi-au plăcut, dar asta, ”Indiciu Fatal”, a fost o bazaconie de la un cap la altul), cum ziceam deci - neavând dispoziție de lectură, m-am tot frăsunit pe Facebook și-am nimerit pe o pagină dedicată diasporei, unde numai că nu mi-am pus mâinile în cap.
Pasămite am nimerit să citesc o dezbatere despre ”a face sau nu a face mai mult decât e prevăzut în fișa postului”. Autoarea postării inițiale povestea că a refuzat (era cameristă la o pensiune, unde i se oferise și locuință pentru care plătea chirie), și ca urmare a refuzului de a îndeplini o sarcină care nu era ”în fișă” i s-a dat, spunea ea, preaviz de o lună. Potop și valuri de lavă s-au pogorât asupra poporului german, acțiunea petrecându-se în Germania. Dar nu asta m-a surprins, cât mentalitatea - foarte răspândită, din ce-am observat - de-a refuza absolut și categoric să faci până și cel mai mic lucru, dacă acel lucru mic-mărunt nu este inclus în fișa postului. Da' ceeee, noi suntem proștii lor, eeee drăcia dracu'!
Și după ce, neavând ce face, m-am băgat nițel în tărâțe, am zis să nu mă siderez de una singură și să v-arăt și vouă câteva neprețuite extrase. Ăștia sunt mulți dintre compatrioții noștri. (Citatele sunt exacte, pur copy-paste, n-am schimbat nimic).
- ”Trebuie sa mai ai si demnitate pe acest pământ”.
- ”Mda, sunt și oameni buni dar prea puțini, majoritatea nemților sunt foarte rasiști și se cred buricul pământului. Felicitări celor care au coloană vertebrală și nu se lasă călcați în picioare”.
- ”Corect!!!! Nu suntem cârpe de șters pe jos!!! Avem demnitate,bun simț ,muncim corect..Toate cele bune, stimată doamnă!”.
- ”Asa este peste tot !Suntem umiliti !Dar nici noi nu trebuie sa ne umileasca demnitatea clar !”
- ”Unii chiar nu au limite. Doar un imbecil(ă) poate gândi așa!”.
- ”Trist , însă nu numai nemți, italienii sunt și mai răi. Important este să te respecți tu pe tine, nu suntem sclavi”.
- ”Nu lasati pe nimeni sa va calce in picioare. Fruntea sus!”.
- ”Păi acestor femei le place pozitia capră și nu le permite religia să facă sau să progreseze altceva 😂😂😂 acuma nu mă refer decât la muls”.
- ”Subscriu! respect stimata d-na!”.
- ”Prostia la mama ei acasa! Azi o treaba extra, maine te invita in patul lui...”.
- ”Ce metalitate au unele Unele pentru un salar de 1200 sunt in stare sa.i spele si la oua”.
- ”Oho ,sa fim noi sanatoși ca pupincuriști din ăstia sunt peste tot. Doi sunt chiar cilegi de-ai mei . Si vorba aia "ie tot români". (Ăsta pusese și un meme cu creierul uman, că trebuie să-l folosim, cumarveni 🙄).
- ”felicitarile mele tuturor ce tin capul sus si nu se lasa calcati in picioare!”
- ”ne tragem din neamul lui Burebista si avem demnitate!”.
Aș mai avea exemple din belșug, dar cele de mai sus sunt edificatoare, cred. Capul sus, fruntea sus, nu plecați capul, nu vă lăsați călcați în picioare, dacă nu scrie ”la contract” că trebuie să mutați un pai, să ferească Aghiuță și Belzebut cu neamul lor să clintiți nemernicul ăla de pai. Avem drepturi, ce dacă noi am venit în țara lor să le cerem de lucru și nu invers, nu ne lăsăm umiliți, SĂ NI SE DEA!
Asta e. Nu-mi vine să mai comentez nimic. Între a da dovadă de solicitudine și a accepta să mai îndeplinești și sarcini neprevăzute în contract și a te lăsa ”călcat în picioare” este o mare diferență, pe care bravii noștri compatrioți nu par s-o observe. Nemaivorbind de faptul că prea puține contracte de muncă au prevăzute la milimetru toate sarcinile, cu liniuță de la capăt...
Despre referirile sexuale nici nu vreau să mai discut. Erau numeroase și mult mai de prost-gust decât ce-am redat eu mai sus. Mi-era mie rușine de rușinea lor.
Și tot acești oameni sunt cei dintâi care acuză că străinii sunt răi, nu le dau șanse, nu-i ajută, nu... Mno, ce mai pot spune, să-i reclame la Burebista 🙄
2 comentarii:
Ha! Stai sa vezi: ma contrai cu maica-mea ieri prin telefon pe teme de covid. A zis ca i-a povestit coafeza (care ie persoana serioasa!) ca unei cliente (de asemenea persoana serioasa!) i s-au oferit 10000 lei sa declare ca husbandu' mort de cancer era de fapt decedat de covid. Am mai intilnit bazaconia asta si prin alta parte pe net si tot n-am inteles care-i spilul. Ii cer maica-mi sa-mi explice si pe un ton ofensat (ca sa ascunda faptul ca n-avea o explicatie rationala) imi spune ca daca România declara multi morti primeste mai multi bani de la UE. Hahaiesc una buna si o intreb de ce Germania stagneaza doar la 9000 si ceva de morti, de ce nu umfla cifrele, ca doar UE le-ar da si lor, nu? Pai, nu, ladies and gentlemen, pen'ca ei sint bogati si nu le trebe, UE da doar la saraci! Q.E.D.
In fine, cu maica-mea am (din fericire) si discutii (mult mai) inteligente si interesante.
Jual
Oh, n-a ajuns pe-acolo subiectul ”Germania nu raportează corect, Germania ascunde morți”? Asta e printre cele mai gogonate chestii pe care-am auzit. Că nu se poate, dom'le, să fie așa de puțini, Germania minte!
Nu mai pot de dragul ăstora care ”știu ei mai bine”...
Trimiteți un comentariu