”Toate Pânzele Sus....

... Gherasime!” 🙂🙂🙂

Când v-am povestit despre experiența întâlnirii mele cu ”Harry Potter” și magicul lui univers, spuneam că fiecare carte își are nu numai vârsta, ci și momentul ei - ceea ce înseamnă că, dacă nu ”se leagă” lectura, foarte probabil nu e decât un semn că timpul său nu a venit încă. 

Nu doar cu Harry mi s-a întâmplat așa, ci și cu ”Muntele Vrăjit”, pe care l-am început de două ori, fără a-l termina; abia după ce am ajuns la Davos, locația care l-a inspirat pe Thomas Mann, am dus cartea la bun sfârșit - și, spre deosebire de primele două încercări, lectura a mers ca... vrăjită 😉. 

În urmă cu vreo câțiva ani am început să citesc ”Toate Pânzele Sus!” și n-a fost să fie. N-am făcut ”clic”, nu m-a prins povestea, n-am trecut nici de etapa alcătuirii echipajului. Am dat-o la o parte și am conchis cu năduf că ”mi-a trecut vremea” pentru astfel de lecturi, deși în adolescență am fost cititoare împătimită de Jules Verne (sau poate tocmai din cauza asta, filozofam eu). 

A trebuit să ajung în Creta, să adorm 10 nopți în foșnet de valuri, să-mi umplu sufletul de imensitatea albastră și să mă pomenesc periodic fredonând ”Legendele Mării” (un cântec interpretat de Angela Similea, care-mi place foarte mult), pentru a citi, cu sufletul plin de un entuziasm demult uitat, aventurile echipajului goeletei ”Speranța”, în periplul său spre Țara de Foc.

Este, probabil, unul dintre cele mai reușite romane de aventuri din literatura română și s-au scris sute de pagini despre el, așa încât o recenzie ”la spartul târgului” probabil nu-și mai are rostul. Nici nu mi-am propus să scriu una, de fapt, ci doar să înșir niște gânduri. 

Mi-a plăcut, cu adevărat și din toată inima. 

Am parcurs cu mare interes pasajele referitoare la construcția și recondiționarea vasului, iar cunoștințele din domeniul naval ale lui Radu Tudoran nu mai surprind, după ce aflăm că marele vis al vieții lui a fost să cutreiere mările și oceanele lumii, într-o ambarcațiune construită de el însuși. Practic, și-a scris visul, dăruindu-ni-l nouă pentru totdeauna. 

L-am îndrăgit pe buclucașul Ismail și l-am respectat pe Gherasim, care din punctul meu de vedere a fost adevăratul lider al echipajului. 

Am dat paginile cu febrilitate, nemaiavând răbdare să aflu ce-a pus la cale Martin Strickland și ce s-a întâmplat cu Pierre Vaillant. A fost, și pentru mine, o călătorie fascinantă și plină de emoții. 

Două ”chichițe” aș găsi, totuși.

1) Prea repede a ieșit Spânul din poveste. Era eminența întunecată, personajul negativ suprem, care putea fi ”fructificat” mult, mult mai bine.

2) Finalul e abrupt și, având în vedere caracterul conturat lui Anton Lupan, nu tocmai plauzibil. Un căpitan atât de prudent, care întotdeauna pune pe primul loc siguranța echipajului, nu pleacă orbește la drum bazându-se exclusiv pe un mesaj vechi găsit într-o sticlă, unde se face referire la un loc care nu se găsește pe nicio hartă. Nu așa am ajuns să-l cunoaștem pe căpitan; impulsivitatea nu-l caracterizează. 

Aceste două aspecte au fost magistral remediate în serial, pe care l-am urmărit după ce am terminat cartea și pe care personal îl găsesc foarte, foarte bine realizat. Era logic și cumva în firea poveștii ca Spânul să fi supraviețuit atacului rechinilor, continuându-și până în ultima clipă blestemățiile, după cum la fel de logic era ca Pierre Vaillant să fi scăpat cu viață. Practic, filmul reușește mai mult decât cartea să ne lase cu promisiunea unei continuări. 

Scenografia a fost excelentă, muzica - perfect aleasă. Cât despre distribuție... Jean Constantin pare să se fi născut pentru a-i da viață lui Ismail, nu văd cine-ar fi putut fi mai bun în rol. Partitura a fost desăvârșită. De asemenea, o mențiune specială pentru Ilarion Ciobanu, despre care pot spune fără exagerare că mi-a intrat la suflet. Nu-l mai văzusem jucând și am rămas stupefiată de expresivitatea și magnetismul său. Cu siguranță voi căuta și alte filme cu el.

În încheiere, îmi amintesc ce spunea Dr. House: există un motiv pentru care clișeele sunt clișee. Ce poate fi mai frumos să citești despre o călătorie pe oceane în timp ce marea-ți șoptește ceva la doar câțiva metri distanță...? 🙂