sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Salată de weekend (46)

Ca să ne detoxifiem după cantitatea nerușinată de dulciuri consumate în ultimele săptămâni, poftiți la salată. Dacă vi se pare monotonă, măcar e bio 🙄 sau chelcășoz...

1) Am văzut și noi ”Don't Look Up" și nu, nu voi scrie separat despre el, fiindcă probabil n-a mai rămas nimic care să nu se fi scris deja. Nu aș putea spune că ne-a plăcut, dar nu ne-a părut rău că ne-am uitat. Prea se vorbea despre el ca să nu ne fi făcut curioși.
Mi se pare o satiră izbutită, distribuția e fabuloasă, probabil e mai aproape de realitate decât suntem dispuși să credem și nu pot să-mi imaginez cum au reușit s-o convingă pe Meryl Streep să facă scena cu brontorocul. 🦕

2) Ne-am booster-izat aseară, deci suntem de 3 x Moderni. Comparativ cu primele două vaccinuri, aș spune că la ăsta am avut reacția cea mai ușoară (nu știu pe unde citisem că ar conține doar jumătate de doză, poate așa se explică). Să ne fie de bine și de leac, nu demult dădusem peste o serie de articole care, citând studii ale unor universități americane, spun că Moderna ar oferi cea mai bună protecție contra formelor grave.

3) Iată ce am văzut astăzi la o brutărie în apropiere de casă, de unde cumpărăm frecvent pâine, chifle sau prăjituri:


Nu știu, poate mi-oi fi pierdut simțul umorului, dar nu m-au amuzat deloc gogoșile cu seringi (în care bănuiesc că trebuie să fie vreun sirop). Mi se pare... exagerat. Ca și cum nu mai poți nici să mănânci o gogoașă fără să-ți aduci aminte de pandemie și de vaccin. Dacă le-ar vedea antivacciniștii, cred că i-ar lovi damblaua.

4) Pentru că tot am vorbit de vaccin, hai să-mi dau și eu my 2 cents referitor la, poate, cel mai mediatizat tărăboi de zilele astea - povestea cu Novak Djokovic.
Și dacă am zis 2 cents, nici n-am de gând să mă lungesc. A făcut o porcărie cu impact la nivel global și, probabil, pe termen lung. Antivacciniștii din întreaga lume joacă de bucurie, nici în cele mai îndrăznețe închipuiri nu ar fi anticipat o asemenea expunere.
Faptul că decizia a fost amânată cu 4 zile mi se pare semnificativ. Numai ce-a ”apărut” informația că Djokovic ar fi fost confirmat cu Covid pe 16 decembrie, ceea ce l-ar scuti oficial de vaccin. Găsesc foaaaarte interesant că nu s-a spus din start chestia asta, ci de-abia la câteva zile de la izbucnirea scandalului. Dacă așa stau lucrurile, de ce n-a prezentat documentele necesare și codul QR de vindecat la sosirea în Melbourne? Ce naiba le-a povestit ofițerilor de frontieră timp de 9 ore în aeroport? Nu era firesc să se fi menționat asta de la bun început? El în schimb o ținea una și bună cu ”secret medical”. Care secret, frățiuer? Că ai avut Covid în ultimele 6 luni, ceea ce-ți conferă dreptul de-a fi admis pe teritoriul țării cu pricina fără vaccin? Om avea pene pe spate?
Antivacciniștii sunt, evident, de altă părere. Că e un om liber, că integritate, că principii. Mno, ce pot spune. Dacă Djokovic e un personaj integru, Putin e un președinte democrat, justițiar și care respectă drepturile omului... 🤨
Încă un aspect.
Din ce s-a scris, a obținut viza în noiembrie, desi nu se califica: era nevaccinat si trecuse prin Covid în 2020. Așadar nu avea dreptul sa intre. A încercat să intre în țară cu un document care atestă faptul că a facut (din nou?) Covid pe 16 decembrie 2021. Termenul limită pentru aplicațiile care includeau scutiri / excepții fusese 10 decembrie, deci din nou nu se califica. Iar informația despre a doua îmbolnăvire a apărut abia de câteva ore, nu s-a știut de la bun început (de ce, din moment ce ăsta era argumentul suprem?).
Ultima idee și gata, că am zis că nu mă lungesc și deja bag seama că devine o peltea. Mi-aș dori ca luni, prințul suferind de misecuvenism să fie obligat să se îmbarce în primul avion spre Serbia. Dar pe de altă parte, nu văd pentru ce motiv să se fi tărăgănat 4 zile o decizie, de vreme ce aveau toate actele și datele, iar regulile sunt clare și fără echivoc.

Vă mai aduceți aminte de cât timp a fost nevoie pentru a se lua decizia irevocabilă de retragere a medaliei Andreei Răducan? În vreo 24 de ore se terminase povestea, cu toate că și atunci se făcuse contestație. Nici aici n-ar fi fost nevoie de 4 zile pentru a se lua o hotărâre, cu contestație cu tot.
În sfârșit... aflăm luni ce și cum.

Acestea fiind zise, vă doresc o duminică agreabilă și mă duc să continuu cel de-al treilea sezon din ”The Good Doctor”. Bun serial, vi-l recomand în cazul în care nu l-ați văzut. Întrebarea fiind de ce m-apuc după ce-l termin...


6 comentarii:

Anonim spunea...

Recomand serialul danez 'Borgen' pe Netflix.
Irina

Anonim spunea...

https://www.youtube.com/watch?v=xNq9YOfL0Zs

Anonim spunea...

Am inteles ca i-a fost acordata in cele din urma viza lui Nowax?

Jual

Greta spunea...

Nu mă gândisem la el până acum, deși văd că îl avem și aici pe Netflix. Pus pe listă, și mulțumesc! :)

Greta spunea...

O, da... Chiar mă gândesc serios la filmul ăsta. Mi-e tare dor s-o revăd pe Olivia Colman. Singura ezitare e legată de faptul că nu am citit cartea și nu știu dacă experiența filmului ar fi aceeași, necunoscând povestea de la baza lui. Dar probabil o să-l văd oricum - și dacă da, voi scrie despre el. Mulțumesc! :)

Greta spunea...

Așa este, Jual. A câștigat apelul, în baza unui viciu de procedură... iar antivacciniștii joacă hora bucuriei.