Generatia mea a fost ultima care a sustinut examenul de bacalaureat la 4 materii (in 1998, secolul trecut, oh my God :D). Da, noi am fost “aia cu greva”. Ceea ce nu inseamna ca a fost mai putin stresant, ba as putea spune chiar din contra. Tin minte ca de prin martie au inceput sa apara la televizor diverse voci (de obicei foarte oficiale, daca pot spune asa), care se impieptosau si amenintau cu exigenta, nivel crescut al pretentiilor, supraveghere intensa, duritate samd. Si, contrar a ceea ce spun autoritatile de obicei, atunci s-au tinut de cuvant. Procentul de promovabilitate in sesiunea de vara a fost de 35 virgula-ceva la suta.
Eu am fost dintotdeauna o tocilara si nu era sa ma dezic tocmai la bacalaureat. Pentru limba romana imi facusem sute de sinteze, pe topuri intregi de hartie, spicuind din diferite carti de comentarii si analize, pentru a fi in masura sa prezint ceva cat de cat original (si, de asemenea, pentru ca nu puteam invata pe de rost). Volumele din care facusem rezumate, pentru absolut fiecare din cele 66 de opere literare, insumau aproape 1000 de pagini.
Acelasi lucru l-am facut si pentru limba engleza, iar la biologie colorasem si ras-subliniasem bietul manual, de numai eu mai intelegeam ceva din el. In ceea ce priveste proba de educatie fizica, ma antrenam constiincios de 3-4 ori pe saptamana si a fost un lucru foarte benefic, daca tinem cont ca in rest “dospeam” intre carti, caiete , nenumarate foi cu notite si planse pe care-mi desenasem nu-mai-tin-minte ce minuni din genetica.
Asteptandu-mi randul la proba orala de limba romana, ii ascultam pe colegii “scapati” impartasind impresii, bucurandu-se ca au “cazut pe subiect” si simtind ca ma enervez tot mai mult pe masura ce, mi se parea mie, se “epuizeaza” subiectele pe care le stiam si imi raman cine stie ce balauri precum Nichita Stanescu, Lucian Blaga, Marin Sorescu sau, si mai rau, cronicarii.
Am intrat in sala de examinare cu tupeul omului care nu mai are mare lucru de pierdut, tupeu care a fost, din fericire, confundat de comisie cu increderea in sine. Am tras biletul cu numarul 18 (numar norocos pentru mine, ca de altfel si celelalte cifre care, insumate, dau numarul 9) si am respirat adanc: Bogdan Petriceicu-Hasdeu in literatura romana si ultima strofa din poezia “Noapte de decemvrie” de Alexandru Macedonski.
Primul subiect era mai mult sau mai putin unul de toceala si n-am avut probleme, iar la al doilea am improvizat cu maiestrie (nu parcursesem toata poezia, ci doar cateva strofe, dar stiam contextul general si, dupa atatea sute de materiale citite, acumulasem ceva vocabular de specialitate). Am indrugat demna despre “motivul penumbrei” (ha?), despre contradictia smochinilor oglinditi in apa (apa fiind simbolul vietii, iar smochinii fiind, in anumite culturi, simbol al batranetii si al trecerii timpului, am continuat eu sa bat campii) si tot asa, pana cand comisia s-a plictisit, m-a intrerupt si mi-a dat nota 10, numai sa nu ma mai vada in fata ochilor :P
Proba de educatie fizica am dat-o pe-o caldura infernala si, in timp ce-mi iesea sufletul la testul de rezistenta, am regretat amarnic faptul ca am fost prea lenesa ca sa invat la franceza (de care oricum ma apucasem serios si pe care-am abandonat-o in cele din urma, in favoarea sportului). Ma rog, a trecut cu bine.
La examenul scris de limba romana aveam un stres: sa nu pice Nichita Stanescu sau Blaga (universul poetic, respectiv). Ambii mi s-au parut cumplit de greu de inteles si de invatat. Unul dintre profesorii supraveghetori a deschis plicul si toata lumea si-a tinut respiratia. “Contributia lui…. nu vad ce scrie aici…”. S-o fi crezut spiritual omul, dar nu-si alesese cel mai bun moment ca sa demonstreze chestia asta. “…. Liviu Rebreanu la dezvoltarea romanului romanesc modern”.
Nu mi-as fi putut dori un subiect mai frumos. Unica mea grija era sa apuc sa scriu totul, sa nu omit ceva din lipsa de timp. Cuvintele mi se invalmaseau in cap, ordonam ideile mental, scriam cat de repede puteam, notam in viteza doua idei pe ciorna ca sa nu uit de ele, imi scuturam putin mana amortita si scriam, scriam, scriam…
Al doilea subiect (doua strofe din poezia “In gradina Ghetsemani”, de Vasile Voiculescu) l-am tratat cam in fuga. Probabil aici am pierdut cele 25 de sutimi, care m-au despartit de nota maxima. Si oricat de chicken m-ar face asta sa par, mi-a parut foarte rau ca nu am luat 10 si la proba scrisa.
La limba engleza l-am avut pe simpaticul George Bernard Shaw, cu al sau “Devil’s Disciple” si o traducere, din ce altceva decat Marin Preda (avea o sintaxa cumplita omul si era cunoscut faptul ca textele sale erau adevarate “cuie”). Poate-am mai avut si alte subiecte, dar nu-mi mai aduc aminte. N-am fost prea multumita de prestatia mea si pe buna dreptate: am luat 8,50. Slab, slab.
Ultima proba a fost cea de biologie. Cu niste subiecte destul de usurele, dar deloc lipsita de inedit: mai multi colegi au copiat, unii mai indemanatic, altii mai putin. Nu cu metodele tehnice de astazi, ci folosindu-se banalele copiute, care necesitau a fi "manipulate" cu maxima atentie si dexteritate. Vorba unui personaj din “Morometii”, devine dupa facultati. Una dintre colege a fost surprinsa si eliminata. Pentru oricine altcineva, mi-ar fi parut rau. Dar pentru ea, nu. Deoarece inca din luna aprilie, sustinea senina ca va copia la biologie, “ca nu pierde ea timpul cu asa-ceva”.
Si la biologie am luat o nota sub asteptarile mele dar, din moment ce media finala a fost peste 9, n-am mai facut contestatie (desi aveam de gand). M-am verificat cu manualul insa si n-am reusit sa inteleg ce gresisem. Eh, atata paguba.
Nu-mi vine sa cred ca au trecut atat de multi ani de-atunci. Iar eu inca-mi amintesc niste versuri scrise de Hasdeu...
Postări
