Leapşă cu şi despre filme

Hehe, nu v-aţi fi aşteptat la asta, nu-i aşa? Adică nu cred c-am dat vreodată de înţeles că aş fi vreo cinefilă, cum de fapt nici nu sunt. Am văzut, ce-i drept, multe filme (şi dintre ele, multe capodopere), dar constat că de la o vreme încoace tind să abandonez filmele în favoarea serialelor. N-aş şti să explic de ce, poate de unde regularitatea lor şi rutina conferită îmi sunt confortabile. 

Anyway. Cunoaşteţi deja pasiunea mea pentru lepşe. În seara asta am avut din nou chef de una, aşa că am dat o raită pe google şi am găsit-o pe asta. Sper că autoarea nu se va supăra că am preluat-o, mai ales că dintr-un survol am mai găsit vreo două la fel de interesante, pe care le-am pus la sertar pentru o dată ulterioară.

Prin urmare, yours truly raportează despre filme şi actori. Menţionez că am sărit vreo trei întrebări, pentru că am băgat de seamă că răspunsesem deja la ele.

1. Numeşte un film pe care l-ai văzut de peste zece ori. 

Nu există încă, dar am un candidat serios: "Amadeus", în regia lui Milos Forman. Cred că l-am văzut de cinci sau şase ori până acum şi mi-a plăcut de fiecare dată nu la fel de mult, ci tot mai mult. Foarte probabil am să-l mai văd. Chiar dacă nu respectă decât parţial adevărul istoric, este un film extraordinar. Şi este despre cel pe care-mi place să-l numesc "my Mozart". 

2. Numeşte un film pe care l-ai văzut de mai multe ori la cinematograf.

Nici aici n-am un răspuns. Nici n-am mai fost de vreo cinci ani la cinema, dacă stau să mă gândesc. Ultima dată am ajuns acolo pentru "Avatar", pe care voiam să-l văd, ca tot omu', în 3D. Nu-mi pare rău de experienţă, dar n-aş mai repeta-o. Cu atât mai mult cu cât între timp avem televizor 3D (şi ochelari, bonus).

3. Numeşte un actor care te-ar putea determina să vezi un film.

Asta e simplu: Kevin Spacey, Al Pacino şi Robert De Niro.

4. Numeşte un actor care te-ar putea determina să nu vezi un film.

Nici aici nu-i greu: Jude Law. Mi se pare un zăhărel neconvingător.

5. Numeşte un film din care poţi da un citat.

"The Usual Suspects": "The greatest trick the devil ever pulled was convincing the world he did not exist. And like that... he is gone". Oh, da. Aş putea da autodictare din "The Usual Suspects". Dacă nu l-aţi văzut până acum, cuvintele nu-mi ajung să exprim cât de mult vi-l recomand. Este recital de actorie în stare pură. Este Kevin Spacey :)

6. Numeşte un muzical ale cărui cântece le ştii pe de rost. 

Ei, să nu exagerăm. Sunt mare fan "Sunetul muzicii" şi ştiu câteva versuri din vreo două cântece. După cum v-am spus cu altă ocazie, probabil cel mai bine redau partitura caprei :D

7. Numeşte un film pe care l-ai recomanda oricui.

Numai unul? "The Usual Suspects", "American Beauty", trilogia "The Godfather", "Twelve angry men", "Seven", "Four Rooms", "Pulp Fiction", "Scent of a Woman", ca să nu dau decât câteva exemple. Ah, musai să mai adaug ceva aici: orice film regizat de Martin Scorsese. E incredibil cum ştie omul ăsta să spună poveşti.

8. Ai abandonat vreodată un film înainte de final?

"Inception", din care cu sinceritate mărturisesc că n-am priceput aproape nimic. Am povestit aici experienţa mea cu filmul ăsta. Şi-aş fi abandonat "The Passion of Christ" (cel regizat de Mel Gibson), dar eram la cinematograf  cu prietenul de-atunci şi m-am jenat prosteşte. Cumplit film.

9. Numeşte un film care te-a făcut să plângi la cinematograf.

"Titanic". Şi nu, nu pentru că "a murit Leonardo". Oh dear, chiar şi la 18 ani cât aveam atunci, mă ducea mintea niţel. Ce m-a făcut să plâng a fost scena în care, după naufragiu, bărcile de salvare plutesc ezitant pe apa plină de cadavre ţinute la suprafaţă de vestele de salvare devenite inutile. M-am gândit că realitatea nu putea să fi fost prea departe de imaginea asta. Şi muzica era sfâşietor de frumoasă şi de tristă.

10. Popcorn?
Neah, nu-mi place. Migdale şi caju.

11. Care e genul de film preferat?

Aş spune că filmul poliţist, dar numai ăsta nu e un criteriu. Sunt foarte importante distribuţia şi regizorul.

12. Care a fost primul film pe care l-ai văzut la cinematograf?

Mă credeţi că nu-mi aduc aminte? Şi-am reflectat ceva la întrebarea asta. În tot cazul, trebuie să fi fost vreo chestie comunistă, pionieri, măreţe realizări şamd.

13. Dacă ai putea fi un personaj dintr-un film, cine ai fi?

Cu siguranţă, J.B. Fletcher, eroina din serialul "Murder, she wrote". Am argumentat aici de ce.

14. Numărul total de filme pe care le ai pe DVD-uri şi în calculator.

Nu m-apuc să le număr nici să ştiu de bine că plouă cu cârnaţi :)) Peste 200, în orice caz.

15. Ultimul film pe care l-ai cumpărat.

Nu am cumpărat, ci am închiriat (e un serviciu foarte avantajos, oferit de Amazon). Pentru suma de 8 euro lunar, poţi închiria câte DVD-uri vrei. Primeşti DVD-ul prin poştă, copiezi filmul, îl trimiţi înapoi şi ei îţi trimit altul, în funcţie de o listă pe care ai întocmit-o în prealabil în contul tău. Aşa fac eu maraton de "Murder, she wrote". :D

16. Ultimul film pe care l-ai văzut.

Un episod din sezonul al treilea al serialului "House of Cards". Este excelent, este... cu Kevin Spacey (şi cu asta am zis tot) :D

17. Care este cel mai înfricoşător film pe care l-ai văzut?

"Exorcizarea lui Emily Rose". Inspirat din fapte reale şi abordând, se spune, subiectul singurului caz de posesiune demonică recunoscut de Vatican. Când ne-am dus la culcare după ce-l văzusem, ne-am pus la capul patului toate icoanele pe care le aveam în casă. Este mai înspăimântător decât şi-ar putea imagina oricine care nu l-a văzut.

Ca de obicei, leapşa este "la liber" pentru oricine doreşte, integrală sau parţială. În altă ordine de idei, mi-a sclipit un beculeţ: oare să m-apuc să "compun" şi eu o leapşă?

Azi ar fi fost şi ziua ei

Cel dintâi 8 martie fără ea. Pe Facebook abundă link-urile youtube cu "E ziua ta, mămico".

Întotdeauna i-a plăcut Alain Delon. Astăzi, l-am ales pe el. Pentru ea.

Nu ştiu ce să-ţi spun, mami. Ce poţi spune cuiva care nu mai e pe-acest Pământ? Sper din toată inima că ţi-e bine acolo unde eşti. Doar că mi-aş fi dorit să am pe cine suna astăzi.

Snooze, amore mio!

Parafrazându-l pe Toma Caragiu, pot spune şi eu că am o nouă dragoste: iubesc snooze-ul. 

De fapt, dragostea asta nu e chiar nouă. După cum v-am mai povestit, la serviciul actual am un program stil Guantanamo. Nimic ieşit din comun în logistică, ba eu chiar sunt un caz fericit: nu (mai) lucrez în schimburi şi n-am prestat niciodată în ture de noapte. Totuşi, să te trezeşti cinci zile pe săptămână la 4:15 nu e mereu o feerie. 

Dar putem îndulci pastila, tăvălind-o prin mierea snooze-ului înainte de-a o înghiţi. Nu mă mai ridic demult din pat înainte de patru şi jumătate. Dar alarma e setată întotdeauna la şi-un sfert, aţi ghicit, ca să pot sorbi de două ori ambrozia snooze-ului (e programat la interval de opt minute).

Ştiu că multora nu le place funcţia asta, considerând-o numai o amânare a inevitabilului. Însă pentru mine, la orele alea demente, nimic nu e mai plăcut decât acea picoteală plăcută şi sentimentul că NU trebuie să mă ridic din pat în secundele următoare. Uneori aţipesc la loc până la următorul (şi ultimul) snooze, alteori stau aşa, cu ochii închişi, într-o toropeală absolut savuroasă, pe care o consider un fel de pregătire pentru momentul în care va trebui să mă ridic în capul oaselor. Apropo, nu ştiu exact de ce, dar foarte des mi se întâmplă să mă ridic şi să-mi zic "oh, snap!" :))

Pe vremea când începeam serviciul la ora 7, nu eram aşa de snooze-addicted ca acum. Mă trezeam de regulă cu o oră înainte de-a pleca (adică la 5 precis) şi aveam timp să citesc vreo jumătate de oră în tihnă, bându-mi cafeaua şi montându-mă treptat pentru o nouă zi de muncă. Dar acum, de când încep la 6, e altceva, mi se pare că e împotriva naturii să te smulgi imediat din pat. 

În apărarea mea şi pentru că-n anumite privinţe sunt o persoană disciplinată, menţionez că snooze-ul meu nu e valabil decât de două ori. Nu mă ridic din pat mai târziu de 4:30, pentru că n-aş mai apuca să-mi fac ritualul matinal. Pentru care-mi sunt necesare 30 de minute în cap şi care include, în această ordine:

- pornit filtrul de cafea;

- spălat pe dinţi şi pe faţă, şters tenul şi gâtul cu o loţiune tonică, aplicat crema de ochi;

- îmbrăcat, feonat cu peria electrică pentru a arăta ca o femeie cumsecade (sună complex, dar mai mult de 5 minute nu pierd cu asta);

- pictat pe moacă (minimalist - blemish balm, contur de buze, ruj).

- între toate astea, trag din cafea. 

Pare greu de crezut, dar pentru cele de mai sus am nevoie de exact jumătate de oră. Nu pricep nici eu pentru ce-mi trebuie atât, mai ales când le văd scrise negru pe alb. Dar oricât de bine aş încerca să mă organizez, tot nu reuşesc să ies mai devreme de ora 5 din casă.

Mister total.

România: una foarte albă, alta mai puţin

De când am emigrat, adică de mai bine de 7 ani (pfiuu, oare când au trecut?), m-am străduit să evit comparaţiile. Mai exact, formulările gen "în Germania e albă, în România e neagră". Nu pot spune că mi-a reuşit întotdeauna, asta cu atât mai mult cu cât am devenit mult mai sensibilă la, hai să le spun "românisme". (Disclaimer: există şi "germanisme", despre unele dintre ele am scris şi eu de-a lungul timpului. Perfecţiune nu există şi n-am pretins niciodată asta).

Mi-am luat ceva castane pentru afirmaţiile mele despre anumite disfuncţii remarcate pe propria piele cu ocazia vizitelor în ţară. Castanele erau din categoria "ahh, îţi vorbeşti ţara de rău, ai uitat de unde-ai plecat şamd". Nu e adevărat: nu vorbesc România "de rău" (în niciun caz faţă de colegi), nu fac decât să relatez ce nu mi s-a părut în ordine. Şi nu voi uita niciodată de unde am plecat, chiar dacă nu-mi mai doresc să mă întorc niciodată decât în vizită. Însă refuz să-nchid ochii şi să pretind că totul e roz-bombon, chiar dacă prin asta rănesc unele orgolii. 

Cu ocazia celei mai recente călătorii în ţară, am descoperit una foarte albă şi una... mă rog, n-aş spune neapărat neagră, dar de râsul curcilor. Fiind două extreme, le-am reţinut ca atare. 

Chestia foarte albă (cum sună, zici că scriu de cocaină sau mai ştiu eu ce :)))

A doua zi după înmormântarea mamei, m-am înfiinţat la Casa de Pensii pentru ridicarea ajutorului de deces acordat de stat. Eram într-o stare psihică în mod evident foarte precară şi nu dădeam pe dinafară de optimism. De fapt ca să fiu sinceră, anticipam cam aşa: coadă, funcţionară acră şi lentă ca personalul de Ciulniţa, dosar descoperit ca fiind incomplet (deşi aveam toate actele posibile, dar ştiţi cum se întâmplă uneori... îţi trebuie copie după naiba ştie ce bazaconie la care nici nu te-ai fi gândit) şi tergiversare a plăţii. Asta era în capul meu. Însă nu-mi păsa... totul se terminase; banii urmau să fie de folos, dar mama se dusese, deci... orice-ar fi cotcodăcit tanti de la ghişeu şi oricât m-ar fi frecat la cap, ar fi trecut pe lângă mine oricum.

Lucrurile au decurs însă aşa:

-  vreo opt-nouă persoane în faţa mea, unele pentru acelaşi motiv, altele nu; s-au mişcat repede, dat diverse hârtii / solicitat şi primit informaţii, fără 100.000 de întrebări şi scărpinături după ureche;
- funcţionara a fost deosebit de amabilă şi eficientă, mi-a cerut pe rând actele, mi-a verificat cererea completată pentru a fi sigură că totul e corect şi n-am făcut vreo greşeală care să ducă la eventuala respingere a dosarului; "reveniţi după două ore".

- am revenit mai devreme, la noroc, pentru că mai aveam şi alte treburi în ziua respectivă; mă aşteptam să mă ia la-mpins vagoane că n-am respectat intervalul de timp, dar în loc de asta mi-a zâmbit, mi-a dat actele-n original care rămăseseră pentru verificare şi ordinul de plată şi m-a îndrumat la ghişeul de plăţi;

- am ridicat banii imediat (o sumă mult mai generoasă decât m-aş fi aşteptat, în treacăt fie zis).

Concluzie: da, se poate! Adevărul e că la ce moral au oamenii care vin să ridice un ajutor de deces, fix acrituri  şi frecuşuri birocratice le-ar mai trebui....

Chestia de râsul curcilor

Sosesc în Bucureşti (venind de la Piatra Neamţ) şi, ca să ajung în centru, am vrut să iau troleibuzul. Drept pentru care mă duc să iau bilet / card / whatever. "Nu se poate, nu mai avem carduri şi bilete nu mai există demult". Că bilete nu mai sunt, ştiam, dar cum adică nu mai au carduri? Şi eu cum trebuie să procedez pentru a circula legal cu RATB? "Nu puteţi. Cine are card poate încărca, cine nu... nu. Doar să rugaţi un călător să vă scaneze o călătorie şi să-i plătiţi contravaloarea".

Am ales să circul legal cu taxiul. Seara, o prietenă a mers cu mine la aeroport. Cu autobuzul expres. Ca să-mi taxeze o călătorie pe cardul ei (abia ulterior am citit că, dată fiind situaţia, în perioada respectivă nu s-au aplicat amenzi de circulaţie). Cât timp am aşteptat să plece autobuzul (avea un orar pe care, din fericire, îl respecta), a urcat un cetăţean străin care-a întrebat în engleză de unde poate cumpăra bilet. Şoferul i-a arătat chioşcul din staţie, omul zise că de-acolo i s-a spus că nu se poate. "Dar trebuie să cumpăr bilet, eu cum să merg fără bilet?". Întrebare perfect legitimă şi firească. Nu ştiu ce i-o fi răspuns şoferul, dar respectivul a coborât cu un aer extrem de nedumerit... 

Poftim, inclusiv aşa se construieşte imaginea României. Acel cetăţean străin n-avea de unde şti că a fost o problemă cu furnizorul de carduri şi nici că nu s-au dat amenzi. El a reţinut că a vrut să circule în legalitate şi n-a putut.

Despre ţinutele de la Oscar, cu bune şi ne-bune

N-am prea avut până acum starea de spirit necesară să dau cu foarfeca în rochiile divelor de la Oscaruri, dar în ultima vreme aş zice că parcă-parcă încep să-mi revin oarecum. Sper că nu e o presupunere hazardată. Şi, fiindcă tot n-am observat să se fi comentat prea mult pe blogurile româneşti, mi-am zis că pot să o fac şi cu întârziere de o săptămână.

Cine mi-a plăcut:

Jennifer Aniston

O rochie nu tocmai ieşită din comun, dar din categoria "cu asta nu poţi da greş".

S-ar fi potrivit poate nişte sandale ceva mai pretenţioase, având în vedere simplitatea ţinutei, dar în ansamblu e foarte bine. Culoare frumoasă, potrivită cu nuanţa pielii, coafură neelaborată dar în aceeaşi notă a simplităţii, material fluid, siluetă impecabilă. Un "bravo" de la mine, care sunt convinsă că o lasă rece, dar pentru că veni vorba...:D

Reese Witherspoon

Referindu-mă strict la rochie, nota 10. Combinaţia alb-negru a fost foarte bine speculată şi a scăpat de păcatul banalităţii.

Dar coafura.... stai jos, Reese, ai 4 pentru azi! Nu pricep tendinţa asta de "a lins-o viţelul pe cap" nici să mă pici cu ceară. Un coc din bucle ce avea?

Rosamund Pike

Ok, aici sunt extrem de subiectivă. Adică dacă ar fi fost oricine altcineva în locul ei, scoteam foarfeca. Rochie roşie cu sandale roşii pe covor roşu? Mult prea "ton sur ton". Dar Rosamund Pike mi se pare una dintre cele mai frumoase actriţe de la Hollywood, deci sunt îngăduitoare.

Şi trebuie să spun, modelul îmi place maxim. Maxim, am zis. La fel şi materialul. Un bonus pentru accesoriile minimaliste, foarte înţeleaptă alegere în context. Ce bine s-ar fi asortat statueta Oscar la ţinuta asta, dar deh, n-a fost să fie. 

Julianne Moore

Despre rochia ei am citit că a fost creată de Karl Lagerfeld şi a fost lucrată de 27 de persoane, fiind necesare 987 de ore de muncă pentru a se coase cele 80.000 de paiete de răşină (nu ştiu exact ce presupune asta, de ce-s paietele cu pricina mai cu moţ adică, dar o fi ceva la mijloc). Rochia a fost evaluată la 500.000 de dolari. Scumpe rău paietele astea, domn'le.

Mi-a plăcut, de ce să nu recunosc. Nu prea mă dau în vânt după coafură (e genul ăla de breton la care-mi vine să bag mâna prin ecran şi să-i dau părul la o parte de pe frunte), dar all in all doamna arată minunat.

Nicole Kidman

La cât de frumoasă e, probabil că s-ar putea îmbrăca şi într-un sac de rafie. Rochia de la Louis Vuitton a fost o alegere foarte inspirată, inclusiv datorită cordonului care adaugă un strop de culoare. 

Bine c-a renunţat la blond, culoarea asta a părului i se potriveşte mult mai bine. 

Păzea, scot foarfeca

Lady Gaga

Ce risipă de material. Croială atât de plictisitoare, că mă ia căscatul numa' cât mă uit la poză. De culoare nici nu mai zic.

Şi la ce-o fi asortat mănuşile alea de sudor? 

Keira Knightley

Nu ştiu ce-a lovit-o pe Keira în ultima vreme, da' a lovit-o, nu glumă. După rochia cu insecte de la Globurile de Aur, acum a recidivat cu altă minunăţie: 

Albă-ca-Zăpada fără cei şapte pitici sau cum? Ok, am priceput, femeia e însărcinată. Dar asta nu-i o justificare pentru imprimeul din categoria "perdelele vechi ale bunicii".

Scarlett Johansson

Dacă şi-ar fi uitat acasă legătura de pătrunjel de la gât, tare bine mai era.

Nici coafura nu-i din cale-afară, dar totul se putea trece cu vederea. În absenţa pătrunjelului. 

Jennifer Lopez

Are un corp superb. De ce l-o fi scufundat în cuva asta de voal exagerat de decoltată?

Nu serios. Părul prins în coadă de cal? La Oscaruri? La o rochie atât de sofisticată? Să se ia de mână cu Reese Witherspoon. Şi amândouă să-şi concedieze hair stylistul.

Cate Blanchett 

Nu mi-a plăcut nici anul trecut, dar parcă tot a fost mai bine ca acum.

Plictisitoooooor! Banaaaal! Colierul e clasica nucă în perete. Şi gata, chiar nu mai am ce spune despre ţinuta asta, într-atât e de anostă şi lipsită de personalitate. Până şi foarfeca s-a dat bătută.

PS: ba am mai găsit ceva de spus: e mai plictisitoare chiar şi decât rochia lui Lady Gaga.