duminică, 21 noiembrie 2010

Autobiografie partiala


In timpul liber citesc in mod constant vreo cateva bloguri (asa m-a prins si microbul, de fapt). Recent am vazut pe mai multe din ele o leapsa interesanta, referitoare la lucrurile de referinta din fiecare an al vietii si care – am avut senzatia – imi “arunca” si mie manusa. Nu am primit-o de la nimeni (sunt inca newbbie in blogosfera si destul de low profile deocamdata, asa incat faptul este explicabil), dar am luat-o de la Tomata cu scufita.

Amintiri din fiecare an nu am (sau in orice caz, nu ceva care sa fie reprezentativ sau demn de povestit), dar nici o viata lipsita de oarece peripetii nu pot spune ca am avut pana acum.

La 3 ani am mers pentru prima data la mare. M-am speriat de tren, de fluieratul locomotivei, de multimea de oameni care au coborat la Constanta, de apa marii. Cam de toate, adica. Dar mi-a placut in parcul de distractii (Luna Parc ii zicea, cred), iar in ultima seara inainte de a pleca acasa mi-am luat la revedere de la toate masinutele in care ma dadusem (“pa, ursuletule”, “pa, tractorasule”) si de la mare. Un obicei pe care-l pastrez si acum (acela de a-mi lua la revedere de la mare, nu de la masinute… :D)

La 4 ani am cunoscut prima iubire, in persoana unui coleg de grupa care se numea Stefanel. Am facut o poza impreuna, am mers de manuta in fiecare zi de la gradinita spre casa (locuiam pe aceeasi strada) si dupa ce-am intrat la scoala n-am facut decat sa ne salutam ocazional. Epic fail, s-ar putea zice.

La 6 ani am intrat in clasa intai, desi educatoarea sugerase sa mai fac un an de gradinita, fiindca eram prea mica si nepregatita pentru asemenea pas. Dar ai mei au persistat in decizia lor. Urmarea a fost ca un an de zile am mers la scoala cu o papusa in ghiozdan.

La 8 ani am scris prima poveste. Intr-un caiet de biologie, din acela care alterna paginile liniate cu paginile velina. Cred ca si acum il mai am. Spre rusinea mea, nu-mi mai amintesc decat ca era vorba despre o para. Probabil mancasem de curand una si eram sub impresia momentului…

La 13 ani am avut primul prieten. Si primul jurnal. In care, printre altele, am scris si despre primul sarut. Si despre primul buchet de flori primit de la un baiat. Si despre cele dintai dezamagiri, insotite de “n-o sa mai am niciodata incredere in nimeni”. Ziceti si voi, nu-i asa ca eram profunda?

La 15 ani m-am indragostit pentru prima oara cu adevarat. Am scris mai multe despre el aici, asa ca n-o sa mai repet. Tot in perioada aia am aflat ca eram bolnava. Despre asta n-am scris si nu-s deloc sigura ca am s-o fac vreodata.
Si tot atunci am fumat prima tigara din viata mea.

La 22 de ani am terminat facultatea si am plecat pentru prima data in strainatate, in Grecia. Pana la noi ordine, ramane tara mea de suflet, unde sper din toata inima sa ajung din nou cat mai curand. A fost o calatorie cu un impact extraordinar asupra mea, pentru ca am reusit sa ma vindec, in sfarsit, de o suferinta care isi facuse cuib in mine cu 7 ani in urma.

La 23 de ani am avut un coup-de-foudre foarte puternic cu un tip despre care am aflat la vreo doua luni dupa asta ca e insurat. Am disparut imediat din schema. Suferinta a fost aproape nimicitoare, pentru ca eram extrem de vulnerabila. Mi-a trebuit ceva timp sa-mi revin.
M-am apucat de fumat.

La 24 de ani am gasit job-ul care mi se potrivea perfect si unde am ramas aproape 3 ani, pana am emigrat.

La 25 de ani am inceput relatia cu cel care avea sa-mi devina sot. La insistentele lui, m-am lasat de fumat ceva mai tarziu.

La 27 de ani am facut multe: am fost ceruta in casatorie (ok, nu implinisem 27 inca, dar mai erau doar vreo 3 luni pana atunci), mi-am luat permisul de conducere, m-am maritat, am emigrat si m-am apucat de invatat germana.

La 30 de ani notez ceva experienta de viata in plus (pe toate planurile: personal, profesional, sentimental), am fost mireasa, m-am apucat de blogging, vreau sa scriu (macar) o carte si nutresc speranta ca schimbarea de prefix se va dovedi de foarte bun augur. 

Daca printre cititorii mei se regasesc si bloggeri, ii rog sa considere ca le-am pasat leapsa - evident, in cazul in care n-au preluat-o deja de la altcineva :)



2 comentarii:

Tomata cu scufita spunea...

Ma bucur ca ai preluat leapsa. :) Mai aflu si eu de bloguri noi. :)
Spor la scris :)

Greta spunea...

Multumesc, Tomata! :)