Adevărul despre Mozart

De mulți ani Mozart este compozitorul meu preferat, muzica lui dezvăluindu-mi-se mai mult decât a oricărui altuia. În mod firesc, mi-am dorit să-l cunosc cât mai bine, chiar la distanță de sute de ani și prin intermediul unor surse nu întotdeauna corespunzător documentate. 

Intitulată simplu - "Mozart. Eine Biographie", cartea Dorotheei Leonhart, muzicolog și critic de artă, se concentrează asupra omului Mozart și mai puțin a compozitorului, ceea ce o deosebește din start de alte zeci, poate sute, de lucrări pe aceeași temă care s-au scris până acum. La capătul a 365 de pagini, am ajuns la concluzia că singurele aspecte asupra cărora toți biografii sunt de acord se referă la genialitatea lui Mozart și la faptul că a fost înmormântat fără cruce, într-o groapă comună dintr-un cimitir al Vienei.

Caracterul lui Mozart a lăsat, însă, de dorit. Și spun asta cu tot regretul, dar realitatea - confirmată de autoare prin intermediul documentelor și scrisorilor păstrate din acea vreme - o confirmă. Și, din foarte multe puncte de vedere, a fost pur și simplu neghiob. A iubit cu adevărat o singură femeie, iar ea a fost Aloisia Weber, una dintre cele patru fiice ale unui obscur tenor din Mannheim. Familia Weber a fost, indubitabil, blestemul vieții lui Mozart. Dintr-un motiv doar parțial clarificat, a îndrăgit această familie mai mult decât pe oricine altcineva. Iar ei au speculat asta din plin, fiind în esență niște paraziți ignoranți și cu pretenții. Au profitat de el în permanență, l-au tapat de bani - sume imense, de altfel - și el și-a deschis punga la fiecare suspin al Weber-ilor. Bucuros să le poată fi de ajutor, nu s-a gândit nicio secundă la tatăl și sora rămași în Salzburg unde munceau, se luptau cu datoriile și așteptau cu sufletul la gură un cât de mic sprijin financiar din partea lui, nici la mama care-l însoțise în călătorie și pe care o lăsa singură zile în șir, în frig (cărbunii erau costisitori), doar pentru ca el să poate îndestula cu bani familia Weber. 

Părinții lui au murit dezamăgiți de parcursul lui Mozart, dar iubindu-l și neîndoindu-se de el. Mozart nu a fost iubit de ai săi, ci efectiv adorat. Sora lui, Nannerl, și-a pierdut dragostea vieții ei după ce Mozart i-a tocat zestrea și ea nu s-a mai putut mărita cu singurul bărbat pe care l-a iubit. Dar nu l-a condamnat niciodată pe iresponsabilul ei frate pentru asta; fusese crescută în ideea că Wolfgang este un geniu și că toată lumea trebuie să se sacrifice pentru el.

În plan profesional și-a ars toate punțile bătându-și joc de toți cei care l-ar fi putut ajuta, dar care erau mai puțin talentați decât el (adevărul e că nu avea egal, și era foarte conștient de asta). I-a ironizat, i-a jignit, i-a luat în răspăr, dar a venit și ziua când a avut nevoie de ei. Urmarea se intuiește. 

A fost un compozitor genial și unul dintre cei mai prolifici; dar nu se putea pune bază pe el în nicio privință. Se împrumuta în permanență, nu-și onora niciodată obligațiile financiare, nu-și preda la timp lucrările muzicale (uvertura operei "Don Giovanni" a compus-o cu numai câteva ore înainte de premieră, pentru că din neglijență n-o făcuse până atunci; instrumentiștii s-au văzut în situația de-a o interpreta în spectacol la prima vedere, fără absolut nicio repetiție, pentru că nu mai fusese timp!) și, de altfel, nu avea deloc stare să stea la masă și să compună. Își desăvârșea lucrările în minte, asta ținând de latura lui genială; dar nu avea răbdare să le pună pe hârtie. Trebuia ca-n permanență să stea cineva cu el și să-l țină de vorbă, povestindu-i anecdote în timp ce pana lui așternea sute de note muzicale pe portative, fără a avea niciodată nevoie de ciorne.

S-a căsătorit cu sora Aloisiei fără să știe nici el prea bine de ce; Aloisia l-a respins, iar el s-a lăsat dus de val. Konstanze a fost cel de-al doilea blestem al vieții lui, dacă se poate spune așa. Avară, meschină și neiubindu-l absolut deloc, l-a tocat de bani, a mințit și a manipulat pentru a face rost de tot mai mulți bani pentru plăcerile personale, iar din unele documente rezultă că l-a și înșelat. Niciodată maturizat pe deplin și foarte influențabil, Mozart s-a lăsat cu totul în baza ei, iar asta l-a dus la o moarte timpurie și la un somn de veci fără mormânt.  

Un alt mit este că Mozart ar fi fost un compozitor sărac. Dorothea Leonhart insistă în mod deosebit asupra acestui aspect, dar nu vreau să vă scufund în cifre. Voi spune doar atât: transpunând în vremurile noastre încasările lui în guldeni și ducați, vom ajunge la concluzia că într-o anumită perioadă, veniturile lui Mozart se ridicau, în medie, la aproximativ 500.000 de Euro anual.  Atât pe tema "sărăciei" lui Mozart.

A murit, se pare, din cauza unei insuficiențe renale. Konstanze nu i-a fost alături, așa cum mulți biografi înduioșător povestesc; era la băi, cu presupusul amant. Revenită la Viena, a luat decizia unei înmormântări cu costuri minime - 9 guldeni (echivalentul a aproximativ 350 de Euro) a costat înhumarea lui Mozart într-o groapă comună. Cel puțin doi înalți funcționari s-au oferit să suporte cheltuielile unei ceremonii așa cum ar fi meritat un om ca el; soția însă a refuzat acest ajutor. Nici nu l-a însoțit pe ultimul drum.

Ar mai fi multe de povestit, dar cred că m-am lungit deja prea mult. Închei acest post cu un fragment din Recviem - Lacrimosa, o muzică sfâșietor de frumoasă, ale cărei note sunt ultimele scrise de cel care-a fost Wolfgang Amadeus Mozart.

Știind că la ea lucra în clipa morții, "Lacrimosa" mi-l aduce pe Mozart cel mai aproape.

Dragul meu Mozart... :)

Rămășițele lui pământești sunt într-o groapă comună, neștiute de nimeni; dar el, Mozart, este pretutindeni până la sfârșitul veacurilor... prin muzica lui, frumoasă până-n pragul lacrimilor, precum cea din link-ul de mai sus.