Cum ați răspunde dacă ați fi întrebați care sunt cele mai importante aspecte de care e bine să țineți cont la serviciu?
Personal, aș sublinia în primul rând seriozitatea, hărnicia, rezistența la stres, propria inițiativă și dorința de continuă perfecționare. În plan social, îndrăznesc să cred că lucrurile nu sunt atât de complicate. La urma-urmei, dacă nu suntem izolați ca un urs în hibernare, nu e deloc dificil să stabilim o relație măcar amicală cu oamenii alături de care ne petrecem cea mai mare parte a timpului. Pauza de cafea, masa de prânz, uneori o ieșire după serviciu sau eventual în weekend și, vorba francezului, voilà: ai câștigat popularitate care, sunt de părere tot mai mulți, este foarte importantă pentru ascensiunea profesională.
Dar, într-o discuție de-acum câteva zile, m-a surprins să aud păreri conform cărora socializarea la locul de muncă și apartenența la "bisericuțe" sunt mai importante decât munca în sine.
Că sunt importante, de acord. Uneori e salutar să te ai bine cu un coleg de la un departament-cheie, care poate să-ți facă o favoare și să te ajute pe calea mai neoficială într-o caz de urgență - mi s-a întâmplat și mie nu o dată. Într-una dintre situațiile de genul ăsta calea oficială ar fi fost întortocheată și-ar fi presupus fie 'j de telefoane și de E-mail-uri, fie să-mi asum o decizie foarte importantă, care-ar fi putut să-mi atragă un număr impresionant de oale sparte în cap. Eram singură pe tură - șefa noastră nu era, șeful depozitului nu era, unul dintre furnizori zbiera (la mine, fiind vorba de-o problemă a departamentului nostru, problemă care întârzia niște livrări importante), no, descurcă-te cu asta, cucoană. Fără ajutorul antemenționatului coleg ar fi trebuit să-l sun pe șeful ăl mare acasă, să-i explic, să cer aprobări, ceea ce mi-ar fi pus eticheta perfectă de "aia-care-nu-se-poate-descurca-singură-în-situație-urgentă".
Colegul de la departamentul-cheie și-a lăsat propriile treburi, mi-a rezolvat într-un sfert de oră dandanaua și mi-a dat aprobarea necesară, într-un E-mail pe care l-am forwardat cu fundiță roșie la furnizorul care făcea deja 13-14. So there :D
În cazul tocmai descris, numai hărnicia și zelul nu m-ar fi ajutat. Pe de altă parte, vă mai amintiți de Miorlăita Puturoasă? Femeia excela în domeniul socializării, era foarte populară și cei mai mulți o plăceau. Așa stând lucrurile, mult timp i s-au trecut cu vederea și gafele, și lenea, și indolența.
Până într-o zi, când a fost dată afară. Nu avertizată - dată afară. Șefului de depozit îi ajunseseră la os cele multe și mărunte ale Miorlăitei și faptul că era populară și agreată de majoritatea nu i-a mai fost de niciun folos. Asta ar fi de natură să contrazică pe unii care mi-au spus că, în opinia lor, "reușești mai mult cu muncă mai puțină și cu mai multă socializare, decât cu muncă mai multă și socializare mai puțină". Personal, cred că procentul e de 60-40, pachetul majoritar fiind deținut de muncă.
Prin urmare, întorcându-ne la întrebarea de la începutul acestui post - voi ce considerați că este mai important: munca serioasă sau socializarea? Sau, altfel spus, ce pondere credeți că are fiecare dintre ele?
Postări
5 comentarii:
Draga mea, asta e un subiect moale pentru mine :)) daca-l discut cu familie, prieteni, amici... ies intotdeauna sifonata :). Pentru ca mie nu-mi prea place sa socializez la serviciu si prin urmare, la mine proportia ar fi de 85-15 in favoarea muncii :). Asa am fost si cand lucram in Ro, asa sunt si pe meleaguri straine. Sa ne intelegem: nu-s o ciufuta :)). Dar mai mult de pauza de masa si cateva fraze schimbate de-a lungul zilei nu prestez :). Daca e cazul de team bulding-uri sau mai stiu eu ce, particip fara sa cracnesc. Dar altfel...
Munca! Si socializare! Cred ca e nevoie de imbinarea lor, dat fiind ca in cele mai multe cazuri, se lucreaza in echipa. Nu poti (sau nu e recomandat) sa stai ca un ciuhurete, singur, sub umbrela lucrului bine facut, de unul singur. In echipa se cere comunicare, atmosfera cat de cat destinsa, deci socializarea are rolul ei. Insa, de cata socializare e nevoie?
Personal, prefer oamenii mai tacuti, care-si fac treaba, decat cei extrem de volubili, care se pricep perfect sa mascheze lenea si dezinteresul.
Cred ca reusesc sa gasesc un echilibru destul de sanatos, nu sunt o muta, fac glume, stau la mici suete cu colegii, dar cand e vorba de munca, imi iese fum din dos, sunt ca piperul si atunci vorbesc putin, sau deloc.
In domeniile in care am lucrat, se punea foarte mult accent pe comunicare, socializare, bla-bla..asa ca m-am format vrand- nevrand.
Daca ar fi sa aleg, as prefera sa nu socializez deloc! :D
@Thea, cumva semănăm. Eu socializez la muncă, dar nu sunt deloc dornică să mă văd cu oamenii și în afara serviciului. Și nici eu nu-s ciufută, dar pur și simplu n-am nimic în comun cu ei, în afara faptului că tragem la aceeași căruță. Or, pentru asta e suficient că socializez 8-9 ore pe zi :D Și team building-uri nu avem...
@Carmen, văd că nici tu nu socializezi cu entuziam, deci la subiectul ăsta suntem în consens total :)) La mine nu prea a zis nimeni de comunicare, dar pe de altă parte se bate monedă pe spiritul de echipă.
Niciodata nu am fost fan al socializatului excesiv la locul de munca. Aveam mereu senzatia ca e ceva fortat si fals, ca sa dea bine. Eu zic ca sefii te platesc ca sa muncesti, nu ca sa fii everybody's darling. Relatiile cu colegii trebuie sa fie deschise si cordiale, cu atat mai mult daca e vorba de munca in echipa, dar de aici pana la a sta o ora la barfe in pauza de masa si a iesi special in gasca la fumat, ca sa socializezi cu colegii, e cale lunga.
Pe mine ma enerveaza in mod deosebit team building-urile programate in weekend. Chiar nu simt nevoia sa-mi mai vad sefii si colegii si in singurele zile care ar trebui sa-mi apartina mie si persoanelor mele de suflet.
@Anonim, parcă mi-aș citi propriile idei :) Sunt fix de aceeași părere, după cum îi spuneam și Theei mai sus: comunic destul cu ei la muncă și, neavând mai nimic în comun, nu simt deloc nevoia să-i văd și-n afara orelor de program.
Foarte enervantă chestiunea team building-urilor, bine că măcar pe-astea nu le avem...
Trimiteți un comentariu