Cască urechile, Greto!

Care nu mă mai învăț minte (asta-n loc de preambul).

Vineri la amiază, prestam munci tacticoasă (și plictisită maxim, c-un picior deja în weekend și cu celălalt în concediul pe care teoretic l-aș fi avut săptămâna asta, dar pe care a trebuit să-l amân din motive de munci importante pe altarul firmei). Și cum mă binoclam eu inteligent în calculator, sună telefonul. Număr neafișat, ceea ce deschidea o largă paletă de posibilități: Musiu Șarl / Help Desk-ul / vreun pitpalac de prin birouri care caută sensul vieții și s-a gândit că-l găsește la mine. Cam astea-s interioarele care, ca urmare a unor setări ale căror pricini exacte îmi scapă, nu sunt vizibile pentru cel apelat. 

Deci mă recomand ca la carte, cu numele și bună ziua. Era un coleg de la Help Desk, care voia să testeze ceva în sistem și eu trebuia să-i urmez indicațiile, urmând să vedem ”dacă merge”.

Trecem peste faptul că legile lui Murphy sunt mereu valabile și p-ăștia îi apucă testatul ori când am munți de treabă, ori când mai sunt câteva minute până la pauză și mie-mi frige buza după cafea. Acum erau valabile ambele, deci oftez sonor. Mă loghez ascultătoare într-o versiune beta a sistemului, introduc datele dictate, ”nu uita să bagi codul de țară”, ”vezi să selectezi și tipul de factură”, ”nu uita de seria auxiliară” și alte minunății.

- Ce-ți arată? întreabă cu speranță colegul.

”Un spanac”, voiam să zic, dar, în termeni ceva mai elevați de atât, i-am spus că-mi dă eroare. 

- Mist, zice el (la naiba, adică).

Mormăind pentru sine ceva ce nu am nicio dorință să pricep, face niște modificări și mă pune să încerc iar. Spanacul e tot acolo. Și uite-așa, pendulând între ”dar acum?”-uri și ”ntz”-uri, o scoatem la capăt după vreo douăzeci de minute, la capătul cărora îmi transpiră urechea. ”Ok, deocamdată asta e, mulțumesc, scuze de frecuș”. 

Nu apuc să închid bine, că sună iar. Tot număr necunoscut. Înșfac războinică telefonul și-l pun la urechea fumegândă.

- Hai că n-a durat mult liniștea mea, zic. Acuma ce mai poftești, mă rog?

(Paranteză: în scris sună dur, dar râdeam spunând asta și tachinările fac parte din vorbirea curentă. Cu unele persoane, accent pus pe ”unele”).

- Ați stornat acum trei zile factura cu numărul xxxxxxxxxxx, de ce?

Mă încrunt și mă scandalizez.

- Hm? Adică de ce m-ai întreba tu așa ceva?

- Factura cu numărul xxxxxxxxxxx, uitați-vă în sistem, vă rog și spuneți-mi de ce-ați stornat-o?

Ăsta-i turc?

- Auzi, tu de ce mă...

... și-mi pică fisa. Înghit în sec și simt cum mă înroșesc. Gogâlț!!

- Ahhhh, fhhwwqdhwdw, îmi cer scuze, nu v-am recunoscut, ăăăăă...

Nu mai pridideam cu scuzatul și explicatul că mă întreținusem douăj' de minute cu tipul de la Help Desk și de-aici confuzia. Undeva în capul meu, o rotiță măcina amarnic în gol. Cum de nu i-am recunoscut vocea, și trecând peste asta, cum de n-am remarcat adresarea cu pronumele de politețe, pe care, dintre toți cei cu care am eu de-a face, nu o folosește decât o singură persoană??

Musiu Șarl mustăcește amuzat. Depășesc momentul și-i relatez motivul stornării - unul perfect justificat, de altfel. Lămurit, îmi mulțumește și închide.

Ies în pauză, nu-mi tihnește cafeaua. Cum naiba nu mi-am dat seama că-i el? De ce nu mă învăț minte să răspund mereu protocolar la numerele neafișate? Nu-s la prima gafă de genul ăsta, evident. 

Înainte să revin la birou, nu mă pot stăpâni și-i bat la ușă. Numa' ce mă vede și-l pufnește râsul de mutra mea plouată.

- Voiam să mă scuz încă o dată, piscui eu smerită.

Musiu Șarl râde în hohote.

- Da' de ce, nu e nevoie să vă scuzați, a fost chiar drăguț!

- Aoleu... cum să fie drăguț că v-am întrebat ce MAI vreți?

- Nu vă faceți griji. Mi-am dat seama că nu m-ați recunoscut, pentru că n-am mai vorbit astăzi și nici nu m-am prezentat.
- Chiar și așa, ar trebui să fiu precaută când e vorba de numere necunoscute.

La asta n-a zis nici da, nici nu, de unde deduc faptul că mi-a dat dreptate cu atenția pe care-ar trebui s-o am. Tot e bine că nu i-am spus ”da' tu ce tot mă bați la cap, n-ai cu ce să te joci pe-acolo pe la tine?”, cum i-am spus mai demult unui alt coleg :D Coleg care, în replică, mi-a zis că a considerat că-i momentul să muncesc și eu ceva în ziua respectivă :))

(Sunându-mă azi, Musiu Șarl s-a prezentat ceremonios. De două ori, chiar. Să fie sigur că am recepționat, probabil :D ).