marți, 7 iunie 2016

La prezicător pe Facebook


Dându-mă huța acum vreo două săptămâni pe Facebook, îmi pică ochii pe un link sponsorizat din partea dreaptă, de unde mă privea un nene cu frizură gen anii '70, despre care am aflat că-l cheamă Chris. Pardon, ”extraordinarul Chris”. Astrolog, mediu, parapsiholog, frecător autorizat de mentă și săpător în cărbuni cu furculița. Care furculiță mă-mpunge nu spun unde și dau click pe imagine, moment în care aterizez grațios unde altundeva decât pe site-ul lui, din al cărui homepage mă scrutează persuasiv extraordinarul.  


Furculița curiozității continuă să mă împungă și purced să citesc. 

”Dragă cititorule, permite-mi să te salut călduros!”.
Îți permit, da' numai dacă dai drumul la aerul condiționat. La mine-s 32 de grade, nu de alta.

”Te asigur că nu este o simplă întâmplare că ai ajuns aici”. Normal că nu-i, se numește publicitate plătită. ”Universul a decis că a sosit momentul ca noi doi să ne întâlnim, pentru ca tu să poți beneficia de sfaturile mele, care-ți vor aduce fericirea”. I-auzi. Ce drăguț din partea lui (a universului, zic).

La punctul ăsta devenisem deja curioasă și-mi încolțise ideea unui viitor pamflet pe subiect :D  Introduc un mail pe care-l păstrez pentru spam-uri și situații când e musai să dai o adresă, dar nu vrei să-ți încarci mail-ul uzual cu tot felul de aiureli, pun o dată de naștere la întâmplare, mă intitulez Claudia și aștept.

Nu durează prea mult și extraordinarul îmi remarcă prezența. Deloc surprinzător, ținând cont de faptul că înscrierea cu un E-mail valabil echivala cu o solicitare de ”citire a viitorului”.

”Dragă Claudia, nu vreau să-ți ascund faptul că, în momentul în care am văzut mesajul tău, m-a străfulgerat gândul că locuiești în apropierea unui oraș care începe cu litera N. Nu este exclus să fie vorba de Nürnberg”.

Bravo, Pătrățel, ce intuitiv și, hmm, extraordinar ești tu :)) Zi mai bine că te-a străfulgerat IP-ul care ți-a indicat la fix locația de unde postasem. Nu-i exclus să mă fi impresionat profund, așa să știi :))

În continuare, mă anunță că va ”lucra” și mă va anunța cât mai curând de rezultatul aprofundatelor sale cercetări. Revine cu un mesaj peste câteva ore. 

”Dragă Claudia, de îndată ce m-am concentrat asupra mesajului tău, am simțit niște vibrații”.
Te-oi fi așezat pe telefonul mobil care suna. 
”Mi-am dat seama imediat că fericirea este foarte aproape de tine, dar încă nu ai atins-o. Am stabilit cu tine o legătură hipnotico-telepatică și am ajuns la următoarele concluzii”.

Hait! Ce-a zis c-a stabilit?! Eu unde eram în timp ce el, ăăă, stabilea?

”Ești un om deosebit și foarte sensibil, Claudia și ai nevoie de multă dragoste și înțelegere. Ești foarte severă cu tine însăți și de aceea nu reușești să-ți atingi potențialul”.
Frumos mai cuvântează feciorul, nimic de zis. Oare câtor Claudii le-o fi înșirat bazaconiile astea? A ținut-o așa preț de câteva paragrafe, după care m-a anunțat că, evident, el mă poate ajuta să mă descopăr, să mă dezvălui, să mă dezvolt și altele care încep cu ”de” :)) Tot ce trebuie să fac este să intru pe link-ul cutare... ca să-mi arate cum să procedez. Mvai.

Nu tocmai surprinzător, link-ul respectiv era un formular de plată. ”Cu o reducere specială, o ofertă personalizată, numai pentru tine, Claudia”. Ei taci. Mi-a mai povestit că vizualizează că am fost un copil retras (eu și alte câteva sute de milioane) și că sunt o persoană timidă (sunt cu siguranță unicat din punctul ăsta de vedere. Not). Chipurile d-aia fericirea stă în antreu și nu cutează să intre. Însă el îmi va desluși ce trebuie să fac pentru ca-n următoarele zile să vină buluc revelațiile peste mine. 

Am hotărât să nu profit de ”oferta personalizată” și deja uitasem de el. Însă el nu mă uitase, de mulți clienți ce-o fi având, probabil :)) Nu după multă vreme, alt mail:

”De câteva zile, mă întreb: oare de ce nu mi-a răspuns Claudia?”.
Chiar așa, ce-o fi păzit Claudia? ”Este cu atât mai de neînțeles pentru mine, cu cât simt că-ți dorești un viitor minunat, iar fericirea e chiar lângă tine”

Păi las' că o găsesc singură, nu trebuie să-ți plătesc ție niște zeci sau poate sute de euro pentru asta. N-am mai avut răbdare să citesc tot cârnatul de text, în care mă anunța că a tras trei cărți de tarot gândindu-se la mine (oh, please). Unsubscribe. Poate și-acum s-o fi întrebând de ce nu i-a mai răspuns Claudia.

4 comentarii:

Adelina spunea...

Vai de mine! :))

Evelyn spunea...

Vai, Greta, pe langa faptul ca scrii incredibil de frumos, daca ii mai pui si latura haioasa, e reteta ideala sa incep bine ziua :) si uite ca ploua afara, si eu deja am avut portia de ras :)) Multumesc.

Greta spunea...

Adelina, să-nțeleg deci că nici tu nu ești impresionată de extraordinarul Chris? :D

Greta spunea...

Eu mulțumesc, Evelyn :) Îmi crește inima precum cozonacul când primesc un astfel de feedback!