Când era lupul cățel...

... și yours truly în liceu...

Văicărelile având ca subiect ”tânăra generație”, de altfel devenite laitmotiv și uzate până la stadiul de clișeu, cunosc inevitabil un trend ascendent în perioada bacalaureatului și a evaluărilor naționale (sau cum s-or mai chema testele alea de le dau viitorii liceeni, cărora pe vremea mea le zicea simplu ”examen de admitere” și ceva mai înainte, ”treapta întâi”, denumiri care bag seama c-au ieșit din circulație). 

Jale, domnule, tineretul din ziua de azi nu mai citește o carte (e nu, păi ce, manualul Play Station nu-i carte? Sunt tendențioasă, știu că mai sunt și copii iubitori de lectură), nu e-n stare, nu face, nu drege. La examen, majoritatea se bazează cel mult pe toceală, pentru că așa au fost deprinși în școală. Învățați comentarii pe de rost, identificați alegoria din ”Luceafărul” și drama cunoașterii din lirica lui Vasile Voiculescu (#no joke, mi se pare de domeniul fantasticului că am știut cândva chestiile astea, și multe altele). Mulți elevi vor recita cu intonație metafore și epitete, dar dacă-i pui să recunoască o figură de stil în viața de zi cu zi și-n vorbirea colocvială, se vor uita ca rața la fulger. 

Cu puține excepții lăudabile, tinerii (zise venerabila de mine) nu sunt stimulați să gândească logic și creativ și nici să citească. Nu cred că se pot emite mari pretenții de la ei la examene (deși așa se întâmplă, sistemul de învățământ românesc fiind corigent la logică), pentru că nu pot ”livra” ceea ce nu au primit niciodată. 

Nu este suficient să citească, deși evident e de dorit și sunt de aplaudat cei care o fac. Dar cel puțin, dacă nu la fel de important este să scrie. De mână, dacă nu cer prea mult :))) 

Dirigintele din liceu (profesor de română, unul foarte bine pregătit) detesta comentariile copiate și-n general tot ceea ce implica învățatul pe de rost. ”Bre puișorilor, dacă vă ascult la teme și vă prind că ați copiat din cărțile de comentarii, nu treceți trimestrul”. Și, nu-i vorbă, se pricepea să ne stimuleze creativitatea.

În clasa a XI-a, studiam la un moment dat pe Blaga. Țin minte că era-ntr-o vineri. Cu vreo 7-8 minute înainte de recreație, ne anunță tema pentru acasă. ”Ia să vă dau de treabă zilele astea”. Parcă-l văd și-acum, a luat un volum de poezii, a dat la cuprins și-a început să dicteze titluri. 

Unsprezece poezii neincluse în programă, de comentat la prima vedere. Asta a fost tema noastră de atunci pentru luni. Nu cred c-am să uit weekend-ul ăla prea curând :)) Am recapitulat toate materialele pe care le aveam despre mit și metaforă în creația lui Blaga, am făcut apel la toate lecturile mele, la tot vocabularul literar acumulat, am făcut paralele cu mitologia greacă (principalul meu hobby din adolescență), am forțat analogii și comparații inedite din care mi-au venit alte idei, poate nu cele mai bune dar măcar pertinente și originale, am scris până am simțit că-mi arde mâna :)) Dar am și simțit cum cresc, din punct de vedere al creativității.

Altădată, același diriginte: ”până săptămâna viitoare, tot norodul pune mâna și citește 'Moromeții', iar cei care l-au citit deja să recapituleze”. Și la următoarea oră ne dă extemporal: caracterizarea lui Paraschiv. Adică unul dintre personajele menționate mai degrabă fugitiv în analizele din celebrele cărți de comentarii. Dacă n-ai fi citit romanul, nu aveai nicio șansă să scrii mai mult de 6-7 rânduri. 

Căuta mereu să ne scoată din tipare, să ne determine să gândim, să facem paralele, să eliminăm clișeele și automatismele. Subiectul la teză pe trimestrul I din clasa a XI-a? Caracterizarea personajului ”dumneaei comisoaia Ilisafta”, a cărei analiză cu siguranță nu era prea aprofundată în cărți. Mâna sus cine-o cunoaște :D 

Apropo de Ilisafta, voi cum l-ați digerat pe Sadoveanu? Vai de mine, mie mi-a stat în gât și mai multe nu. Nimic nu mi-a plăcut din tot ce-am citit, dar Jderii chiar că i-am parcurs ținându-mă de nas. Mai ales că veneau după ce tocmai terminasem ”Cei trei mușchetari”, deci în condițiile astea nici măcar suportabili nu mi s-au părut. 

Mulțumesc, domnule diriginte. Ați fi fost mândru de mine dacă m-ați fi audiat improvizând cu sârguință comentariul unei strofe din ”Noapte de decemvrie” de Macedonski, la proba orală de limba română de la bacalaureat. ”Motivul penumbrei”, ați mai auzit așa ceva? Nici ăia din comisie nu auziseră, dar mă contemplau cu respect :)) Cred că mi-au dat 10 numai ca să nu mă mai asculte ce îndrugam.