duminică, 28 august 2016

Book Blogger Tag


Pentru că tot m-am (re)apucat ceva mai activ de citit în ultimele luni, ține-m-ar năravul, m-am gândit că la fix se potrivește o leapșă despre cărți pe care am găsit-o la Evelyn și care mi-a plăcut mult. Vorbă lungă sărăcia omului, așa că nu mai lungesc introducerea și trec direct la întrebări.

1. Top trei lucruri pe care nu le suporți la o carte:
Descrierile foarte lungi, pendularea excesivă între prezent și trecut și personajele de umplutură.

2. Descrie locul tău perfect pentru citit:
Pe terasă, într-un fotoliu confortabil. 

3. Trei confesiuni legate de cărți:
- nu am citit ”Crimă și pedeapsă”. Am început-o de vreo 2-3 ori, dar nu am reușit să trec de scena uciderii calului. De fiecare dată s-a lăsat cu plâns în hohote și zvârlit cât colo cartea. Am încercat inclusiv să prind cumva paginile respective ca să nu le mai parcurg, dar tot s-au desprins și câteva rânduri au fost suficiente ca să mă termine moral. 
- abia la a treia încercare am citit ”Muntele Vrăjit”. Îmi place să spun că am dus-o la capăt doar după ce-am ajuns la Davos (locul desfășurării acțiunii). Sunt o profundă și-o rafinată, ce să mai discutăm :))
- nu am citit nimic de Murakami, deși e în mare vogă. 

4. Când a fost ultima dată când ai plâns în cursul lecturării unei cărți?
Nepunându-l la socoteală pe Dostoievski de care am povestit mai sus, cred că trebuie să fi fost prin facultate, când opinteam să parcurg cursul de ”Sociologia comunicării”. Deprimantă scriere, vă spun :D

5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?
Una singură. Niciodată nu am putut citi mai multe cărți în paralel.

6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?
Trufe de ciocolată sau boabe de strugure. 

7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor:
”Quo Vadis”, ”Agonie și Extaz” și ”Anna Karenina”.

8. Arată-ne o poză cu raftul favorit din biblioteca ta:


Obișnuiesc să spun că ăsta e raftul meu de snoabă, dacă n-o pun la socoteală pe Bridget Jones :)) Îmi plac foarte mult biografiile, după cum se vede. Și da, am trei cărți despre Zubin :D Acuma, e vina mea că s-au scris atâtea? :)) Ba o s-o am și pe cea de-a patra în curând, care chiar este o raritate (și abia aștept să vină). Și, cu toate că sunt despre același om, drept pentru care pe alocuri unele informații se repetă, sunt foarte diferite una de alta și am găsit un întreg univers în ele. 

9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine:
Bucurie, cunoaștere, iubire. 

10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?
Nu am niciunul. În ce-ar putea consta un secret de cititor, mă întreb...

Urmând ”regula casei”, leapșa este pentru toată lumea care vrea s-o preia. Spor la citit și la descoperit lumi noi să avem! :)

5 comentarii:

Anonim spunea...

1. a)Autorii care se iau prea in serios b) Autorii care scriu urmari la romanele care au avut succes, dar ideile noi sint trase de par c)Happy-end-urile fortate
2. Oriunde. Desi, pastrez o amintire foarte placuta unui sezlong, pe o terasa dintr-o vila din Chamonix. Era dupa-masa tirziu, invelita cu o patura, si in fata mea Mont Blanc.
3. a)M-am suparat foarte tare cind maica-mea a vindut o buna parte din cartile ramase in Romania.
b) N-am citit (si nici nu vreau s-o fac vreodata) o carte in format electronic
c) Gasesc din ce in ce mai greu romane pe gustul meu. In schimb ador biografiile si jurnalele
4.Nu mai tin minte, dar in orice caz, pling foarte des. Ca si la filme, de altfel.
5.Pe noptiera, pentru ca n-am apucat sa pun la loc, una. Pe masa din sufragerie, alta. Pe canapeaua din biblioteca a treia.
6. N-am.
7. Pe aripile vintului, Harry Potter, romanele lui PG Wodehouse
8.-
9. Un mod foarte placut de a petrece timpul
10. (Mare secret??!!)In ultimul timp mai mult recitesc decit citesc.
Jual

Greta spunea...

Foarte interesante răspunsurile, Jual, mă bucur că ai preluat leapșa! :) Citindu-te pe tine, mi-am dat seama că și eu recitesc destul de mult de la o vreme încoace...

Anonim spunea...

1. descrierile lungi, cartile fara un minim de dialog
2. pe canapea
3. nu prea mai am timp de citit. Am citit si "crima si pedeapsa", mi-a foarte placut, il ador pe Murakami si tocmai am descoperit 2 carti necitite. Il citesc de mult, nu ca ar fi la moda ;)
4. lacrimez des ca sunt o sensibila, dar uite ca nu imi amintesc cand a fost ultima data :))
5. una , la fel ca tine , nu as putea citi mai multe in acelasi timp.
6. prefer un ceai bun.
7. orice de murakami , "ma numesc rosu", "shogun" (da , am ceva cu japonia)
8. -
9. relaxare, evadare, bucurie
10. visam cand eram copil ca voi scrie o carte :) acum ii scriu fi-mii o carte cu scrisorele despre ea.
Cris

Greta spunea...

:) Am zâmbit citindu-ți răspunsurile, Cris. Fiica ta e foarte norocoasă cu așa mamă :) Mulțumesc!

Jurnal de Navetist spunea...

Ar fi mers și o întrebare de genul: preferi cartea tipărită sau pe cea în format electronic?