Înapoi c-un soare

(Pfiuu, ce plăcut e să deschid pagina de editare, după mai bine de două săptămâni... :) ).

Bine v-am regăsit, oamenii mei! :) Nu vreau să scriu nimic înainte de a vă mulțumi pentru gândurile frumoase și bucățica de suflet pe care mi-ați lăsat-o aici în comentariile voastre. Fiecare cuvânt pe care mi l-ați dăruit m-a mângâiat și m-a bucurat mai mult decât aș putea exprima în simple vorbe. Vă mulțumesc și deschid laaarg brațele, să vă cuprind pe toți :)

Așadar, vorba nepotului meu în vârstă de 3 ani, iacătă-mă-s :) Nu știu cum aș putea rezuma astea două săptămâni, dar sărind direct la concluzie, am revenit în Germania un pic mai liniștită. Nu pe deplin, dar cum spuneam... mai liniștită. Sunt recunoscătoare pentru asta. Ultimele două săptămâni de iulie au fost atât de cenușii, că mă ia cu frisoane numai cât mă gândesc la ele. Deci mai bine să nu mă mai gândesc, zic. 

Ce-am făcut în România? Păi, din fiecare câte puțin. Am îmbrățișat tată, bunici și prieteni; am aprins o lumânare și am pus flori la mama și am mângâiat numele ei pe cruce, constatând printre altele că, deși a trecut un an și jumătate, încă asimilez cu greu realitatea că s-a dus; m-am enervat temeinic pe motiv de servicii proaste, indolență, ”merge și așa”-uri și alte românisme de nervi zgârietoare; am petrecut un pic de timp cu nepoțelul meu care, nu că e al meu, dar e un copil deosebit de inteligent, drăgălaș, intuitiv, sensibil și-n multe alte feluri care mă fac să-l îndrăgesc din tot sufletul; am petrecut niște ore care-au trecut ca niște minute cu prieteni despre care în continuare mă-ntreb ce-am făcut să-i merit; am ajuns la mare, ceea ce cu siguranță nu fusese-n plan și nu avusesem niciun fel de așteptări, dar a fost frumos; pentru prima dată în ilustra-mi existență, am înotat  până la geamandură; am făcut o burtă de greiere cu salată de vinete, damblaua mea culinară absolută (dacă mă invitați vreodată la masă, dați-mi salată de vinete și-o baghetă albă, proaspătă și caldă și obțineți de la mine tot ce vreți). Un bilanț destul de bogat, s-ar putea spune.

O să revin cu povești despre ce m-a enervat, ce mi-a plăcut, ce m-a amuzat. Între timp, vă las cu un pic de soare :)

(Ignorați inventarul viu și chiaun de somn, era 6 dimineața, răcoare și, în nemăsurata-mi inteligență, din categoria ”mâneci lungi” nu aveam decât flendureaua aia subțirică de-o vedeți). Deci nu vă uitați la mine, uitați-vă la soare :)