Mostre din viața în Germania (I)

Acest post nu se vrea a fi o comparație cu România, de aceea voi evita exercițiile de imaginație din categoria ”cum s-ar desfășura lucrurile într-un astfel de caz la noi în țară”. Nu asta este ideea. Am, desigur, destulă experiență ca să-mi dau seama cum ar decurge ”la noi”, dar cum spuneam, intenția nu e să compar, ci să-mi exprim admirația. poate chiar uimirea și, în subsidiar, recunoștința pentru faptul că trăiesc într-o societate care-și protejează pe cât posibil cetățenii și unde eficiența e de multe ori însoțită de bunăvoință.

1. Ne crește chiria. Evident, asta nu e tocmai o veste îmbucurătoare :D, dar nici surprinzătoare nu putem spune că este. E adevărat că legislația privind închirierea locuințelor protejează în principal chiriașii (deci nu proprietarii), iar o majorare a chiriei trebuie să fie însoțită de argumente solide, în scris și nu poate avea loc oricând. De asemenea, ea nu poate crește cu mai mult de 20% într-un interval de trei ani. Noi locuim în actualul apartament de 6 ani și până acum nu am avut parte de nicio majorare a chiriei (doar cheltuielile de întreținere și curățenie ale clădirii au crescut puțin, acum vreo doi ani). Ne întrebam uneori cât mai durează până s-or alinia și proprietarii noștri (o societate imobiliară) la prețul regiunii.

Ei bine, acum nu ne mai întrebăm, că știm. De la 1 noiembrie vom plăti ceva mai mult. Ceea ce m-a surprins însă a fost maniera de redactare a scrisorii. Suntem informați de cuantumul majorării și data când va intra în vigoare; se explică motivele și se menționează legea care permite majorarea chiriei; și, mă rog, se specifică și faptul că, inclusiv cu majorarea asta, chiria continuă să fie una dintre cele mai scăzute din oraș, având în vedere zona și particularitățile locuinței. Au dreptate cu asta, știm că așa e. Prin urmare, chiar nu ne putem plânge.

2. Un tren a fost anulat, motiv pentru care am pierdut niște legături și am ajuns acasă cu exact două ore mai târziu (când am fost la jupân în iulie). M-am dus la biroul de informații pentru a-mi pune o ștampilă pe bilet care să confirme că iau un alt tren și am primit un formular de reclamație, în plic autotimbrat. L-am completat acasă cu toate datele (ce tren a fost anulat, în ce dată, la ce oră trebuia să ajung în mod normal, la ce oră am ajuns de fapt) și l-am trimis, împreună cu biletul ștampilat. Două săptămâni mai târziu, am primit o scrisoare de scuze din partea Deutsche Bahn (societatea națională de transport feroviar) și un voucher de 15% din valoarea următoarei călătorii. Dacă aș fi avut întârziere mai mult de două ore, reducerea ar fi fost de 30% (și poate că se aplică reduceri și mai consistente, în cazul întârzierilor mai mari. Asta nu știu și sper să nici nu aflu :)) ).

3. La benzinărie, duminică seara. Prefer să alimentez aproape de ora închiderii, fiindcă nu se mai perindă așa multe mașini la pompe. Liniște acolo-n spate, să nu vă prind că vă hliziți, că jar mâncați. Mă duc deci, alimentez cu dibăcie, intru să plătesc. Vânzătoarea: ”nu ați dori și câteva croissante sau ștrudele?” Mulțumesc, nu, zic. Era târziu, nu mai mâncam eu la ora aia. ”Nu să cumpărați... le dăm cui dorește, nu s-au cumpărat toate, mâine nu mai avem voie să le vindem și-ar fi păcat să le aruncăm. Iar pentru noi am luat deja...”. Și uite-așa am luat două ștrudele cu vanilie și zmeură, care-au fost foarte bune a doua zi, la serviciu. 

Cum spuneam, mă abțin de la concluzii și mă mulțumesc să relatez doar faptele. Probabil că vor mai fi astfel de postări, în măsura în care voi avea parte de experiențe din categoria ”de la ei”; așa se explică și numerotarea din titlu.