duminică, 23 octombrie 2016

”The Apprentice”. Impresii despre Donald Trump și alți oameni


Vă povesteam acum câteva zile că de la atâtea dezbateri, controverse și discuții despre alegerile prezidențiale din SUA, mi-a fost stârnită curiozitatea în ceea ce-l privește pe Donald Trump. Voiam să-l văd în acțiune, dincolo de campania electorală extrem de agresivă pe care o desfășoară. Și-aveam la îndemână instrumentul perfect pentru asta: reality-show-ul ”The Apprentice”, realizat de compania de producție a lui Trump (care este și protagonist, alături de doi consultanți de-ai săi) începând din anul 2004. 

Pentru cine nu cunoaște emisiunea, iată pe scurt despre ce este vorba. Dintre toți aplicanții, sunt selectați 18 concurenți. Pe parcursul următoarelor patru luni, aceștia locuiesc într-un penthouse pus la dispoziție de Trump și sunt împărțiți în două echipe de câte 9 persoane. În fiecare săptămână, echipelor li se atribuie câte o sarcină, de obicei din aria vânzărilor sau a marketingului. Astfel, candidații trebuie spre exemplu: să închirieze un suite din Manhattan, câștigătoare fiind echipa care obține cea mai bună chirie; să inventeze o rețetă de înghețată, pe care apoi să o producă și să o vândă; să inaugureze în 24 de ore un restaurant; să renoveze o casă dărăpănată cu un buget de 20.000 de dolari; să conceapă un spot publicitar pentru un gel de duș, o campanie pentru o marcă de blugi sau o campanie de recrutare pentru Departamentul de Poliție din New York și exemplele ar putea continua. Pentru fiecare sarcină concurenților li se pune la dispoziție un buget și, în funcție de tipul sarcinii, au acces fie la experți în domeniul respectiv care le oferă consultanță, fie la fotografi, producători muzicali șamd. La încheierea intervalului de timp alocat (niciodată mai mult de 48 de ore), au loc evaluările, constând fie în volumul vânzărilor, fie, dacă e vorba de campanie, în „verdictul” unor specialiști în domeniu. Echipa câștigătoare este premiată, în timp ce perdanții sunt convocați în camera de consiliu, unde un membru al echipei este concediat. ”You're fired” a devenit laitmotivul emisiunii, folosit de Trump inclusiv în campania electorală.

În final, din cei 18 candidați vor rămâne doi, iar unul dintre aceștia va fi ales de Trump în ultimul episod al sezonului pentru a conduce una dintre companiile sale, post remunerat cu 250.000 de dolari anual. Miza competiției este imensă, sarcinile - foarte dificile, iar presiunea și stresul sunt direct proporționale. 

Am găsit aproape toate sezoanele pe Youtbe și, chiar dacă pe alocuri mai lipsesc episoade, am avut ce vedea timp de vreo zece zile. Mi-a plăcut foarte mult, e ca un fel de serial de aventuri plin de neprevăzut. Ce sarcină vor primi de data asta? Cum vor reuși să transforme în 24 de ore o hală dezafectată într-un centru de recreere pentru copii? Care dintre echipe va câștiga? Și cine va fi concediat? Mi s-a părut deosebit de instructiv și sper că mi-am însușit câteva lecții și principii.

Dincolo de asta, trebuie să spun că de cele mai multe ori am ajuns la concluzia că Donald Trump a judecat corect și obiectiv situația. Ok, tipul în mod evident e megaloman (spun asta gândindu-mă de pildă la apartamentul lui aflat în clădirea Trump Tower din Manhattan, pentru care termenul ”opulență” este un eufemism, sau la faptul că nu pronunță nicio frază fără să includă undeva numele Trump). Dar vorbind strict despre deciziile luate în emisiune, mi s-au părut justificate și bine argumentate.

Imagine din apartamentul lui Donald Trump din Trump Tower, Manhattan

În altă ordine de idei, după atâtea episoade urmărite am observat câteva tendințe la femei și bărbați în general, legate de felul în care abordează fiecare o nouă provocare, de gestionarea unor probleme, precum și de comportamentul lor într-o situație critică.

Fără a-mi fi propus să trag concluzii sau să trasez tipare, iată ce am observat:

- femeile nu au viziune de ansamblu. Când au avut de renovat o casă, un bărbat din echipă a propus să construiască o a doua baie, la etaj. Asta va spori considerabil valoarea casei, a spus el pe bună dreptate. În contrapartidă, una din femei a venit cu ideea de-a planta arbuști în fața casei. ”Dacă e frumos la intrare, evaluatorii vor trece cu vedere eventualele lipsuri și greșeli din interior”. Serios, păpușă? :)))
- bărbații se laudă că nu se leagă de amănunte, dar asta poate fi uneori stupid și fatal. La o acțiune de marketing, un tip a împărțit clienților pungi de cadou.... goale. După care i-a explicat unui Trump stupefiat că, în opinia lui, asta a fost ”o idee foarte bună”. Că astea-s detalii și nu contează.
- femeile ignoră chestiuni evidente. În cadrul unei campanii de marketing pentru o marcă de blugi, tipa care a coordonat ședința foto și a conceput pliantul publicitar nu a inclus nicio imagine cu manechinul pozat din spate. Care e unul dintre primele lucruri la care te uiți când probezi o pereche de blugi, a întrebat-o Trump. Te uiți cum stau pe fund, nu-i așa? ”Da... așa cred. Da”, se bâlbâie respectiva. Păi și-atunci cum e posibil ca-n tot pliantul să nu fie măcar o poză cu o femeie fotografiată din spate? Ce fel de promovare a mărcii e asta?
- în cea mai mare parte a timpului, femeile se simt amenințate și subminate. ”Cutare nu m-a lăsat să preiau sarcina X pentru că se temea că sunt prea bună și-o pun în umbră”. Și staaaau și se ceartă pe ce-a zis X, Y a fost nepoliticoasă, Z nu e organizată, Q nu se pricepe la coordonare, S nu vine cu idei ”to help the team win”. Bărbații o tranșează scurt: ”ok man, so here is what we'll have to do” și trec la treabă.
- bărbații, când au să-și reproșeze, se ascultă unul pe altul. Se aduc argumente. Femeile devin imediat isterice și o iau în directia ”nu am fost lăsată să arăt ce pot” și taca-taca-taca, nu se mai opresc din vorbit, încep să țipe și întrerup pe toată lumea, inclusiv pe Trump.
- dacă e vorba de organizare, femeile tind să se piardă în amănunte. Au de parcurs 2-3 pași simpli, ele stau și argumenteaza ”nu mi se pare potrivit comportamentul tău, nu-mi iei în considerare opinia”. Cât timp cotcodăcesc ele, echipa băieților a avansat nu cu 2-3, ci cu 10 pași :))
- bărbații pot fi teribil de bârfitori și intriganți. Și au o reală problemă când vine vorba de alegerea culorilor. Un tip a petrecut 4 (patru) ore pentru a se hotărî dacă să vopsească un anume dulap în alb sau în gri.

Nu cred că toate cele de mai sus pot fi coincidențe; am urmărit zeci de episoade, cu zeci de inși diferiți. Pe de altă parte, eu însămi sunt femeie și nu-mi place deloc ce-am constatat la unele dintre suratele mele. Mă-ntreb de ce oare candidatele din sezoanele mai avansate n-au învățat nimic din experiența celor din anii anteriori. Adică tu nu te-ai uitat la episodul în care Trump a concediat-o pe una doar pentru că s-a enervat că aia l-a întrerupt de trei ori în două minute? De ce repeți exact gafa asta?

Una peste alta, eu nu pricep de ce i-a trebuit lui Trump tot circul ăsta cu președinția. Ca om de afaceri pare că se descurcă foarte bine, nu i-o fi de ajuns?

10 comentarii:

coco spunea...

cred ca este foarte interesant, eu nu stiam emisiunea!

Anonim spunea...

Am vazut cred ca un sezon sau doua pe vremea cand se difuza la tv, nu mai stiu pe ce program. De accord ca omul stie sa faca afaceri, e viata lui. Partea cu politica.. ma depaseste total, e un domeniu unde nu are ce cauta. Poate tot din grandomanie, din plictis, din dorinta de a fi in centrul atentiei, sau poate i-a placut prea tare house of cards si a zis ca poate si el :)))
Ce am observat eu referitor la Trump in acest Apprentice este ca ii place sa "boss around", sa decida, sa dea verdicte, sa judece - poate ma insel, asta e impresia mea.
Cris

Anonim spunea...

Si eu am urmarit acum citiva ani episiade din emisiunea lui, el ca om e circar dar corect pe alocuri, circar e de dragul showului cred eu. Dar iti recomand si varianra englezeasca cu sir Alan Sugar un domn in adevaratul sens al cuvintului sau in gura leilor (nu stiu in engleza cum e intitulata emisiunea) tot varianta uk cu niste oameni de afaceri adevarati! Doina

Delia spunea...

Io nici ca om de afaceri nu stiu ce sa zic de el. O fi avand o gramada de bani dar sunt facuti prin tot felul de moduri dubioase. Are un soi de charity pe unde si-a mai bagat mainile ca sa isi platesca bucati de campanie (si un tablou cu el :-)))) Se lauda ca nu a platit taxe de prin '90 (daca tin io bine minte) - si la ultimul debate i-a zis la Hillary ca ea ii de vina ca o putut el sa nu plateasca taxe :-)) Mie mi se pare un badaran caruia ii place enorm sa se auda vorbind (de preferinta vorbind despre el)

Anonim spunea...

Emisiunea respectiva e circ, ca asta face audienta sa creasca, oamenii seriosi nu participa.
Femeile sunt prezentate ca toape guralive si barbatii ca fiinte logice si cu raspunsuri perfecte pt orice problema.
Ca om individul mi-e antipatic, agresivitatea cu care incearca sa se impuna in orice situatie e ridicola. Imi aduce aminte de copii cand erau la varsta "tantrum-urilor", nu aveau capacitatea de a se face intelesi altfel la varsta respectiva.

Greta spunea...

Și eu cred că grandomania omului e cea mai plauzibilă explicație :)) O doză de realism nu i-ar strica. Și da, sunt de acord că e dominant și foarte bossy. Dar în context, nu-i stă rău în postura asta, deși ar putea fi mult mai diplomat pe alocuri.

Greta spunea...

Da, am văzut pe Youtube că există și versiunea britanică, par să fie sezoanele complete, mulțumesc! :)

Greta spunea...

Habar n-aveam de chestiunea taxelor :)) Asta e chiar memorabilă, oare IRS ce păzește? A făcut el Al Capone închisoare pentru evaziune fiscală, Trump cum de s-o fi strecurat cu așa ceva?

Greta spunea...

Hm, nu știu ce să spun referitor la asta... Am citit câte ceva despre unii concurenți, mulți sunt absolvenți de școli prestigioase (Harvard, Wharton, Columbia) și nu cred că și-ar permite să joace un rol care i-ar dezavantaja - în fond sunt tineri, iar cariera lor era abia la început la momentul show-ului.
Aparte de asta, am văzut destui bărbați care-au dat-o în bară grav, precum și femei brici :) Dincolo de show, Trump nu-mi place nici mie, în continuare sper că americanii nu vor fi atât de nebuni încât să-l aleagă. Dar în emisiune, a fost de cele mai multe ori ok - mă rog, atât cât putea fi el de ok....

Greta spunea...

Depinde de gustul fiecărei persoane, dar într-adevăr, mie mi se pare interesant :)