marți, 1 noiembrie 2016

Mostre din viața în Germania (III)


În seria asta nu se vor regăsi niște mostre bune, ci unele de natură să-mi cam strepezească dinții. Dar și ele fac parte din viață și nu-i ca și cum aș fi crezut vreodată că-n Germania curge lapte la chiuveta din bucătărie și miere la cea din baie. Sunt, ca peste tot, și aspecte mai enervante, mai de neînțeles, mai ciufulitoare de Zen. Și azi va fi vorba despre două dintre ele, foarte recente.

1. Lunea viitoare am liber (o zi de extra-concediu, acordată legal pentru faptul că am muncit duminica trecută). Și ce face omul când prinde o zi liberă pe care nu o anticipase? S-apucă de aranjat programări la controale medicale periodice, aia face. 
Oftalmolog - checked. Stomatolog - checked. La ginecolog dau peste o duduie cam recalcitrantă, căreia îi recit ce vreau: un control de rutină și o ecografie mamară. ”Da, vă pot da programare în februarie”. Ha? Probabil n-am auzit bine, adică e(ra) jumătatea lui octombrie, totuși. Așa că mai întreb o dată. ”Nu avem nimic liber până-n februarie, doar dacă aveți vreo problemă acută, durere, sângerare...”. N-am, da-n schimb nu pricep. Adică eu cel mai mult a trebuit să aștept cândva pentru o programare la un ortoped specializat în chirurgie spinală, care întâmplător era considerat unul dintre cei mai buni doi astfel de medici din Germania. Se poate deci rezonabil presupune că omul avea calendarul de programări nu plin, ci arhiplin. Și totuși, am obținut consultație după două luni. Or, doctorița mea ginecolog nu e atât de ultraspecializată. E un medic bun, face mici intervenții ambulatorii, urmărește sarcini, tratează afecțiuni, e într-adevăr foarte conștiincioasă și grijulie, dar... de aici și până la a avea programările făcute pe patru luni mi se pare totuși cale lungă. Și nici nu știu dacă e vina ei că a luat atât de multe paciente sau a pupăzicilor de la recepție, care au bramburit calendarul de consultații. 
Jupânul consideră că e dreptul ei ca doctor să nu refuze pe nimeni. Eu sunt de altă părere, anume că trebuie să-ți aloci pacientele astfel încât, acelora pe care le ai, să le poți acorda consultații la intervale rezonabile. Că dacă le pui să aștepte patru luni, sunt toate șansele să pierzi destule dintre ele.
Adevăru-i că remarcasem demult că organizarea și eficiența nu sunt puncte forte la cabinetul ei. Cu programare făcută, se așteaptă de regulă peste o oră (fără să aibă urgențe). Aspect care nu mi se pare chiar normal. O sală de așteptare plină în mod constant nu este neapărat un semn pentru cât de bun e medicul, ci mai degrabă pentru cât de aiurea sunt făcute programările.
Nu plănuiesc să o schimb, m-am obișnuit cu ea și am fost mereu mulțumită de felul în care m-a abordat, dar momentan sunt cam frustrată, ce-i drept. 

2. Nu tocmai surprinzător, a fost semnalat primul caz de furt în recent înființatul departament de la serviciu - mă refer la noul client pe care-l avem (un brand cu produse de lux). S-a furat un obiect în valoare de peste 1000 de euro. Scandal, cum a fost posibil, să intervenim, să facem, să dregem, să haideți-să-haidem. Și să luăm măsuri, au tunat managerii în cor.
Au luat. Niște măsuri atât de eficiente, că ne-am simțit electrocutați de respect. Mai exact, ne-au distribuit tuturor (pe semnătură!) niște cutii transparente din plastic. În ele ne vom ține efectele personale (portofel, chei, telefon, ce mai are omul prin ogradă), iar poșetele, rucsacurile și gecile - încuiate într-un fișier metalic individual (pentru care am primit cheie, evident tot pe semnătură). ”Este interzis să mai fie haine sau genți în departament”, au plescăit autoritar antemenționații manageri. 
Ne-am uitat împăiați la ei. Băi, 'steți nebuni? Ce fel de măsură de prevenție a furtului e asta? Adică dacă-și pune mintea careva să fure un ceas, o brățară sau un inel cu diamant, o să se-mpiedice de cutiile voastre de plastic? (Cutii care, că veni vorba, sunt și etichetate cu numele fiecăruia, zici că suntem într-un fel de tabără de prost gust). O să fie, ăăă, intimidat de ele? Sau o să dezlipească netulburat codul de bare de pe brățară, o s-o pună la mână pretinzând că-i aparține și-o să plece acasă fără să bage nimeni de seamă?
N-o să fure nimeni un mantou de blană în valoare de câteva mii de euro sau o poșetă care costă cât două mașini noi. Astea nu sunt lucruri pe care să le poți camufla și scoate neobservat de nimeni. Dar un obiect mic, discret se poate lua cu ușurință dacă ești acel gen de om în stare de așa ceva (nu toate sunt opulente, mi-au trecut prin mână și accesorii de-a dreptul frapante, dar cele mai multe sunt simple, chiar dacă lucrate din material prețios).
Într-un caz ca ăsta s-ar impune niște măsuri mai radicale. De exemplu, camere de luat vederi instalate în toată secția. Obiectele mici, care pot fi ușor furate, să fie încuiate undeva unde să nu aibă acces decât o singură persoană pe tură. Pregătirea și expedierea lor să fie în sarcina numai anumitor angajați, care să fie controlați de team leader la plecarea acasă. Etc etc etc. Dar toate astea sunt mai complexe și costă - mult mai mult decât niște cutii din plastic. Care cutii, apropo, au fost ideea Măturătorului. E de-o inteligență rară tipul, ce să mai discutăm.
Tare cred că furtul ăsta e doar începutul. Cu excepția cazului în care hoții sunt timizi și se sperie de cutii.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Cred ca e vb de organizare si probabil vreun concediu ceva la mijloc, de astepti 4 luni pt o programare. hmm, cam mult.
Iar cu furtul.. imi pare ca solutia gasita e cea mai ieftina. E un furt de obiecte personale? sau ale companiei? ca daca erau ale companiei, as banui ca ar fi investit in camere.
Cris

Anonim spunea...

In ceea ce priveste programarile doctorilor pe mine nu ma mira nimic. In martie am sunat sa-i iau programare lui barbatu-meu la oftalmolog. La spital de stat, la Paris (noi stam la 100 km dar acolo e in evidenta pt ca are o patologie mai complicata). Mi s-a fixat programarea in serviciul respectiv in septembrie. No bine. In aceeasi zi, dau telefon la acelasi spital, tot pt consort, tot oftalmologie, dar alt serviciu. Programare in octombrie! Ce sa-i faci, asta e! Numai ca, o luna mai tirziu, am primit scrisoare cum ca acest al doilea rendez-vous a fost reportat pe 22/12/16, adica tocmai bine ca sa ne torpileze vacanta de Craciun!
Jual

Tomata spunea...

:))) hai ca m-ai facut sa rad cu cutiile de plastic.
Minte si idei crete au toate popoarele de pe globul asta, but oh well...
cat despre programari, prima mea programare la o dentista romanca a fost tare rapida, cred ca a durat doua saptamani pana sa ma poata primi. in schimb, cand am programat-o pe Ada la un oftalmolog... 2 luni. si asta doar pentru ca am cerut de dimineata si nu dupa pranz.
ar trebui sa-mi fac si eu ecografia mamara anuala, dar ma duc in Romania ca-i mai rapid si o sa fac o programare si pe aici pe undeva, sa confirm diagnosticul. iar la ginecolog, fara doar si poate la doctorita din TImisoara care m-a urmarit in sarcina. ma duc la ea de drag, ca-i o femeie minunata. ma duc, de fapt, s-o vad, nu neaparat la consult, dar daca tot sunt acolo, faceti-mi va rog si-un Papanicolau :D

Greta spunea...

Nu e vorba de obiecte personale (cu toate că și asta ar fi foarte grav), e vorba de un obiect din stocul de marfă. Cât despre camere video, am aflat că se-mpiedică de nuș-ce prevederi legislative referitoare la protejarea intimității... ceea ce mi se pare stupid, nu-i ca și cum s-ar instala camere la toalete. Până la urmă, astea sunt măsuri de securitate, care-n anumite circumstanțe ar trebui să fie permise.

Greta spunea...

Incredibil :( Nici măcar un caz mai special nu are prioritate? Pfiu...

Greta spunea...

Așa-i, uite un aspect unde e 1-0 pentru România :))
Eu sper să nu-l fi lăudat prea devreme pe oftalmolog, dar de câte ori am fost la el am așteptat cam 1,5 ore peste ora la care aveam programare. Tanti de la recepție nu avea niciun stres, ”vă rugăm să aveți înțelegere” și se-ntorcea netulburată la ale ei :))

Anonim spunea...

Poveste tot din Germania.
Fiu-miu avea 10 ani si era de 3 luni cu febra, 37-38, nu putea sa respire, tusea - 3 LUNI!!! Am fost la medicul de fam, la ORL, la urgente de 2 ori, i-a facut eco (su asa ceva) la sinusuri, i-au facut test de alergie si nu au gasit nimic, dar nici nu i-au dar nici un medicament. Nu au mai stiut ce sa zica, asa ca mi-a dat trimitere la pneumolog. Stii cand am primit programarea? Peste 3 luni.
Carmen

Greta spunea...

Incredibil, nici măcar copiii nu au prioritate?! :( Asta mi se pare chiar culmea, și cum să nu-i dea niciun tratament?? Ce iresponsabili... merita făcută reclamație la casa de sănătate, e lipsă totală de profesionalism!

Anonim spunea...

Ziceau ca nu au pentru ce sa-i dea tratament pt ca nu are nimic. Si i-am scris medicului nostru din Romania, mi-a zis ce sa ii dau si cum, taica-meu mi-a trimis medicamentele si in 5 zile a fost ca nou.
La pneumologie am intrebat dc si data viitoare va dura atata pana obtinem o programare si a zis ca nu, pentru ca acum copilul e in sistem si va primi programare mai repede. Atunci ma gandeam sa-i duc (am 2 copii) preventiv pe la toate specializarile, sa fie in sistem in caz de ceva. ;)
Carmen

Greta spunea...

Vai, vai, câtă incompetență... Nu au ce să-i dea pentru că nu are nimic, dar medicul din România nu doar c-a pus diagnosticul corect - chiar fără să vadă pacientul - ci a dat și tratamentul potrivit. Ce mai poți spune la asta? Mi se pare de necrezut.