Rămas bun, Bica

N-a fost o veste neașteptată, știam că nu mai e departe momentul în care vei pleca. Eram pregătită pentru asta, sau așa credeam. Erai bolnavă, atât de bolnavă încât nu știu cum ai mai rezistat aproape doi ani după mama. Mintea îți călătorise demult în locuri doar de tine știute, nu-ți mai aminteai aproape nimic, fie că era vorba de trecutul de-acum două luni sau de prezentul cu o oră în urmă. Dar pe mine m-ai păstrat în gânduri și-n suflet până-n ultima clipă. 

Când am venit în țară astă-vară mă-ntrebam dacă mai știi cine sunt, nu ne mai văzuserăm de un an. Dar de cum ai dat cu ochii de mine, m-ai îmbrățișat: ”fata mea, fata mea...”. Bătrânețea și boala puseseră stăpânire pe mintea ta, dar pe mine nu m-au putut răpi de acolo. Dragostea ta pentru mine le-a învins. M-ai crescut, m-ai îngrijit, ai făcut pentru mine tot ceea ce contextul ți-a îngăduit să faci, (sper că) ai fost mândră de mine și m-ai iubit cu o dăruire ieșită din comun. Mi-ai dăruit imens și mi-ai lăsat o moștenire neprețuită: iubirea totală și necondiționată. 

Nu știu dacă am meritat toate astea. Nu știu cât de mult ți-am dăruit la rândul meu, dar ți s-ar fi cuvenit cu siguranță mai mult. Mă simt învăluită de iubire și știu că de-acum încolo așa mă voi simți întotdeauna. Am cel puțin mulțumirea sufletească a faptului că n-ai plecat înainte să-ți spun că te iubesc. N-o făcusem niciodată... Într-una din ultimele noastre întâlniri te-am luat în brațe și ți-am spus ”te iubesc, Bica”. ”Și eu pe tine”, mi-ai răspuns, iar ceva mai târziu ai zis din senin ”eu pe tine te iubesc tare mult”. Mulțumesc, voi păstra asta pentru tot restul vieții. 

Ai fost un om atât de bun, atât de onest, ți-ai trăit viața cu discreție și încercând să nu deranjezi pe nimeni. Generoasă, recunoscătoare pentru orice primeai și întotdeauna demnă. Aveai și umor, mi-aduc aminte de atât de multe momente care mă fac și-acum să râd. Și-ai fost o mare doamnă, în toate sensurile posibile. Un real model pentru cei care te-au cunoscut și care-și vor aminti de tine ca despre o doamnă distinsă și cu un suflet cum puțini, foarte puțini oameni au. 

Înțeleg că ai plecat liniștită și, un fapt foarte important, nu ai fost singură în ultimele momente. Te-ai întâlnit deja cu mama și cu Bicu, bunicul pe care nu am apucat să-l cunosc? Am toată încrederea că ești liniștită acum, nu te mai doare nimic și te-ai reunit în sfârșit cu oamenii pe care i-ai iubit și pe care soarta a făcut să-i deplângi ani de zile. 

Te iubesc, Bica. Să te odihnești în pace și fie-ți lin zborul printre stele. Să-i spui mamei că mi-e tare dor de ea... și să aveți grijă de mine.