Rețeta Crăciunului perfect

Cel mai frumos Crăciun din viața mea de până acum a fost cel din urmă cu unsprezece ani. Asta cu toate că, prin natura împrejurărilor, i-au lipsit mare parte din ”ingredientele” clasice. 

Nu am avut brad.

Nici sarmale. 

Nici piftie, salată Boeuf sau cârnați. 

Nici nu ne-a colindat nimeni. 

Moș Crăciun a venit cu vreo două zile mai devreme, că nu mai aveam răbdare niciunul. Dacă bine îmi amintesc, în Ajun am comandat pizza și am băut bere. N-am resimțit niciun fel de lipsă, nostalgie sau dorință de ceva anume dintre cele menționate mai sus. Ba dimpotrivă.

Crăciunul 2005 ne-a găsit în Alpii Elvețieni. Am mâncat un cordon bleu la un mic restaurant dintr-o stațiune și am băut un pahar de Cola - mai aveam de mers cu mașina după aceea, deci jupânul nu putea să bea, iar eu eram solidară. 

A fost cel dintâi Crăciun de care m-am bucurat cu adevărat și-au fost destule  momente în care-mi venea să-mi strig fericirea în gura mare. deși amândoi eram frânți de oboseală. Am râs mult, am fost recunoscătoare, m-am entuziasmat de fiecare aranjament festiv pe care-l vedeam. Am îmbrățișat ninsoarea.

Redescopeream râsul, aflam bucuria de-a avea omul tău alături și de a-ți strecura mâna ta în mâna lui. Pentru prima dată Crăciunul meu era desăvârșit, fiindcă aveam ”ingredientul” esențial: iubirea.

Cu un Moș Crăciun. Mai blondă, (mult) mai tânără...

Îmi mai doresc Crăciunuri ca acela. Ok, poate cu o friptură la tavă în loc de cordon bleu și cu un vin roșu în loc de Coca-Cola. Dar astea sunt deja detalii. Rețeta Crăciunului perfect e, de fapt, cât se poate de simplă: iubire cât cuprinde, ca făina în aluatul de fursecuri :)