Cum sper că va arăta viitorul meu (Blog Challenge 21)

Cel mai recent text din leapșa-foileton a fost scris acum patru luni, drept pentru care în seara asta am scos subiectul de la naftalină. Numai că, după ce am văzut despre ce temă trebuie să vorbesc, m-am uitat cam lung și cred că m-am și scărpinat nițel în cap. 

Să fiu sinceră... n-am un răspuns prea exact. Mai pe șleau, nu (mai) știu ce-mi doresc. Realitatea este că o serie de dezamăgiri foarte amare și de ghionturi ale vieții mi-au cam luat curajul de-a visa și de a-mi face planuri în general. Nu vreau să dezvolt subiectul, e prea personal și, pentru mine, prea trist. Însă, cum spun americanii... it is how it is și nu-mi rămâne decât să-ncerc să trăiesc conform unei foarte înțelepte - și de multe ori, pe nedrept subestimate - zicale: ”fă Rai din ce ai”. 

Dacă ar fi existat copii în peisaj (sau în perspectivă), cu totul altfel ar fi arătat textul ăsta și, extrapolând, viziunea mea despre viitor. La fel, dacă aș mai crede că voi deveni scriitoare, vis pe care l-am avut încă din anii de școală primară și care m-a însoțit în permanență, dar pe care-l simt că se îndepărtează tot mai mult. Nu renunț eu la el, renunță el la mine. Mă apropii de 40 de ani - în fine, mă alint puțin, dar sunt mai aproape de prefixul cu 4 decât de cel cu 3 :) - și am de multe ori senzația că am pierdut enorm pe drum. 

Sper din tot sufletul, mă rog să fim amândoi sănătoși. Să fim și peste ani la fel de ”noi” cum suntem acum și să călătorim. Mult, în lungul și-n latul lumii. Nădăjduiesc să ne îndeplinim această dorință. City break-uri în Europa, concedii mai lungi inclusiv în afara ei. Să colecționăm momente, clipe, răsărituri și apusuri, să inspirăm adânc și să ne bucurăm că suntem. Capital neprețuit pentru toată viața. 

Particularizând, eu mai am o dorință, despre care am scris acum trei ani. Spuneam atunci că simt că va deveni realitate și, în ciuda scepticismului meu, încă am convingerea asta. La vremea când am publicat textul respectiv, așteptam cu inima în chingi rezultatul tragerii la sorți pentru Concertul de Anul Nou de la Viena și-mi doream atât de mult să ajung acolo, încât simțeam că mă ustură sufletul. 

Visul mi s-a împlinit, după cum știți - chiar dacă pe altă cale decât cea pe care pornisem inițial. Asta ar trebui să-mi dea curaj și să mă facă să cred că dorințele se pot îndeplini și de multe ori chiar devin realitate - numai că de-atunci s-au întâmplat și alte lucruri, cum ar fi că a murit mama și-am rămas cu atâta amărăciune, un val de regrete și un sentiment de zădărnicie atât de pregnant, încât...