Balsam de suflet

Biletul fusese cumpărat încă din octombrie și, de-atunci, cred că am dedicat măcar un gând pe zi acestui concert. Mă gândeam la eveniment ca la o gură de oxigen, ca la o oază de bine, de bucurie și de căldură, la care pe parcursul anului trecut m-am îndoit uneori că voi mai ajunge.

În primul rând, mi-era dor să-l revăd pe Zubin la pupitru. Trecuse aproape un an de la ultimul concert la care fusesem și aveam nevoie de energia pozitivă pe care mi-o iau de fiecare dată din muzica lui, ascultată în spațiu și timp real. În al doilea rând, repertoriul fusese conceput în spiritul carnavalului anual, aflat la momentul respectiv în plină desfășurare. Prin urmare, piesele alese erau foarte melodioase, antrenante, pline de culoare și de natură să inducă o stare de bună dispoziție. Cum să nu aștept cu sufletul la gură un concert cu lucrări de Mozart și de Johann Strauss? Și, pe cât de mult mă bucur să descopăr muzică nouă, care-mi deschide noi lumi, pe atât de multă plăcere îmi face să ascult ceva ce cunosc. E un fel de ”acasă”, muzical vorbind - un sentiment familiar și confortabil.

Toată ziua de duminică, 26 februarie, a stat sub semnul unei extraordinare stări de bine. Cele aproape trei ore până la München au trecut cu viteza gândului și-mi tot spuneam că am așteptat de-atâta vreme ziua asta... Îmi propusesem să savurez fiecare clipă și pot spune că mi-a reușit. M-am bucurat, cu adevărat și din toată inima. 

Și, de asemenea, m-am tot gândit la o anume compoziție de Strauss. O piesă care-mi place teribil, pe care n-o mai ascultasem niciodată live și care nu se regăsea în program. Speram s-o ascult la un eventual bis. Ce credeți, oare am avut parte...? :)

Nu-mi aduceam aminte de când nu mai zâmbisem așa. Concertul a început cu uvertura operei ”Nunta lui Figaro”, urmată de Concertul nr. 3 pentru vioară și orchestră, tot de Mozart. Compozitor pe care, după cum am mai scris nu o dată, îl iubesc și n-am avut prea des ocazia să-i audiez muzica în concerte. Uvertura e vioaie (indicația de interpretare de pe partitură este ”presto”, adică ”repede”) și foarte potrivită pentru începutul unui concert organizat în zi de carnaval. Concertul de vioară, pe care mărturisesc că nu-l mai ascultasem până acum, mi-a plăcut foarte mult. Cu siguranță mă voi întoarce la această lucrare.

Din repertoriu au făcut parte și două marșuri bavareze, cum nu se poate mai adecvate momentului. Un aspect inedit - a fost pentru prima dată când am audiat lucrări în care nu există instrumente cu coarde, ci numai cu percuție și instrumente de suflat. Efectul? Fantastic, o energie și-o vivacitate care aproape că te smulgeau de pe scaun! :)

La pauză am băut o cafea și-o apă minerală și m-am întors, fremătând de o spumoasă nerăbdare, să-l ascult pe Strauss. Piese cunoscute, una dintre ele - ”Annen Polka” - o ascultasem și la Concertul de Anul Nou de la Viena, valsurile ”Voices of Spring” și ”Emperor Waltz” sunt grandioase și sunt două dintre preferatele mele, cât despre aria Rosalindei din opereta ”Liliacul” (arie mai cunoscută sub titulatura de Ceardaș), oh, de câte ori nu o audiasem..! Trebuie să spun încă că, pentru mine, interpretarea sopranei Andrea Rost rămâne cea mai frumoasă. Solista de duminica trecută nu prea m-a impresionat, dar lucrarea în sine e atât de frumoasă, încât m-am bucurat oricum de ea. 

Am avut aproape în permanență un surâs pe buze, am aplaudat până am simțit că-mi iese foc din palme și încă minute bune după aceea. Ni s-au dăruit nu mai puțin de trei bisuri. Pe primul l-am recunoscut imediat - ”Light-Footed”, o polcă rapidă de Joseph Hellmesberger, pe cel de-al doilea nu (o arie, al cărei titlu a fost oricum anunțat, dar nu am înțeles) și al treilea... ”Thunder and Lightning”, piesa la care mă gândisem că mi-aș dori enorm s-o ascult! :)

Acesta a fost, pentru mine, punctul culminant al concertului. După ani de zile, am simțit din nou gustul fericirii. Și iată, vă invit s-o ascultați și voi, într-o interpretare de-acum 18 ani, la fel de exuberantă. Imaginați-vă ce-a însemnat pentru mine s-o ascult live, în încheierea unui concert oricum fantastic :)

Zubin fusese de la început în mod evident binedispus și, dirijând această polcă, și-a dat frâu liber euforiei. Dincolo de imensa plăcere pe care-am avut-o ascultând piesa asta, mă bucuram încercând să-i ghicesc expresiile faciale - pe care, după ce-am urmărit sute de concerte cu el, pot spune că le intuiesc foarte bine. Realmente simțeam că-mi iese inima din piept de bucurie. E bine înapoi la viață... :)

Imaginea de mai jos nu e foarte clară (ok, probabil e un real dezastru) - cred că-mi tremurau nițel mâinile și nici lumina din sală nu era tocmai adecvată - dar țin să vă arăt poza, pentru că reprezintă ceva ce eu respect foarte mult la Zubin. 

Am urmărit multe concerte la viața mea. El este singurul dirijor care, la finalul unui concert, se înclină în fața orchestrei. Mie mi se pare că acest gest spune enorm despre el, ca om. 

Din punct de vedere al trăirilor sufletești, concertul acesta se regăsește pentru mine în top 3 - imediat după Concertul de Anul Nou și la egalitate cu acela de-acum patru ani, la finalul căruia urma să-l întâlnesc pe Zubin în culise. A fost atât de frumos, cum nu crezusem nici în cele mai optimiste închipuiri că va fi. Am luat cu mine bucuria duminicii trecute și cred că o voi purta în suflet încă multă vreme de-acum înainte :)