Prima dată în Asia (12): experiențe gastronomice

Aș vrea să încep acest ultim episod al serialului celei dintâi vacanțe ale noastre în Asia prin a vă mulțumi pentru feedback-ul pe care l-am primit referitor la structurarea acestui tip de articole. A însemnat foarte, foarte mult pentru mine 🙂 și, alături de experiența scriiturii în sine, m-a ajutat să-mi pun ordine în gânduri. 

Așa cum ne-am obișnuit deja, ultimul episod este despre chestii bune de mâncat. Dar cum am precizat într-un text anterior, va fi probabil ceva mai scurt decât de obicei, din simplul motiv că nu prea am mâncat bucate specific locale. 

De fapt, ca s-o spun pe-aia dreaptă, n-am mâncat decât o singură dată la un restaurant arăbesc - atunci când am fost la Piața de Aur.  
Motivele au fost multiple. În primul rând de ordin logistic (e mult mai rapid și mai simplu să mănânci la food court la mall și cum mall-uri erau la tot pasul...) și-n al doilea rând, de ordin pragmatic: nu e tocmai ieftin să mănânci la restaurant. 

O să încep prin a spune că - deși, în naivitatea noastră, nu ne-am fi așteptat - era să cădem într-un tourist trap, și asta chiar în Dubai Mall. Pasămite ne-am învârtit noi cam indeciși pe acolo și până la urmă am zis să-ncercăm un restaurant cu profil asiatic (nu mai rețin dacă thailandez sau coreean, dar îmi aduc aminte că avea vedere spre patinoar 😀). 
Ne-am așezat, ni s-au adus meniurile, prețurile erau destul de piperate, dar mno. Ok, ne decidem la nu-mai-țin minte ce, în tot cazul niște preparate pe bază de pui cu sos și garnitură de orez. Care orez, în absolut orice restaurant asiatic unde am fost în viața asta (chinezesc, indian, vietnamez), era inclus în preț.
Nu și la ăștia. Nefăcând niciun efort să-și ascundă disprețul pentru, nu-i așa, sărăciile de noi, chelnerul ne-a adus la cunoștință că ”de obicei lumea comandă și orez, nu mănâncă doar puiul cu sos”. Ete să n-am parte de Joițica, da' ce revelație ne-ai produs 🤨. De menționat că orezul costa doar un pic mai puțin decât maglavaisul cu pui și sos. Așa stând lucrurile, ne-am ridicat și am plecat fără regrete. 

Asta a fost însă unica experiență să zicem nesatisfăcătoare; în rest, absolut peste tot am mâncat îndestulător și bun spre foarte bun. Uneori bucătărie asiatică, alteori balcanică, de câteva ori fast food (am experimentat și francize pe care nu le știam și nu ne-a părut rău, am regăsit și Wendy's, pe care-l știam din Statele Unite; la fel de gustos, mmm, ce-nseamnă un hamburger bine făcut și un sos care să pună cartofii în valoare... Iar o dată am ales un fast food doar pentru că ne-a plăcut mostra pe care ne-o dăduse vânzătorul să gustăm; ”exact asta vrem”, am zis și bun a fost). 

Am încercat pentru prima dată pizza de la Papa John's; bună, foarte bună. Pentru că ne-a plăcut, am căutat-o și în Hamburg. De găsit am găsit-o, însă vestea proastă este că nu se poate compara cu aceea din Dubai (deși teoretic n-ar avea voie să existe diferențe, fiind vorba de franciză).

În stânga - pizza din Dubai, în dreapta cea din Hamburg 

Se poate lesne remarca faptul că în Hamburg s-a făcut economie serioasă la brânză 😀, ceea ce desigur are un impact considerabil asupra gustului. Având în vedere că e mai scumpă decât media, nu avem intenția să recidivăm prea curând. 

Dar să lăsăm la o parte fast food-ul și să mergem la restaurant. Al Bait Al Qadeem se numește și l-am găsit căutând pe Tripadvisor un local cu recenzii încurajatoare, după ce vizitaserăm Piața de Aur. 

Omul a fost mai conservator și s-a decis pentru Joojeh kabab masti - o specialitate pe bază de pui marinat și orez cu șofran. Eu am zis să fiu mai curajoasă și-am încercat miel cu garnitură de orez condimentat în stil arăbesc (are un nume simplu: Arabic Dessert Plate). 

Pentru început, ni s-au adus din partea casei niște lipii acompaniate de sos și frunze de rucola, cu care ne-am făcut de lucru; erau atât de bune că aproape ne-am fi declarat mulțumiți numai cu ele 😃. 

Chelnerița ne consiliase cu răbdare și eram foarte curioși de felurile principale. 

Nu știu cât de clar rezultă din imaginea de mai jos, dar porția mea era uriașă. Am luptat vitejește și numai sacrificând (cu părere de rău) o parte din orez am reușit s-o scot la capăt. Sosul acela din bol era ceva ce nu se poate descrie în cuvinte, pe bază de mentă și alte condimente ușor înțepătoare și foarte aromate, care mergeau minunat cu mielul (am realizat că înghit în sec scriind chestia asta). Absolut savuros.

Jupânul n-a mai vrut și desert, dar eu n-aș fi plecat fără să încerc și cataiful, deși mai aveam puțin și mai că mă dădeam de-a rostogolul. 

(Nota zece pentru chelneriță, care ne-a adus două furculițe fără să-i spunem noi 🙂). 

A fost delicios și mergea minunat alături de cafeaua arăbească - însoțită, ca de obicei, de câteva curmale. Cu adevărat, o experiență gastronomică de ținut minte. 

Pentru că a venit vorba de cafea. Am mai spus, mi-a plăcut foarte mult (chiar dacă e mai slabă decât beau eu de obicei). Și nu pot să nu pun și poza cu cea dintâi cafea arăbească experimentată, în prima vizită la Dubai Mall.

Am găsit la Carrefour și am luat pentru acasă două pachete; cu șofran și cardamom, respectiv numai cu cardamom. 

Deocamdată, ambele pungi sunt în continuare sigilate; ceva meandre ale concretului mi-au impietat buna dispoziție în ultimele săptămâni și n-am nicio pornire spre astfel de răsfățuri. Dar sper ca asta să se remedieze cât mai curând... 

Așa, să vorbim un pic și despre deserturi 😀. Am descoperit întâmplător (tot în Dubai Mall) un adevărat loc al pierzaniei, care se numește Hafiz Mustafa.

Pe astea NU le-am cumpărat: 

Și nici pe astea: 

Am luat în schimb un mix de baclavale, pe care le-am mâncat în câteva zile. 

Nu cred că mai e nevoie să precizez că alea cu alb și verde din stânga jos erau cu fistic și ciocolată albă 🫠.

N-aș vrea să las nemenționată o băutură răcoritoare pe care am descoperit-o într-una din plimbările din Abu Dhabi. Era un fel de ceai rece cu niște biluțe din ceva biscuit.

Am ținut să o includ nu pentru că ar fi fost ceva specific, dar până să ajungem în Emirate nu mai văzusem băutura asta nicăieri. 

Pentru ultima seară am tot ezitat - de obicei mergem la un restaurant mai fancy, dar acum efectiv nu mai aveam chef de mâncat mâncare, cum se spune. Și pentru că voiam să mai vedem o dată Burj Khalifa, ideea a venit de la sine. Hai să bem o cafea pe terasă la Mustafa, că tot îmi rămăsese gândul la ce nebunii văzusem acolo... 

Am stat pe terasă, am contemplat Burj Khalifa și-am luptat cu această chestiune absolut scandaloasă, cu fistic și cataif și ciocolată albă și-o baclava în moț și, pfiuu, ce dezmăț am tras: 

Mergea foarte bine alături de cafeaua cu șofran. Se vede că eram epuizată de atâta muncă, nu? 

Adevăru-i că am arătat și mai bine în viața asta, dar eram terminată de căldură (am stat afară, unde era ca de obicei, adică înăbușitor). Însă nu pentru cât de bine (nu) arătam am făcut poza asta. 

De unde am zis că va fi un articol scurt, bag seama că tot kilometric a ieșit; am povestit mâncarea, cum zice o vorbă de-a noastră... 🙂. 

Aici se încheie serialul primei noastre vacanțe în Orientul Mijlociu, respectiv în Asia. Țin să vă mulțumesc pentru că ne-ați însoțit, ați citit și mi-ați scris 😊. Mi-a făcut mare, mare plăcere să vă citesc opiniile și feedback-ul 🥰.

Pentru noi a fost o experiență extraordinară. Mult, mult mai mult decât speraserăm. Rememorăm și acum diferite momente și ne minunăm: wow, pe unde am ajuns... 
Nu exclud posibilitatea să revenim cândva, chiar dacă nu în viitorul apropiat. Până atunci, alte locuri minunate ne așteaptă 🙂.